zimțuit², ~ă a [At: SĂM. II, 18 / Pl: ~iți, ~e / E: zimțui] 1-2 Zimțat² (1-2).

zimțuit¹ sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ? / E: zimțui] 1-2 Zimțare (1-2).

zimțuit, -ă adj. (despre piese, unelte etc.) Care are zimți; care este crestat, zimțat. • pl. -ți, -te. /v. zimțui.

ZIMȚUIT, -Ă, zimțuiți, -te, adj. Cu zimți; crestat. Luciul zimțuit al secerii scrîșnește, șuieră, fulgeră-n soare, doboară-n pale holdele aurii. SANDU, D. P. 37. ◊ Fig. Coama vinătă, zimțuită a Pietrosului. VLAHUȚĂ, la CADE. ♦ Fig. Care este (sau pare) zdrențuit. Purta un joben cenușiu, o lavalieră, o redingotă a cărei culoare era un mister, pantaloni adine zimțuiți la glezne. SADOVEANU, O. VIII 152. De ce? mă întrebă el ridicînd spre mine fruntea pe care sta zimțuit în neregulă păru-i buhos. id. ib. 122.

ZIMȚUIT, -Ă, zimțuiți, -te, adj. Cu zimți; crestat. – V. zimțui.

ZIMȚUI, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de fierăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui.

zimțui vt [At: PAMFILE, A. R. 116 / Pzi: ~esc / E: zimți (pll zimț) + -ui] 1 A zimța (1). 2 (Pex; c. i. zimți) A îndrepta. 3 (Pex; c. i. zimți) A ascuți (1).

zimțui vb. IV. tr. (compl. indică piese, unelte etc.) A face zimți; a cresta, a dința, a zimța. • prez.ind. -iesc. /zimț + -ui.

ZIMȚUI, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de ferăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui.

ZIMȚUI, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți (unei monede, unei seceri, unui ferăstrău, unui zid etc.); p. ext. a cresta. Cu secerile de tirg nu se poate secera înainte de a le zimțui sau zimța la fierari. PAMFILE, A. R. 116. ◊ Fig. Sute de piscuri răsar de pretutindeni, se desfac unele de altele, zimțuind zarea pînă-n albastrul depărtărilor. VLAHUȚĂ, la CADE. ♦ Refl. Fig. A se încreți. Un vîntișor filfii în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit și s-a zimțuit. SADOVEANU, N. F. 74.

ZIMȚUI, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți; p. ext. a cresta. – Din zimț.

A ZIMȚUI ~iesc tranz. (instrumente, piese etc.) A prevedea cu zimți; a cresta. /zimț + suf. ~ui

zimțuì v. a mărgini.

zimțuĭésc v. tr. Garnisesc cu zimțĭ: banĭ zimțuițĭ. Oțelu zimțuit = ferestrău (Sadov. VR. 1928, 1, 53).

zimțui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiesc, 3 sg. zimțuiește, imperf. 1 zimțuiam; conj. prez. 1 sg. să zimțuiesc, 3 să zimțuiască

zimțui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiesc, imperf. 3 sg. zimțuia; conj. prez. 3 să zimțuiască

zimțui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiesc, imperf. 3 sg. zimțuia; conj. prez. 3 sg. și pl. zimțuiască

zimțui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiesc, conj. zimțuiască)

zimțuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ZIMȚUIT adj. crestat, dințat, zimțat, (rar) zimțos. (Roată ~.)

ZIMȚUIT adj. crestat, dințat, zimțat, (rar) zimțos. (Roată ~.)

ZIMȚUI vb. a cresta, a dința, a zimța. (A ~ muchia unei piese metalice.)

ZIMȚUI vb. a cresta, a dința, a zimța. (A ~ muchia unei piese metalice.)