ARC subst. 1. Arca b. (Giur 266; Tis 300; 17 B I 144, 330; Cat); – olt., 1484 (Gorj 114); Arca, fiul lui Arca, 1483 (Ț-Rom 343; 16 B II 291; 17 B II 389); – C-tin (RI V 74). 2. Arcă, 1505 (16 B I 29); 1590 (Flor 84); – N., olt. (Sur VI). 3. Cu h (aspirat): Harca, olt. (AO XVII. 310); Harcul, Hlie, mold., 1746 (RI II 148); Hărcul (Sur XXII). 4. Arcescul, Iorga (Drj IV); Arcești s. (Giur 271). 5. Arcoe, Ion, rumîn, 1693 (AO XVIII 474); boier (17 B I 498); Arcoaia, Arcuțescu, Arcuțești (Cras 72 – 3). 6. Arcariul (Tec I). 7. Arcaciul t.

ASPRU adj., pentru feminine intervine gr. ἄσπρος „alb”. 1. Aspru ar. (Cara 87); Asproiu (Sd XXII). 2. Aspra f. (Hur; Sd XVI 361; Gorj 217; Cras 117) etc. „alba”. 3. Asprița f. (Olt; P²); Asprițoiu N. (Puc 286), matronim.

BRAD subst. 1. – munt. (17 B II 156); – Șt. mold. (Sd VII 217); – Marian (Met 63); Bradu Ioan (An Pit 78); – fam., ard., 1722 (Paș); cu sufixe streine: Bradulici și Bradula (Drăg). Bradar, Bradel și Bradić n. (Vlah PB) 2. Bradea (Moț). 3. Brad/ești s.; -escu (Hur; Cras); -escu, Barbul (AO XVII 306); Bradescul (Glos). 4. Brădel Mihu, 1348, vlah din Serbia (A Ist III 85; DR IV¹). Brădean b. (16 B IV 410), cu suf. augm. -an. 6. Brădilă (17 B III 382). 7. Marital: Brădoaia (Sd XXI). 8. *Brădeș: Brădeșești s. 16 B I. 9. + -ici: Bradici b. (16 A I 439); Brâdic/eni, -ești ss.; -ean ard. (Viciu 15); cf. Tiberiu Brediceanu compozitorul, sau < Bred + -ici. 10. *Brăduc: Brăducean învățător, mold., 1918. 11. + -uș -că: Brădușcă (16 B V 76). 12. Bradosu b. (BG LIII 157). 13. Din pl. brazi: Brăziu, olt, (Cras 80) și Brăziĭu olt. (Sur VI). Explicarea numelor de mai sus ca derivate din subst. brad, luat ca simbol de vigoare și tinerețe se confirmă și de circulația altor nume de copaci: sînger, carpen, frasin, dud, ulm etc., ca prenume sau nume de persoană. Înțelegînd greșit pasagiul în care Drăganu (p. 214) pune în dubiu originea unor toponime ungurești (ca Brdkovitz) din rom. brad, Pașca atribuie origine streină antroponimelor de mai sus, explicîndu-le prin blg. бpaдa „bărbie” sau бpàдва „bardă”.

BUN adj. și subst. bun „bunic”. Miklosich și Weigand explică nume ca: Bun, -ea, -ilă, la Vlahii din peninsulă, prin sl. ьoуинти, etim. admisă de Pașca, dar Maretič derivînd Bun din Bunislav, afirmă că acesta „n-are realmente sens în slavă” (Rad vol. 82, p. 15). Capidan respinge etim. slavă la Bunea (DR II 806), iar Drăganu explică pe Buna b, an. 1211 < rom. „bună, bunică” (Drăg 93 n. 1). 1. Bunu, V., mold., act.; -l (Cat); -l, fiul lui Ioan (16 B IV 305); -l olt. (17 BII 62); rotacizat: Burul < bun, istroromîn (Drăg 452 n. 2). 2. Buna b 1211 (v. mai sus); – f (Ac Bz 43; P Bor 53; P¹⁴; Tec II; Răc 10; 16 A I 441), etc.; fam. (Glos; 16 B I 144; Isp IV¹); Bună (Drag 120). Bun, -a, -i, ic, -imir, -islav, -ișa nume de vlahi (Vlah PB). 3. Compuse; Bună-Cale b. (Sur IX); Bunămasă (16 B I 159); Bune-verze, Gh. (Șchei III); Bunăziua fam. buc. 4. Bun/escul mold.; -ești, -eni ss. 5. Vocativ, Bune (Ard); -a fiul lui Cores, log., 1581 (Sd XI 99); – frecv. ard. (Paș). 6. Bunaci (AO X 22); -u, act. 7. Bunata f. (16 A II 187; Orh). 8. Bunăescul, Stan (17 B II 179) < marital *Bunaia 9. Bunéci, I., olt. (Cras 62, 84); -u ard. (Paș). 10. Bunei t. 11. Buneș (Isp I¹); -u (Tec II). 12. Buneul m-te (Vr.) 13. Bunic, țig. (16 B IV 316). 14. Bunil/a popa (17 B II438; 16 AI 65); -ă (Sur I; RI XVIII 24); -vlah Serbia. 15. Bunișoru t. (Sc); Bunișa, vlah Serbia. 16. Bunința s. (16 A IV 220). 17. Bunița, T., mold. (Sd V 224). 18. Bunoe țig. (16 B II 16). 19. Bunuș (Viciu 15); -a f. (17 A II 330). 20. Maritale: Bunaica f. (17 A V 233); 21. Bunoaia b. (vlah Serbia și Ard). 22. Cu sufix enigmatic: Buner, olt. (AO X 128).

*CALE temă comună din: Calist, Calistrat, Calinic și Caliopi, Calisa, Calista, Calistena; cf. și Calia (Syn Cf. și frecv. neogr. Kαλλιὼ ipoc. acestora. I. Pentru bărbați: 1. Calie (Sd XYI); Caliia, țig. (16 B I 139; P¹²); Caliu (ib. 12; 17 B IV 434). 2. Cale, A. (Cîmp 183); -dobr. (RI XI 210); -a, Radul (17 B IV 160); – b. act. Călescul, N. (Cras); – Mihu (Gorj); – Necula, olt. (Sur VI). 3. Călea, 1625, munt. (Sd VII 272). 4. Cîlea (Sur V). II. Pentru femei: 1. Calea, frecvent pretutindeni – chiar în Maramureș – și în baladă. Calia f., sec. XVII (P Gov f° 12). 2. Califa (Băl VI; 10 43; 17 B III 388 etc.); dobr. (RI XI 205). Podul Caliții în București, azi Calea Rahovei, numit, prin etimologie populară și „Podul Calicilor”; Călița f. (P³); Calițoiu, (AO XVI) n. marital sau matronim. Cf. neogr. Kαλίτσα. III. Derivate probabile: 1. + man: Căliman, nume balcanic purtat în dinastia Asăneștilor de Ioan Căliman Asan (sec. XIII); Căliman, munte; -ești ss; Calim(an) (16 B IV 259); Căliman (C Bog; 16 A I 555). Cf. Găliman alunecare fonetică, olt. (Donat AO XX 281). 2. + -otă: Calotă, pren. (P2; PBor 45, 93, 97); n. frec., sau din subst. cal (DLR), ca: Bootă, Iapotă; numele se găsește și la sud-slavi; alte etimologii: V. Bogrea din gr. Kαλή) „Frumoasa”, „Mușata” (DR II), Miklosich din sl. KАΛZ „negru”, iar Măreții de la Calinič. V. și Calce (Partea II-a).

CĂPENEAGĂ, S., olt. (Cras), < subst. căpeneag, (haină) < magh.

CHESARIE gr. Kαιασάριος < lat. Caesar, 1. Chesar (Sur VI; 17 B I 2; P¹¹; – log., 1586 (Tis); vornic, 1613 (Cras); moșn. (16 B III 300); Al. (Fil A 27); – ie, H. (IS 270) 2. Chesaru t. (Mus); Chesarĭu (Șez). 3. Cu apoc. Chesa, M. act. II. 1. Chisariu (Isp III¹); Chisar frecv. (Giur 280; AO XIV 114; Sur VI; Isp. V¹ etc.); – din Tăulești (BCI V 187); – pah. (17 B II 30); 2. Chisăr fam. (din Băilești); -ești s. (G. Roș 70). 3. Chisăroaia moșie (Cat.) 4. Chisa M., ard.; Chisul (Sur VI) 5. Cisar, 1636, munt. (BCI V 190). 6. Chesarion eg. (Cat. mold. II). III. Forme frecvente, scurtate: 1. Isarie (Vr; Tut; Paș TC II 5); – grec (A Gen II 188). 2. Isariu (Ard.; RI XI 204). 3. Isar (Isp V²; Tec; Ard; Paș); – Posa (din Posești); – vameș (BCI IV 176); log., 1697 (AO V 31) etc.; – Isar/a b., 1655 (Sd IV 39); – a f. (P² fila 143; Conv. Lit. 1922, p.410); -escu, act.; -ești s. (Tis). IV. Cu afer.: 1. Saru (Cat); stolnic, 1426 (Ț.-Rom.149); munt., 1601 (17 B I 71); -l, vlah Serbia sec. XIV (DR IV¹); Sarul jupan (AO XI 219), -lești s. 2. Sară (Sd XVI 157); Saria b., 1695 (IO 135); Sărescul, Drag. (17 B IV 368); Sărăști s. (17 B II 344). 3. Săroiu munt. (BCI IX 112); Săroaia t. 4. Sarogea, I. (Tg-Jiu). 5. Săriian mold. (Sur. VIII). 6. + -lea: Sarlea Al., act. Toate acestea n-au relație cu subst. sare – dar unele pot fi din Visarion.

CINCI numeral, cf. și subst. cince <lat. cimex „ploșniță”, etim. Drăganu(DRI), „umflat” (DLR). Tratat ca nume, numeralul cinci va primi sufixele onomastice. 1. Cinci b., fam. (Vlah PB); 1641 (Glos). 2. Cincea b., munt., mold., ard. (Cat; DR I 293; 16 A I 511, V 66; Drăg 297 n. 2); – olt., 1635 (Hris 1229). 3. Cinciu, M., mold., act.; -I (16 B I 79, II 97, IV 38; 17 B II 84); Cinciulești (Cras); Cincilești, ceata, olt. (Î Div); Cincești s. (C Ștef). 4. Cinciș s. + -oi: Cincioi, Ion, 1800 (AO XIV 101) sau compus < cinci-oi. 6. Cincarul s., cf. subst. cincar „cal de cinci ani”.

CIOANĂ subst. „creasta cocoșului” (Tiktin). 1. – olt., 1679 (AO XIX 167; Sd V 303; Cras 41); 2. – Mihart, mold. (Sur...); Cioane post. (17 B IV 557).

CÎNEPĂ, b., din Hirisești, olt. (Cras 73); I., ard. 1780 < subst.

COLȚ subst. 1. Colțu, fam. (RI VIII 177; Drag 143; D Buc). 2. Colțea (Dm; Giur 247; Hur; 16 B III 210; 17 B II 337); Colțea, fiul lui Colțea (Glos); Colța (Moț; Schei II; Șincai); Colț/ești, -eni ss.; -ăscu (Cras); -oaia (Puc). 3. Colțan, R. (AO III 516). 4. Colțilă, mold. (RI VIII 117).

*complexiúne f. (lat. compléxio, -ónis). Constituțiunea corpuluĭ. Caracter, temperament. V. cras 1.

*COROB cf. corobaie (scorbură). 1. Corobea, Dragotă (Cras 99); 2. Corobia, Gr., olt. (BCI VII 20); 3. Corobești s.

COTOROAGĂ subst. 1. Cotoroga olt. (Sur VI; Cras); – ard. din Hațeg (Sd XI); Cotoraga (Sd XXII).

crac interj. – Exprimă zgomotul unui obiect ce se sparge. Creație expresivă, cf. fr. crac, sp. cras, cris.

cras a. fig. grosolan, adânc: ignoranță crasă.

cras adj. v. GROSOLAN.

cras, ~ă a [At: GOGA, P. 2 / Pl: ~ași, ~e / E: fr crasse] (În legătură cu substantive abstracte) 1 Grosolan. 2 Care întrece măsura. 3 Care nu corespunde nici celor mai modeste exigențe. 4 Al cărui caracter este sub orice limită. 5 Nerușinat. corectat(ă)

cras adj. m. (ignorant ~), pl. crași; f. crasă (ignoranță ~), pl. crase

CRAS, -Ă, crași, -se, adj. (Franțuzism) Care nu corespunde nici celor mai scăzute exigențe; ale cărui însușiri negative sînt sub orice limită; extrem (în sens rău). Ignoranță crasă. ▭ Tremuram, aprins și indignat de atîta crasă prefăcătorie. CAMIL PETRESCU, U. N. 120.

cras adj. m., pl. crași; f. crasă, pl. crase

CRAS ~să (~și, ~se) livr. Care este sub orice nivel; extrem (în sens negativ). Prostie ~să. Ipocrizie ~să. /<fr. crasse

CRAS, -Ă adj. Care nu corespunde nici celor mai mici exigențe; grosolan, nerușinat. [< fr. crasse, cf. lat. crassus – gros].

CRAS, -Ă adj. care nu corespunde nici celor mai mici exigențe. (< fr. crasse)

1) cras n., pl. urĭ (ngr. și vgr. krâsis. V. crasă și idiosincrasie). Est. Rar. Starea trupuluĭ, constituțiune, complexiune: om tare de cras.

*2) cras, -ă adj. (lat. crassus, gros, îndesat, dens. V. gras). Grosolan, adînc: un ignorant cras, o ignoranță crasă, crasele platitudinĭ ale discursurilor demagogice.

cras adj. m., pl. crași; f. sg. crasă, pl. crase

CRAS adj. v. grosolan.

CRASĂ s.f. Sinereză (1) [în DN]. [Cf. it. crasi, lat. crasis < gr. krasis – amestecătură].

crasă³ sf [At: DN³ / Pl: ~se / E: ns cf it crasi, lat crasis] (Rar) Sinereză.

crasă² sf vz crasnă¹

crasă¹ sf [At: DA ms / Pl: ~se / E: nct] (Reg) Sapă mare întrebuințată la repararea șoselelor.

*crásă f., pl. e (vgr. krâsis, d. keránnymi, amestec. V. cras 1). Gram. Contracțiunea a doŭă vocale înlocuite printr’alta (ca vgr. kagò îld. kai egó, și eŭ). – Și crază (după fr.). V. diereză.

crasnic sm [At: GOROVEI, C. 938 / V: cras~ / Pl: ~ici / E: sl красыню] (Mol; înv) 1 Monstru, cu chip de purcel, făcut de Dracul cu o femeie. 2 Drac născut din ouă clocite la subsuoară de o vrăjitoare.

CRASU cf. sl. кpaca „podoabă”, sau blg. кpaca „șarpe” și Кpacимиp < Кpacьo (Weig). Crasa b. (P Gov f° 17). 2. Crasu, fam., act. 3. Crasan (Puc); Crăsan (Hur). 4. Crasoe (16 B VI 218).

CRAZĂ s. f. fuziune a vocalei inițiale a unui cuvânt cu vocala finală a cuvântului precedent. (< fr. crase)

CRAZĂ s.f. Fuziune a vocalei inițiale a unui cuvînt cu vocala finală a cuvîntului precedent. [< fr. crase, cf. gr. krasis – amestec].

*cráză, V. crasă.

crază sf [At: DA / Pl: ~ze / E: fr crase] Fuziune a vocalei (sau silabei) inițiale a unui cuvânt cu vocala (sau silaba) finală a cuvântului precedent^[1].

Crăsan v. Crasu 2.

crușân sm [At: PANȚU, PL.² / V: ~șin sm / E: ucr кryщинa] (Bot) Arbust fără ghimpi din familia ramnaceelor, de 2-3 m înălțime, cu flori albe-verzui, cu fructe ca boabele de mazăre, a cărui scoarță se întrebuințează ca purgativ și al cărui lemn ars dă un cărbune întrebuințat la fabricarea prafului de pușcă Si: crasei, crasici, crășei, crușei, lemn-căinesc, pasachină, pațachină (Rhamnus frangula).

DIMITRIE gr. Δημήτριος; primii cu acest nume: D. din Phalera și D. Poliorketes, regele Macedoniei, Δημήτηρ < zeița Ceres. I. Terminația calend. ie se elimină în practică. 1. Dimitr/u frecv. (Rel; 16 B I 30); -a f. (Dm;. P¹¹); -an (16 B I 79); -ana, j-ță (Sd XI 101) -escu, -ești s. 2. + iu, sufix grec: Dimitriu, variantă la Dimitrescu. II. 1. Dumetru, cu e în temă, ca Sumedru(17 B IV 191). 2. Dumetraș, unchiaș, munt. (Sd XXII 371). 3. Literar: Demetr/u, -iescu. III. 1. Dumitr/u b., -a f., este forma comună, cea obișnuită; -e (Mar) vocativ, (ca Petre), -escu; -escul, Matei fiul lui Hrizea 1692 (RI XII 253); -ești, -eni ss.; -ică. 2. Cu afer. și sincope progresive: Mitru a) Mitra jupan (16 B IV 417); – f. (P²); – dobr. (RI XI 210); – f., olt. (AO XV 368); Mitru și Mitra ar. (Fărș); Mitr/e (Bîr II); -ea; -eni și -ești ss.; Mitroi, act.; *Mitroniu > Metroniu Aurel, b) Mitu frecv. (Dm); -l (Dm; Sd XXII 385); vlah Serbia (DR IV¹); Mita însă < Domita < Dometie; Mită f. ar.(Fărș); b.(Sd XVI); Mitĭ, ar. (Ant Ar) + -ac; Mitacu din Iași (Cat gr I); + -ache: Mitache (Bîr II) > Tache Ionescu; Mitachi > Tachi. ar (Fărș); cf. gr. Tάχης (But); c) Mit/e; -ea; -escu, Filon, prof.; -ești s.; d) Miti/că, frecv. -ci, -ciu. (Bîr I și II); Mitică > Tică; Ticoiu, Șt. (VM); e) Mitiu, dobr. (RI XI 204); Gh. (Șchei III); f) Mitoi; g) Mituș; -a f. (16 B I 36); -ca, Badea (17 B III 213); > probabil Tușchie (17 B II 1) și Tușa f. (16 B I 36); h) Mituc, S. (Mih; C. Bog); i) + adj. bun; Mitibun, Stan, 1616 (Mus 50). 3. Dumitrache, frecv.: Mitrache (IO 47); Mitraichi (Am); Trache, Cereșanu (BCI XII 141); – din Măneci; Trăchioiu (Ceraș, r. Teleajen). 4. + -an: a) Dumitran, munt., 1604 (17 B I 2; II 408; BCI X 99); mold. (ib. IV 185); ard. (Ard 1238) -a (P Bor 41, etc.); b) Mitran (Am); – călăraș, 1655 Sd IV38); Mitrană, St. (Mz PI. acte); Mitrani, act.; Mitrănescu, M.; Mitrăngești moșneni (17 B I 91). Mitrana f. (Sd XI 264; Puc); cu sincopa lui r, Mitana f. (RS); e) Tranea (Ard); Trănescu, act. 5. a) Dumitraș (Sd XXII 156). b) -co, Dumitrașco, frecv. în doc. și cronici; c) Dumitrașcul (AO XXII 156); d) Mitrașcul (Ard; Paș); e) Trașcă, Morcov (AO XXII 78); Trășculescu, Ioan, act.; prob. Trațco (Sd XI77); f) -așin: Dumitrașin (16BV 147). 6. Dumitrel, -ea (17 B II 410); + Vlad: Vladumitrel (Paș). 7. Dumitrică: Mitrică (Meșt Cr); Mitrecu (Vit 5); Trică (Sur XXII). 8. Dumitriță, Lupul (AO XVIII 474) și numele unei plante; Mitriță, Constantinescu, prof.; Triță, Făniță, act.; 9. Trițul, 1727 (Paș). Sincopat Mitiță; Tiță (Buc.). 10. *Dumitrucu; Trucu, Cîndea (An C III 315); Trucă, R. și Truca (16 B 1144); Truică, Vas., act.; Truicul (16 B V 366); prob. cu sincopa lui r: Túcă, C-tin (Paș) Dumitruș: a) -el (17 B I 306); Trușeni, Trușești ss. b) Trușan din Laiova (16 B I 80; 17 B I 172); -i s. Trușăneanu (Sd XXI). c) Trușcă (Am); – Bratu, frate cu Dumitru Bratu (AO XXI 199); Trușco (C Ștef); -vici (Dm); Troșcă act. Trușculescu, C., act. 12. Dumitruță cu afer. succesivă: Mitruț (Meșt Cr); Truța, Ioan, moț (Met 100); Truță și Truțu, V.; Truțea (13 – 15 B 44); Truție boier (Div 50); Truțescu, act. 13. Dumitrul > Trulescu, olt., zis și Stancioniu, act.; Dumitreasa, marital. 14. + Miná: Mintronuț, S. buc. sec. 18. IV. Din lat. Sanctus Demetrius: Sămetru, sărbătoare (Enc.). 2. Sămedru, idem (Cara); Sîmedru sărb. olt.; Simiedriu sărb. ard. (Ard II 74); Sîmedrea b. (Moț); Sumedru, ar. (Ant Ar); – Tec I; Ard; R Gr); Sumedrea (Viciu 31). 3. Simedru (id. ibidem); – fiul lui St. Drăgoeș (17 B IV 410); Simedriu, vecin (17 B III 54; Ard II 194); Simedrea, fam. act; Simidreni s. (16 B I 181); m-rea Simidreni, 1524. 4. Medru, Nezu, munt. (BCI XII 141); Medra, (Met 179); Medre, S., ard. (Met 100); -a, pictor. 5. Apropieri: Mădrin, olt.; Medrega,(Cras 124). 6. Prin metateză Semendria oraș sîrb pe Dunăre, < *Simendru < Sinmedru scris și Smederevo (An C III 283, 511). Cf. și Asimedria nume ar. de persoană în „Macedonia” greacă (But), și Smedorova (cetatea veche din tg. Roman (< *Sumedrova), amintită de D. Cantemir. V. 1. Ipocoristice la aromîni: Mitri și Mitruș bb., Mitra f., Mitu, Tușia și Tușiu (Cara). Cf. ngr. Mήτρος, cu met. Mήρτος; Mήτος, Mημñς, ipocoristice din Dimitrios (But). Mirta b. (D Cpol). 2. Din gr. Mημñς; a) Mima, țig. (16 B I 8); b) Mimi, Nicoli-Ioan, birău al Companiei de negoț (Braș); – Ianachi, 1821 (Sd XXII; Am 58); Mimiĭ t. (Mus); -u t. lîngă Iași (Sd XV 116) și s.; Mimiu cartier în Ploești. 3. Din blg. Mицо ipoc. < Dimitrie (Weig):Mițu ard. (Paș).

DIONISIE gr Διονύσιος < Διόνυσος; „Bacchus”. I. 1. Dionis (Dm); -ie pren. (Sur IV); -ia mona. (16 A III 356; 17 B IV 76); -îia f. (C Ștef); -iu (Fil A 34); Dioniș s. (Dm). 2. Dionești, sinc. (Tec I). 3. Diunease, D.(Isp. III¹). II. 1. Donisie (AO XII 243). 2. Donisă b. ard. act. (Nepos); – Condre (CL). 3. Donisan, N. (CL); -V., buc (act). 4. Cu afer.: Onisie ard.; – R. (s. Racoviță, R.-Sărat); Onisia b. (Isp IV¹); Onisei, V (Sur X). 5. Oniscu, dobr. (RI XI 207). 6. Cu afer.: Nisi ar. (Ant Ar); Nisioi, buc.; Nisioiul = Nesăoiu (Buc). III. 1. Dunăsăe, 1676, mold. (Sd VII 297). 2. Dunusia mona. (17 B IV 491). IV. 1. Dinisu (17 A I 141). 2. Cu afer.: Nisa b. ar. (Fărș); – Șt., ard. (Met 271); + -an, Nisanul, 1722 (Paș); Nisescu, N. act. 3. Dimisie, I. (Sd XXII) și Demisie, Ig. (Sur. IV). 4. Denise, Deniscu (Dm) Deniase fam. act (Jiul ard.). V. 1. Donos (Arh); -ă (Tec I); -e, A., act.; -oe = Dosoe, 1601 (Isp I²). 2. Onose și Onosei (Arh). 3. Onosul mold. 4. ◊ Onosie: Nosievici, Șt. 5. *Onosica: Osica s. (17 B III 591).Importanța acestui nume in sinaxar justifică ipoteza că formele: Onisie, Onisei și celelalte care încep cu O, sînt ipocoristice de la Dionisie, iar nu derivare din Onisifor. VI. Din magh. Dienes, Denes, cu s > ș (cf. BA ung 9). 1. *Dieneș: Neșu b. (pom. St. Elefterie, Bucur.); + -cu Neșcani s. mold. 2. Dieniș 1428 (C Ștef; Băl I; C Bog; 16 B II 85); spat., 1437 (Sur XVIII); – log. (Isp l¹). 3. Deiniș (16 B VI381). 4. Diiniș (C Bog; 16 B III 191; Ur XXIII 255). 5. Diniș (Dm);Vas. (Sur IV); cu afer.: Nișul (Cras 88). 6. Dinișco (Dm); cu afer. *Nișcu > Nișcov t., sau < Ioan. 7. Diineț aga (Sur XVIII); Dieneț t. (C Bog). 8. Dianiș spăt. (C Bog; 16 A I 231). 9. Deanis log., 1436 (Sd XIX 11). 10. Denis = Deniș (Dm); Denișă, Tofan, 1663 (Sur IV 97).

FIGURI DE STIL. Subst. Afereză; alegorie; aliterație; homeoprofon, parhomeon, disproforon, iotacism, landacism, mitacism, polisigmă; aluzie; ambiguitate, amfibologie; amplificare; acumulare; anacolut; anadiploză; geminație, reduplicație; anaforă; epanaforă; anagramă; anantapodoton; anastrofă; anereză; anominație; antanaclază, antanagogă; anticategorie; anticlimax; antifrază; antilogie; antimetateză; antimetabolă, antimetalepsă, comutație; antipalagă; antiparastază; antiptoză; antiteză; antonomază; antorism; apocopă; apodioxix; apofonie; apolog; apologie; apokinu; aposiopeză; apostrofă; apoziție, epexegeză; aprosdocheton; arneză; asindet, disjuncție; asonanță; asteism; atelaj; autoimprecație; brahilogie; calambur; parachreză; catachreză; charientism; chiasm; cleuasm; climax, gradație; cominație; comparație, paradigmă; comunicație; concatenație; conexie, epiplocă; conciliație; conglobație; conjuncție, sinichioză; conversie, reversiune; cronografie; definiție oratorică (stilistică); demonstrație; deprecație, obsecrație; descripție; diaforă; dialogism; diasirm; diplasiasm; dubitație, adubitație, aporie; elatism psihologic; elipsă; emfază; enalagă; entimemă; enumerație; epanalepsă; epanadiploză; prosapodoză, reditio; epanodă; regresiune; epanortiză, corecție, epenteză; epifonem; epiforă; epistrofă; epifrază; epigramă; epimonă, comorație; epitet; epiteză, paragogă; epitrochasm; epitropă, concesie, paramologie; epizeuxis; etopee; eufemism; pronominație; exclamație; expolițiune; fabulație; hendiadă; heteroză; hifen; hipalagă; hiperbat; hiperbolă; histeron, proteron; homeo-ptoton, homeoteleuton; imprecație, blestem; incitare; interogație; inversiune; invocație; ipoteză; ipotipoză; ironie; jurămînt, autoimprecație-legămînt; licență, parezie; litotă; atenuație; extenuație; maligmată; maximă, sentință; metabolă; metaforă; metalepsă; metastază, viziune; metateză; metonimie; metonomază; mimeză; mit; nominativ etic; omeoză, similitudine; onomatopee; optație; oximoron; parabolă; paradiastolă; paradox; paradoxism; paragramă; paralelă; paralipsă, pretermisie, preteriție; parataxă expresivă (stilistică), parecheză; parhyponoian; parigmenon; paronomază; perifrază; circumvoluțiune; permisiune; personificare; pildă, exemplu; pleonasm, batologie, perisologie; poliptotă, traducție; poliptoton; polisindet, sinafie; premuniție; procatalepsă; prolepsă, anticipație, antiforă, percepție; prosopografie; prosopopee; proteză; proverb; reticență, sarcasm, micterism; silepsă, sinteză; simbol, simplocă; complexiune, excviziție; sinalefă; sincopă; sincriză; sinecdocă; sinereză, crasă, episinalefă, sinizeză; subiecție, superlativ stilistic; suspensie; tautacism; tautofonie; tautologie; tmeză; topografie; zeugmă. Tropologie. V. artă, dramaturgie, grandilocvență, literatură, poezie, proză, vorbire.

FILIC < gr. φιλήϰοος „atent, ascultător cu plăcere”. Tema fil „amic, iubitor” intră în formația multor nume calendaristice (Filic, Filip etc., sau Teofil, Pamfil etc.), și a servit la formarea unor nume. 1. Fil/u (I Bot 6); -ea (16 B III 5; Paș); -eni (Giur 43; 17 B 31, 360); -ești s; -eanca t; -uță pren.; Tatomir al Filei (AO XVII 293). 2. Fili (Ard 37); -ași, -oara, -orul, -ul ss; -uță, act.; Filiiaș, D-tru, stolnic, 1649 (BCI XI 62); -ul, D. (Mano 20); Filieșanul = Filișanul fam. olt. „de la Filiași” (Cras 41) 3. Cu hi < fi, ca Hilip < Filip: Hilie b. (D Cpol); Hilii, Rohotă (RI XXXI 192); Hilina (Isp III² și V²; C Bog; Sur XXIV); Hilian (Isp II¹); Hiliaș Gh, (BCI VII 53); Hilița, Hiliuți ss.; Hiliuță (Bîr I). 4. Cu hi > și: Hilișeu-Șilișeu (Sur XIV). 5. + -ca, -cu, -cea: Filca, Crașovean, băn. (AO III 481; Filco (Sd XV 61); Filcu (Sd XVI și XXII 208); Filce, V., mold. (Băl IV); -a, munt. (P Bor 26; AO X 128); -a diac (Cat; Rep D 122). 6. Cu hi < fi și suf. -ce, -cea: Hilce (16 A III 165); -a (Ur XXII 72; Sd XVI); Hilcești, 1469 (Ț-Rom 270). 7. Cu afer. prob.: Liul, P., olt. (Sur VI) < ◊ Hiliu. 8. Forma greacă: Filos diac, 1392 (Ț-Rom 59); – logofăt (Fior 15), grec de origine.

FRUMOS adj., subst. 1. Fromosul, mold., 1411 (Glos); Frumosul, 1534 (ib); Ion feciorul Frumosului, 1665, mold. (Sd VII 59); Frumoșii t.; Frumoasa s. 2. Frumușan/u, act. -ul, V. (17 A II 278); -i s. 3. Frumușălul (Dm); Frumuș/el s (Dm); -ei, -ele ss.; Frumușel b. (Hur 123); – Marcu (Grș 18); – (16 A I 436). 4. Frumușica, schit; fam. (Sd XV 88). 5. Frumoșeiu s. (Cat). 6. Frumușița s. 7. Contaminat cu Hurmuzachi: Frumuzachi (A Gen I 134); – Ioan (Bîr I); Frumusache act. Toponimele 1 – 8 pot fi independente de funcția antroponimică a subst. frumos. 8. Cu met. Formos fam., buc. Traducere în slavă: v. Crasu. 9. Scurtat v. Mușa.

FUS subst. 1. Fusa (Cras 39); Fusea (Ard); – St. (Glos). 2. Fusei, St.

GROSOLAN adj., adv., s. 1. adj. v. butucănos. 2. adj. v. brut. 3. adj., adv. primitiv, rudimentar. (Grindă cioplită ~.) 4. adj. v. ordinar. 5. adj., s. v. mitocan. 6. adj. v. mitocănesc. 7. adv. v. mitocănește. 8. adj. (livr.) cras. (O ignoranță ~.)

GROSOLAN adj., adv., s. 1. adj. butucănos, necioplit, (reg.) butucos. (Un obiect ~.) 2. adj. brut, necioplit, necizelat, nefinisat, neprelucrat, (reg.) lișteav. (Material ~.) 3. adj., adv. primitiv, rudimentar. (Grindă cioplită ~.) 4. adj. comun, ordinar. (Pînză ~.) 5. adj., s. bădăran, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 6. adj. bădărănesc, mahalagesc, mitocănesc, mîrlănesc, mojic, mojicesc, nepoliticos, ordinar, țopesc, țopîrlănesc, vulgar, (rar) mojicos, (fig.) necioplit. (Purtări ~.) 7. adv. bădărănește, mahalagește, mitocănește, mîrlănește, mojicește, ordinar, țărănește, vulgar. (S-a purtat ~.) 8. adj. (livr.) cras. (O ignoranță ~.)

HAINĂ subst. 1. – N. (RI XIV 203); – T. (Mar). 2. Haine b., 1643 (AO VI 426); Poiana lui – (Cras 102); Hăinescul t. (AO XVI 252). 3. Compuse: Hainăroșie fam. (Filipeștii de Pădure); Hainăroșii, Gh., mold. (BCI IV 179).

Heute mir, morgen dir (germ. „Astăzi mie, mîine ție”) – în sensul că azi e rîndul meu, iar mîine va fi al tău. Se aplică uneori și ca o prevestire rea. Expresia e prelucrarea germană a unui vechi proverb ebraic din culegerea lui Jesua Sirach. Acesta a fost un poet din Ierusalim, care a lăsat o bogată colecție de zicale, parte adunate din popor, parte create după modelul proverbelor lui Solomon. Hodie mihi, cras tibi este forma latină a aceluiași proverb (azi mie, mîine ție), prin care e exprimată ideea nestatorniciei omenești, a vieții efemere. Minulescu are o poezie cu acest titlu (Versuri, pag. 338). LIT.

HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.

HOT, numele formate din această temă se pot explica prin: 1° subst. dialectal hot „bucium”, 2° sl. χoть „voință”, cf. și numele dalmatine Hote, Hoten, Hotimir, citate în (DR I), 3° etnicul alb. Hoti, numele unui trib de Gheghi. 1. Hot, -ilo, -ul (Vlah P. B.); Hotu (Ard I p. VI); Hota b (P. Gov. f 13 vo). 2. + -an, Hotanul m-te (AO XVI). 3. Hote (Ard; Mar). 4. Hotea (Mar; Cras 61, 100; 17 B I 498). 5. Hoten (Ard). 6. Hotean și -cea bb. (Mar); Hotian (Ard). 7. Hot/eni, -ești ss.; -escu, C. act. cf. Hotești = Golești (Ștef), identitate dată de Ioan Bogdan. 3. + -iș: Hotiș (Hur 99). 9. + -man: Hotman (17 B II 83, 106; 16 B I 20); – Stroe (17 B I 306,15 etc.). 10. + -co: Hotco b. și Hotcești s., cu tc < dc, forme ce apar și în variantele lui Hodco (Dm; Ștef), v. Hod 4.

HOTIN numele de loc se confundă cu un antroponim format din Hot + suf. -in sau din calend. Fotin transformat prin fon. ucr. în Hotin (apoi în Otin); el este identic cu un antroponim, care a circulat în Moldova și Oltenia 1. – b., act.; Hotin, -u zis și Hotini (Cras), s. olt. 2. + -escu (în loc de -eanu), ca nume de familie, după numele unui sat: Hotinescul, Vart. (Cras); – Ioan 1758 (Gorj 54). 3. Hotinești s., mold. (C Bog), numit și Deleni (17 A IV 398; Sur II).

*idiosincrasíe f. (vgr. idiosygkrasía, d. idios, propriŭ, sýn, împreună, și krâsis, amestec, temperament. V. crasă). Med. Aplicațiune saŭ aversiune față de oare-care alimente din pricina temperamentuluĭ fiecăruĭa (de ex., unu nu poate mînca racĭ, că se îmbolnăvește).

IGNORANȚĂ s. incultură, nepricepere, neștiință, (livr.) agramatism, (înv.) prostăticie, prostie, prostime. (E de-o ~ crasă.)

IOAN ebr. Iochanan sau Iohanna gr. Iωάννες, lat. Ioannes, I. IOAN. Numele cel mai frecvent la romîni; repetat în dinastia Asăneștilor, devine supranume domnesc, Iῷ, la munteni, parte integrantă a intitulației. 1. Ioan, forma cultă; – Gură-de-aur, b. dobr. (RI XI 208); cu afer.: Oan, „sluga” (curtean) mold., 1461 (M Put 175); – fratele lui D. Bratu (AO XXI 199). 2. Ioana sau Ioană, f. luat și ca nume bărbătesc, cu afer: Oana b. (Moț; Paș); – Preseacă, mold., 1463 (Sd V 386); Oană nume purtat de 25 boieri ai lui Ștefan cel Mare ș.a. (Dm; Ștef). 3. Ioane (Mar), vocativul pt. nom., ca Petre < Petru, formă curentă ard. între anii 1850 – 1870; Oane (Mar; Buc; CL); -a (Ard; Moț). 4. Ioanele (Moț). 5. + -eș, sau contam. cu magh. Iános: Ioaneș, ard. (Paș); Oaneș, Tudoran (16 A IV 128; Sd XVI); prob. Neș, Haideu (AO XXI 198); Neșu, M. (Î Div); -l vatav 1679 (BCI VII 9): Nesu (cu s pt ș, grafie străina) 1671 (Paș). Ioanăș (Ard). 6. *Ioanică: Ioanicești s.; Oanică (Dm); Oaneca (C Bog). 7. Ioanin (Ard I 248). 8. Țarul Ioaniță, redat în latină: Ioannicius rex; Ioanițiu, act., sub infl. sufixului grec -iu, 9. Ioanță (Ard); Oanță (Dm; C Ștef; Mar; Vel) etc; Oanța (Dm; Ștef; 17 A III 89); Oanțe, I. (Ard); -a (ib.); Oanțul s. 10. Cu u pentru o, prob.: Unț/ăști, -eni ss., v. și Uncu, Un ce. 11. Ioanca fiul lui Cosma, ard. (14 C I 18); Oanca (Ștef); Oancă, T., mold. (RI XI 315); – Turcul (16 A II 121). 12. + -cea; Ioancea (Î Div); cu afer. Oance (Mar; Ștef); -a, frecv. ard. (Paș) și mold. (Dm; Ștef; Ț. Rom. 128; P Bor 55); Ioanei (Paș), cf. magh. Iancsi. II. ION 1. -frec. (Dm) și act. -escu; frecv.; -easa, -easca, -ești ss. 2. Iuon formă curentă în urbariile din Ardeal (Met 39; Paș; Ard) etc. Iuonea, Iuoneasă (Paș). 3. Iuvon, ard. (Paș). 4. On (Ard; Met 95; Sd XVI, etc.); On, Isă (Ard II 123); On, Birza (Met 95). 5. Iona b. (P Bor 34); Onă f. ar. (Fărș); Oua b, (Dm; C Ștef; 13-15 B 158; P Bor 2, 64);- diacu, 1734 (Acte Sc), sau din Ionă profetul. 6. Ionea (Mar); – munt. 1596 (Sd VII 270): One, -a (Dm; Ștef; Ard; Vr; Sd XI 27 și XV); Oneasa f. (16 B II 43; Cand 156), marital; Niasa, 1688, ard. (Paș); Onesc, hațeg. (Cand 156); Onescu luat ca prenume dobr. (RI XI 215); -l fam. mold.; olt. (17 B IV 511); Oneasca t.; Onoae fam. (Paș). Eonu, mold., 1692 (BCI XV 87); Onu (Ard); -l (16 A II 89). III. Derivate din ION: A. + -ac (1-3), -ace (4), -ache (5) -aș (6): 1. Ionac fam. mold.; Onac; -a (Sd XI 87; 17 A III 84, IV 189, 291, V 275; BCI IV 204); -a f. mold. (Sd XI 87); Onacă (17 A II 233); Naca b. (17 A II 217; Sd VI 30; P Bor 6); Naca, Nacu, Nachi ar. (Fărș); Ionacu (Mar); Onacu (ib); Nacu (Mar; Moț; Paș; Gara 96); – olt. (Sd XXII); -l (Tec I;UrXXII 69); Ion Ferdinand Nacul boier mold., 1672 (Sd I -II); + -a: Năcula (Puc) și Năculele m-te Bz. sau < Nicolae. 2. Ionăcani = Ionicani s. mold. (BCI IV 132). 3. Năcuțu (Sd XVI); Năcuța f. (17 A IV 149); Nacoe, țig. (16 B II 16). 4. Onacea (17 A V 330; Sur XXIV) Ionaciu, Șt., din Putila (Băl VI); + -ian; Nacian, I., prof. 5. + -ache: Ionache (17 B III 523); Nache, ar. (Weig) și dr., sau < Enache; Onachi, mold., 1642 (Isp II²); Nachi ar. (Ant Ar). 6. Ionaș (Mar; Ștef; Ard; Tis; 16 B V 155); Ionașiu (Mar); Onaș (Ard); Ionăș (Ard); – olt. (Cand); Oneșan (Cand 156); Ionășel (Mar; Ștef); Ionăș/ești, – eni ss. 7. Ionaș + -co, -cu: lonașco (Dm; Mar; Ștef); Onașco Bucelescul, mold., 1623 (RI II 143); Nașco (Ard II 194); Pătru Nășcăi, munt., 1581 (Sd VII 269); Nășcoi I. (Sur IV); Ionașcu (Ștef) frecv. (Gat mold II); Onașcu (16 A III 443; Sd XVI); Ionășcuță,(Sur XIII); – Cupărelul (Costin). B. + -cu, -cea, -cel, -ciu: 1. Oncu (Moț; Viciu 16); -l (P⁵ fila 23); Ionca (Haț 71); Onca (16 A III 9, IV 35; P Bor 30. 64); Vonca (Dm); 2. Ioncea (Mar; R Gr; PBor 2, 6). 3. Once (Dm; C Ștef); – mon. (Acte Sc); Oncea (Paș; 13 – 15 B 44; Rel; 16 B I 41, 69; Tis; Gat; AO XVII 321; P Bor 12, 13, 35). 4. Ioncel (Paș). 5. Ioncescul, Ilie (Băl VI); Oncescul 6. Ionciul, 1514 (AO XX 91; Gat mold II: 16 A IV 14); Onciul (Dm; G Ștef; Băl I) etc. – D. istoricul: Vonciul = Onciul buc. (Braș 19). 7. Ontica, Staicu (P Bor 97); cu afer.: Cica, ard. (Paș); Cicu, mold. actual (Șez). 8. Oncilă (Ard II 172; Paș); Voncilă vecin (16 B III 175; 17 B III 54 etc.). 9. Oncioiul (Paș; Drag 308); Aoncioaei, Gh., mold., act. 10. Cu u pentru o inițial: Uncu, V., prof. (Nif) ț Uncuță, P. act. 11. *Unce: Uncescu (Puc); Uncești = Oncești și Unciul ss. C. + -ec, -eciu, -encu, -el, -ele, -eț, -eață: Onecu, mold.; – V. (Tec. II). 2. Ioneaca, V., act. 3. Ioneciu, G., act.; Oneci, olt. (Cand 156); Neciu, D., act.; -lea 1500 PGov f° 10; Necea, țig. (13 – 15 B 144). 4. Ionencu, I., act. 5. Prob. Nenciu fam. Bran; -lești s. -lescu boier, 1821, munt. 6. Ionel, frecv. (Mar; Moț; Buc; CL; Isp III; 17 A II 6), frecv. dim. actual; Onela (Moț; 17 A III 84); Onelele s. (D Ec); lunel, Petre (Vit V 114); Nela (11-13 G I 25) Nelu (Paș) frecv. act. 7. Ionete pren. olt. (BCI VIII 49); -fam. (Grd 11); -moț (Cand); Onet moț și -e, olt. (Cand 156); -e,(An Pit 27); -ie (Sur XXIV); -ea (Drj; Ionăte (Ard); Onetica pren., 1664 (Acte Sc); lonetecu (Drag 311); Nete, I., act; -a prof.; Netești și Netoești ss. 8. Ioneț (Tec I); – sîn Lupului 1768 (Sucev. 148); Oneț (Moț); -a (Ard); Nețu (Mar); – Catană, 1810 (IO 115); Ioneță = Ioniță (Bîr I); Neță f. ar. (Fărș). Nete < Ionete și Nețu < Ionețu n-au raport cu blg. Нето și Нецо sintome Нено date de Weigand; + -cu: Neicu,. L act. 9. Ioneață, N., din Teleorman, act.; Oneață, (Cand 156); – V. (Șoimari); Ioneață zis și Neață (Tîrlești). Neață, Ion, act. 10. Prob. *Ionez: Nezu, Medru, munt. (BCI XII 141). D. + -ică, -igă, -ilă, -iș, -iță, -in: 1. Ionica (Ard); Onica pren. (Ștef); Nica (Ant Ar) sau din formula greacă niká „învinge”; Onică (Dm; G Ștef); Nică, act.; + Ilie: Nicălie (Bordeni) Onic, Gl. (Sur XIV); Onicea (Mar); Onicel, act; Ionicescul (Hur 92); Onicescu (Arh); Oniceni s.; Oniceanul (Ștef); Onicu, I., act.; de aci se poate forma: Nicu, -ță, ca în Țara Oltului (etim. Pașca), de regulă însă Nicu < Nicolae. 2. Ioniciu (Moț; Gorj 109), ca Drăghici, Mitici, luat ca prenume; Oniciu (16 A I 44; Moț); Niciu, N., mold. (An Corn); Nicioaia t,; Oniciță (Dm). 3. + -ca, -co: Onicica – Onicico boier mold. (Dm; Ștef); Onicică (ib); cu ș < ci; Onișcă (17 A II 14); Onișcani s.; Nișcani (Sd XXI); + -ov: Nișcov, Vlad 1757 din Zărnești (Cat Braș. 100,116); pîrîu Bz; Nicicov t. (Cat. mold II); A ișcoveni s. 4. *Ioniga: Oniga (Ard); Onigă, (Cat mold II) ard.; Niga (11 – 13 C I 25; Buc); Oneaga s.; Onigaș, Ionașco (Isp II²); cf. arm. Onnig (împrumutat); Nigu a lui Tudor (16 B III 141); Oneguș (Cat mold II); Nigean, V., act.; Nigești s.; *Nigoe: Nigoești s. (16 A IV 252). 4 bis + -șa: *Nigș/a, -ani t. (Sd XIX 93); cu gș > cș, ca în Neacșa < Neagșa: Nicșa b., 1503 (16 B I 20, 131; – olt., 1606 (Sd VII 4); țig. (Cat; 16 B I 131); Nicșul pîrcălab (17 A IV 231); Nicșana, Nicșoaia și Nicșeni ss; Nicșoiu, Ioniță, ar. (RI V 113). 5. *Ionilă; Ionil (16 BV 296); Onilă (16 A III 9; 17 A I 232); Onila (Met 95). 6. *Ioniș: Oniș, frecv. (Mar);-a (M mar); Ionișoară b., olt. (Cand). Onișor (Dm; Mar); – cărturar ard. (Bis R); Nișul 1666 (AO VIII 296); coincidențe, fără relație: Niș oraș în Serbia < lat. Naissus și blg. Нишo < Nikola (Weig); Nișului, Florea al (Cras 88); Nișa, D., olt. act.; – f., 1716, munt. (BCI XV 62); Nișulescu, A. (Tg-Jiu). 6 bis. – Cu suf. -it: Nitul Palcău (Cat mold II): Nitești s. 1604 (ib I). 7. Ionițu, ard., 1766 (Paș); Ionițiu, P., act.; Oniț (Ard; Moț); – Nicoară (Sur XIX); -iu (VT); Iuonițe 1766 (Paș); Ionițoiu, olt. (Cand.); Onițoiu (Mus); Nițoiu, N. (Buftea); Nițu, 1700 (P Bor 57; P⁴ fila 29); -l (G Dem 305); -l, C., 1801 (DZF 208); -lescu; -lești s.; Nițicu, Stan (Șoimari); Nițuca, Lupul (CL); + -co: Onițcani s. 8. Ioniță (Dm; Mar), frecv. act.; Oniță (Dm; Ștef; Mar; Sd V 220; 17 A I 149); Ioniță b. (Paș); Onița (M mar); – din Țintești (Cat mold II; Onițești fam. (ib). Nițâ b. frecv.; -f., ar. (Fărș); Nița fam. (Moț) etc.; – f. (P²; P Bor 73, 90) sau < Ana; Nițan, ard. sec. 18; Ionițescu; Nițescu; Nițeni s.; + iț, -ar; cu afer. Nițari, fam. (Jiul ard). 9. *Ióniu: Oniu, mold. (Sd XVI și XXII) și act.; -l (16 A III 24; 17 A II 31; Sd XI 86; Băl II); Niul t. (r. Brăila); Niuță, Isac (Cat mold II). E. + -oc, -oiu, -ot: 1. Ionocu, P. (L PI 381). 2. *Ionoiu > Onoiu(VM) sau < Donea cu afer. + oiu. 3. *Ionot, cu afer.: Noti, ar. (An Ar); cu sinc.: Iontă (Ard); Ontea, Ion și Onteni s. (Sur VII) sau < Leonte. F. + -uc, -uș, -ut, -uț: 1. *Ionuc: Onucu; Onucă s.; Nucă, M., ard. act.; Nuc (Moț). Ionuș (Paș); + -ca: Onușca, 1606, mold. (Sd VI 126). 3. Ionut, mold., 1605 (RI VI; cu afer.: Onut s. mold., 1626 (BCI X 22). 4. Ionuț (Mar I; Met 22; 17 A I 214, IV 176 și V 331); -u (17 A IV 268); Ionuța f. (Mar); Onuț (Moț; Mar; Ard II 123) -a moț (Cand); -u s.; popa Onuță scris și Vonuțu, ard. (RI VII 55, 56); Nuț popa ard. 1848; -ă (Sc; P Bor 43, 74); -u (Mar; Ard); -iu, act.; -ică, M., act.; Nuțăscu > G. (Buc); Vonuț, Nemeș, zis și Nemeș al Vonului (Ard II 122). 5. Sincopat: Onța (Dm; Vr); Onț, ești, -eni ss. (Dm; Ștef); Onțănii s. (16 A IV 126); Onțești = Unțești (Dm); Vonuț cu v protetic din fonetism maghiar. 6. Ion + Vonu: Ivon (Ard; Mar); -aș (Mar); -escu (Băl VI); Ievon (ib). Iuvon (Ard II 122) etc. formă frecv. în urbariile din Ardeal (Met. passim). IV. Forme de tradiție din moștenirea latină. A. Din Sanctus Ioannes: 1. Simțion, sărb. (DR I 438, S. Pușcariu), luat și ca prenume; Simtion moșn, 1598 AO X 128); – olt. (Sd V 305; 16 B VI 183); – ard. (Ard); Simtionă f. (ib); Sămtion pren (P² fila 8); Sîmcion = Sîncion sărbătoarea, băn. (AO III 382). Sîntion b. (Sd XVI) etc.; Sîntioana f. moț. act.; Sîntion și Sîntion bb. (P²; Met 152); Sîntiona s. (Sd IV 17) și f. (Arh); – popa, ard. (An C III 61). 3. Sînion, Anita (Acte Sc. Grefa IV); Sîniuon, „cu frate-său Ion” (Met 39); – pren. frecv. în urbariile ardelene (Met passim). 4. Sîmniŭon ard. (Nepos). B. Din Sanctus dies Ioanni (etim. Cand): 1. Sănziene (DR I); Sîmziene, Sîmzuiene, Sînziene, Sînzenii, toate folosite ca nume al unei sărbători (Candrea, Enc). 2. Sîmzian b. (Moț); -a b. (Vr); -ă: Sînzioana f. (Mar).3. Sîmzeană, țig. (16 A II 73); Sîmzinești s. (DG). 4. Simzian (17 B III 403); -a (Ard; Glos; 17 A II 233); Simdziana, mold., 1609 (Sd XI 87); Simzean b. (17 B IV409); -a f., munt., 1805 (D Buc). Simziana f. (17 A IV 96); BCI IV 206) și prob. cu afer.: Zana, fam.; Simzea (17 A II 231). 5. Sînzian/u, M., act.; -a f., moț, act,; Iana Sinziana (Păsc 182) în epos. 6. Cosînzeana, Ileana (în epos); cu afer,: Osinziani s., mold., 1701 (RI VIII 144). 7. Prob cu apoc.: Sănză din Orhei (17 A I. 8. Ziianu moșn, (16 B I 60); Zeanu din Lipănești, 1843 (RI XIV 205). 9. Zan temă veche în onomastica romînă: a) Zana t. (16 B I 165); – f.; Zană, Gr., olt. (Tg-Jiu; Gorj 360). b) + -ce, -ciu: Zance (Ștef); -a (ib; 16 A I 15); Zanciu, I. (17 A II 171, 182, zis și Zinciu); -l (Dm; C Ștef). c) prob. Zănco, dobr. (RI XI 206). 10. Zan coincide și cu forme mai noi ce pot proveni din influențe sud-dunărene prea noi spre a explica pe cele de mai sus. Vezi cap. V C. Sub infl. slavă: A. Din cвета Ioанz „Sfete Ion” 1. Fetion boier (Ștef; Tec I; 16 A I 253); Fetion = Fition, 1660 (BCI VII 8); Fition (ib 334; Bîr III); -ești s. 2. Hitioana (17 A I 48). B. IVAN. Ivan, frecv. (Dm; Ștef; Ard; etc.). 1. Ivăn/escu; -ești, -ețu, -easca, -uș, -usca ss. 2. Ivan/co, și -cu (Dm; Ștef); -co Dobrotici despotul (1360 – 85); -cu, vlah, guvernator bizantin în Filipopole, la 1200 și fratele Mitos (N. Akominatos VIII 2). Ivan/cul, 1711 (C Bog; Paș); -ca (Dm); v. Iancu. 3. Alivan, Manciul, 1546, nepotul lui Manciul Maica (16 A I 458); – vataf (17 A II 225); -T., mold., 1605 (RI XX 256). 4. Cu afer.: Van (Giur 268); Van, b. 1432 (Sucev. 121); Julici (CL); -a „portar” de Suceva (Cat mold II); -ă (17 AI 11); -a, -ea (Dm; Ștef); Vaniul (C Bog); Vanco (16 B IV 104); Vanca, P. (Met 70); Vancu, -leț (Dm; Vel). 5. Ivanc/e, -ea (Dm; Hurm XI); – ești, -eni ss.; Ivancia, 1622 (RI VI 244); Vancea (Dm);popa (AO XIX 118). 6. + Ioneață: Ivăneațe, stolnic, 1563, mold. (Sd V); 7. + Oniș: Ivaniș (Dm; Div 100, etc.); boier (P Gov f° 12): – Ivăniș (16 B II 361); Ivănoiu, (Ocina); Ivănuș (P Bor 107). 8. Ivașca (Ștef; Ard; C Bog; Mar); Ivașcu (Dm; Ștef, etc.); Vașcu pren. ard; Ivăscescul, I. (AO XVI 369); Ivășcan (Mehedinți). Cf. blg. Ивашкo (Weig). 9. Cu apoc.: Iva b (17 B III 510; Gorj 12); – f. (16 B IV 118; 17 B III 510); v. și Parascheva III 5, cf. blg. Ива < Ivan (Weig). Ivul și Ivoești s. v. Parascheva (ibidem). 10. + aciu și -ac: Ivaciu (Ard); Ivăchești s. 11. Compus cu tc. kara „negru”: Caraivan, Pancu (RA IV). Din srb.-blg. Итo sintoma < Ioannes (Weig).: Itu pren. ard., 1726 (Paș); -l (Dm; Ștef; 17 B III 41; Ard II 178); Itul din Itești (16 A III 300); Itești s. (Isp IV¹); Iteu s.; Iteanu fam.; Itivoiul din Drajna, 1673 (BCI XIII 184); Iota, ipoc. < srb.-cr. Iovan (AO XVI 3 cf. și Loc); v. și Panaghiot. 13. Din srb.-cr. Ioca, Ioco < Ioannes și Iovan (Rad vol 82 pp. 83, 136): ar. act. Ioțu. c. În Oltenia Ivan se confundă cu srb. Iovan: ivan zis și Iovan (Sur VI). 1. Iova boier sec. XVI (PGov f° 70 vo). Iove și Iovan (Tis; Moț; Sd XI 261; 16 B I 67); forme sîrbești din Ioan, s-au extins în Banat, munții Apuseni și Oltenia, prin contaminare atît cu bibl. Iov, cît și cu formele ardelene cu v (Iuon, Iuvon, Ivon, Vonu); „Iovan sîrbul” (17 B I 364); – Latinul din Bosna (Giur 341); Iovan Iorgovan al baladei; Iovana, fiica lui Neagoe Vvd (P Gov f° 8 r); – f. (17 B I 181, 276). 2. Iovan/ciu (IT); -cea (Sd XV 70); Iovăn/escu act.; -iță (Ard), 3. Iovin/u (Sur XXI); -escu, act. 4. Prob. Iuva (16 B V 313; 17 B I 213, 283); Iiuova (17 B II 166); Iuovan (16 B, V 113). 5. Cont. cu Evepalin, numele originar al Iovei Chiproviceanul (Sd XV 213), așezat în Craiova, a dat variantele: Iovipalin (ib. 315), Iovepale și Iovipale (Ard I XIV), nume de fam. actual. VI. IAN. Sub infl. greacă mod., Iĭαννης < Iωάννης, avem două forme, cu i și cu e inițial: Iane și Ene, dar forma veche din Ardeal și Maramureș, Ian, indică de bună seamă altă origine; cf. magh. Jani și pol. Ian < Ioan. Pentru Iana Cosînzeana v. Tagliavini (DR VI 453). A. 1. Ian călăraș, 1655 (Sd IV 38); -ă (Ard II 191; 17 B I 15, 436); -u (Cand 155); -ul (16 B I 156); -ulescu; Iana f. (Șoimari; P Bor 27: Î Div etc.); Ianuța f., dobr. (RI XI 205); Iană b., mar. (Ard I 264); Iane (P¹¹; P²; Cand 155; 17 B I 14, 120, 254), 2. Iani = Ianu = Iano, mare ban (Cat); Iano din Pitești (17 B II 43); Iani și Ianota, ar. (Cara 96); Ianotă băn. (Petr 15); Iani (Ard); Ianea (Ard; Hur; 17 B II 314; AO VI 426); Iania stegar (17 B III 539). 3. Ianiu (Giur 282; Tis; 16 B IV 104; 17 B I 111, 247; IV 11; Sd V 305);- „coțovlah din Tîrgoviște”, 1644 (Viața Feudală, 1057; p. 167); Iani = -u = Ienișor paharnic (16 B VI 68 – 9). 4. Ianescu; cu afer.: Anescul, Giurca, 1696 (AO VII 292). 5. Feminine: Iana (P¹¹; P¹; P²; AO XIX 89); -țig. (BCI XI 76; 17 B I 398; Olt etc). 6. Ianotă moșn. (17 B IV 583);- ar. (Cara 96); cont. cu Iapotă: Ianpotă, Ivan (16 A IV 69). 7. Ianoli (Sd XI 51); -u (Arh); Ianulă f., ar. (Fărș). 8. + -ache: Iane zis Ianache, 1408 (Ț-Rom 103, 134; R Gr); Ianache mare spătar (17 B I 400; Sd XV 29); Ianachi, 1601 (17 B I 1; Tec I); -e (P¹¹); cu afer.: Anachi (16 B I 195; M Put 207); Eanache zugrav (IO 145; cu dublu sufix: Ianacachi (Olt); Ienăchiță, Văcărescu, poetul. 9. Cu sufixe slave: Ianev, țig (16 B II 16); Ianova s., Ianovici, mold. (Sd XXII). 10. Cu suf. slav -co, -cu; Ianco (16 A IV 174), care poate proveni și din scurtarea lui Ivanco: Ianc (Met 39); -u, -a (Cand; Iancu (Ștef; Sur V, etc.) – ar. (Weig); Iancu-Vodă de Huniad și Iancu-Vodă Sasul; Iancul/eu, Al. (Isp V²); -escu; cu afer.: Ancul (16 B VI 242; 17 B III 277); -escu, M. (Tel 58); Ancăș și Ancău fam. (Moț); Ancaș, I., act.; Ancovici, Dimciu, bulgar din Brașov (Cat gr I); Ancușa, R. (LB). 11. Ianciul (16 A II 70); olt. (Sur VI; 17 B IV 511). 12. Iancea (Ard); Iencea Sibiencea, supranume de baladă a lui Iancu Vodă de Huniad. Pentru 11 – 12 se poate lua în seamă forma srb-blg. mai de grabă de cît magh. Iancsy. B. ENE scris și Iene, frecv. 1. Ene (P Bor 22); -ea, Ioan, act.; -escu. 2. Iene, Gl. (Băl III); Ieni, Gav. (Băl V); – Țica, post. (Bez I 28); Ienia, Călina, băn. (LB); Ienescu (IT); Iene, -a, 1766, ard. (Paș); -a, olt. (Cand); + -iște Ieniștea, C. (Hris I); Ienoiu, C. (Cîmp 138). 3. Eni postelnic (Băl VI); Enica, O., act.; Eniu banul, zis și Enachie și Ianachi (16 B III 52, 87). 4. Feminine: Eana (Ins 342); Iana și Enuța, dobr. (RI XI 209). 5. Enacu (Sur V) și scurtat: Nacu, cf. gr. Nάϰος (But), v. m. sus III 1; Enacovici. 6. + -ache: Enachie (Sur IV); Nachie, olt. (Cras 60; Sd XXII); Enache, frecv., olt., munt., mold. etc.; cu afer.: Nache; Năchescu (Deal 138); cu suf. dublu: Enacache Cantacuzino (CL). 7. + -eș: Enăș/el, C. (Tg- Jiu); -escu act.; Eneșoiu (Sd X); prob. Inașul (Sd XI) și Inășescul (Drag 121) < *lenaș., cf. și subst (ard) inaș „ucenic” de orig. magh. (com. de Al. Cristurean). 8. *Enul; -escu, act. 9. Enoiu (Braș); Aenoaei, mold. act., matronim. 10. Enuș = Ianuș Hagi, neg. din Sibiu, sec. XIX (Cat tc). 11. +uț: Enuț, -ă (Sd XXII 305; Hur); Ienuță Crăciunescu. 12. + -cu: Encu, Marin (Mz PI. acte); Enculescu, act. 13. + -cea: Encea; Encica; > Cica, ard. (Paș); Enciu, cf. blg. Eнчо. Cele două forme: Ian, -e și Ene cu derivatele lor au rezultat din influențe complexe: cf. blg. Eнe < gr. Iανι (Weig), gr. Iαν,ι apoi și rom. Iene din Sînziene. C. Din neogr. Zάνες, Zοάνος; < venețian Zanni it. Gianni,: 1. Zoan sărdar, mold.; (Isp; VI²; Sur VII). 2. Zane; a) Zanne, Iuliu, autorul colecției „Proverbele Romînilor”; Zania, Lucia (Sur XV); Zanei, V. (Bîr II); -e (Tec); Zanica, I. (Bîr II). Cf. Zanet Zaraful, care semnează grecește, pitar, 1815 (Bîr I); Weigand explică blg. Занe < Zacharia (?). b) + Ioan: Ionzan (16 A II 115). 3. Prob. Geani, Lațcar (AO VI 51); – T. (Bîr I); Geane (Olt); Geanoglu (Am); Geanet, Iordachi AO (VI 51); Genet, -e (Bîr I), nu din tc. djani „criminal” (etim. DR I 287), cf. Zanetto dimin. venețian < Giovanni: Zanet, V. pitar (Bîr I – II); -e (Tec I). 4. + tc. Kara „negru”: Caragiani și Caraiani ar.; Caroian, Ion, mold. VII. Din magh. nos și sub infl. lui. 1. Iánoș = Ianăș (Băl VI); Ianașu (Șchei I); Ianuș, olt., 1655 (AO III 13, 243; Gorj 368); – vornic de Suceava, redat și sub numele: Ion, Oană, Ona, Vană, Ivan, Ioaniș (Dm I 85. 118; II 625); Ianuș Negrescul, mold. 1495 (Ștef); Ianăș, munt. (16 B IV 104; BA ung 10). 2. Ianeș, 1478 (Fior 225); Ianiș, olt. (Sur VI). B. Contaminări: cu Ioannes al doc. latine, prin fonet. magh.: 1. Ioanoș boier (P Gov f° 10 vo); (Mar); Ioanaș (Sur I);Ioaneș și Iaoniș (Dm); Oaniș, olt. (Sur VI); Ioanăș (Dm; Rel); Ioaniș (Ștef). 2. + Ion: Ionaș (Rel); -ești, -eni ss. 3. + Ene: Enăș și Enuș, v. mai sus. VIII. Din germ. Iohann, -es, Hannes, Hans: 1. Han (16 B I; Moț); – David, 1418 (Fior (65); – țig. (16 B I 13) – Vas. (C raz 13); Hana Hopăndei (Rel); Hană (Ștef); Hanu, ard (Paș); -l, țig. (17 A IV 166); -l Gavril, fiul Dolcăi (17 A IV 124); Hanea (Dm; G Ștef; Ard) etc.; Hăn/escu (Mus 11); ești s. Nu este probabilă etim. < subst. han, avînd în vedere derivatele următoare. 2. cu ș, prin fon. magii: Haneș, sas (Rel); – ard. (Paș); -ul t. (Petr 15); Hanăș, nume de romîni brașoveni (Rel. Dm); Haniș (Dm); Hănășeni s. (Dm); forme explicate din GANE de E. Petrovici (Romanosl. IV 45); Hanoș. 3. + -eț, -uț: Haneț, Mirauț, mold., 1722 (RI VII 53); Hănuț, act. 4. + -co, -cu, -cea, -ciu: Hanco (Ștef); Hancu (Dm); Hanciu, I. și Hănciulescu, act.; Hancea, 1527 (Paș), I. (Sd XV 107 și XXI) etc.; Hăncești s.; Hancioc, P., mold. act. cf. Hanca f. (la armeni). 5. Prob. Hîncu fam. (Șez); Hîncul, mold. (A Gen I 61);- I. (Isp V²); – Armeanul (Sd XIX 35) 6. Din germ. Hans: Hănsăni (17 A V 155); Hanț (Dm; Met 15); -a, fam. (Mar; Isp II¹; Șez); -ac și -ic (Mar); Hanțul (Sur XVI) și s. Cf. Ioanță și Oanță, I 9. IX. Alte forme: 1. Din ital. Giovanni prob.: Gioan, boier (Sd XVI); – Ianachie (Isp VI²); și contras: Giona = Zona f. jupîneasă, 1668 (BCI VII 52). 2. Cf. tc. Iogan (Ioan) Bogdan, cadiu (Cat tc). Femininul Ioana se formează < Ioan,; Oana f.; Aioanei, C. (Tel 58) matronim; Iona f. (16 A III 24) < Ion; Ioneasă f. (Ard), marital.

LAZĂR cf. „Sîmbăta lui Lazăr”; aramaic Lăzâr, presc. < ebr. Elcázar n. teoforic < el, azár « doamne ajută » (Tagl). I. 1. Lazar (Moț); -ul, C (RI XII 287). 2. Lazăr frecv.; 3. Lăzarea s. 4. Lăzăr/el, -ică, -iciu, -uc (Paș); -oiu, olt. (Sd XXII); -oniu hațeg.; -uț (Ard II). 5. Zăroni, hațeg. 6. Lăzăreanci (Ard. II 191); Lăzărina f. (Grd 11). II. A Lazăr = Lazor, frecv. (Dm); Lazor (Ștef; C. Ștef. CL; Mar; Ard; 16 A I 48; Vit 28). B. Lazor din cauza frecvenței se scurtează în Zor> cf. și subst. pl. zorĭ. 1. Zor -ă și Zorică f. ar. (Fărș), derivat de Capidan din Lazor. 2. Zori b., mold. 3. Zorea (Dm; 16 B I 178; 17 B I 439). 4. Zorel (17 Bl 66); Zorescu, act.: Zoreni, Zorești ss. 5. + -ca: Zorea (16 Bl 178); Zorcești s. (ib). 6. Lazoreci (17 A III 182). 7. Cu disimilare: Lazol Pitărel (Sd XI 274). C. 1. Lazur (Ard); Lăzurești s.; -escu (Î Div). 2. Lăzurea, mold. (Sd XXII). 3. Lă- zurcă (Sd XX 282). 4. Lazer, Gh. (Răc 29). III. Cu apoc.: Laz: 1. Lazu (Arh; Sd XXI și XXII); -ul, N. și C. (Kog III 64; P⁶ fila 20); Laz/a G., act.; -e (17 B I 311 și II 124; Met 224); -ea (Sd XVI; G Roș 79; Paș; Dm; Moț; Ștef); -ia, pan (16 A III 63); -ie (Sd XVI). 2. Lăzascu; Lazoae, I. (Buc). 3. Lăzan, mold. (Sd XXI); Lazanța t.; -u pren. (Tut). 4. Lăziian (17 AI 99); Lăzian 1613 (Sur II). 5. Lăzău (Moț). IV. Din srb.-blg. Lacko = Лацко (folosit și de unguri) < Lazar (Weig): 1. Lațcu, olt. (Sur VI; Sd VI 467). 2. Lațco = Lascu fam. ard., 1789 (Paș); Lațcu Lazea, munt., 1785 (RI I 22). La ardeleni și moldoveni însă Lațcu magh. Lack, ipoc. < László = Vladislav (BL II 38) cf. și Iorga (1 Bot 14). 3. Lațcu zis și Lașcu (Ștef II 11); Lașcu Danilă, răzăș de Scorțăni, 1782 (Sur XI 142); Lațe, frecv. mar. (Mar); Lațco Vvd., fiul lui Bogdan I, domnul Moldovei; Lațco, munt. (Giur 90; 16 B I 24; 17 B I 364); – diac (Cat); – ard. (Ard); Lațcu jupan (Olt); – mold. (Ștef; Dm); Lațcani s. (Ștef) azi Lațcana. 4. Lăscău, Lăscoiu, și Lăscuț, ard. (Paș), acestea pot fi în legătură și cu Lascăr. 5. Lazu s. (Constanța), fost Laz-mahalè ante 1878, etn. Lăzii, popor caucazian 6. Din blg. Лачо sint. < Lazar (Weig): Laciu, Nicu. ar. (Cat. gr I); Lăcescu (Tg-Jiu); Lacea M. (Cras 46); m-tele Lacei t.; Drăganu îl derivă < slovac Vlača < Vladića etim. posibilă pentru toponimele din Ardealul de Nord.

LOLIAN lat. Lollianus: cf. și Lolion < lat. lolium „neghină”. Dacă se admite apocopa terminației -ian, avem următoarele derivate. 1. Lola b. (Dm); f. (16 A I 515 și 16 B III 36). 2. Lole, țig. (17 B II 69); -a (17 B I 408; Sd XI 77); la genitiv „a lui Lolii” (ib). 3. Loial, Stan (Cat Braș 111); Lolescu, Tegan (17 V I 377); Lolești s. (Cras). 4. Lol/in t. (Dm); -iș (Moț); -ică, T., ard.; Lol/oiu b. ard. (Viciu 34); t. (Dm); -oiul, Șt. (Sd XI 119); -oaia, -oiasca, -oești ss.; -așa s. (16 A I 515); Podu-Loloaii, azi prin etim. pop.: Podu-Iloaei. G. Pascu (Revista Critică XIII 164) susține că la origine a fost Eloai, bazat pe o greșeală de copist, – cu e pentru i, obișnuită la moldoveni – deci forma cu e se reduce la Iloai; forma Eloaia nu există. 5. + -ca: Lolc/a (Dm); -ă, Marena (16 A II 96). Pentru 2 – 5 cf. subst. (ard), lolă „soră, țață” (DLR).

LUNA subst. 1. – f. (Dm; Ștef; Cras 53); Lună fam., buc. 2. Prenume: Lunea Roșul b. munt. 1655 (Sd VII 247); – bătrînul (Cotr 18); Lunescu, Ion, act. 3. Lunic, Ion, act.

MAGÎLE cf. magălă „pauză în timpul lucrului” (DLR). 1. – frecv., olt. 2. Magîlea, Iacov (AO V 223); – Drag. armaș (Cras). 3. – Măgîlea, N. (Tis 367); Măgălea (Sd VI 482); Măgăl/i (ib. 474); -escu (Gorj 262); n. exclusiv oltean.

NEPRICEPERE s. 1. incapacitate, incompetență, necompetență, nepregătire, (fig.) slăbiciune. (~ unui profesor.) 2. ignoranță, incultură, neștiință, (livr.) agramatism, (înv.) prostăticie, prostie, prostime. (E de-o ~ crasă.)

NEȘTIINȚĂ s. 1. necunoaștere. (~ unui lucru.) 2. ignoranță, incultură, nepricepere, (livr.) agramatism, (înv.) prostăticie, prostie, prostime. (E de-o ~ crasă.) 3. obscurantism. (Lupta împotriva ~.)

OPREA, OPRU < vb. a opri, nume format în l. romînă cu sens de invocare, privind prolificitatea, iar nu din sl. oпpъ „bellum” (etimologia lui Mikl.), nici din blg. oпpa „a împiedica” (etim. Weig.), întrucît și numele și derivatele lui lipsesc la popoarele slave. Weigand adaugă: „Bulgarii cred că acest nume este special romînesc”. Sensul „să fie ultimul copil dorit” (Cf. DR II) este redat prin Stamate la greci (But), prin Fermo la italieni; blg. oпpьo este un împrumut de la romîni. Oprea s-a aplicat copiilor de ambele sexe; ulterior, numai, a primit și articulația feminină. Ca nume de mare circulație, Oprea produce scurtări prin afereză. I. Masculine: 1. Opru (I Bot 6). 2. Opre, -a (Dm); Oprea frecv.; Opr/escu, -ești s. 3. Opran (Paș) etc. 4. Oprean pren., 1644 (Vieri 66); – T. ard. (Mat 58); Opriian (Ard II 39; Cras; Gorj 376; 16 B VI 25); – munt. 1711 (BCI III 81); Opriana b. (17 B I 432). 5. Cu afer. Priian țig. (Sd XXI), sau < adj. prian. 6. Oprel, ard. (Paș). 7. Opreș (17 B I 167). 8. Oprică; cu afer. Prică. 9. + -an: Oprican: olt. (Sd VI 476). 10. Opricean ard., 1758 (Paș). 11. + -ile, Oprile (17 B II 172); Oprilea, ard. (Paș); Oprilă, mold. (Glos); Oprilescul (17 B I 153). 12. Oprină b. (16 B V 466). 13. Oprinca fam., ard., act. 14. Opriș fam.; -a frecv. ard. (Moț; Mar; Paș; etc.); -a b. pren. (M mar; P¹); -a, paharnic (13 – 15 B 131); + -ac: Oprișac (Dm); – mold., 1727 (RA I 272). 15. Opriș/e (Dm; 17 B II 332); -ești, -eni ss.; -escu. 16. Opriș/an, munt.; din baladă; – pren. (Sd XI 258; Paș); -ănești s. 17. Oprișiț/ă b. (Paș); -a s., Oprișinți s. (Ștef). 18. Oprișor, log. (16 B I 84; 17 B II 308); -ul s. 19. Prișor, fam., ard., 1688 (Paș). 20. Oprișoi (Sd VI 503); -u și -ță ard. (Paș). 21. + -cu, Oprișcu, cu afer. Prișcu (Șchei IV); Prișca, Gh. (Buc.). 22. Opriț/a b. pren. (P³); -ă 1636 (Gorj 296); -escu. 23. Cu afer. Prițe b. din Bz (16 B VI 277). 24. Cu + -onu: Oproni ard. (Paș); – Ion, băn. (LB). 25. Oproiu act. 26. Cu afer. Proie, Ion, staroste (AO XIX 109); Proiescu olt. (RI VI 262). 27. + -ca, și cu afer. Proica (16 B II 400); – jupan, 1485 (13 – 15 B 183). 28. Compuse: + Ioan, Costa, Moga: Opriona, Opricosta și Oprimoga (Paș). 29. + -ață: Oprața s., ard. (Met 120). II. Feminine: 1. Opra (AO XII 242; 17 B IV 488; Grș 15). 2. Oprea (Sd XI 264); – ereița (Grș 9). 3. Oprana (AO XII 245). 4. Oprea zisă și Opreiana (16 B IV 285); Opriana (Grș 13; AO XIX 88); Opreana (Ard II 194). 5. Oprina act. 6. Cu afer. Prină, dobr. (RI XI 212). 7. Oprinca (16 B IV 63). 8. Oprița (Grș 12; AO XXI 162).

PAȘTE < lat. Paschae < ebr. Pesah. 1. Paște, n. de persoană (Cras; Sd VI 486); – Radul (17 B II 389) zis și Radul Paștii (Giur 271), adică R. fiul lui Paște; – Dragotă, 1613 (Gorj 191); Paști b. (Moț). 2. Paștea G., pr. ard., 1918. 3. Paștiu pr. ard., 1677; 4. Paștiu S. act.; Păștina f. (P⁵ fila 23; Paș); Păștești fam. (Cras 72) 5. Compuse: Paște-Rău supr (16 B IV 168); Pașta-golea poreclă (Sc). II. Din contaminarea Paște + Pascu: Pașcu poate fi și sub infl. lui Lupașcu dar cf. și ipoc. ucr. Пашко < Pavel (Grinc). 1. Pașcu ard. și mold. (Dm; C Ștef; P⁵); -l (Răc 25; RI XII 243; Mar); art. -l alternează la aceeași persoană, cu forma cultă Pașco (Dm; C Ștef; DM 57; Mar; Ștef; Sd VI 73; 17 A IV 35). 2. Pașca, ard., olt. (Mar; Hur). 3. Cu suf. augm. -an: Pașcan mold., (Dm; C Ștef; Buc); -u (Sd XVI); -i s. mold., azi oraș. 4. Pășca V. (Ștef); -n (Dm; 16 A I 447); -nul, pren. (17 A V 155); diminutiv Pășcănei s. (Sd XI 54). 5. Pășcu (Dm; Ștef; C Ștef); Pășco (ibid); Pășcălat Ion (Șchei III). 6. Pîșcu, alternativ cu Pișcă (Dm; C Ștef). 7. Nesigure: Pastul (grafie străină pt. *Paștiul), Flor, ard. (Met 70); Pescuț (Ard), – grafie străină pt. *Păscuț.; Pașchița Ilie (Î Div). III. Din subst. pască: 1. Pasc și -a b. ard. (Moț; Cand 173). 2. Pască și Păscut (Ard); Pascu frecv.; Păscul/escu, -ești s. 3. Pasci (?) moț. (Cand 173). 4. Cu sufixe: Pascotă (16 B III 195; AO XII 87); – Barbul, mold. (RI XII 257); Pascoi (16 B III 195). 5. Paschiĭa olt. (Sd VI 495). 6. Păscut (16 B III 322). 7. Păscan mold. (Răc 18); munt.(Sd VII 321). 8. La moți și hațegani: Păscon, Păscóiu, Păscuiu, Păscuț -a (Moț; Cand 173). 8. Păscău, -ăești neam (Hur 59; IO 110); -ăescu Pană (AO XXI); -ăuți s. IV. A. Din ngr. Πασϰαλιά „ziua de Paști”; Pashalie (Ard). 2. Pashale (13 – 15 B 161). rg. Pashul Burunici, olt. (Sd VI 492). B. Din gr. Πασϰάλης, -λίνα, cf. și italian Pasquale, -lina: 1. Pascal, -ina (Sd XVI 245); -ie vornic (Deal 21); -e (17 B I 272); -e dobr. (RI XI); -onu, meh. (Cand 173). 2. Pascălina f., frecv. (16 A III 123; 17 A II 77; Sd VI 92; Băl; – dobr. (RI XI). 3. + Para(schiva): Prascalina și Rascalina (Acte Mislea). și Lambru.

ROB subst. 1. – și -u, fam. act.; -ul (Glos; Sd XI 53) și s. 2. Roba b., moț act. 3. Roban (Ard); Robăn/ești s.; -escu; Rob/aia, -easca, -ești, -oaia ss. 4. Roaba f. 5. Rob/e (R Gr); -escu, P. (VT). 6. Robete, Gh., olt. (RA VI 36). 7. Robitu act. 8. Roboe Safta (Tec II), marital. 9. + -cea: Robcea; Robcean, Gl. (17 A V 297). 10. Cu bc < pc: Ropcea (IS 280); – buc. act. și s. pe Șiret (LM); – T. 11. Din rus raba: a) Raba, Ioan din Botoșani (Sd XX); b) Răbu, Ion olt. (Cras 28); c) Răboiu (Meșt Cr), + -otă: Rabotă (Ștef), sau format din subst. robotă; tot așa: Roboișa, St. (Met 271). 12. Robu-lui-Dumnezeu, Ion, 1776 Răbaia matronim. V. și Răbîe.

ROXANA n. persan, lat. și gr. Roxane, regina Macedoniei, fiica lui Darius III. I. 1. – fiica lui Răd. Cantacuzino-Măgureanu; – fiica lui Ct. Cantemir (Hurm XIII). 2. Roxanda, doamna lui Al. Lăpușneanu (Ins 45; 16 B III 30). Contaminat cu numele soțului, Alexandru cel Mare, a luat forme ca: Roxanda, Rucsandra, purtate de domnițe la început. 3. Roxandra, Sabie (CL); Rosandra (P Bor 18). 4. Ruxandra, fiica lui Basarab I, regina Serbiei; etc. 5. Cu l < r: Luxandra (P¹³, P³; Sd XV 86; XXI 83); – Văcărească 1823 (Ins 273) și Loxandra (Ins 264). 6. Ruxăndariu fam. (Buc). 7. Rusanda (P Bor 8, 34); Rusa(n)da (Mîneci; AO III 471); Rusăndescul (Isp IV¹). 8. Rusăndoiul, G.(Puc). II. Scurtat prin apocopă: 1. Ruxa, N. (RA II 419). 2. Luxa f., olt. (Cand; Cras 46). 3. Luxița f., olt. (Cand 176; P⁸). 4. Prin sincopă: Luța = Luxandra f. (Î Div. p. 389); Luță, Mihai (î Div). 5. Prin afereză: Sița (Sc) și 6. Sanda.

SINEREZĂ s.f. 1. (op. diereză) Fuziune a două vocale într-un diftong; sinizeză; crasă. 2. Separarea lichidului dintr-un gel în urma unei depozitări mai îndelungate. [Cf. fr. synérèse, gr. synairesis].

SINESIE, gr. Σνέσιος. 1. Sinesie, ep. (Cras), și ep. de Arad (Bis R); 2. – Grozav, ard., luptător la 1848, din Aciuța.

SMEU subst. 1. – Ioan (Sd XVIII). 2. Zmeul Șomescu, olt. (Sd XXI); – R. (Cras 38); – Stoia (17 B IV 536).

SOC subst. 1. Socu, Dan (Glos; C Ștef). 2. Socea pren. (P¹⁴ fila 21); – eponim al satului Socii (17 A IV 121); Socia b. (Ard); Soc/ești s. (Tec 1); -eni s. 3. + -otă, *Socotă: Socoteni, s. (Cras; Cat); Socoteanu, olt. din Socotești, (ib.), sau < vb. a socoti.

ȘUT adj. (ciut). 1. Șuta, Al., act.; – ard., 1726 (Paș). 2. Șutul, Fl. (17 B I 368, II 413; Cras). 3. Șutescu (Paș). 4. Șutii 1451 (Ț-Rom 228); -ă (17 B II 191; Paș). 5. Șutitul, N. (16 B V 199). 6. Șuteu (Ard) cf. magh. sütö „brutar” (etim. Pașca). 7. Șuteica (Paș). 8. Șutiul (Cat). 9. Cf. Șutaianul log. munt., 1631 (Sd VII 272), < Șutaia n. marital + -an.

*triunvirát n., pl. e (lat. triumviratus). Funcțiunea de triunvir. Durata acesteĭ funcțiunĭ. Asociațiune politică de treĭ ca să pună mîna pe putere în vechea Romă: triunviratu luĭ Pompeĭ, Cezar și Crasu (la 60 înainte de Hristos), triunviratu luĭ Octavian, Antoniŭ și Lépid (la 43 înainte de Hristos).

ȚUNDREA, olt. (Cras; AO XVII 305); Țondrea, olt. (Sd XXII 144), < țundră, subst. ard.

VAVILA, și VIL, cf. asir. Bab-ili „poarta zeului”. 1. – eg (16 B I 83; Cat). 2. Cu schimbarea părții finale Vavilin, act. 3 – 5 cu afereză: 3. Vil, -a, -nea fam. (Moț); -an Ion (T-Jiu); -oiu, P., act. 4. Vilaia jupîneasa (Giur 102, 188; Cras); pren., frecv.; f., Vilae f. 1650 (Sd XV 359; 16 B II 16). Formele 3 și 4 pot avea și altă origine. 5. + -ie sau în genitiv: Vilii, D-tru (Șchei II)

VICHENTIE, lat. Vicentius „învingînd, cel ce învinge”. 1. – (AO XVIII; Ard; Cras 80) etc.; – ep. (Bis R); Vichente 1766 (Paș). 2. Din ung. Vincze: Vințul s.; Vințe b. (Ard); Vințești s.; Vincești s. (M mar). 3. Din ital. Vicenzio + fr. Vincent: Visente ard. (Viciu 35); Visențea sau Fisențea, paharnic sub Radu Mihnea Vvd (17 B II 17, 39); cu fonetism german v > f, Fisențe log., 1645 (Pol 49); Fiseanțea, Matei (Sd V 448); -olt., 1763 (Sd VII 497); Fisența, Manole, Olt. (Î Div). Fizantea clucer, 1660 (BCI XI 13). 4. Din ung. Bincze < Vincze: Bincea rumîn (AO XVIII 135); Bințuiu, V. (Șchei I); Bințescul, St., 1720 (AO XVIII 466); Binținți s. ard. 5. Vincențiu (M mar) și act.

VLAD < sl. Vladimir și Vladislav < sl. влaдaти „a stăpîni”; ambele nume au circulat la noi și în forma întreagă, apoi reduse la ipoc. Vlad, cu circulație mai mare decît la popoarele slave; ca nume domnesc a produs derivate speciale și numeroase, la fel cu Radu, alt nume preferat al dinastiei muntene. I. 1. Vladislav I., Vvd zis Vlaicu; al II-lea și al III-lea. 2. Popular: Vadislav (P⁴ fila 24 vo); Vădislav (Giur 159; AO XI 217); apa Vădislăvii t. (BCI III 101). 3. Vladimir, forma cultă; -ești s. (Ștef); -escu, Tudor, conducătorul răscoalei populare din 1821 care și-a format un nume de familie după satul natal, dar oficial semna simplu: Theodor; Vlădămiri s. (17 B III 523) forma veche, a toponimului oltean (Mz Pl I 81). 4. Cu afer. Adimirești s. (Cand 13), greșit explicat de Candrea din Aldimir. 5. Vladomira s.; Vladomiroș, D. (AO XIII 155). 6. Cu afer. Ladomer (M mar.), sub infl. formei magh-latine Lodomer, cf. Lodomeria, țara de la nordul Galiției, fostul principat rus Vladimr. Cu b < v: Bladomir boier † 1523 (P Gov f° 14). II. VLAD. 1. Vlad, obișnuit în cele trei țări: (Dm; Ștef; Cat; Paș) etc. frecv.; Vlada f. (P³; P⁴; 16 B I 2); – b. (17 B I 329 II 93). 2. Cu afer. Lad, -a, -ul (Dr VII); Lada, Ioan act. 3. Vlădescu, frecv.; -l (Dm); cu afer. Lădescu (AO V 209; Hur 102; Olt); Vlădești s., cu afer. Lădești s.; Vlăd/eni,-ia ss. 4. Vladul, sec. XIII (Mori 6); Vlădul/escu, Istodor (Gorj 256); -eni, -ești, -easa ss. 5. Vlăduleț (16 B I 100). 6. Vlade b. (17 B I 496, II 366); -f. (17 B II 216), vocativ ca Petre < Petru. 7. Vladae f. (16 BII 175) și cu -ă-, f. (16 B II 13, V 81; 17 B I 118, 226, II 187; P⁴; AO XI 217); Radu sin Vlădae b. (BCI V 259); Vlădaia b. (Cat; 17 B I 252; AO XX 133; Pom; P², P¹¹); – f., olt. (Div 365; AO XVIII 124; BCI XV 73; 16 B I 20; Cotr 48; 17 B II 318); sufixul -aia la feminine ar dovedi un nume marital, dar luat ca prenume masculin rămîne enigmatic; cf. I. Iordan (BL VIII-IX). 8. Vlaia diacon (P Gov f° 32). III. DAIA. Formele Vlădae, Vlădaia, aplicate indiferent de sex, fiind prea fecvente, au putut da loc la scurtări ca Dae, Daia, la care, în oarecare măsură, va fi contribuit și Rădaia < Radu, pentru unele antroponime, care au devenit apoi toponime; ele se potrivesc la formă cu derivatele temei Dai. Daia (AO XVIII 474); – pîrcălab olt. (Tis; – Bulúbei (Cras); – Daia al Daicu (Sd XXII); toate acestea ca prenume. – Călin act. n. de fam. Coincidență: supranumele trac al unui împărat roman: Maximinus- Daia. 2. Daia, Dăița, Dăișoara, Dăești, Dăeni ss.; Dăescu. IV. Derivate cu sufixe: 1. Vlădan (17 B I 21, 426, II 386, III 553); fam. (RI XIV 379; Cătina). 2. Vlădăș/el (Paș) și -ești s. 3. + -ca, -ău: Vlădășcău, act. 4. Vlădău (Sd X; 17 B I 455; Drag 302); – ard. (Paș). 5. Cu afer. Dău, Ioan, mold. (Sd XXI). 6. Vladeț t. (Giuglea, Curs p. 7). 7. Vlădia b. (17 B I 276)și s. 8. Vlădica b. (Ștef; Tis; 17 B I 167); – pitar (17 A IV 116); Vlădică b. (16 B IV 263, VI 388; Sd VI 461), fără raport cu subst. omofon vlădică. 9. Cu afer. Dica b. (17 B I 71) sau < Todea, vezi Teodor. 10. Vlădicaș (M mar). 11. Vlădic/ea (17 B IV 260); -escu; -ești s. (Ștef); -eni, -ina ss. 12. Vlădicel (17 B I 388). 13. Vlădichianul (17 B I 211). 14. Vlădicĭco, Ioan (Ștef). 15. Vladîcin (Ștef). 16. + -ila: Vlădil/a b. (Cat); și s.; -ă (16 B VI 388); Vladilu, ard., 1688 (Paș). 17. Vlădin 1643 (AO XXII 40); -ul s.; -ești s. (Sur VIII); Vladin călăraș, 1655 (Sd IV 38). 18. + -iș, -an: Vlădiș/an(17 BII93) -ăl (17 B III 511); -or (Olt); -oiul (17 B I 383, IV 2). 19. Vlădiĭu b. (17 B I 32). 20. Vlădoe (16 B III 64); Vlădoi act.; cu afer. Lădoiu, Calotă (Î Div) și Doiul; Vlădoaia s. 21. Vladuiu (17 B I 258). 22. Cu afer. Duiul sau < Răduiu. 23. Vlăduc/u (Hur 129; 17 B I 289); -ul (17 B III 14); -a b. (16 B VI 292); -ă, Ion (Acte Bordeni 44); -ă, P., act.; -eni s. 24. Cu afer. Ducul (16 B IV 317) sau < Răducu. 25. Vlăduș, -ul (17 B I 430). 26. + -an: *Vlădușan, cu afer. Ladușan, E., act. 27. Vlădușcă din Bîrsa (Sd X). 28. Vlădușil, munt., 1602 (BCI V 185). 29. Vlăduț (Drag 117); -ă act.; -ești s.; -iu ard., act.; prob. cu afer. Duțu, v. ac. 30. Vladnic t., n-are raport cu Vlad (v. Ivănescu, BIFR I166). V. Compuse: 1. + Dunca: Vlăduncă b. 1589 (AO 212 83). 2. + Doicin: Vladoicin, b. mold., 1467 (Sd VII 73). 3. + Piscu, Vladu-piscul, I. (17 B II 344). 4. + rău, Vlădărău (Paș). 5. Vladumitrel (Paș). 6. Vlădășcău, act. < Vlad + Dașcu. VI. A. VLAICU <srb.-cr. Vlajko 1. Vlaicu-Vodă, în doc. lat.-ungare: Layk Vaivoda = Vladislav I Basarab, cf. (Dr VII 136). 2. Vlaicu 1726 (Paș); Vlaicu (Cat; Rel; Dm; C. Ștef); Vlaica b. (Tis 362; 16 B V 302; Div 59). 3. Laicu b. (Bih); Lăica t. (Mus), Lăicani s. (17 A III 103). 4 Vlăicuț munt. (RI I 21); Vlăicul/escu; -ești s. B. Din magh. László < Ladislas: Laslo Știrbeț, 1465 (Ț-Rom 263). 2. Lasla de Doboca(13 -15 B 24). 3. Laslea s. 4. Laslău (Dm; 16 A I 277); – globnic (16 A II 86); -l și Lăslăoani ss. (Ștef). C. Din rus Volodimir: 1. Voloder (Rel). 2. Volodeni s. mold.Din sl. Vladča: Vlăcia b., mold. 1438 (Sd VI 125); Vlăcina b (16 A I 237); cu afer. Lacea (etim. Drăganu (DR VII 136); Lăceanca, Lăceni ss. v. Vova.

VOIT (VOIUT) < slav < germ. Vogt „administrator la un feudal”. 1. Voet t. (Cras 99) -ești, azi Voitești s.; Voit b. (M mar); – din Voitești (17 B III 511); Voit/a moșul (Î Div); -escu, -ești, ceată (ib.). 2. Voitec < ceh Vojtek. 3. Voiteg s. băn. 4. Voitin/ul, -el, ss. 5. Prob. prin disimilare: Vaitiș (Am) și Văitoianu < *Văitoaia. 6. Voiutul, munt. 1591 (T C I 131).