ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau a întunecimii); a întrezări. ◊ Expr. A zări ca prin sită (sau ca printr-o pânză) = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea, a vedea neclar, confuz. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. ♦ Intranz. și refl. impers. (Rar) A vedea. 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. 3. Refl. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. 4. Intranz. (Pop.) A străluci, a lumina. – Din sl. zĭrĕti.

zări¹ [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 129^v/28 / Pzi: ~resc / E: vsl заресц] 1 vt (Îrg; fșa) A privi¹ (1). 2 vt (Pex) A vedea. 3 vt A vedea slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării, a întunericului etc.) Si: a desluși (3), a distinge (3), a întrezări. 4 vt (Îe) A ~ ca prin sită (sau ca prin ciur, ca printr-o pânză) A vedea neclar. 5 vt A vedea ceva numai în treacăt. 6 vt A descoperi în mod brusc. 7 vrim A se vedea. 8 vt A constata sau a descoperi (și a înțelege) existența a ceva ce era ascuns, necunoscut etc. până atunci Si: a observa, (înv) a percepe (1), a remarca, a surprinde, (înv) a privi. 9 vrp A fi sau a deveni vizibil la un moment dat sau într-un anumit loc Si: a apărea (2), a se ivi, a se vedea, (itî) a spunta. 10 vrp (Pop; îe) A se ~ de ziuă A se face ziuă. 11 vrp (Pop; rar; îe) A se ~ de lună A ieși luna. 12 vi (Îrg) A străluci² (1).

zări vb. IV. 1 tr. A vedea (ceva) vag, slab, nedeslușit (din cauza îndepărtării sau a luminii insuficiente); a întrezări. Zări departe... pe jupîneasa Tecla (GAL.). ◊ (refl. pas.) Copacii se zăreau ca fantasme din altă lume (ALECS.). ◊ (intr.) Ca să zărească puțin, ea trebuie să caute pieziș (ARGH.). ◊ (refl.) M-am zărit atuncea sub bolțile de vii (PILL.). ◊ Expr. A zări ca printr-o pînză v. pînză. A zări ca prin sită v. sită. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă; a descoperi în mod brusc. Zărea, din fuga trenului, clădirile uzinii (ARGH.). ♦ (refl. impers.) A se vedea. 2 tr. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. Cum îl zăriseră, se luaseră după el (CHIRIȚ.). ◊ Expr. A zări luminița de la capătul tunelului v. luminiță. 3 refl. (impers.) A se arăta privirii, a se ivi; a apărea, a se vedea. Se zăreau înaintînd celelalte patru grupe (PER.). ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. Cînd s-a zărit de ziuă, au intrat sub poala pădurii (SADOV.). A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. A se zări zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) v. zori. 4 intr. (pop.) A străluci, a lumina. • prez.ind. -esc. /<sl. veche зьрѣтн, зьрѭ, зазорнтн; cf. zare.

ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau a întunecimii); a întrezări. ◊ Expr. A zări ca prin sită (sau ca printr-o pânză) = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea, a vedea neclar, confuz. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. ♦ Intranz. și refl. impers. (Rar) A vedea. 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva; a remarca. 3. Refl. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. 4. Intranz. (Pop.) A străluci, a lumina. – Din zare.

ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau ă întunecimii). Pe al treilea ceas al dimineții, zăriră tîrgul Iașilor și furnicarea oștenilor lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 131. Sus de tot zăresc cîteva capre agățate pe peretele de piatră dezgolită. BART, S. M. 54. Se uită în dreapta, se uită în stînga și abia zărește departe, departe un foc. BOTA, P. 68. Badea calu-și potcovea, Puica ședea și-l privea, De lacrimi abia-l zărea. ȘEZ. I 9. ◊ Intranz. (În expr.) A zări ca prin sită = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea; a vedea ca prin ceață; Luă laptele ce-i adusese și apoi se unse cu dînsul... și cu marea sa mirare simți că pare că începuse a zări ca prin sită. ISPIRESCU, L. 158. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. Mi s-a părut? A fost o arătare? Am zărit-o numai o clipă, cît a ținut și lucirea soarelui de deasupra. SADOVEANU, O. A. IV 42. Am zărit de la fereastră vro două trăsuri coborînd dealul spre sat. ALECSANDRI, T. I 339. ◊ Refl. pas. Din cînd în cînd și foarte rar se auzea pe pod duruitul unei călește... sau un fiacru ce trecea ca săgeata și lăsa să se zărească niște bonete femeiești. NEGRUZZI, S. I 15. ♦ Intranz. (Rar) A vedea. Acela voi să n-aibă nici gură a vorbi, Nici ochi ca să zărească. BOLINTINEANU, O. 209. Refl. impers. De la măria-ta se zărea la el și de la el la măria-ta. DELAVRANCEA O. II 124. 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi (pe cineva sau ceva); a vedea. Ca să nu-l zărească cineva de pe-afară, se piti după o perdea. REBREANU, R. II 208. Au fost ascunși încît nici floare, Nici ochi de om nu i-au zărit. COȘBUC, P. I 124. Că te-am zărit e a mea vină Și vecinie n-o să mi-o mai iert. EMINESCU, O. I 118. Și pe turci cît îi zărea, In picioare drept sărea. ALECSANDRI, P. P. 131. ◊ (Construit cu o completivă directă) Tu te fă bolnavă cînd îi zări că vine fecioru-tău acasă. SBIERA, P. 24. 3. Refl. pas. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. Din dreapta și din stînga se zăreau înaintînd cele patru grupe. V. ROM. noiembrie 1953, 155. Peste valul ușor al mestecenilor se zăreau alte păduri și poieni și iazuri, care arătau că oamenii și-au făcut acolo așezare. SADOVEANU, O. VII 57. Apucă peste cîmpi de-a dreptul, spre niște curți mari, cari de-abia se zăreau înaintea lui, pe culmea unui deal. CRENAGĂ, P. 301. Corbul vesel cronconea... Aripile-și întindea, Și pe cer el se zărea, Întîi ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș. ALECSANDRI, P. P. 146. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. Se zărea de ziuă cînd apărură pe neașteptate în răscrucea drumurilor cele dintîi camioane de oameni. SADOVEANU, M. C. 103. Pînă s-a zări de ziuă, tot să fie gata. RETEGANUL, P. II 50. Cînd s-a zări de ziuă, sînt aici. CREANGĂ, P. 132. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. Din cer scoboar-adînca pace, Ici-colo vrun zăvor mai sună, începe-a se zări de lună Și-i liniște pe drum. COȘBUC, P. II 51. 4. Intranz. (Popular) A străluci. Casele lui Dobrișeanu Nu-s case ca rasele, Ci zăresc ca soarele. TEODORESCU, P. P. 473.

ZĂRI, zăresc, vb. IV. 1. Tranz. A vedea (ceva) slab, vag, nedeslușit (din cauza depărtării sau a întunecimii). ◊ Expr. (Intranz.) A zări ca prin sită = a vedea numai conturul obiectelor, fără a distinge bine forma și culoarea; a vedea neclar, ca prin ceață. ♦ A vedea (ceva) numai în treacăt, în fugă. ♦ Intranz. (Rar) A vedea. ◊ Refl. impers. De la măria-ta se zărea la el și de la el la măria-ta (DELAVRANCEA). 2. Tranz. A observa, a băga de seamă, a descoperi pe cineva sau ceva. 3. Refl. impers. A se arăta, a se ivi; a apărea, a se vedea. ◊ Expr. A se zări de ziuă = a se face ziuă, a se revărsa zorile, a se lumina de ziuă. (Rar) A se zări de lună = a apărea, a ieși luna. Începe-a se zări de lună Și-i liniște pe drum (COȘBUC). 4. Intranz. (Pop.) A străluci. Casele lui Dobrișeanu... zăresc ca soarele (TEODORESCU). – Din zare.

A SE ZĂRI pers. 3 se ~ește intranz. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi; a se isca. * ~ de ziuă a se face ziuă; a se lumina de ziuă. /Din zare

A ZĂRI ~esc tranz. 1) (obiecte, ființe) A vedea în zare, fără a face o distincție netă; a întrezări; a întrevedea. 2) (obiecte, ființe) A vedea în treacăt; a distinge fugitiv cu privirea; a observa. 3) A descoperi din întâmplare. /Din zare

zărì v. 1. a începe a vedea: îi zăresc; 2. a se vedea slab: abia se zărește. [V. zare].

ZARE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. ◊ Loc. adv. În zare sau (rar) în zări = la orizont; p. ext. departe. Din zări = din depărtări. ♦ (La pl.) Văzduh. 2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază. 3. Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) așezându-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mică de... ♦ Zori de ziuă, zorii zilei. 3. Culme, creastă, coamă, vârf. – Din sl. zarja.

zară³ sf vz zare

zare sf [At: CORESI, EV 440 / V: (rar) ~ră³ / Pl: zări și (reg) ~ / E: vsl заріа] 1 (Îvp; adesea urmat de determinări care arată felul) Rază (1). 2-3 (Rar; îlav) Cale de o ~ Pe (sau la) o distanță mare. 4 (Îe) A se uita (sau a privi) în ~ (la ceva) A privi un obiect (transparent) așezându-l în dreptul unei surse de lumină, pentru a-l vedea mai bine. 5 (Pop; îe) (O) ~ de... O cantitate mică de... 6 (Îlav; îcn) ~ de... (sau de ~) Deloc. 7 (Pan) Privire (1). 8 (Pop; pex) Răsărit. 9 (Pop) Orizont (1). 10 (Îlav) În ~ (sau, rar, lpl zări) La orizont (1). 11-12 (Pex; îal) Departe (1-2). 13 (Îlav) În ~a zărilor (sau zărilor zării, zări de zări) Foarte departe. 14 (Îlav) Din ~a (depărtată) (sau zări) Din depărtări. 15 (Pex; lpl) Văzduh. 16 (Îs) Patru zări Cele patru puncte cardinale. 17 (Înv) Margine. 18 (Îvp) Culme (1). 19 (Înv) Vedenie. 20 (Bot; înv; îc) Zara-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annus).

zare s.f. 1 Partea cerului sau a pămîntului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. Nestatornica zare a nemărginitei cîmpii (ODOB.). ◊ Loc.adv. În zare (sau zări) = la orizont; ext. departe. Ce priveam atunci în zare? (CON.). Din zări (sau zare) = din depărtări. Oamenii... se ivesc, pe fondul albastru al munților din zare (BOGZA). ♦ (la pl.) Văzduh; cer. Zările erau învăluite de ceața... primăverilor prielnice (SADOV.). ◊ Fig. În zarea anilor, pîlpîie luceafărul dezlegării și al biruinței tale (GAL.). ♦ (fam.; determ. prin „patru”) Cele patru puncte cardinale. Caravanele au pornit în patru zări după material (SADOV.). ♦ Margine, limită. În zarea Iașilor se găsește o localitate care se cheamă Bîrnova (SADOV.). 2 (înv., pop.; adesea urmat de determ. care arată felul) Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază. În zarea lumînării chipul lui se deslușea energic (GAL.). ◊ Loc.adv. (în constr. neg.) Zare de... = deloc; nici urmă de... Zare destea nu se vedea deasupra noastră (VLAH.). ◊ Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) așezîndu-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine. Se uită în zare la culoarea de chihlimbar (CE. PETR.). (O) zare de... = o cantitate mică de... ◊ Fig. Anii aceștia de osteniri fără zare (BLA.). ♦ Analog. Privire. Aștept să îmi apună ziua și zarea mea pleoapa să-și închidă (BLA.). ♦ (pop.) Zori de ziuă, zorii zilei. De ce să cadă crinul în zarea dimineții? (ALECS.). 3 (înv., pop.) Culme, creastă, coamă. Pe deal stă zarea de brînduși albită (VLAH.). • pl. zări. /<sl. veche зарю.

ZARE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. ◊ Loc. adv. În zare sau (rar) În zări = la orizont; p. ext. departe. Din zări = din depărtări. ♦ (La pl.) Văzduh. 2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază. ♦ Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) așezându-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mică de...** Zori de ziuă, zorii zilei, 3. Culme, creastă, coamă, vârf. – Din sl. zarja.

ZARE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pămîntului pe care o mărginește linia orizontului. V. orizont. Deasupra șirurilor de sălcii se ridica zarea luminoasă, verde sub nori și cețuri. DUMITRIU, N. 276. Privea cu-ntristare, Cît ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. TOPÎRCEANU, P. 45. ◊ (Poetic) înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210. ◊ Fig. Oștenii își schimbă locul necontenit; îi bate vîntul cătră zarea furtunilor. SADOVEANU, N. P. 102. Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri. EMINESCU, O. I 201. În ochii mei deschis-ai o zare nouă, largă... Tot sufletul spre dînsa cu tine vrea să meargă. ALECSANDRI, T. II 118. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbele «a se uita», «a privi») În zare (sau, rar, în zări) = la orizont; p. ext. în depărtare, departe. Cei doi flăcăi se priviră între ei, întunecați, apoi se uitară amîndoi în zare. DUMITRIU, N. 235. Vedem pînă departe, în fundul zării, sate, cîmpuri, păduri. STANCU, U.R.S.S. 105. Brazdele negre-lucii se întindeau pînă în zare. SADOVEANU, O. VI 430. Iar mai spre-amiazi, din depărtări, Văzu-tu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56. Privea în zare, cum pe mări Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări Corăbii negre duce. EMINESCU, O. I 167. Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. id. ib. 146. Despot, Despot... în zarea depărtată S-aude zgomot mare și-o oaste se arată. ALECSANDRI, T. II 172. Din zări = din depărtări. Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. ♦ Văzduh. Vei privi prin zări senine Stelele, sclipind mărunte, Cum încet de peste munte, Ies de printre brazi. COȘBUC, P. I 316. 2. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase. Moșneagul puse mîna pe pahar și-l ridică în zarea fînarului. SADOVEANU, O. II 15. Pune-l să-mi cînte de inimă albastră aici, la zarea stelelor și a focului. GANE, N. I 135. Cu făclioara pe-unde treci, Dai zare negrelor poteci. COȘBUC, P. I 148. ◊ Expr. A se uita în zare (la ceva) sau a privi (ceva) în zare = a privi un obiect transparent așezîndu-l în dreptul unei surse de lumină, pentru a-l vedea mai bine. Străinul... luă paharul, îl privi în zare. SADOVEANU, la TDRG. Se uită în zare la culoarea de chilimbar Gustă și așeză paharul la loc. C. PETRESCU, A. 373. (O) zare de... = o cantitate mică de... (în special de lumină, v. licărire). În cîteva ore de drum, mașina avea să-l înfunde iarăși în satul tătăresc, cu bordeie strîmbe și oarbe de lut... și cu praful acela dobrogean... răsucit în vîrtejuri peste cîmpuri dogorite, fără zare de umbră. C. PETRESCU, Î. I 4. Ce mi-aprinde-n piept scîntei? E părere, ori o zare De lumină-n geamul ei? CERNA, P. 142. Înnoptase. Zare de stea nu se vedea deasupra. VLAHUȚĂ, la TDRG. Se sui într-un copaci înalt, și se uită în toate părțile, că de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă și să ceară nițel foc. ISPIRESCU, L. 200. O zare de lumină s-arată-n răsărit. EMINESCU, O. I 98. (În construcții negative) De zare = nici un pic, cîtuși de puțin. Nu-i nici stăpînul casei, nici femeia lui măcar, nici măcar o slugă de zare. GANE, la CADE. ♦ Rază. Deci sîngerat la pămînt i-alunecă brațul, iar noaptea Morții și-a silnicii sorți i-acopere zarea vederii. MURNU, I. 89. Ești demon, copilă, că numai c-o zare Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare. EMINESCU, O. I 41. ♦ Zori de ziuă. V. zori. De ce să cadă crinul în zarea dimineții? De ce să moară Emisii în floarea tinereții? ALECSANDRI, P. II 114. Și la zări de ziuă a mai făcut un copil și l-a numit Zărilă. ȘEZ. II 49. ◊ Fig. Din ce în ce mai singur mă-ntunec și îngheț, Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți. EMINESCU, O. I 114. 3. Culme, creastă, coamă, vîrf. După o jumătate de ceas ne suirăm noi-înșine pe zarea muntelui. GANE, N. III 113. După un minut de odihnă pe zarea dealului, descălecai și începurăm a scoborî la vale. HOGAȘ, M. N. 205. Îndărăt, dintr-o zare de codru, soarele răsărea încet pe-un cer de un albastru cald și fără pic de nor. VLAHUȚĂ, O. A. 276.

ZARE, zări, s. f. 1. Partea cerului sau a pămîntului pe care o mărginește linia orizontului. ◊ Loc. adv. În zare sau (rar) în zări = la orizont; p. ext. departe. Din zări = din depărtări. ◊ Expr. A se uita (sau a privi) în zare (sau în zări) = a se uita spre orizont, în depărtare, fără o țintă precisă. În zarea depărtată sau în fundul zării = în depărtare, departe. ♦ (La pl.) Văzduh. Vei privi prin zări senine Stelele (COȘBUC). 2. Lumină. Moșneagul puse mîna pe pahar și-l ridică în zarea fînarului (SADOVEANU). ◊ Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect transparent, așezîndu-l în dreptul unei surse de lumină. O zare de... = o cantitate mică de... ♦ Rază. Ești demon, copilă, că numai c-o zare Din genele-ți lunge, din ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să zboare (EMINESCU). ♦ Zori de ziuă, zorii zilei. De ce să cadă crinul în zarea dimineții? (ALECSANDRI). 3. Culme, creastă, vîrf. – Slav (v. sl. zarja).

ZARE zări f. 1) Porțiune a cerului sau a globului terestru mărginită de linia orizontului; zariște. * În zări în depărtări. 2) Lumină din jurul unei surse luminoase. * A se uita în zare (la un obiect) a examina un obiect transparent, așezându-l în dreptul unei surse de lumină. 3) Lumină care apare la orizont înainte de răsăritul Soarelui; zori. [G.-D. zării] /<sl. zarja

zare f. 1. lumină slabă: o zare de foc; 2. coama dealului unde se mărginește cu orizontul; 3. orizont: cât e zare de zărit între Nord și Răsărit AL. [Slav. ZARIA, strălucire].

záre f., pl. zărĭ (vsl. zarĭa, zorĭa, strălucire; bg. zarĕa, rus. zarĕá. V. zorĭ, zăresc). Lumină slabă depărtată: se vedea o zare de lumină. Orizont: un escadron, o corabie se ivi în zare. În zare, privind contra luminiĭ: pin [1] acest plic se vede în zare. Pe zarea dealuluĭ, pe culmea dealuluĭ privit de departe. De zare, numaĭ ca să zăreștĭ, de loc: nu era mîncare nicĭ de zare.

zărésc v. tr. (vsl. zrĭeti, supt infl. luĭ zare. V. zare, zavrac, i-zăresc, nă-zăresc, pri-zărit. Cp. cu pîrăsc, tîrăsc, vîr, zădărăsc). Încep a vedea puțin: zărirăm o corabie la orizont. V. intr. Rar. Strălucesc: casele zăresc ca soarele (Teod., P. P. 473). V. refl. Mă disting, mă văd puțin: literele se zăresc pin acest plic.

zări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăresc, 3 sg. zărește, imperf. 1 zăream; conj. prez. 1 sg. să zăresc, 3 să zărească (nefolosit la imper.)

zări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăresc, imperf. 3 sg. zărea; conj. prez. 3 să zărească

zări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăresc, imperf. 3 sg. zărea; conj. prez. 3 sg. și pl. zărească

zări (conj. zărească)

zare (orizont; rază) s. f., g.-d. art. zării; pl. zări

zare (orizont, rază) s. f. g.-d. art. zării; pl. zări

zare s. f., g.-d. art. zării; pl. zări

ZĂRI vb. v. lumina, străluci.

ZĂRI vb. 1. v. vedea. 2. a (se) vedea. (Îl ~ venind spre noi.) 3. v. apărea. 4. a observa, a percepe, a remarca, a reține, a sesiza, a vedea, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?)

zări vb. v. LUMINA. STRĂLUCI.

ZĂRI vb. 1. a observa, a vedea, (arg.) a gini. (Ce ~ la orizont?) 2. a (se) vedea. (Îl ~ venind spre noi.) 3. a apărea, a se arăta, a se ivi, a se vedea, (italienism înv.) a spunta. (Nu se ~ cu săptămânile pe stradă.) 4. a observa, a percepe, a remarca, a reține, a sesiza, a vedea, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?)

ZARE s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, licăr, licărire, licărit, lucire, lumină, nălucă, nălucire, năzărire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, spectru, spirit, stafie, strălucire, străfulgerare, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

ZARE s. 1. v. orizont. 2. (la pl.) aer, v. văzduh.

ZARE s. 1. orizont, (astăzi rar) zariște, (pop.) poala cerului. (Se vede ceva în ~.) 2. (la pl.) aer, atmosferă, cer, slavă, spațiu, văzduh, (livr. fig.) eter, tărie. (S-a ridicat în ~.)

zare s. v. APARIȚIE. ARĂTARE. DUH. FANTASMĂ. FANTOMĂ. LICĂR. LICĂRIRE. LICĂRIT. LUCIRE. LUMINĂ. NĂLUCĂ. NĂLUCIRE. NĂZĂRIRE. SCĂPĂRARE. SCĂPĂRAT. SCÎNTEIE. SCÎNTEIERE. SCLIPEALĂ. SCLIPIRE. SCLIPIT. SPECTRU. SPIRIT. STAFIE. STRĂLUCIRE. STRĂFULGERARE. STRIGOI. UMBRĂ. VEDENIE. VIZIUNE.

zare (zări), s. f. – 1. Strălucire. – 2. Lumină, rază. – 3. Nălucă, iluzie. – 4. Limită a vizibilității, orizont, depărtare. – 5. Culme, creastă. – Mr. dzare, megl. zari. Sl. zarĭa, zorĭa „strălucire” (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 469; Conev 36), cf. zori. – Der. zări, vb. (a întrevedea ceva, a repera; a observa, a remarca), mr. andzărire, a cărui legătură cu sl. zrĕti (Miklosich, Slaw. Elem., 23) este doar indirectă; zăranie, s. f. (Trans., aparență); întrezări, vb. (a întrevedea), formată după fr. entrevoir; zariște, s. f. (orizont). – Din rom. provin ngr. ζιαριζω (Murnu, Lehnw., 25) și rut. zyryty „a privi” (Candrea, Elemente, 409).

zări, (zărî), vb. refl. – (reg.) (ref. la oi) A se strica, a nu da lapte: „Când oile nu dau lapte, fără dzăr, dzâcem că s-o dzărât” (Papahagi, 1925; Ieud). – Din zer, zăr (MDA).

zare, zări, zeri, s.f. – 1. Lumină, rază: „Ai luat roata de la șpor ș-o fo zare și ai tors” (Grai. rom., 2000; Plăiuț). 2. (reg.) Fulger. În expr. bat zerii = fulgeră (Birdaș, 1994; Rohia). – Din sl. zarja „strălucire” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

Era pe cînd nu s-a zărit – vers foarte cunoscut din poezia La steaua de Mihail Eminescu. Face parte din strofa: „Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie. Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e.” De obicei se citează ultimele două versuri laolaltă, spre a semnala (în serios sau în ironie, după cum este cazul), o situație, un sentiment, despre care nu s-a știut cînd realmente exista, și s-a aflat cînd totul a trecut, s-a sfîrșit. LIT.

te-am zărit printre morminte expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă.