tăinuit, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 222 / Pl: ~iți, ~e / E: tăinui] 1 a Retras. 2 a Discret (5). 3 a Ascuns vederii. 4 a Secret³ (15). 5 a Necunoscut. 6 av Tainic (8).

TĂINUIT, -Ă, tăinuiți, -te, adj. 1. Tainic, retras, ferit. Și-n codrul cel mai tăinuit L-au îngropat tîrziu în noapte. COȘBUC, P. I 81. Înspre apus-miazăzi vin mînăstirile Agapia, cea tăinuită de lume, Varaticul, unde și-a petrecut viața Brîncoveanca cea bogată. CREANGĂ, A. 72. Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet. EMINESCU, O. I 112. ◊ (Adverbial) Aș avea însă a-i spune tăinuit Ceva care-l privește. ALECSANDRI, T. II 344. ♦ Discret. Ne vom ascunde În noaptea codrului umbros Sub brazii fără grai, pe unde, Nici ochi de om nu pot pătrunde Nici flori cu tăinuit miros. COȘBUC, P. I 123. 2. Ascuns, secret. El nu era un ingrat să nu se gîndească la tăinuitele lor griji. C. PETRESCU, C. V. 168. Nimeni nu cunoștea aceste răpitoare poezii, pe care poetul le ținea... tăinuite în cartoanele sale. MACEDONSKI, O. IV 17. Ochii ei sînt plini de umbra tăinuitelor dureri. EMINESCU, O. I 142.

tăinuit a. ascuns, misterios: în poiana tăinuită unde sbor luciri de lună AL.

tăĭnuít, -ă adj. Taĭnic, ascuns, retras: poĭana tăĭnuită (Al.).

tăini vi [At: JIPESCU, O. 102 / P: tă-i~ / Pzi: ~nesc / E: taină] (Reg) A tăifăsui.

tăinui [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 161^v/15 / Pzi: ~esc, (reg) tăinui; 3, 6 (reg) tăinuie / E: taină + -ui] 1 vt A păstra o taină (1) în legătură cu ceva sau cu cineva. Si: a ascunde, (reg) a tăgădui (4), a titcui (1). 2 vi (Reg; îe) Rău am mai ~t-o Rău mi-a mai umblat. 3-4 vtr A (se) feri de cineva (sau de ceva) pentru a nu fi văzut sau găsit Si: a (se) ascunde. 5 vt (Jur) A săvârși o tăinuire (5). 6 vi (Reg) A tăifăsui.

TĂINI vb. IV v. tăinui.

TĂINUI, tăinuiesc și tăinui, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină în legătură cu ceva sau cu cineva, a nu da pe față, a face să nu se știe, să nu se afle; a ascunde. Avendrea tăinuie furturile. STANCU, D. 294. Își tăinuise unul altuia șiretenia de-acasă. CARAGIALE, O. III 105. Ea a rămas credincioasă bărbatului său Dar încă tot tăinuindu-și numele. NEGRUZZI, S. III 415. ◊ Fig. Salcîmii cu miros dulce tăinuiau cărările. EMINESCU, N. 71. ♦ (Subiectul este un lucru) A ascunde. Beciul privighitorului Pîrvu din Tîrgu-Neamțului putea să tăinuiască la nevoie o domniță. CREANGĂ, O. A. 74. O faptă cît de frumoasă, ca o floare cu otravă, Tăinuiește cîteodată pieirea cea mai grozavă. HASDEU, R. V. 57. ◊ Refl. Cerul vînăt, cu soare zgîrcit care se ivea la răstimpuri și se tăinuia pe după o trîmbă de nori alburii. PAS, L. I 8. În această odaie închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia cîteodată spre a-și face socotelile ori a frunzări prin cronici. CĂLINESCU, E. 50. Acum ei s-au tăinuit Și din față ne-au pierit. ALECSANDRI, P. I 102. (Fig.) Descoperă-i [vieții] linia și accentul care se tăinuiesc altor priviri. PAS, Z. I 10. 2. Intranz. A sta de vorbă, a sta la sfat, a discuta (în intimitate). Mătușa Uțupăr tăinuie cu mama. STANCU, D. 13. Așa învingeau adesea cele mai mari nemulțumiri: rîzînd împreună, tăinuind ceasuri întregi. BASSARABESCU, V. 13. Nevestele stau mai la o parte, tăinuind de ale lor. VLAHUȚĂ, O. A. II 160. – Variantă: tăini (PAMFILE, CR. 15) vb. IV.

A TĂINUI ~iesc tranz. 1) (informații, știri) A face să rămână absolut necunoscut; a ține în taină. 2) (persoane, lucruri) A pune într-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taină + suf. ~ui

tăinuì v. 1. a ascunde, a ținea ascuns: beciul putea să tăinuiască o domniță CR.; 2. a convorbi intim. [V. taină].

tăĭnésc v. intr. (d. taĭnă). Vest. Staŭ la taĭfas intim. V. tăĭnuĭesc.

tăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Țin ascuns, țin secret: a tăĭnui un furt. V. intr. Tăĭnesc, staŭ „la taĭnă”, la taĭfas intim, vorbesc în secret: tăĭnuind eĭ așa, s’apropiară de sat (NPl. Ceaur, 91).

tăinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiesc, 3 sg. tăinuiește, imperf. 1 tăinuiam; conj. prez. 1 sg. să tăinuiesc, 3 să tăinuiască

tăinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiesc, imperf. 3 sg. tăinuia; conj. prez. 3 să tăinuiască

tăinui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiesc, imperf. 3 sg. tăinuia; conj. prez. 3 sg. și pl. tăinuiască

tăinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiesc, conj. tăinuiască)

tăinuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

TĂINUIT adj. 1. v. dosnic. 2. ascuns, secret, tainic. (O iubire ~.) 3. v. ascuns.

TĂINUIT adj. 1. ascuns, dosit, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, (rar) lăturaș, (înv. și reg.) săcret, (reg.) lăturiș. (În ungherul cel mai ~.) 2. ascuns, secret, tainic. (O iubire ~.) 3. ascuns, reținut, (fig.) mocnit, surd. (O dușmănie ~. )

TĂINI vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

TĂINUI vb. 1. v. ascunde. 2. a ascunde, (fig.) a înnăbuși. (Și-a ~ durerea.)

TĂINUI vb. v. ascunde, dosi, flecări, îndruga, mistui, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

tăini vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

TĂINUI vb. 1. a ascunde, a masca, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.) 2. a ascunde, (fig.) a înăbuși. (Și-a ~ durerea.)

tăinui vb. v. ASCUNDE. DOSI. FLECĂRI. ÎNDRUGA. MISTUI. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

A tăinui ≠ a destăinui, a mărturisi

ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru.