ZBÂRLIT, -Ă, zbârliți, -te, adj. 1. (Despre păr, pene, blană etc.) Aflat în neorânduială, ridicat în sus; ciufulit, încâlcit; (despre ființe) cu părul sau cu penele în dezordine, ciufulite. 2. Fig. (Despre oameni) înfuriat, supărat; zborșit. [Var.: zburlit, -ă adj.] – V. zbârli.

zbârlit, ~ă a [At: FM (1845), 215²/35 / S și: sb~ / V: zbur~ / Pl: ~iți, ~e / E: zbârli] 1 (D. păr, pene, blană etc.) Care stă ridicat în dezordine Si: ciufulit (1), deranjat (1), neîngrijit, răsfirat² (1), umflat, vâlvoi, (pop) burzuluit (1), (îrg) străflocat, (reg) aricit (2), borz, borzoș, sperlă¹, sperlit, vâlvoiat, zbârlionțat (3), zbârloiat (1), zborșit² (1), (nob) zbârlog (1), (fam; dep) nețesălat. 2 (D. ființe sau părți ale corpului lor) Care are părul sau penele ridicate în dezordine Si: ciufulit (2), neîngrijit, răsfirat² (1), umflat, vâlvoi, (liv) hirsut (1), (îrg) străflocat, buhos, dupuros (1), sperlă¹, sperlaț, vâlvorat, zbârloiat (2), zbărlionțat (4), (nob) zbârlog (2), (fam; dep) nețesălat. 3 (Fig; d. oameni) Supărat². 4 (Fig; d. oameni) Morocănos. 5 (Fam; d. vreme) Care s-a înrăutățit.

ZBÂRLIT, -Ă, zbârliți, -te, adj. 1. (Despre păr, pene, blană etc.) Aflat în neorânduială, ridicat în sus; ciufulit, încâlcit; (despre ființe) cu părul sau cu penele în dezordine, ciufulite. 2. Fig. (Despre oameni) Înfuriat, supărat; zborșit. [Var.: zburlit, -ă adj.] – V. zbârli.

spârli² v vz zbârli

zbârli [At: HELIADE, O. I, 391 / V: zbur~, (reg) zbori / S și: sb~ / Pzi: ~lesc / E: nct] 1 vr (D. păr, blană, pene etc.) A se ridica (sau a da impresia că se ridică) în dezordine (de spaimă, de mânie etc.) Si: a ciufuli (1), a se înfoia, a se răsfira, a se încâlci, a se umfla, (pop) a se burzului, (îrg) a se zborî², (reg) a se arici (2), a se sperli. 2 vr (D. ființe) A i se ridica părul, penele (de spaimă, de mânie etc.) Si: a se zborși² (1). 3 vt (Reg; c. i. o țesătură păroasă) A peria în răspăr pentru a face să se ridice firișoarele de la suprafață. 4 vt (Fam; c. i. suprafața unei ape) A agita (1). 5 vr (Fam; fig; d. ființe) A se înfuria. 6 vr (Fam; fig; d. ființe) A se răsti¹. 7 vr (Fam; fig; d. vreme) A se înrăutăți.

zbori¹ v vz zbârli

zburli v vz zbârli

zburlit, ~ă a vz zbârlit

zbîrli vb. IV. 1 refl. (despre păr, blană, pene) A se ridica, a face să se ridice (sau a crea impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mînie etc.); a se întoarce în răspăr, a fi în neorînduială; a se ciufuli. Părul i se zbîrlește pe coamă (CAR.). ◊ (tr.) Un fior îi zbîrli toți perii (CĂL.). ◊ Expr. A i se zbîrli (cuiva) chica măciucă v. chică. A i se zbîrli cuiva părul măciucă v. păr. 2 tr. A agita suprafața unei ape. O suflare răcoroasă zbîrlea fața apei (ODOB.). 3 refl. Fig. (fam.; despre oameni) A se supăra, a se mînia, a se înfuria. Nu te mai zbîrli la mine! (POP.). 4 refl. Fig. (fam.; despre vreme) A se strica, a se înrăutăți. Vremea s-a zbîrlit (SADOV.). • prez.ind. -esc. și zburli vb. IV. /etimol. nec.

zbîrlit, -ă adj. 1 (despre păr, pene, blană) Care este în neorînduială, ridicat în sus; ciufulit. Avea o tufă de păr totdeauna zbîrlit (SADOV.). ♦ (despre ființe) Care are părul, blana, penele în dezordine, ciufulite. 2 Fig. (despre oameni) Care este înfuriat, supărat, mînios. • pl. -ți, -te. și zburlit, -ă adj. /v. zbîrli.

zburli vb. IV. v. zbîrli.

zburlit, -ă adj. v. zbîrlit.

ZBÎRLI, zbîrlesc, vb. IV. (Și în forma zburli) 1. Refl. (Despre părul oamenilor și al animalelor sau despre penele păsărilor) A se întoarce în răspăr, a fi în neorînduială, a se ciufuli; a se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (în momente de spaimă sau de mînie). Mustața roșie a lui jupîn Năstase se zbirii și se grămădi sub nasul ascuțit. SADOVEANU, O. I 286. Plumbul său pătrunse gura ursului și se înfipse într-un fag. Acesta turbă, perii săi se zburliră și făcură o roată împrejurul capului. BOLINTINEANU, O. 331. Și de ce-mi vedea, Păru-i se zbîrlea. TEODORESCU, P. P. 423. ◊ Fig. Un salcîm privi spre munte Mîndru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. TOPÎRCEANU, P. 150. ◊ Tranz. Mugurii ascunși ai cornițelor îi încucuiaseră creștetul în părți, zburlindu-i părul scurt și moale. MIHALE, O. 504. [Pupăza] zbîrlindu-și creasta strigă triumfătoare... BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 46. Vulturoaica... își zburli penele de pe dînsa și puse gînd rău copilului. ISPIRESCU, E. 390. Bate copita de pămînt, Zburlește coama, s-altă, în lături se izbește. ALECSANDRI, P. III 287. Fig. [Vîntul] învăluia și frămînta copacii, zbîrlea acoperișurile de paie ale caselor. SADOVEANU, O. VI 513. Tranz. fact. Auzi în depărtare țipete groaznice, care zbîrlea în cap părul omului celui mai viteaz. POPESCU, B. I 55. Nu puteți discoperi ceva care să-mi înfierbînte sîngele... să-mi zburlească chica în vîrful capului? ALECSANDRI, T. 567. 2. Tranz. A face să se încrețească fața unei ape. [Vîntoasa] zburlea în crețuri mărunte unda subțiata, a apei. C. PETRESCU, A. R. 6. O suflare răcoroasă zbîrlea fața apii. ODOBESCU, S. I 141. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mînia, a se zborși. Notarul e om deprins să se mînie, să se zbîrlească și să bată din picior. SADOVEANU, la TDRG. Cînd s-a zburlit odată vodă Sturza, au și umplut cîmpii ca potîrnichile. C. PETRESCU, A. R. 24. N-ai să te zbîrlești bănuind că în vorbele mele joacă ursul prin vecini. ODOBESCU, S. III 158. ◊ Expr. A se zbîrli la cineva = a se repezi (cu vorba) la cineva, a se răsti la cineva. ♦ A se îndîrji. De cîte ori nenorocul te-o azvîrli mai jos tu să te zbîrlești și să te ridici tot mai sus. MACEDONSKI, O. III 35. ♦ (Despre vreme) A se arăta neprielnică, dușmănoasă (cu vînt, frig, zăpadă); a se strica. Cum a făcut nevasta lui Lipan calea întoarsă, vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit vîntul și a prins a bate de cătră miezul nopții. SADOVEANU, B. 161. Vremea s-a zburlit pretimpuriu cu spic de zăpadă în ploaie, C. PETRESCU, R. DR. 47. – Variantă: zburli vb. IV.

ZBÎRLIT, -Ă, zbîrliți, -te, adj. (Și în forma zburlit) (Despre păr, despre pene etc.) În neorînduială, ridicat în sus; ciufulit. Era mărunt... cu niște ochișori negri ca de guzgan, subt sprîncenele zbîrlite. SADOVEANU, la TDRG. Pe mustățile rare și zburlite, de pisoi, rămăsese o dungă de caimac. C. PETRESCU, Î. N 44. Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pămînt. ALECSANDRI, P. I 50. ♦ (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) Cu părul (sau cu penele) în dezordine. Fața sălbatică, zbîrlită, bărboasă a moșului Careba se ivi într-o ferestruică bătută în cuie. DUMITRIU, N. 185. Între corturile taberei și carele de război, trecură robii cu ochii spăriați, cu capelele goale, zbîrlite și plecate. SADOVEANU, O. VII 16. Niște curci îmbătrînite, Gîrbovite și zburlite Sta sub șură tremurînd. ALECSANDRI, P. I 206. ◊ (În comparații și metafore) Satul de colibe zbîrlite era grămădit dincolo, într-o rîpă. SADOVEANU, O. VII 82. Pari lungi și deși, bătuți pînă la pămînt în mijlocul valului, străjuiau drept și neclintiți, cu vîrfurile lor ascuțite, creasta zburlită a întăriturilor mele. HOGAȘ, M. N. 167. ◊ Expr. Zbîrlit ca un arici v. arici (1). 2. Fig. (Despre oameni) înfuriat, supărat; zborșit, încruntat. Apăru la lumină zburlit de mînie și pufnind indignat pe nări. C. PETRESCU, C. V. 85. – Variantă: zburlit, -ă adj.

ZBURLI vb. IV v. zbîrli.

ZBÎRLI, zbîrlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păr, blană, pene etc.) A se ridica (sau a da impresia că se ridică) în sus (de spaimă, de mînie etc.); a se ciufuli. ◊ Tranz. Vîntul îi zbîrlește părul. 2. Tranz. A răscoli; a agita (suprafața unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se supăra, a se mînia, a se zborși. 4. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. [Var.: zburli vb. IV]

ZBÎRLIT, -Ă, zbîrliți, -te, adj. 1. (Despre păr, pene, blană etc.) În neorînduială, ridicat în sus; ciufulit; (despre ființe) cu părul sau cu penele în dezordine. 2. Fig. (Despre oameni) Înfuriat, supărat; zborșit. [Var.: zburlit, -ă adj.] – V. zbîrli.

ZBURLI vb. IV. v. zbîrli.

A ZBÂRLI ~esc tranz. 1) A face să se zbârlească. 2) (ființe) A supune unei acțiuni de dezordonare a părului; a ciufuli. 3) (ape) A face să se miște în valuri mici. /Orig. nec.

A SE ZBÂRLI mă ~esc intranz. 1) (despre păr, pene) A se ridica în sus; a se face vâlvoi. 2) fig. (despre persoane) A deveni furios; a se înfuria; a se zborși. 3) (despre timp) A se schimba în rău; a deveni nefavorabil; a se strica; a se înrăutăți. /Orig. nec.

sbârlì v. 1. a (se) ridica părul în sus (de spaimă sau de mânie): leul sbârli coama, îi se sbârli părul; 2. fig. a se indigna, a se speria: ce te sbârlești așa? [Și sburli, formă intensivă dintrun primitiv burlì: locuțiunea imitativă țurloiu-burloiu răspunde, ca sens și formă, francezului hurluberlu].

sbârlit a. cu părul în dezordine.

sburlì v. Mold. V. sbârli.

sburlit a. Mold. 1. sbârlit: vite ca părul sburlit; 2. se zice de găina cu penele rari și crețe.

spîrlésc, V. zbîrlesc.

zbîrlésc și (nord și) zburlesc v. tr. (îld. *bir-, bur-, rus. *burlitĭ, a face tărăboĭ, burlivyĭ, furtunos, zbîrlit; cr. brljati, a răscoli, a scotoci. V. zborăsc și bură). Ridic păru saŭ penele de mînie (saŭ de frică): leu îșĭ zbîrlește coama. Rîdic firicelele de pe fața unuĭ postav împingîndu-le în răspăr. V. refl. Îmĭ rîdic păru saŭ penele de furie (saŭ de frică): cîniĭ și cocoșiĭ se zbîrlesc cînd se bat. Rîdic împingînd în răspăr firicelele de pe fața postavuluĭ. Fig. Fam. Mă mîniĭ, mă înfuriĭ: nu te zbîrli degeaba! – Și spîrlesc (Trans. Ban.). V. zborșesc, burzuluĭesc și urăsc.

zbîrlít, -ă adj. (d. zbîrlesc). Cu păru saŭ penele rîdicate orĭ în dezordine. V. bursuc și ghimpos.

zburlésc, V. zbîrlesc.

zbârli (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbârlesc, 3 sg. se zbârlește, imperf. 1 sg. mă zbârleam; conj. prez. 1 sg. să mă zbârlesc, 3 să se zbârlească; imper. 2 sg. afirm. zbârlește-te; ger. zbârlindu-mă

!zburli (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zburlesc, 3 sg. se zburlește, imperf. 1 sg. mă zburleam; conj. prez. 1 sg. să mă zburlesc, 3 să se zburlească; imper. 2 sg. afirm. zburlește-te; ger. zburlindu-mă

zbârli / zburli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbârlesc / zburlesc, imperf. 3 sg. zbârlea / zburlea; conj. prez. 3 să zbârlească / să zburlească

zburli v. zbârli

zbârli/zburli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbârlesc/zburlesc, imperf. 3 sg. zbârlea/zburlea; conj. prez. 3 sg. și pl. zbârlească/zburlească

zburli v. zbârli

zbîrli

ZBÂRLIT adj. 1. v. ciufulit. 2. despletit, nepieptănat. (O femeie ~.) 3. v. înfoiat.

ZBÂRLIT adj. v. supărat.

ZBÂRLI vb. 1. v. ciufuli. 2. a i se ridica, (reg.) a i se arici. (I s-a ~ părul de frică.) 3. v. înfoia.

ZBÂRLI vb. v. cuta, încreți, înrăutăți, supăra, tremura, undui.

ZBÎRLI vb. 1. a (se) ciufuli, (pop.) a (se) burzului, a (se) zborși, (Ban., prin Transilv. și Olt.) a (se) sperli. (După somn i s-a ~ părul.) 2. a se ridica, (reg.) a se arici. (I s-a ~ părul de frică.) 3. a se înfoia, a se răsfira, a se umfla, (vestul Transilv.) a se sperli. (Penele păsării se ~.)

zbîrli vb. v. CUTA. ÎNCREȚI. ÎNRĂUTĂȚI. SUPĂRA. TREMURA. UNDUI.

zbîrlit adj. v. SUPĂRAT.

ZBÎRLIT adj. 1. ciufulit, deranjat, neîngrijit, vîlvoi, (livr.) hirsut, (pop. și fam.) burzuluit, (înv. și reg.) străflocat, (reg.) borz, borzos, buhos, buhuiat, vîlvoiat, zbîrlog, zborșit, (Mold. și Bucov.) dupuros, (vestul Transilv.) sperlă, (Ban. și sud-vestul Transilv.) sperlit, (fam. și depr.) nețesălat. (Cu părul ~.) 2. despletit, nepieptănat. (O femeie ~.) 3. înfoiat, răsfirat, umflat. (Pasăre cu coada ~.)

ZBÎRLI, zbîrlesc, vb. IV. ~ (zbîr + suf. expresiv -li)

zbârlit, -ă, zbârliți, -te adj. (er.) excitat.

a i se zbârli fofoloanca expr. (er., glum. – d. femei) a se excita.

a zbârli sparanghelu’ / toroipanul expr. (pop.) a avea o erecție.

zbârli, zbârlesc v. r. a se enerva, a se înfuria