2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRANSCENDENT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filosofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis.

TRANSCENDENȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).

TRANSCENDENȚĂ s. f. Calitatea de a fi transcendent (1); calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. – Din fr. transcendance (după transcendent).

transcendant, ~ă a vz transcendent

transcendent, ~ă a [At: STAMATI, D. / V: (îvr) ~dant / Pl: ~nți, ~e / E: fr transcendant, lat transcendens, -tis] 1 (În filozofia medievală) Care s-ar afla dincolo de o limită sau de un nivel dat. 2 (În filozofia medievală) Care nu ține de o clasă de obiecte, ci presupune un principiu exterior și superior acesteia, deosebindu-se astfel de ceea ce este imanent. 3 (În filozofia lui Kant) Inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență. 4 (În filozofia lui Kant) Care este dincolo de lumea empirică. 5 De gradul cel mai înalt Si: eminent. 6 Superior. 7 (Mat; îs) Număr ~ Număr care nu poate fi rădăcina unei ecuații algebrice cu coeficienți raționali. 8 (Mat) Care folosește calculul diferențial și integral. 9 Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. 10 Referitor la Dumnezeu.

transcendență sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~dință / E: fr transcendance] 1 Superioritate marcantă a unei persoane asupra alteia, a unui lucru asupra altuia. 2-5 Însușirea a ceea ce este transcendent (1-4). 6 (În filozofiile religioase) Ipostază a divinității care se află deasupra creațiunilor sale.

transcendință sf vz transcendență

TRANSCENDENT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (Fil.) care se ridică dincolo de limita sau de nivelul unui domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. ♦ (În filozofia lui Kant) Care se găsește dincolo de orice experiență posibilă, care este inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. ◊ Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucruri individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali – Din fr. transcendant, lat. transcendens, -ntis.

TRANSCENDENT, -Ă, transcendenți, -te, adj. 1. (În filozofia idealistă a lui Kant) Care se găsește dincolo de limitele experienței, care este inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. 2. (Mat.) Care folosește calculul diferențial și integral. Geometrie transcendentă. Analiză transcendentă.

TRANSCENDENT, -Ă adj. 1. (Fil.) Care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. 2. (În filozofia idealistă a lui Kant: op. imanent) Care se află dincolo de limitele cunoașterii experimentale; inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care întrece limitele realității. 3. (Mat.; despre numere) Care nu este soluția unei ecuații algebrice cu coeficienți raționali. [Cf. fr. transcendant].

TRANSCENDENȚĂ s.f. Calitatea unui lucru de a fi transcendent (1); calitatea gîndirii de a elabora concepte transcendentale (1). [Cf. fr. transcendance, lat. transcendentia < transcendere – a trece peste].

TRANSCENDENT, -Ă adj. 1. (fil.) care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială. ◊ (la Kant) de dincolo de limitele cunoașterii experimentale; inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care depășește limitele realității. 2. (mat.; despre numere) care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienții raționali; (despre ecuații) care nu se poate scrie sub forma unui polinom egalat cu zero. (< fr. transcendant, lat. transcendens)

TRANSCENDENȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este transcendent. 2. (în filozofiile religioase) ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale. ◊ (în existențialism) situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită; (p. ext.) condiție a omului ca ființă care depășește natura. ◊ (în fenomenologie) rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție. (< fr. transcendance)

TRANSCENDENT ~tă (~ți, ~te) (în opoziție cu imanent) 1) Care se află dincolo de limitele unei sfere anumite sau ale lumii materiale în genere. 2) (în filozofia lui Kant) Care iese dincolo de lumea empirică, fiind inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență. [Sil. trans-cen-] /<fr. transcendant, lat. transcendens

transcendent a. Filoz. care trece peste limitele experienței: idei transcendente, cari derivă imediat din rațiunea pură; geometrie transcendentă, care întrebuințează infinitul în calculul ei.

*transcendént, -ă adj. (lat. transcéndens, -éntis, d. transcéndere, a trece dincolo suindu-te [trans, dincolo, și scándere, a te sui]. V. ascendent). Fil. Care trece de hotaru experiențeĭ, ĭeșit din rațiunea pură, sublim, superior: ideĭ transcendente. Geometrie transcendentă, care se servește de calculu integral saŭ infinitezimal. Adv. În mod transcendent.

*transcendénță f., pl. e (lat. transcendentia). Fil. Calitatea de a fi transcendent.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

transcendent (desp. trans-cen-) adj. m., pl. transcendenți; f. transcendentă, pl. transcendente

transcendență (desp. trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendenței

transcendent (trans-cen-) adj. m., pl. transcendenți; f. transcendentă, pl. transcendente

transcendență (trans-cen-) s. f., g.-d. art. transcendenței

transcendent adj. m. (sil. mf. trans-), pl. transcendenți; f. sg. transcendentă, pl. transcendente

transcendență s. f. (sil. mf. trans-), g.-d. art. transcendenței

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TRANSCENDENT adj. (FILOZ.) metafizic, (înv.) metafizicesc.

Intrare: transcendent
transcendent adjectiv
  • silabație: trans-cen-dent info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • transcendent
  • transcendentul
  • transcendentu‑
  • transcendentă
  • transcendenta
plural
  • transcendenți
  • transcendenții
  • transcendente
  • transcendentele
genitiv-dativ singular
  • transcendent
  • transcendentului
  • transcendente
  • transcendentei
plural
  • transcendenți
  • transcendenților
  • transcendente
  • transcendentelor
vocativ singular
plural
transcendant
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: transcendență
  • silabație: trans-cen- info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • transcendență
  • transcendența
plural
genitiv-dativ singular
  • transcendențe
  • transcendenței
plural
vocativ singular
plural
transcendință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

transcendent, transcendentăadjectiv

  • 1. filozofie Care depășește, care trece dincolo de orizontul experienței sau al întrebuințării teoriei într-un domeniu dat; care presupune un principiu exterior și superior oricărei clase de obiecte. DEX '09 DN
    • 1.1. (În filozofia lui Kant) Care se află dincolo de orice experiență posibilă, fie că este vorba de realități (lucruri în sine), fie de principii ale cunoașterii. DEX '09 DLRLC DN
      • 1.1.1. Care se află mai presus de inteligența obișnuită, de lucrurile individuale, de umanitate. DEX '09
  • 2. matematică Care folosește calculul diferențial și integral. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Geometrie transcendentă. Analiză transcendentă. DLRLC
    • 2.1. (Despre unele numere) Care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienți raționali. DEX '09 DN
    • 2.2. (Despre ecuații) Care nu se poate scrie sub forma unui polinom egalat cu zero. MDN '00
etimologie:

transcendențăsubstantiv feminin

  • 1. Calitatea de a fi transcendent; calitatea gândirii de a elabora concepte transcendentale. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. (În filozofiile religioase) Ipostază a divinității, care se află deasupra creațiilor sale. MDN '00
    • 2.1. (În existențialism) Situația omului care își depășește condiția lui existențială obișnuită. MDN '00
      • 2.1.1. prin extensiune Condiție a omului ca ființă care depășește natura. MDN '00
    • 2.2. (În fenomenologie) Rezultat al datului obiectiv prin actul intențional de conștiință sau prin intuiție. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.