ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCOLĂCITÚRĂ ~i f. 1) Buclă formată prin încolăcirea unui obiect. 2) Formă arcuită rezultată dintr-o încolăcire. /a încolăci + suf. ~tură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCOLĂCITÚRĂ s. v. încolăcire, înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

încolăcitúră f., pl. ĭ. Rezultatu încolăciriĭ (spiră): funia formează încolăciturĭ în prejuru [!] paruluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink