3 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TUNICĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din Antichitate, lungă până la genunchi sau până la glezne. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica.

tuni sf [At: HELIADE, 0.1,387/A și: tun~ / V: (reg) ~incă / Pl: ~ici, (înv) ~ice / E: lat tunica, fr tunique] 1 Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din Antichitate, cea bărbătească fiind până la genunchi, cea femeiască, până la pământ și strânsă în talie. 2 Haină bărbătească (de uniformă militară, școlară etc.), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. 3 Haină (de lux) asemănătoare cu tunica (2), de obicei împodobită. 4 Haină cu mâneci, lungă (până la genunchi), făcută de obicei din postav, pe care o poartă ciobanii pe umeri. 5 (Atm) Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului, vase sangvine etc. 6 (Zlg) Membrană de consistență gelatinoasă, care acoperă corpul unor animale marine. 7 (Bot) Înveliș cărnos al unui bulb. 8 (Rar) Planta Tunica saxifraga. 9 (Rar) Planta Tunica illyrica.

TUNICĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. ♦ Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din antichitate, lungă până la genunchi sau până la pământ. 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb. – Din fr. tunique, lat. tunica.

TUNICĂ, tunici, s. f. 1. Haină bărbătească care face parte dintr-o uniformă (militară, școlară etc.) și care se poartă peste cămașă. Tunica scurtă căzăcească îi strîngea pieptul lat în care gemea înăbușit o vijelie. SADOVEANU, O. I 11. A pus jos tunica soldățească și a secerat cu îndîrjire. GALACTION, O. I 137. Se uita într-un jurnal ilustrat, tihnit, grav... cu tunica strînsă pe el ca de paradă. D. ZAMFIRESCU, R. 11. ◊ (Simbolizînd persoana îmbrăcată într-o asemenea haină) N-apuca să facă zece pași și tunica roșie îi apărea ca din pămînt. VLAHUȚĂ, O. A. III 67. 2. Haină asemănătoare cu tunica (1), purtată de femei. Tunica de catifea strînsă pe mijloc, cu puf de blăniță la gît și la mîneci. SADOVEANU, O. VII 57. 3. Îmbrăcăminte largă, cu falduri, dintr-un material ușor, care se purta în antichitate, acoperind tot corpul. Și-n for purtam tunică cu ciucuri elinești. MACEDONSKI, O. I 139. Acea mîndră și sprintenă fecioară de marmură care s-avîntă, ageră și ușoară, sub crețurile dese ale tunicei spartane. ODOBESCU, S. III 55. 4. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb.

TUNI s.f. 1. Cămașă albă de lînă cu mîneci scurte sau fără mîneci, purtată de vechii romani. 2. Haină bărbătească făcînd parte dintr-o uniformă. 3. (Anat.) Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ♦ (Zool.) Membrană care acoperă corpul unor animale marine. ♦ (Bot.) Înveliș cărnos al unui bulb. [< lat. tunica, fr. tunique].

TUNI s. f. 1. cămașă albă de lână cu mâneci scurte sau fără mâneci, purtată de vechii romani. 2. haină bărbătească de uniformă. 3. (anat.) membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. ◊ membrană care acoperă corpul unor animale marine. ◊ înveliș membranos al unui organ vegetal. (< lat. tunica, fr. tunique)

TUNICĂ ~ci f. 1) Haină bărbătească de uniformă, încheiată până la gât, care se poartă peste cămașă. 2) biol. Membrană care acoperă corpul unor organisme animale sau vegetale ori anumite părți ale acestora. [G.-D. tunicii] /<lat. tunica, fr. tunique

tunică f. 1. haină dedesubt ce purtau cei vechi; 2. orice haină simplă de acoperit; 3. veșmânt de uniforme, pentru soldați și liceani; 4. Anat. membrană, înveliș: tunica ficatului.

*túnică și (ob.) -ícă f., pl. ĭ (lat. it. túnica, fr. tunique). Camașă la ceĭ vechĭ. Azĭ, surtuc de uniformă (de mare ținută), de postav, ajustat pe trup: tunica roșiorilor pînă la 1913, era roșie, a călărașilor neagră. (V. bluză). Anat. Membrană, învăliș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tuni s. f., g.-d. art. tunicii; pl. tunici

tuni s. f., g.-d. art. tunicii; pl. tunici

tuni s. f., g.-d. art. tunicii; pl. tunici

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TUNI s. 1. (pop.) cămașă. (~ cepii.) 2. (ANAT.) tunică internă v. endoteliu.

TUNI s. (BOT.) (pop.) cămașă. (~ cepii.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TUNICA Boehm., TUNICA, fam.. Caryophyllaceae. Gen originar din Asia, Europa, mai ales din regiunile mediteraneene, cca 30-35 specii, erbacee, anuale sau vivace. Frunze simple, întregi, opuse, inflorescențe cimoase, bogate în flori (caliciu membranos, de-a lungul cu 5 dungi verzi, scuamele de cele mai multe ori îl acoperă complet). Fruct, capsulă cu numeroase semințe rotunde sau peltate.

Tunica saxifraga (L.) Scop. Specie care înflorește vara-toamna. Flori mici, numeroase, rozacee (caliciu campanulat cu 5 dinți); dispuse în capitule, la bază cîteva frunze lanceolate. pergamentoase, cu o nervură proeminentă, care se termină într-un vîrf lung. Frunze îngust-liniare, sub 1 mm lățime, cu vîrf ascuțit, cele radicale așezate dens. Plantă erbacee, vivace, pînă la 35 cm înălțime, cu tulpină bogat ramificată, la maturitate stufoasă.

Intrare: Tunica (gen de plante)
Tunica (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Tunica
Intrare: Tunica saxifraga
Tunica saxifraga park  nomenclatura binară
compus
  • Tunica saxifraga
Intrare: tunică
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tuni
  • tunica
plural
  • tunici
  • tunicile
genitiv-dativ singular
  • tunici
  • tunicii
plural
  • tunici
  • tunicilor
vocativ singular
plural
tunincă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tuni, tunicisubstantiv feminin

  • 1. Haină bărbătească (de uniformă), de obicei încheiată până la gât și care se poartă peste cămașă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Tunica scurtă căzăcească îi strîngea pieptul lat în care gemea înăbușit o vijelie. SADOVEANU, O. I 11. DLRLC
    • format_quote A pus jos tunica soldățească și a secerat cu îndîrjire. GALACTION, O. I 137. DLRLC
    • format_quote Se uita într-un jurnal ilustrat, tihnit, grav... cu tunica strînsă pe el ca de paradă. D. ZAMFIRESCU, R. 11. DLRLC
    • format_quote figurat N-apuca să facă zece pași și tunica roșie îi apărea ca din pămînt. VLAHUȚĂ, O. A. III 67. DLRLC
    • 1.1. Haină asemănătoare cu tunica, purtată de femei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tunica de catifea strînsă pe mijloc, cu puf de blăniță la gît și la mîneci. SADOVEANU, O. VII 57. DLRLC
  • 2. Îmbrăcăminte (largă) purtată de unele popoare din Antichitate, lungă până la genunchi sau până la glezne. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Și-n for purtam tunică cu ciucuri elinești. MACEDONSKI, O. I 139. DLRLC
    • format_quote Acea mîndră și sprintenă fecioară de marmură care s-avîntă, ageră și ușoară, sub crețurile dese ale tunicei spartane. ODOBESCU, S. III 55. DLRLC
  • 3. Membrană fibroasă care învelește unele organe ale corpului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.1. Membrană care acoperă corpul unor animale marine. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 3.2. botanică Înveliș cărnos al unui bulb. DEX '09 DLRLC DN
      sinonime: cămașă
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.