TÂRȘÂI, târșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ◊ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târși, târșii vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘII vb. IV v. târșâi.

tărșâit sn vz târșâit¹

târsăi v vz târșâi

târsit, ~ă a vz târșit³

târșăi v vz târșâi

târșăit¹ sn vz târșâit¹

târșăit², ~ă a vz târșăit²

târșâi [At: MUMULEANU, C. 134/8 / V: (reg) ~rsăi, ~șăi, ~și, ~șii / Pzi: târșâi, ~esc / E: târș¹ + -âi] 1 vt (Pop) A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. 2 vr (Reg) A se târî (14). 3 vt (Reg) A trage (după sine), frecând de pământ, târând. 4 vt (Reg) A roade prin frecare Si: a toci³ (6).

târșâit¹ sn [At: ISPIRESCU, ap. TDRG / V: (reg) tăr~, ~șăit, ~șiit, ~șit / Pl: (rar) ~uri / E: târșâi] (Pop) 1 Târâre a picioarelor sau a încălțămintei în mers, frecându-le de pământ Si: (pop) târșâială (12), (îvp) târșâire, târșâitură (1). 2 Zgomot produs de picioarele sau de obiectele care se târșâie (1, 3) Si: (reg) târât¹ (5), (pop) târșâială (2), (îvp) târșâitură (2), (îvr) tăr șet¹. 3 (îlav) Pe ~e sau de-a ~tele Astfel încât să se frece de ceva.

târșâit², ~ă a [At: TEODOREANU, M. U. 390 / V: (reg) ~șăit, ~șit / Pl: ~iți, ~e / E: târșâi] (Pop) 1 (D. picioare, încălțăminte) Care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific. 2 (D. mers, pași) Care produce un zgomot specific prin frecarea tălpii de pământ.

târși³ v vz târșâi

târșii v vz târșâi

târșiit sn vz târșâit¹

târșit³, ~ă a [At: GRAIUL, I, 323 / V: (reg) ~rsit / Pl: ~iți, ~e / E: târși¹] 1 (Ban; Trs; d. terenuri) De pe care s-au tăiat copacii etc. (pentru a-l transforma în teren arabil) Si: defrișat. 2 (Reg) Turtit (1). 3 (Reg; fig; d. oameni) Aiurit² (2). 4 (Trs; Mol; d. persoane) Dezbrăcat² (2). 5 (Reg) Care stă în poziție necuviincioasă Si: crăcănat. 6 (Pfm) Care are o bogată experiență de viață.

târșit⁴, ~ă a vz târșâit²

târșit² sn vz târșâit¹

TÂRȘÂI, târșâi, vb. IV. Tranz. A târî picioarele sau încălțămintea în mers, frecându-le de pământ și producând un zgomot specific. ♦ Refl. A se târî (2). ♦ A trage după sine, frecând de pământ, târând. [Var.: (reg.) târși, târșii vb. IV] – Cf. târî.

TÂRȘII, vb. IV v. târșâi.

TÎRȘĂIT, -Ă adj. v. tîrșîit².

TÎRȘII vb. IV v. tîrșîi.

TÎRȘIIT s. n. v. tîrșîit¹.

TÎRȘIT¹, -Ă adj. v. tîrșîit².

TÎRȘÎI, tîrșîi, vb. IV. Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊ Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦ Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. ♦ A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă: tîrșii vb. IV.

TÎRȘÎIT¹ s. n. (Și în forma tîrșiit) Faptul de a (se) tîrșîi; zgomot produs de ceva care se tîrșîie. Tîrșîitul pașilor cunoscuți nu se mai auzi în pridvor. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. E liniște. Nu s-aude decît tîrșîitul măturii și foșnetul uscat al frunzelor. VLAHUȚĂ, O. A. 341. ◊ Expr. Pe tîrșîite sau de-a tîrșîitele = astfel încît să se frece în mers de pămînt. Copilul... dă de-a tîrșiitele, ca să lovească puiul. ISPIRESCU, la TDRG. – Forme gramaticale: (în expr.) tîrșîite, tîrșîitele. – Variantă: tîrșiit s. n.

TÎRȘÎIT², -Ă, tîrșîiți, -te, adj. (Despre picioare sau despre încălțăminte) Care (se) tîrșîie, frecîndu-se de pămînt în mers. (Atestat în forma tîrșit) Se întoarse către ceilalți, cu pași tîrșiți. MIHALE, O. 369. ◊ (Adverbial, atestat în forma tîrșăit) Apăru din colțul colinei, mergînd tîrșăit și cocoșat, un moșneag gros. PREDA, Î. 36. – Variante: tîrșăit, -ă, tîrșit, -ă adj.

TÎRȘIT², -Ă adj. v. tîrșîit².

A SE TÂRȘÂI mă târșâi intranz. pop. (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu cu trupul lipit de pământ; a se târî. /târș + suf. ~âi

A TÂRȘÂI târșâi 1. tranz. (picioarele sau încălțămintea) A târî frecând de pământ cu zgomot. 2. intranz. (despre picioare sau despre încălțăminte) A produce un zgomot, târâindu-se de pământ. /târș + suf. ~âi

târșăì v. a târî încet: cu papucul târșăind PANN. [Onomatopee].

tîrșîĭ, a -í v. tr. (d. tîrș, interj. Rudă cu ung. törzsölni, a freca). Se zice despre zgomotu pe care-l fac încălțămintele tîrlite: o babă venea tîrșîindu-șĭ papuciĭ. V. intr.: venea tîrșîind din papucĭ, cu papuciĭ.

!târșâi (a ~)/târși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. târșâi/târșesc, 3 sg. târșâie/târșește, imperf. 1 târșâiam/târșeam; conj. prez. 1 sg. să târșâi/să târșesc, 3 să târșâie/să târșească

!târșâit/târșit s. n.

târși v. târșâi

târșit v. târșâit

târșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 târșâie, imperf. 3 sg. târșâia; conj. prez. 3 să târșâie; ger. târșâind

târșâit s. n.

târșâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. târșâie, imperf. 3 sg. târșâia; ger. târșâind

târșâit s. n.

TÂRȘÂIT s. târșâială, târșâitură. (~ul papucilor.)

TÂRȘIT adj. v. crăcănat, defrișat, despădurit, despuiat, dezbrăcat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, teșit, turtit.

tîrșit adj. v. CRĂCĂNAT. DEFRIȘAT. DESPĂDURIT. DESPUIAT. DEZBRĂCAT. DEZGOLIT. GOL. NEÎMBRĂCAT. NUD. TEȘIT. TURTIT.

TÎRȘÎI vb. a tîrî, a tîrîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)

tîrșîi vb. v. TÎRÎ.

TÎRȘÎIT s. tîrșîială, tîrșîitură.