VIOLENTA, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

violenta vt [At: SION, P. 423 / P: vi-o~ / Pzi: ~tez / E: fr violenter] (Liv) 1 A acționa cu violență asupra cuiva. 2 A comite un act de violență. 3 A determina pe cineva prin forță să acționeze într-un anumit fel Si: a constrânge, a forța (1). 4 (Spc; rar) A viola (6). 5 (Fig) A interveni intenționat în realitatea sau în aspectul unui lucru, al unui fapt, al unui fenomen etc. Si: a silui.

violenta vb. I. tr. A comite un act de violență împotriva unei persoane; a constrînge, a sili, a forța. • sil. vi-o-. prez.ind. -ez. /<fr. violenter.

VIOLENTA, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violență; a constrânge, a sili, a forța. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.

VIOLENTA, violentez, vb. I. Tranz. A comite un act de violență; a constrînge, a sili, a forța.

VIOLENTA vb. I. tr. A săvîrși un act de violență; a constrînge, a sili, a forța. [Pron. vi-o-. / < fr. violenter].

VIOLENTA vb. tr. a săvârși un act de violență; a constrânge, a sili. (< fr. violenter)

A VIOLENTA ~ez tranz. A supune la ceva în mod violent; a trata cu violență; a forța. /<fr. violenter

violentà v. a constrânge, a silui.

VIOLENT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are o fire nestăpânită, care se înfurie ușor, impulsiv, brutal, irascibil. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte provocată de un factor extern (traumatic, fizic, chimic, mecanic sau psihic). [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

VIOLENȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate, vehemență. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

violent, ~ă [At: HELIADE, O. II, 77 / P: vi-o~ / V: (înv) ~lint, ~linte a / Pl: ~nți, ~e / E: fr violent, lat violentus, -a, -um] 1 a (D. oameni) Care are un comportament impulsiv, brutal și agresiv. 2 a (D. oameni) Care are accese de furie Si: coleric (2). 3 a (D. manifestări ale oamenilor) Care trădează violență (1). 4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care este determinat de violență (2). 5 a (D. cuvinte, expresii) Insultător. 6 a (D. diverse modalități de comunicare) Care este lipsit de moderație în planul conținutului și al expresiei Si: virulent (6). 7 a (D. diverse modalități de comunicare) Care se face în termeni duri, jignitori Si: virulent (7). 8 a (D. acțiunea, conținutul unor opere literare, cinematografice) Care prezintă fapte de o mare brutalitate. 9 a (Pex; d. opere literare, cinematografice) Care șochează prin violența faptelor și a limbajului personajelor. 10 a (D. satire, pamflete) Care se remarcă prin duritatea neobișnuită a limbajului artistic Si: virulent (8). 11 a (D. satire, pamflete) Care șochează prin caracterul radical al mesajului critic Si: virulent (9). 12 a Care recurge la forță, la constrângere brutală pentru a-și atinge scopurile. 13 a Care se face prin folosirea forței brutale. 14 a Care este bazat pe agresivitate și pe cruzime. 15 a (Pex) Care presupune consecințe grave, distructive asupra cuiva. 16 a (Îs) Moarte (sau, îvr, ucidere) ~ă Moarte produsă de un accident, de un act de violență sau de o altă cauză nenaturală Si: (înv) moarte silnică. 17 a (D. anumite perioade din istoria unei comunități, din existența unui popor sau a unui individ) Care se caracterizează prin evenimente, fenomene sociale etc. violente (14). 18 a (D. unele sporturi) Care necesită un mare angajament fizic (putând pune în pericol viața sportivului). 19-20 a, av (Care este) extrem de intens. 21 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații) Care se instalează brusc, cu o maximă intensitate, și nu poate fi controlat. 22 a (D. stări sufletești, sentimente, senzații) Excesiv (1). 23 a (D. sunete, zgomote) Asurzitor (5). 24 a Care produce o impresie foarte puternică asupra simțurilor Si: frapant, izbitor, șocant. 25 a (D. culori) Strident. 26 a (D. lumină sau surse de lumină) Care este foarte puternic (deranjând vederea). 27 a (D. mirosuri, parfumuri etc.) Care este foarte pătrunzător. 28 a (D. mirosuri, parfumuri etc.) Care displace prin concentrația mare.

violență sf [At: OBRADOVICI, D. 4/13 / P: vi-o~ / V: (înv) ~ție, ~lin~ / Pl: ~țe / E: lat violentia, fr violence] 1 Lipsă de stăpânire a propriilor reacții, sentimente care se reflectă în vorbe sau în fapte Si: impulsivitate. 2 Izbucnire necontrolată, însoțită de obicei de manifestări de asprime, brutalitate (față de cineva). 3 Predispoziție de a-și manifesta sentimentele într-o manieră brutală, virulentă. 4 Expresie a violenței (3). 5 (Ccr) Manifestare brutală, de om violent (1). 6 (Îlav) Cu ~ Extrem de furios. 7 (Îal) În mod grosolan. 8 Lipsă de moderație. 9 Sarcasm. 10 Atitudine sarcastică. 11 (Lpl; șîs ~țe verbale, ~țe de limbaj) Invective. 12 Forță sau constrângere brutală la care o persoană (sau un grup de oameni) recurge pentru a-și atinge scopurile Si: presiune, (îvp) silă, silnicie, (înv) nevoie, potrivnicie, silință, strânsoare, violație (1), (reg) sălăbăgie, sălăbărie. 13 Încălcare a ordinii legale. 14 Faptă caracterizată prin brutalitate și prin nerespectarea drepturilor sau a voinței cuiva. 15 (Fig; îs) Teoria ~ței Teorie sociologică ce absolutizează rolul folosirii violenței (12) de către unii oameni împotriva altora, pe o anumită treaptă a dezvoltării sociale, în explicarea genezei inegalității sociale, a claselor și a statului. 16 (Liv; îe) A face ~ unei fete A viola (6). 17 Forță dezlănțuită cu care se manifestă un fenomen natural, un proces fizic etc. 18 Intensitate deosebit de mare a unui sentiment, a unei senzații.

violenție sf vz violență

violint, ~ă a vz violent

violinte a vz violent

violință sf vz violență

violent, -ă adj. 1 (despre oameni) Care are o fire nestăpînită, care se înfurie ușor; care se caracterizează prin lipsa controlului asupra propriilor porniri, reacții, sentimente și prin manifestări de nestăpînită asprime, duritate, brutalitate (față de cineva) în anumite împrejurări sau situații; impulsiv, brutal, irascibil. Era violent și autoritar (CĂL.). ♦ (despre manifestările, acțiunile etc. ale oamenilor) Care denotă violență, impulsivitate, brutalitate. A scris o scrisoare violentă primarului (CA. PETR.). ◊ (adv.) A deschis ușa violent și a chemat bătrîna (POPA). ♦ (despre acțiunea, conținutul unor opere literare, cinematografice etc.) Care prezintă, înfățișează fapte, întîmplări etc. de o mare duritate, brutalitate. Îi interzise băiatului să se mai uite la filme violente. 2 Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. Conțescu avea un atac violent de uremie (CĂL.). ♦ (despre culori, lumini etc.) Care este izbitor, țipător; tare, viu, puternic. ♦ (despre sentimente, stări sufletești, senzații etc.) Care se manifestă, care se dezlănțuie cu o forță ce nu poate fi potolită. Ea visa iubiri violente în condiții imposibile (CĂL.). ♦ (despre sunete, zgomote) Care se produce sau este emis cu o intensitate extrem de mare. ♦ Care produce o impresie extrem de puternică asupra simțurilor; care șochează. ♦ (despre mirosuri, parfumuri etc.) Care este foarte pătrunzător; care displace, deranjează prin intensitate. 3 Care se face cu forța; care se bazează pe agresivitate, pe brutalitate, pe duritate; brutal, silnic. Ai avut și ai hărțuieli, anchete, imixtiuni violente (SADOV.). ◊ Moarte violentă v. moarte. • sil. vi-o-. pl. -ti, -te. /<fr. violent, it violenta, lat viŏlentus, -a, -um <violare „a lovi”.

violență s.f. 1 Însușirea a ceea ce este violent; forță, tărie, intensitate; vehemență; acuitate. Epidemia a început cu o violență extremă (BRĂ.). ♦ Intensitate deosebit de mare cu care se dezlănțuie, se manifestă o stare sufletească, un sentiment etc. 2 Lipsă de stăpînire în vorbe sau în fapte; impulsivitate, brutalitate; vehemență, furie. Tot corpul i se cutremura de violență și durere (D. ZAMF.). ◊ Loc.adv. Cu violență = extrem de furios; dur, crunt, brutal. Masca... fu ruptă cu violență (ARGH.). 3 Utilizarea forței, sub diferite forme (presiune, constrîngere, represiune fizică etc.) în relațiile interumane sau interstatale în scopul impunerii voinței străine și al supunerii acelora împotriva cărora ea se exercită. Eu sînt împotriva violenței (H. LOV.). ◊ (sociol.) Teoria violenței = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are originea în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării sociale, a violenței de către unii oameni împotriva altora. ♦ Faptă violentă, impulsivă. 4 (jur.) Orice constrîngere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. • sil. vi-o-. pl. -e. /<fr. violence, lat. violentĭa, -ae, it. violenza.

VIOLENT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are accese de furie, care se lasă condus de mânie, care se înfurie ușor, care are manifestări nestăpânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestăpânit. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte produsă de un accident, de un act de violență sau de altă cauză nefirească. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.

VIOLENȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemență, furie. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.

VIOLENT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu violență, cu intensitate mare; puternic, intens. În cuvintele cu care-i recomandă pe iubita sa, se arată lot vîrtejul de simțiminte violente ce-i rup inima. GHEREA, ST. CR. III 282. Ieri a fost cald; astăzi, ploaie și pîclă, după o furtună violentă. CARAGIALE, O. VII 12. Un vînt rece și violent începu să bată de la coasta Europei. BOLINTINEANU, O. 270. (Adverbial) Un cîine începu să latre violent. CĂLINESCU, E. O. I 124. ♦ (Despre culori, lumină, surse de lumină) Intens, viu, puternic, tare, țipător. Îmi aduc aminte de-o întîmplare care a rămas pentru totdeauna zugrăvită în culori violente dinaintea ochilor mei. SADOVEANU, O. VIII 128. Trecea la colțuri cu lămpile violente de cinematograf. C. PETRESCU, Î. II 158. Culori violente scot în iveală siluete mișcătoare de femei. ANGHEL, PR. 173. ◊ (Adverbial) Nu vor obține, cu tablourile lor, nici cel puțin întîietatea asupra unei gravuri violent colorate. MACEDONSKI, O. IV 106. 2. (Despre oameni și despre caracterul lor) Care are accese de furie, care se lasă condus de mînie, care se aprinde ușor, se înfurie repede, are manifestări nestăpînite; coleric, impulsiv, furtunos, năvalnic. Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău – ești violent. CARAGIALE, O. III 128. ◊ (Adverbial) Mișu, subțirel și slăbuț, în picioare, gesticula violent, ca și cum s-ar fi luptat cu întunericul. REBREANU, R. I 65. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care trădează violență, impulsivitate, nestăpînire, agresiune. Clopotul suna stins printre glasuri violente. DUMITRIU, N. 41. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. Era un copac putred, trunchiul era prea slab, ca să mai țină coama. Ce mai trebuiau lovituri violente? CARAGIALE, O. III 153. ◊ Moarte violentă = moarte produsă de o rană, de un accident, de un act de violență sau de altă cauză nefirească. Își amintea în cîte chipuri văzuse oameni murind: bătrîni stingindu-se de moarte bună pe patul de-acasă; oameni morți în spitale; unii loviți de moarte violentă. BART, S. M. 77.

VIOLENȚĂ, violențe, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este violent; putere mare, intensitate, tărie. L-am apucat de braț cu violență. SADOVEANU, N. F. 140. Inima lui se contrase cu violență. EMINESCU, N. 71. 2. Nestăpînire în vorbe sau în fapte; vehemență. Era un articol de o deosebită violență, tinzînd să dărîme dintr-o dată și răsunător un succes nu numai brusc, ci și brutal. SADOVEANU, E. 179. Era vestit... pentru violența și strășnicia sa. GHICA, la CADE. 3. Faptul de a întrebuința forța brutală; constrîngere, siluire, violentare. Contradicțiile dintre clasele sociale antagoniste se rezolvă prin explozie, prin revoluția social-politică, lichidarea vechiului fiind cu neputință fără întrebuințarea violentei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 3/1. – Variantă: (învechit) violință (HASDEU, I. V. 246, IONESCU, M. 63) s. f.

VIOLINȚĂ s. f. v. violență.

VIOLENT, -Ă adj. 1. Iute (din fire); impulsiv, nestăpînit. 2. Intens, puternic; tare. 3. Brutal, forțat. 4. (Despre culori, lumini etc.) Țipător, viu. [Pron. vi-o-. / cf. fr. violent, lat. violentus].

VIOLENȚĂ s.f. 1. Însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. Nestăpînire de sine. 3. Brutalitate; siluire fizică. 4. (Jur.) Orice constrîngere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. [Pron. vi-o-, pl. -țe. / cf. fr. violence, it. violenza, lat. violentia].

VIOLENT, -Ă adj. 1. iute (din fire); impulsiv, nestăpânit. 2. intens, puternic; tare. 3. brutal, forțat. 4. (despre culori, lumini) țipător, viu. (< fr. violent, lat. violentus, it. violento)

VIOLENȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate. 2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea forței în relațiile interumane sau interstatale. ♦ teoria ĕi = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora. 4. (jur.) orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)

VIOLENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care vădește violență; caracterizat prin cruzime; crâncen. 2) Care acționează sau se exprimă fără a se reține; impulsiv; impetuos. Persoană ~tă. ◊ Moarte ~tă moarte prin asasinare sau survenită în urma unui accident. 3) (despre culori) Care are o nuanță foarte vie; bătător la ochi; țipător; strident; aprins. /<fr. violent, lat. violentus, violento

VIOLENȚĂ ~e f. 1) Faptul de a viola; aplicare a forței fizice. 2) Forță brutală de oprimare. Act de ~. 3) Pornire naturală de a-și exprima în mod brutal sentimentele. ~ verbală. 4) Forță brutală (a unui lucuru sau fenomen). ~a vântului. /<fr. violence, lat. violentia, it. violenza

violent a. 1. care lucrează cu o mare putere: vânt violent; 2. care nu știe să se stăpânească: om violent; 3. foarte intensiv, ce cauzează o suferință acută: friguri violente; 4. în care se recurge la violență: mijloace violente; moarte violentă, cauzată de un accident sau de o crimă.

violență f. 1. caracterul celor violente; 2. torță de care se uzează în contra dreptului comun, în contra legilor, în contra libertății publice.

*violént, -ă adj. (lat. violentus). Puternic, furios: vînt violent, un violent acces de frigurĭ, o violentă durere. Puternic, energic: otravă violentă. Impulsiv, care se pornește (se înfurie) ușor: om, caracter violent. Silnic, brutal: mijloace violente. Adv. Cu violență. V. vehement.

*violentéz v. tr. (fr. violenter, d. violent, violent). Rar. Violez, siluĭesc (fig.): a violenta conștiințele.

*violénță f., pl. e (lat. violentia). Caracteru de a fi violent: e bine să-țĭ poțĭ stăpîni violența. Faptă violentă, silă: cu bețivu a trebuit să recurgem la violență ca să-l dăm afară. Loc. adv. Vîntu bătea cu violență, a proceda cu violență.

violenta (a ~) (desp. vi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. violentez, 3 violentează; conj. prez. 1 sg. să violentez, 3 să violenteze

violenta (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violentează

violenta vb. (sil. vi-o-), ind. prez. 1 sg. violentez, 3 sg. și pl. violentează

violent (desp. vi-o-) adj. m., pl. violenți; f. violentă, pl. violente

violență (desp. vi-o-) s. f., g.-d. art. violenței; pl. violențe

violent (vi-o-) adj. m., pl. violenți; f. violentă, pl. violente

violență (vi-o-) s. f., g.-d. art. violenței; pl. violențe

violent adj. m. (sil. vi-o-), pl. violenți; f. sg. violentă, pl. violente

violență s. f. (sil. vi-o-), g.-d. art. violenței; pl. violențe

VIOLENTA vb. v. constrânge, face, forța, obliga, sili.

violenta vb. v. CONSTRÎNGE. FACE. FORȚA. OBLIGA. SILI.

VIOLENT adj., adv. 1. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, iute, nestăpânit, (fam. fig.) belicos. (De ce ești atât de ~?) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. v. impetuos. 4. adj. v. înverșunat. 5. adj. aprig, înverșunat, mare, (fig.) aprins. (Ceartă ~.) 6. adv. brutal, (înv.) sălbăticește. (Îl apucă ~ de mână.) 7. adj. v. silnic. 8. adj. furios, (fig.) turbat. (O ieșire ~.) 9. adj. v. aspru. 10. adj. vehement. 11. adj. v. chinuitor. 12. adj. v. acut. 13. adj. v. cumplit. 14. adj. v. puternic. 15. adj. v. țipător.

VIOLENȚĂ s. v. stridență.

VIOLENȚĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpânire. (O ~ temperamentală.) 2. v. răutate. 3. v. forță. 4. v. vehemență. 5. impetuozitate, înfocare, vehemență. (Se apără, ripostează cu ~.) 6. v. intensitate.

VIOLENT adj., adv. 1. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, iute, nestăpînit, (fam. fig.) belicos. (De ce ești atît de ~?) 2. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, salbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 3. adj. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 4. adj. aprig, aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, (înv.) crîncenit, tare, (fig.) încleștat. (O înfruntare ~.) 5. adj. aprig, înverșunat, mare, (fig.) aprins. (Ceartă ~.) 6. adv. brutal, (înv.) sălbăticește. (Îl apucă ~ de mînă.) 7. adj. brutal, forțat, silnic. (Mijloace, măsuri ~.) 8. adj. furios, (fig.) turbat. (O ieșire ~.) 9. adj. aspru, brutal, greu, tare, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 10. adj. vehement, viguros, virulent. (Un protest ~.) 11. adj. chinuitor, intens, puternic, străpungător, viu, (fig.) ascuțit, sfredelitor. (Durere ~.) 12. adj. acut, adînc, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, viu. (O suferință morală ~.) 13. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, nebun, sălbatic. (O pasiune ~ îl măcina.) 14. adj. aprig, intens, mare, puternic, strașnic, tare, zdravăn. (Un vînt ~.) 15. adj. intens, izbitor, strident, tare, țipător, (rar) strigător. (Culori, nuanțe ~.)

violență s. v. STRIDENȚĂ.

VIOLENȚĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpînire. (O ~ temperamentală.) 2. asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) cîinie, cîinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crîncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.) 3. constrîngere, forță, silă, silnicie, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silință, silnicire, strînsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obținute prin ~.) 4. vehemență, virulență. (Un discurs de o mare ~.) 5. impetuozitate, înfocare, vehemență. (Se apără, ripostează cu ~.)

Violent ≠ calm, slab, șters

Violență ≠ nonviolență

VIOLENTA NEMO IMPERIA CONTINUIT DIU (lat.) nu poate ține mult o conducere bazată pe violență – Seneca, „Troades”, 2, 259.