16 definiții pentru „simplu”   declinări

SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple.

SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. Contabilitate în partidă simplă. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple.

SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. (În opoziție cu compus) Care este format dintr-un singur element sau din elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; neamestecat. Silabă numim un sunet deplin, simplu sau compus cu una din consoane. CREANGĂ, A. 88. ◊ Corp simplu v. corp (4). Floare simplă = floare a cărei corolă e compusă dintr-un singur rînd de petale și un rînd de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp care se conjugă fără verbe auxiliare. Prezentul indicativului este un timp simplu. 2. Care este lipsit de artificialitate, neprefăcut (v. natural); p. ext. care nu este complicat, nu prezintă dificultăți, este ușor de făcut, de manevrat, de înțeles, de rezolvat. Această simplă povestire, a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului, nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet și de artist. IBRĂILEANU, S. 5. ◊ (Adverbial) Toate s-au petrecut în vis, firesc, simplu, rapid și agreabil. C. PETRESCU, O. P. I 105. Se așeză simplu pe marginea patului. REBREANU, R. I 245. ◊ (Ec. pol.) Producție de mărfuri simplă v. producție (1). Cooperație simplă v. cooperație. 3. (În opoziție cu dublu) Care e într-un singur plan, care se întîmplă o singură dată. Contabilitate în partidă simplă. ♦ (Substantivat) Partidă de sport între doi adversari. Cea mai disputată probă a fost cea de simplu băieți. 4. Lipsit de podoabe, modest; p. ext. fără valoare, inferior în ce privește calitatea sau prețul. Cortina simplă... fără nici o podoabă, odihnește ochii. STANCU, U.R.S.S. 72. În dulapuri vechi de lemn simplu erau cărți vechi legate în piele. EMINESCU, N. 52. Sub simplele vestminte s-ascunde cîteodată O inimă de ură și de trădări curată, Precum sub manta d-aur a omului bogat S-ascunde cîte-un suflet de patimi degradat. BOLINTINEANU, O. 62. ♦ (Adverbial) Doamna Raspal e îmbrăcată simplu. VLAHUȚĂ, O. A. III 7. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de afectare, de rafinament, de prefăcătorie sau de răutate; modest, sincer, cinstit. Țărani ardeleni, simpli și liniștiți, unii venind din pădure cu un topor în mînă, alții de pe ogoare cu o coasă pe umăr. BOGZA, C. O. 305. Între bătrînii aceia simpli, cu sufletele pline de iubire, se simțea în adevăr ca într-un colț de viață nouă. SADOVEANU, O. IV 24. La un semn deschisă-i calea și s-apropie de cort Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port. EMINESCU, O. I 146. ♦ Lipsit de cultură, de rînd; (peiorativ) necioplit. Bătrînii părinți... sînt oameni simpli, naivi, de modă veche, trăindu-și sfîrșitul în căsuța lor gospodărească de țară. SADOVEANU, E. 241. Consternarea ordonanței îi făcea bine. Dacă un om simplu se revoltă, atunci eu ce să fac ? își zise Bologa. REBREANU, P. S. 80. 6. (Precedînd numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult decît; sadea, curat. Vartolomeu Diaconu aprobă din simplă bună-cuviință. Nu pricepea ce vrea să spună străinul. C. PETRESCU, A. 288. El văzu ochii lui Bozan înecați, aprinși ca de febră, și nu știa dacă sînt lacrimi sau simplă sudoare. SAHIA, N. 31. M-am dus să fac cunoștință cu orașul, mai întîi ca simplu călător. BASSARABESCU, S. N. 22. ◊ Expr. Pur și simplu v. pur. (Familiar) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit, om de rînd.

símplu adj. m., pl. símpli; f. símplă, pl. símple

símplu adj. m., pl. símpli; f. sg. símplă, pl. símple

SÍMPLU adj., s. 1. adj. v. neamestecat. 2. adj. v. gol. 3. adj. (LINGV.) (înv.) prost. (Cuvinte compuse și cuvinte ~.) 4. adj. neîncărcat. (O ornamentație ~.) 5. adj. neîmpodobit, neornat, (înv.) sadea, (invar.) sadetica (invar.). (O fotă ~.) 6. adj. sobru. (Îmbrăcăminte ~.) 7. adj. v. neevoluat. 8. adj. natural, (livr.) frust. (Un aspect ~.) 9. adj. elementar. (Un calcul ~.) 10. adj. elementar, primar, rudimentar. (Noțiuni ~ asupra...) 11. adj. v. ușor. 12. adj. accesibil, elementar, ușor. (Cunoștințe cât mai ~ pentru cei mici.) 13. adj. degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neprefăcut, nesilit, nestudiat, spontan, (livr.) nonșalant, (înv.) prostatic. (O atitudine ~; cu gesturi ~.) 14. adj. familiar, obișnuit. (Stil ~.) 15. adj. modest, umil, (înv. și pop.) prost, (înv.) prostatic. (De condiții ~.) 16. adj. modest, neînsemnat, umil. (Un ~ funcționar de bancă.) 17. adj. v. nepretențios. 18. adj. modest, sărac, sărăcăcios. (O nuntă ~.) 19. adj., s. v. incult.

Simplu ≠ bombastic, complex, complicat, sofisticat, vanitos, vajnic

SÍMPLU adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din elemente omogene. ♦ s.n. Probă la jocurile de tenis, disputată între doi jucători. 2. Ușor de făcut, de priceput etc. ♦ Fără ornamente, neîncărcat, necăutat. ♦ (Gram.) Timp simplu = timp al verbului care se conjugă fără auxiliar. 3. Care este într-un singur plan; care se petrece o singură dată. 4. (Despre oameni sau manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; (peior.) necioplit. [Cf. fr. simple, lat. simplex].

SÍMPLU adj. 1. format dintr-un singur element sau din elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente diferite. ◊ (s. n.) partidă de tenis între doi jucători; single (1). 2. care nu este complicat, ușor de făcut, de înțeles. ◊ (gram.) timp ~ = timp al verbului care se conjugă fără auxiliar. 3. care este într-un singur plan; care se petrece o singură dată. 4. (despre oameni) lipsit de rafinament, de afectare; modest, sincer. ◊ lipsit de cultură. (< fr. simple)

SÍMPLU ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu compus) Care este omogen prin compoziția sa. Substanțe ~e.Floare ~ă floare cu un singur rând de petale și de stamine. 2) (în opoziție cu complicat) Care poate fi înțeles de oricine; necomplicat; elementar. Problemă ~ă. 3) și adverbial Care este lipsit de artificii sau rafinament; natural; neafectat. ◊ ~ ca bună ziua foarte simplu. 4) (în opoziție cu dublu) Care constă dintr-o singură parte. Ușă ~ă. 5) (despre persoane) Care nu se evidențiază din alții; de rând. Muncitor ~. 6) Care este inferior ca preț sau calitate. Încălțăminte ~ă. [Sil. sim-plu] /<fr. simple

simplu a. 1. care nu e compus: corpuri simple, ce nu s´au putut încă descompune; 2. singur, unic: îmbrăcat cu o simplă tunică; 3. care nu e complicat: mașină simplă, mijloc simplu; 4. fără podoabă sau afectațiune: îmbrăcăminte simplă; 5. fără prefacere sau răutate; 6. fără titlu sau rang: simplu soldat, simplu cetățean; 7. puțin instruit: oameni simpli; 8. care se lasă a fi ușor amăgit: prea e simplu, dacă a crezut’o. ║ m. om simplu. ║ n. ceeace nu e compus.

*símplu, -ă adj. (fr. simple, d. lat. simplas și simplex. Cp. cu duplu și triplu). Dintr’un singur fel de materie, neamestecat, chimia consideră ca corpuri simple auru, argintu, feru ș.a.; a bea lapte simplu (gol, curat, sadea) saŭ cu cafea. Necomplicat, din puține bucățĭ: mașină simplă. Necomplicat, ușor: procedură, metodă simplă. Natural, ușor de înțeles: a prefera lucru sigur în locu celui nesigur e foarte simplu. Fără ornamente saŭ zorzoane: haĭne, fraze simple. Neprefăcut, fără răutate: simplu ca un copil. Naiv, credul, ușor de înșelat, prost: simplu ca badea Ion. Fără multă carte: oameni simplĭ. Fără titlu saŭ rang saŭ fără funcțiune oficială: simplu soldat, simplu cetățean. Singur, unic: armat cún simplu cĭomag, îl cred pe simplu cuvint. Floare simplă, c’un singur rînd de petale, dezvoaltă. Gram. Timpurĭ simple, conjugate fără auxiliare. Pur și simplu, curat, fără restricțiunĭ saŭ modificărĭ: donațiune pură și simplă. Adv. În mod simplu.

!perféct símplu s. n. + adj.

perféctul símplu s. n. + adj.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

SÍMPLU, -Ă adj. (cf. fr. simple, lat. simplex): în sintagmele adjectiv simplu, adverb simplu, apoziție simplă, atribut simplu, complement simplu, conjuncție simplă, consoană simplă, cuvânt simplu, element predicativ suplimentar simplu, formă simplă, interjecție simplă, mod simplu, nume predicativ simplu, numeral simplu, parte de propoziție simplă, parte de vorbire simplă, perfect simplu, prepoziție simplă, pronume simplu, propoziție simplă, subiect simplu, substantiv simplu, timp simplu, verb simplu și vocală simplă (v.).

VERITAS SIMPLEX ORATIO (lat.) adevărul se rostește simplu – Seneca, „Epistulae as Lucillium”, 49, 12.