TALAȘ s. n. (Cu sens colectiv) 1. Așchii lungi, subțiri și răsucite care se desprind la prelucrarea cu rindeaua sau cu unelte cu tăiș lat. 2. Totalitatea sculelor de care au nevoie unii meseriași (cizmari, dulgheri). [Var.: talaj s. n.] – Din tc. talaș.

talaj sm vz talaș

talaș sm [At: DDRF / V: (reg) ~aj / E: tc talaș] (Csc) 1 (Reg) Așchii subțiri și răsucite rezultate în urma prelucrării lemnului. 2 (Mun) Paie groase din care se confecționează pălării. 3 (Reg) Totalitatea sculelor folosite de cizmari, dulgheri etc.

talaz sn [At: (a. 1783) GCR II, 130/3 / V: (reg) tălaș, tăl~ / Pl: ~uri, ~e / E: tc talaz] 1 (Lpl) Val mare stârnit de furtună pe mări și pe oceane. 2 (Pop; pgn) Val (mare) al unui fluviu, al unui râu etc. Si: (reg) talachii. 3 (Pan) Vânt (puternic) care antrenează mase de nori, nisip etc. 4 (Fig) Șir de nori. 5 (Fig) Mișcare revoluționară. 6 (Fig) Sentiment puternic. 7 (Fig) Tuse. 8 (Fig; lpl) Coline¹. 9 (Reg) Săritură.

talăs s [At: NEGULICI / V: (înv) ~led / Pl: ? / E: idș Tallesz, fr taled] Văl cu care evreii își acoperă capul în timpul rugăciunii în sinagogă.

taled s vz talăs

tălaș smn vz talaz

tălaz smn vz talaz

TALAȘ s. n. (Colectiv) 1. Așchii lungi, subțiri și răsucite care se desprind la prelucrarea cu rindeaua sau cu unelte cu tăiș lat. 2. Totalitatea sculelor de care au nevoie unii meseriași (cizmari, dulgheri). [Var.: talaj s. n.] – Din tc. talaș.

TALAȘ s. n. (Cu sens colectiv; și în forma talaj) 1. Așchii lungi și subțiri, răsucite în diferite forme, care se formează în timpul prelucrării lemnului cu anumite unelte. Oamenii lăsau lucrul, se curățau de var sau de talaș, se spălau pe mîini și se duceau. PAS, Z. I 34. 2. Totalitatea sculelor de care are nevoie un cizmar, un dulgher sau alți meseriași. – Variantă: talaj s. n.

TALAZ, talazuri, s. n. (Mai ales la pl.) Valuri mari, stîrnite de furtuni (în special pe mări și pe oceane). Și marea răscolită ridica talazuri... cît omul de înalte. DELAVRANCEA, O. II 315. Bolobocul ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunării. ISPIRESCU, L. 354. Vîntul trece-n spaimă pe al mărilor talaz. EMINESCU, O. I 94. ◊ (Prin analogie) Vîntul subțire adusese nori plini, se învîrtoșase, rostogolind uriașe talazuri de ninsoare. C. PETRESCU, C. V. 137. Începe să se așeze o viață mai statornică de-a lungul... Dunării, atît de des încercat cînd de foc, cînd de apă, cînd de înecul talazurilor de nisip. VLAHUȚĂ, R. P. 17. ◊ Fig. Așa merse multă vreme prin talazurile negre ale nopții, prin ploaia frămîntată de vînt. SADOVEANU, O. III 287. O lăcustă Din verdele talaz, Robustă, Îmi sare pe obraz. TOPÎRCEANU, P. 138. O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Că-n cer talazuri nalte de negură întinde. EMINESCU, O. IV 302. – Pl. și: talaze (DELAVRANCEA, T. 204, NEGRUZZI, S. II 6). – Variantă: tălaz (COȘBUC, P. II 281) s. n.

TĂLAZ s. n. v. talaz.

TALAS(O)- elem. „mare, ocean”, „pelagic”. (< fr. thalass/o/-, cf. gr. thalassa)

TALAȘ n. 1) Deșeuri în formă de așchii lungi și subțiri care se desprind la geluirea lemnului. 2) Totalitate a sculelor unui meseriaș (cizmar, lemnar etc.). /<turc. talaș

TALAZ ~uri n. mai ales la pl. Val mare ce se formează pe mări și oceane în timpul furtunii. /<turc. talaz

talaș m. pl. paie groase (din care se fac pălării ordinare): pălării de papură și de talași. [Turc. TALAȘ, pilitură].

talaz n. val de mare: razele lunei resfrânte în mii de talazuri OD. [Turc. TALAZ].

taláj, V. talaș.

taláș m. (turc. talaș, pilitură: bg. talaš). Pl. Munt. Mold. Surcele rămase de la rîndea: a aprinde focu cu talașĭ. – În vest și talajĭ.

taláz n., pl. urĭ (turc. talaz și talas, talaz, d. ngr. thálassa, mare: alb. talaz, sîrb. talas). Val de mare.

talaș s. n.

talaz s. n., pl. talazuri

talaș s. n.

talaz s. n., pl. talazuri

talaș s. n.

talaz s. n., pl. talazuri

talaș

TALAȘ s. strujitură, (Transilv.) hoaspe (pl.). (~ rezultat de la rindeluire.)

TALAZ s. v. val.

TALAȘ s. strujitură, (Transilv.) hoaspe (pl.). (~ rezultat de la rindeluire.)

TALAZ s. undă, val. (~urile mării.)

talaș (-și), s. m. – Strunjitură de lemn. – Var. talaji. Tc. talaș (Șeineanu, II, 346). – Din rom. trebuie să provină pol. talász (Miklosich, Wander., 22).

talaz (-zuri), s. n. – 1. Val. 2. Hulă. – Mr. talază, megl. talaz. Tc. talaz (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Ronzevalle 115), din gr. θάλασσα, cf. alb., sb. talas, bg. talaz. – Der. tălăzui, vb. (a se undui, a se agita, a se frămînta, despre mare).

TALAS-, v. TALASO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., anemie hemolitică, prin defect corpuscular, datorată persistenței hemoglobinei fetale; sin. anemie mediteraneeană, leptocitoză ereditară.