2 intrări
32 de definiții
din care- explicative (16)
- morfologice (5)
- relaționale (8)
- etimologice (1)
- argou (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SUPĂRAT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
SUPĂRAT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, amărât, mâhnit, trist. 2. Mânios, iritat, înfuriat. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. – V. supăra.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
supărat2, ~ă [At: LEX. MARS. 247 / Pl: ~ați, ~e / E: supăra] 1 a (Îvr; d. armate dușmane, adversari politici, d. idei etc.) Învins (în luptă). 2 a (D. oameni) Care a fost adus într-o stare de pierdere a bunei dispoziții, a calmului sau a stăpânirii de sine Si: agasat, enervat (2), indispus, iritat, mâniat, necăjit, nervos, plictisit, sâcâit, (liv) tracasat, surescitat, (pop) ardeiat (3), ciudat, (îrg) zădărât, (reg) chihăit, răzghios, zăhăit, (arg) șucărit2. 3 a (Pex) Care a ajuns la o stare de tensiune cu cineva, manifestându-și nemulțumirea, dezaprobarea etc. Si: ciondănit (1), ciorovăit (1) (pfm) burzuluit (2), (reg) bănuit (5) . 4 a (Pex) Care a rupt relațiile bune (de prietenie) cu cineva, devenind rece, distant etc. Si: certat (2), înfuriat, învrăjbit, mâniat, necăjit, (liv) ofuscat, (pop) bălăbănit, ciudit, gâlcevit, sfădit, (reg) bănuit (5), cârcotit (1), cârtit1 (2), (fam) stricat2, zbârlit, zborșit, (arg) șucărit2, înciudat, mânios, (îrg) scârbit2. 5 sm (Îe) A face pe ~ul A lăsa impresia sau a se preface că este iritat, mânios, nemulțumit. 6 a (Îe) A fi ~ foc (pe cineva sau pe ceva). 7 a (Îae) A fi revoltat împotriva cuiva. 8 a (Rar; d. vorbe) Răstit2. 9 a (Rar; d. vorbe) Mustrător. 10 a (D. oameni) Care a suferit o mare neplăcere, lăsându-se pradă durerii, tristeții Si: abătut (2), amărât (2), cătrănit (5), deprimat (2), descurajat (2), indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, mofluz, necăjit, nemulțumit, trist, (îvp) obidit, supărăcios (4), (îrg) scârbit2, supăralnic, supăros (4), (îfm) paraponisit, (înv) dosădit6 (4), ponosit, pricăjit, (reg) supăros (3), tristuit, (fam) pleoștit, plouat2. 11 a (Pan; d. răchită) Cu ramuri lungi, foarte flexibile, lăsate în jos.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
supărat1 sn [At: F (1887), 30 / Pl: ? / E: supăra] (Pop) Supărare (15).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SUPĂRAT, -Ă, supărați, -te, adj. 1. Necăjit, mîhnit, trist, amărît. Da ce stai așa pe ginduri, luminate crăișor? zise baba; alungă mîhnirea din inima ta, căci norocul îți rîde din toate părțile și nu ai de ce fi supărat. CREANGĂ, O. A. 223. Rămîi, mîndră, sănătoasă, Ca ș-o viorea frumoasă, Că eu mă duc supărat Ca un trandafir plouat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. 2. Mînios, iritat, înfuriat. A plecat supărat, înjurînd strașnic pe ciocoi. CARAGIALE, O. II 76. [Spînul] varsă toată apa... Fiul craiului zise atunci supărat: Dar bine, spînule, de ce te apuci? Nu vezi că pe aici e mare lipsă de apă? CREANGĂ, O. A. 229. În zadar mi te gați bine, Mergi la joc, nu te ia nime; Vii acasă supărată Și te iai cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. ◊ Expr. A fi supărat (foc) pe cineva (sau pe ceva) = a fi (foarte) nemulțumit de cineva (sau de ceva). Nu era supărat nici pe tată-său, nici pe cal. DUMITRIU, N. 147. Era supărată foc pe un oarecare domn, care a dezertat de la o excursiune. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. Șezi colea lîngă mine, să ți le povestesc toate, ca să vezi că nu degeaba sînt supărat pe dumneata. CARAGIALE, P. 151. A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații de prietenie, a nu mai vorbi cu cineva.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
supărat, -ă adj. în sint. muzică supărată (arg. tinerilor) Muzică dură, heavy-metal, pentru non-conformiști și anarhiști ◊ „Mihai a sunat la postul de radio și a cerut o melodie supărată.”; v. și crack (1994)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
supărat a. ofensat, mâniat.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
supărát, -ă adj. Plin de supărare, de ciudă. Întristat. A fi supărat cu cineva, a nu maĭ vorbi cu el, a nu maĭ avea relatiunĭ cu el. A fi supărat pe cineva, a fi nemulțămit de el.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SUPĂRA, supăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SUPĂRA, supăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
supăr sn [At: N. COSTIN, ap. CADE / Pl: ~pere / E: pvb supăra] 1 (Îvr; îs) ~ul Vicăi-Vodă Boală (la oameni) nedefinită. 2 (Îvp) Supărare. 3 (Înv) Pagubă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
supăra [At: COD. VOR. 36r/14 / V: (înv) supera / Pzi: supăr / E: ml superare] 1 vt (Înv; c.i. armate dușmane, adversari politici, de idei etc.) A învinge. 2 vt (C.i. țări, teritorii) A ocupa (1). 3 vt (Pex) A devasta (1). 4 vt (Îvr; c.i. armate, unități militare etc.) A hărțui2 (2). 5 vt (C. i.oameni) A împiedica să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: a deranja (4), a incomoda, a încurca, a jena, a necăji, a stingheri, a stânjeni, a tracasa, a tulbura, (liv) a conturba (1), a importuna, a tulbura, (rar) a sinchisi, (pop) a zăticni, (înv) a sminti, (reg) a zăhăi. 6 vt (C. i. oameni, colectivități umane etc.) A impresiona în mod neplăcut, făcând să-și piardă buna dispoziție. 7 vt(a) (Pex) A aduce într-o stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: a agasa (1), a chinui (5), a enerva (5), a indispune, a irita, a mânia, a necăji, a nu lăsa în pace, a plictisi, a sâcâi, a zgândări, (liv) a tracasa, (rar) a surescita, (îpf) a strânge de gât, (pop) a ardeia (4), a se burzului (1), a zădări, (îrg) a scârbi, (reg) a se cârcoti1 (1), a chihăi (2), a cuidi (4), a zăgălui, a zăhăi, a zăhătui, (arg) a șucări. 8 vr (Înv; construit cu dativul) A se sătura. 9 vt (C. i. fințe) A produce o durere fizică (ușoară) Si: a chinui (1), a dăuna, a jena, a vătăma. 10 vr (Îvr; construit cu dativul) A suferi. 11 vr A ajunge la o stare de tensiune cu cineva, discutând cu glas ridicat, cu aprindere, manifestându-și nemulțumirea, dezaprobarea etc. Si: a se cârti (1), a se ciondăni (1), a se ciorovăi (1). 12 vr (Pex) A rupe relațiile bune cu cineva, devenind rece, distant etc. Si:, a se certa (6), a se învrăjbi, a se înfuria, a se mânia, a se necăji, (pop) a se bălăbăni (9), a se gâlcevi, a se înciuda, a se sfădi, (îrg) a se prici4, a se pricinui, a se scârbi, (înv) a se pârî, a se prigoni, (reg) a-i bănui (4), a se priciori, a se rohoti, a se spulbera, (fam) a se îmbufna, a se ofusca, a se zbârli, a se zborși, (arg) a se șucări. 13 vt (Reg) A mustra. 14-15 vtr (S.c.i. oameni) A (i se) provoca o mare neplăcere, neliniște sufletească Si: a (se) amărî (4), a (se) cătrăni (8), a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, (rar) a (se) oțărî, (îpp) a (se) obidi1, (îrg) a (se) scârbi, (înv) a (se) râvni. 16 vr (Îe) A se ~ pe cineva ca văcarul pe sat A-și manifesta nemulțumirea, mânia (fără temei) împotriva unei persoane, care însă nu ia în seamă supărarea.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
supera v vz supăra
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SUPĂRA, supăr, vb. I. 1. Tranz. A necăji, a mîhni, ă amărî, a întrista. Aș, zice el, ce iese din gură supără pe domnul, nu ce intră. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. Aud că te gătești să vii... și nu știi cît m-a supărat vestea aceasta. NEGRUZZI, S. I 62. ♦ Refl. A-și pierde liniștea sufletească, a se mîhni, a se necăji, a se amărî, a se întrista. Să nu te superi că acuma te poftesc să pleci. CARAGIALE, O. III 62. Nu te supăra, moș Nichifor... că poate așa a fost să fie. CREANGĂ, P. 118. Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuța-mea; Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Exprimînd teama de a nu ofensa pe cineva) Moșule, zise atunci spînul, să nu te superi, dar nu știu ce fel de oameni fricoși aveți pe aici. CREANGĂ, P. 218. 2. Tranz. A stingheri, a stînjeni, a jena, a incomoda, a deranja. Eu stau cuminte într-un colț, tac și nu vă supăr cu nimic... SADOVEANU, O. VII 149. Dase ordin ca, de obicei după sosire, să nu-l supere nimeni. BART, S. M. 101. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina. CREANGĂ, P. 6. ◊ (Metaforic) Nici un călător nu se vedea supărînd praful de pe drumul care se lungea alături cu iazul. CAZABAN, V. 166. ◊ Refl. (În formule de politețe) De nu te vei supăra, iubite tată, spune-mi cum este înființarea acestor fulgere. DRĂGHICI, R. 72. ♦ A chinui, a provoca o durere fizică, a jena. Eu sufer mult aci, din pricina climei, care mă supără la pept. GHICA, A. 429. 3. Refl. (Adesea urmat de un complement indirect introdus prin prep. «pe») A fi întărîtat (de cineva sau de ceva), a-și ieși din fire; a se mînia, a se irita, a se înfuria. Mă supăr, și știi că nu e de glumit cu mine! DUMITRIU, N. 130. Tanța s-a supărat, aventura s-a încheiat. REBREANU, R. I 242. Era greu să se supere cineva pe Margareta. Cu toate acestea Radu avu tăria și făcu pe mîniatul pînă seara. VLAHUȚĂ, O. A. 113. Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui, și de aceea s-au cam supărat pe frații săi. SBIERA, P. 3. ◊ Expr. S-a supărat ca văcarul pe sat, se zice despre cineva care se supără fără motiv și în dauna lui proprie. A se supăra foc (și pară) v. foc (I 1). ◊ Tranz. Răspunsul lui Mogoș supără însă atît de rău pe primar... încît izbucni. REBREANU, R. I 238. (Fig.) Fiți cuminți și nu cercați să supărați hamgerul. SADOVEANU, O. VIII 259.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A SE SUPĂRA mă supăr intranz. A-și manifesta nemulțumirea (față de acțiunile sau vorbele cuiva) printr-o atitudine rezervată sau ostilă; a se mânia. ◊ ~ foc a se supăra foarte tare. /<lat. superare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SUPĂRA supăr tranz. 1) A face să se supere; a mânia. 2) A nu lăsa să lucreze normal sau să se odihnească în liniște. 3) (despre încălțăminte și despre îmbrăcăminte) A incomoda la mișcare. Mă supără un pantof. /<lat. superare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
supărà v. 1. a irita cu vorba sau cu fapta; 2. a lua în nume de rău, a se mânia; 3. a importuna; 4. a bântui, a devasta: nu cumva se temeau ca Polonii să supere Ardealul BĂLC. [Lat. SUPERARE, d covârși (luat în sens peiorativ: cf. esp. sobrar, a importuna)].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
2) súpăr, a -á v. tr. (lat. súpero, -áre, întrec, covîrșesc, înving; it. soprare, pv. sp. pg. sobrar, a prisosi. – Supăr, superi, supără; să supere. V. subretă). Necăjesc, înciudez, irit: vorba asta l-a supărat, copiiĭ supăraŭ calu. Incomodez, jenez (strîng, rod): aceste ghete mă supără. Incomodez, importunez, plictisesc: o afacere care-l supără mult. V. refl. Mă înfurii: auzind asta, s’a supărat foc și a plecat. Mă supăr de ceva, mă supăr din pricina unuĭ lucru. Mă supăr pe cineva, 1) mă umplu de nemultămire din pricina luĭ, 2) rup relațiunile cu el.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
supăra1 (a ~) (a mâhni) vb., ind. prez. 1 sg. supăr, 2 sg. superi, 3 supără; conj. prez. 1 sg. să supăr, 3 să supere
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
supăra2 (a se ~) (a se necăji) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă supăr, 2 sg. te superi, 3 se supără; conj. prez. 1 sg. să mă supăr, 3 să se supere; imper. 2 sg. afirm. supără-te; ger. supărându-mă
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
supăra (a ~) vb., ind. prez. 3 supără
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
supăra vb., ind. prez. 1 sg. supăr, 3 sg. și pl. supără
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
supăr, -peri 2, -pără 3, -pere 3 conj.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SUPĂRAT adj. 1. (pop. și fam.) burzuluit, (livr. și fam.) ofuscat, (fam.) îmbufnat, mofluz, zborșit, (fam. fig.) șifonat, zbârlit. (A rămas o vreme ~.) 2. v. certat. 3. v. înciudat. 4. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scârbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 5. v. necăjit. 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sâcâit, (livr.) tracasat, (pop.) zădărât. (Om ~.) 7. v. nervos.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SUPĂRAT adj. 1. (pop. și fam.) burzuluit, (livr. și fam.) ofuscat, (fam.) îmbufnat, mofluz, zborșit, (fam. fig.) șifonat, zbîrlit. (A rămas o vreme ~.) 2. certat, învrăjbit. (Familii ~.) 3. înciudat, necăjit. (Om ~.) 4. abătut, amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (E tare ~ de vestea primită.) 5. necăjit, nemulțumit, (înv., reg. și fam.) paraponisit. (E tare ~ pe sine însuși.) 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sîcîit, (livr.) tracasat, (pop.) zădărît. (Om ~.) 7. enervat, iritat, necăjit, nervos, surescitat, (înv. și reg.) scîrbit. (Era extrem de ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Supărat ≠ bucuros
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SUPĂRA vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbârli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. v. certa. 3. v. înciuda. 4. v. mâhni. 5. v. nemulțumi. 6. v. enerva. 7. v. deranja. 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!) 9. v. jena. 10. v. chinui.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SUPĂRA vb. v. asupri, bate, birui, conjura, cotropi, exploata, implora, invada, împila, împovăra, încălca, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, plictisi, prigoni, sătura, tiraniza, urgisi, urî.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
supăra vb. v. ASUPRI. BATE. BIRUI. CONJURA. COTROPI. EXLOATA. IMPLORA. INVADA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. ÎNCĂLCA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PLICTISI. PRIGONI. SĂTURA. TIRANIZA. URGISI. URÎ.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUPĂRA vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbîrli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. a se certa, a se învrăjbi, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a (se) pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 3. a (se) înciuda, a (se) necăji, (pop.) a (se) ciudi. (S-a ~ pe el însuși că n-a putut...) 4. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a(se) necăji, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.) 5. a necăji, a nemulțumi. (Îl ~ că nu-l poate ajuta.) 6. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a necăji, a plictisi, a sîcîi, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ fără încetare cu insistențele.) 7. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stînjeni, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru.) 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!) 9. a jena. (Îl ~ ficatul.) 10. a chinui. (Îl ~ o tuse rebelă.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A (se) supăra ≠ a (se) împăca
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
supăra (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverșuna. – Mr. șupăr(are) „a-și rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăși, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 126; Pușcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluția semantică fr. outrer „a trece mai departe” și „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” și „a obosi”, ca și asupri. Celelalte explicații nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Crețu 372). Der. supăr, s. n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s. f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s. f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristețe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
supărat foc expr. foarte supărat.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
verb (VT32) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
supărat, supăratăadjectiv
- 1. Amărât, mâhnit, necăjit, trist. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Da ce stai așa pe ginduri, luminate crăișor? zise baba; alungă mîhnirea din inima ta, căci norocul îți rîde din toate părțile și nu ai de ce fi supărat. CREANGĂ, O. A. 223. DLRLC
- Rămîi, mîndră, sănătoasă, Ca ș-o viorea frumoasă, Că eu mă duc supărat Ca un trandafir plouat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. DLRLC
-
-
- A plecat supărat, înjurînd strașnic pe ciocoi. CARAGIALE, O. II 76. DLRLC
- [Spânul] varsă toată apa... Fiul craiului zise atunci supărat: Dar bine, spînule, de ce te apuci? Nu vezi că pe aici e mare lipsă de apă? CREANGĂ, O. A. 229. DLRLC
- În zadar mi te gați bine, Mergi la joc, nu te ia nime; Vii acasă supărată Și te iai cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. DLRLC
- A fi supărat (foc) pe cineva = a fi foarte nemulțumit de cineva, a simți aversiune față de cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nu era supărat nici pe tată-său, nici pe cal. DUMITRIU, N. 147. DLRLC
- Era supărată foc pe un oarecare domn, care a dezertat de la o excursiune. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. DLRLC
- Șezi colea lîngă mine, să ți le povestesc toate, ca să vezi că nu degeaba sînt supărat pe dumneata. CARAGIALE, P. 151. DLRLC
-
- A fi supărat cu cineva = a nu mai avea relații (de prietenie) cu cineva, a nu mai sta de vorbă cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
etimologie:
- supăra DEX '98 DEX '09
supăra, supărverb
- 1. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Aș, zice el, ce iese din gură supără pe domnul, nu ce intră. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. DLRLC
- Aud că te gătești să vii... și nu știi cît m-a supărat vestea aceasta. NEGRUZZI, S. I 62. DLRLC
- Să nu te superi că acuma te poftesc să pleci. CARAGIALE, O. III 62. DLRLC
- Nu te supăra, moș Nichifor... că poate așa a fost să fie. CREANGĂ, P. 118. DLRLC
- Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuța-mea; Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. DLRLC
- Moșule, zise atunci spînul, să nu te superi, dar nu știu ce fel de oameni fricoși aveți pe aici. CREANGĂ, P. 218. DLRLC
-
- 2. Deranja, incomoda, stingheri, stânjeni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Eu stau cuminte într-un colț, tac și nu vă supăr cu nimic... SADOVEANU, O. VII 149. DLRLC
- Dase ordin ca, de obicei după sosire, să nu-l supere nimeni. BART, S. M. 101. DLRLC
- Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina. CREANGĂ, P. 6. DLRLC
- Nici un călător nu se vedea supărînd praful de pe drumul care se lungea alături cu iazul. CAZABAN, V. 166. DLRLC
- De nu te vei supăra, iubite tată, spune-mi cum este înființarea acestor fulgere. DRĂGHICI, R. 72. DLRLC
-
- Eu sufer mult aci, din pricina climei, care mă supără la pept. GHICA, A. 429. DLRLC
-
-
- 3. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mă supăr, și știi că nu e de glumit cu mine! DUMITRIU, N. 130. DLRLC
- Tanța s-a supărat, aventura s-a încheiat. REBREANU, R. I 242. DLRLC
- Era greu să se supere cineva pe Margareta. Cu toate acestea Radu avu tăria și făcu pe mîniatul pînă seara. VLAHUȚĂ, O. A. 113. DLRLC
- Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui, și de aceea s-au cam supărat pe frații săi. SBIERA, P. 3. DLRLC
- Răspunsul lui Mogoș supără însă atît de rău pe primar... încît izbucni. REBREANU, R. I 238. DLRLC
- Fiți cuminți și nu cercați să supărați hamgerul. SADOVEANU, O. VIII 259. DLRLC
- S-a supărat ca văcarul pe sat, se zice despre cineva care se supără fără motiv și în dauna lui proprie. DLRLC
-
etimologie:
- superare „a întrece”, „a învinge”. DEX '09 DEX '98