ȚĂCĂNIT¹, țăcănituri, s. n. Faptul de a țăcăni; zgomot, repetat produs de un lucru care țăcănește; țăcănitură. – V. țăcăni.^[1] corectat(ă)

țăcănit², ~ă a [At: CARAGIALE, O. I., 219 / Pl: ~iți, ~e / E: țăcăni] 1 (Mai ales d. mersul cailor) Care produce un zgomot scurt (repetat și ritmic). 2 (Mun; d. un teren arat) Mărunțit în vederea cultivării. 3 (Dob; d. iarbă) Tăiată cu sapa. 4 (Reg) Dojenit. 5 (Fig; fam; d. oameni) Care și-a pierdut puterea de judecată Si: (fam) smintit², (fam) țicnit² (3). 6 (D. manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de judecată Si: nebunesc, nechibzuit.

țăcănit¹ sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri, (îvr) ~e / E: țăcăni] 1-4 Țăcănire (1-5). 5 (Reg) Cel dintâi prășit.

ȚĂCĂNIT¹, țăcănituri, s. n. Faptul de a țăcăni; zgomot, repetat produs de un lucru care țăcănește; țăcănitură. – V. țăcăni.

ȚĂCĂNIT¹, țăcănituri, s. n. Zgomot repetat, provocat de un lucru care țăcănește; țăcăneală. O clipă... nu mai auzi țăcănitul pendulei. DUMITRIU, N. 52. Zvonul necurmat de fierării pare a crește, într-un freamăt grozav și într-un țăcănit monoton și asurzitor. SADOVEANU, O. VI 374. Țăcănitul aparatului telegrafic a recomandat încă o dată răbdare. C. PETRESCU, A. 277.

ȚĂCĂNIT², -Ă, țăcăniți, -te, adj. (Despre mersul cailor) Cu pași mărunți și regulați care răsună ritmic. Șoimaru și Magda lui Stroe coborau în trap țăcănit un drumușor lin de costișă. SADOVEANU, O. VII 57. În trap țăcănit calcă la nevoie și cinci poște pă zi. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Din Poenița vine domol la vale un călăreț tînăr, în buiestru țăcănit. CARAGIALE, O. I 368.

ȚĂCĂNIT ~uri n. 1) v. a ȚĂCĂNI și A SE ȚĂCĂNI. 2) Zgomot caracteristic, produs de un obiect sau de o ființă, care țăcănește. /v. a (se) țăcăni

țăcănit n. tropăit, sgomot continuu: țăcănitul roatelor. CAR.

țăcănít, -ă adj. Mers țăcănit (al caluluĭ), trap saŭ buĭestru a lene.

ȚĂCĂNI, țăcăn, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot ritmic, repetat, prin ciocănituri, pocnituri, declanșarea unui mecanism etc. ♦ Tranz. (Fam.) A scrie ceva la mașina de scris. 2. Refl. Fig. A se sminti, a se țicni. [Prez. ind. și: țăcănesc] – Țac + suf. -ăni.

țăcăni [At: POEN. – AAR. – HILL, V. I, 502²/30 / V: ~ări / Pzi: ~nesc, (rar) țăcăn / E: țac + -ăni] 1 vi A produce un zgomot scurt (repetat), prin lovirea unor obiecte de metal, de lemn etc. Si: (reg) a țicăni, a țocăni (1). 2 vi (D. mecanisme) A produce un zgomot (ritmic) prin declanșare sau funcționare Si: (reg) a țocăni (2). 3 vi (Mun; îe) A ~ după (sau de) ceva A căuta ceva cu mare interes. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (la cap) A plictisi pe cineva cu vorba. 5 vt (Îae) A bate pe cineva la cap Si: a cicăli, (reg) a țăcăli (2). 6 vr (Fam; rar; d. cai) A se lovi cu copita dinapoi de partea din spate a copitei dinainte. 7 vt(a) (Fam) A scrie ceva la mașina de scris Si: a dactilografia. 8 vt (Mun; c. i. un teren arat) A țăncăni (2). 9 vt (Dob) A tăia iarba cu sapa. 10 vi (Mun) A-și face de lucru. 11 vr (Fig; fam) A-și pierde puterea de judecată Si: a înnebuni, (fam) a se sminti, (fam) a se țicni (6).

țăcări v vz țăcăni corectat(ă)

ȚĂCĂNI, țăcănesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot ritmic, repetat, prin ciocănituri, pocnituri, declanșarea unui mecanism etc. ♦ Tranz. (Fam.) A scrie ceva la mașina de scris. 2. Refl. Fig. A se sminti, a se țicni. – Țac + suf. -ăni.

ȚĂCĂNI, țăcănesc, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte, aparate) A produce un zgomot ritmic, repetat (prin declanșarea unui mecanism); a tăcăi. Cu grabă țăcănea telegraful. CAMILAR, N. I 17. Ceasornicul țăcănea în perete. CARAGIALE, O. I 290. Caravasili scoate mîndru un pistol, ochește, pistolul țăcănește și nu ia foc. GHICA, S. 393. ♦ (Urmat de determinări care arată instrumentul) A produce zgomote ritmice (lovind, izbind, ciocănind). Doi cai mărunți... mergeau liniștiți, în trap domol, din cînd în cînd strănutînd, din cînd în cînd țăcănind din potcoave. SADOVEANU, O. IV 382. Țăcăni cu cuțitul într-un pahar și rugă să se facă tăcere. MIRONESCU, S. A. 110. ◊ Tranz. Calul își țăcănea potcoavele pe prundul drumului. SADOVEANU, la TDRG. ♦ Tranz. (Familiar) A scrie la mașină. Cînd s-a adunat numărul cuvenit de pagini, le țăcănesc la mașina de scris. C. PETRESCU, C. V. 25. – Prez. ind. pers. 3 și: țăcăne (BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 66).

A SE ȚĂCĂNI mă ~esc intranz. A-și pierde judecata; a se țicni; a se amenti; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /țac + suf. ~ăni

A ȚĂCĂNI ~esc 1. intranz. A lovi repetat, producând un zgomot ritmic; a produce țăcănituri; a face „țac-țac”. 2. tranz. pop. A scrie la mașina de dactilografiat; a dactilografia. /țac + suf. ~ăni

țăcănì v. 1. a tropăi din copite; 2. a face sgomot ca sapele sau târnăcoapele. [V. țac!].

țăcănésc v. intr. (rudă cu cĭocănesc și cu ngr. tsukanizo). Merg în trap orĭ în buĭestru a lene (clămpănesc): venea țăcănind.

+țăcănit¹ (fam.) adj. m., s. m., pl. țăcăniți; adj. f., s. f. țăcănită, pl. țăcănite corectat(ă)

țăcănit² s. n., pl. țăcănituri

țăcănit s. n., pl. țăcănituri

țăcănit s. n., pl. țăcănituri

țăcăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. țăcăn/țăcănesc, 3 sg. țăcăne/țăcănește, imperf. 1 țăcăneam; conj. prez. 1 sg. să țăcăn/să țăcănesc, 3 să țăcăne/să țăcănească

țăcăni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. țăcăne/țăcănește, imperf. 3 sg. țăcănea; conj. prez. 3 să țăcăne/să țăcănească

țăcăni vb., ind. prez. 1 sg. țăcănesc/țăcăn, imperf. 3 sg. țăcănea; conj. prez. 3 sg. și pl. țăcănească/țăcăne

ȚĂCĂNIT s. 1. v. păcănit. 2. țăcăneală. (~ul mașinii de scris.)

ȚĂCĂNIT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, zănatic, zăpăcit, zurliu.

ȚĂCĂNIT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

ȚĂCĂNIT s. 1. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănitură. (Un ~ ritmic de arme.) 2. țăcăneală. (~ mașinii de scris.)

țăcănit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.

țăcănit adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.

ȚĂCĂNI vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

ȚĂCĂNI vb. v. păcăni.

ȚĂCĂNI vb. a păcăni, a pîrîi, a răpăi, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)

țăcăni vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.

țăcănit, -ă, țăcăniți, -te adj. smintit, nebun

țăcăni, țăcănesc I. v. t. a scrie ceva la mașina de scris II. v. r. a se sminti, a înnebuni