3 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

Vilaf. zină aeriană (în poveștile sârbești).

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În Evul Mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit, ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism rar) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar, josnic, abject. Ar însemna atunci să plătești o marfă mult prea vilă afară din cale scump. M. I. CARAGIALE, C. 105. Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rîde Cu mutra de vîndută cu ochi vil și viclean. EMINESCU, O. I 60.

VÍLĂ, vile, s. f. Casă înconjurată de grădină, construită de obicei într-un stil particular, în afară de centrul orașului, la țară sau în stațiuni balneo-climaterice. Crama, Coroanele negre ale nucilor, vila mare cît un castel... rămaseră în urmă. DUMITRIU, N. 264. Iată vilele răzlețe Cu ciudate turnulețe! COȘBUC, P. I 168. Vile atrăgătoare răsar dintre copaci. VLAHUȚĂ, O. A. II 153.

vil (înv.) adj. m., pl. vili; f. vílă, pl. víle

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

vil adj. m., pl. vili; f. sg. vílă, pl. víle

vílă s. f., g.-d. art. vílei; pl. víle

VIL adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

VIL, -Ă adj. (Liv.) Ordinar; josnic, abject. [< fr. vil, lat. vilis].

VÍLĂ s.f. 1. Reședință rurală în Imperiul roman sau în evul mediu. 2. Casă elegantă înconjurată de grădină. [< fr. villa, it., lat. villa].

VÍLĂ s. f. 1. reședință rustică în Imperiul Roman sau în evul mediu. 2. casă elegantă înconjurată de grădină. (< fr., it., lat. villa)

VIL ~ă (~i, ~e) rar livr. Care vădește lipsă de demnitate și de loialitate; în stare să inspire dispreț; josnic. /<fr. vil, lat. vilis

VÍLĂ ~e f. Casă cu grădină în jur, construită, mai ales, în afara orașului sau într-o stațiune balneoclimatică. /<fr., lat. villa

vil a. abject, josnic: cu ochiul vil și vicleim EM.

vilă f. casă elegantă la țară sau prin împrejurimile unui oraș.

*vil, -ă adj. (lat. vilis). Josnic, ordinar. Adv. În mod vil.

Intrare: Vila
Vila
nume propriu (I3)
Intrare: vil
vil adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vil vilul vi vila
plural vili vilii vile vilele
genitiv-dativ singular vil vilului vile vilei
plural vili vililor vile vilelor
vocativ singular
plural
Intrare: vilă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vi vila
plural vile vilele
genitiv-dativ singular vile vilei
plural vile vilelor
vocativ singular
plural