supărare sf [At: N. TEST (1648) / Pl: ~rări / E: supăra] 1 (Mai ales în legătură cu verbele „a face” „a aduce”) Faptul de a împiedica (sau starea celui împiedicat) să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: deranj (3), deranjament (1), deranjare (4), incomodare, încurcare, jenă, jenare, necaz, necăjire, stinghereală, stingherire, stânjenire, tracasare, tulburare, (liv) conturbare, importunare, (rar) sinchiseală, sinchisire, (îvp) sminteală, (îrg) zăticneală, (înv) smintire, zăticnire, (reg) zăhăială. 2 (Îlav) Fără ~ Nestingherit. 3 Impresionare a cuiva (sau starea celui impresionat) în mod neplăcut, pierzându-și buna dispoziție. 4-5 (Pex) (Aducere într-o) stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: agasare (1), enervare (2), furie (1), indispoziție, indispunere, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, scârbă¹, zgândărire, (liv) surescibilitate, surescitare, surescitație, tracasare, (rar) scârbire, (pop) ciudeală, ciudire (4), supărat¹ (4), (pfm) năduf, (îrg) zăhăială, (înv) scârbie, supărăciune, (reg) bănuială, bănuire, cârcotire, cârcotit¹ (1), chihăială, chihăire, zădăreală, (îvr) scârbit¹, (arg) șucăreală, șucărire, șucărit¹. 6 (Îvp) Durere (1) (fizică). 7 (Pex) Boală (1). 8 (Îvr; îe) A da în ~ A vătăma. 9 Ceartă (1). 10-11 (Pex) (Stare de) rupere a relațiilor bune cu cineva Si: ceartă, certare, învrăjbeală, învrăjbire, înfuriere, mânie¹, mâniere, necaz,(liv) ofuscare, (rar) necăjire, (pfm) burzuluială, burzuluire, (pop) bălăbănire, ciudă, ciudare, înciudare, sfadă, sfădire, (îrg) scârbă¹, (înv) pâră, pricinuire, pricire, prigonire, (reg), cârteală, cârtire, (fam) îmbufnare, stricare, zbârlire, (arg) șucăreală, șucărit¹. 12 (Îe) Fără ~ Formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră (ori prin care cere cuiva să nu se considere) jignit sau dezamăgit când i se spune un adevăr. 13 (Mol; Olt; pex) Ură. 14 (Înv) Scârbă. 15 Suferință morală Si: amărăciune (3), cătrăneală (4), cătrănire (4), încurcătură, întristare, mâhnire, năpastă, nejuns¹, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, tristețe, suspin, supărat¹, (înv) supărăciune (1), (îvp) obidire, păs, poznă¹ răutate, (pop) alagea, obidă, păcat², ponos¹, potcă¹, poticală¹, satana, supărat¹, zăduf, (îrg; fam) parapon, (îrg) nacofa, nagodă, scârbă¹, (înv) mâhneală, mâhniciune, nesocotință, nevoință, patimă, pricinuire, săblașnă, scădere, scârbie, siclet, stenahorie, (îrg) supărătură, (reg) bănat¹ (1), cotoarbă, dabilă (4), dănănaie (7), încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, supăreală, șugă, șugubină, toroapă, (îvr) supărătură. 16 (Pex; ccr) Ceea ce produce cuiva (o stare de) (mare) neplăcere, suferință sufletească Si: belea (1), bucluc (7), dandana (4), daraveră (8), ghinion (1), (reg) bacală (1), bai¹ (1), bănat (4), bedă (2), chichion (1). 17 (Asr) Povară. 18 (Pop) Pagubă. 19 (Trs) Epilepsie. 20 (Bot; reg) Silnică (26) (Glechoma hederaceum). corectat(ă)

SUPĂRARE, supărări, s. f. 1. Neplăcere, necaz, suferință; neajuns, nevoie, lipsă. Existența Ralucăi Eminovici s-a scurs... obscură și trudită într-o casă plină de copii... La desele supărări ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici și a pedagogiei sale sumare, s-a adăugat moartea unora din copii. CĂLINESCU, E. 30. Jupînesele... vorbeau în șoaptă, împărtășindu-și supărările. SADOVEANU, O. I 300. Am răbdat, gîndind la tine, Mii și mii de supărări. ALECSANDRI, T. I 452. Cîtu-i lumea pe sub soare Nu-i bine ca-n șezătoare, Că sînt fete și fecioare, Și mai uiți din supărare, Și sînt fete și feciori Și mai uiți din supărări. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ◊ (În formule de politețe) Să nu-ți fie cu supărare, omule, vorbi iar unul din drumeți. Ai putea să ne spui cum te cheamă pe dumneata? SADOVEANU, O. VIII 256. În orice caz te rog să mă ierți că te-am deranjat de atîtea ori... – Fără supărare! rosti Mirel Alcaz scriind înainte cu fruntea plecată. C. PETRESCU, C. V. 135. Toate sînt bune... Dar să-ți spui curat și să nu-ți fie cu supărare: uite, mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi cetești poronca asta de la subprefectură. ALECSANDRI, T. I 248. ♦ Povară, piedică. Ipolit... uitase pe Olga... Nu mai era acum pentru dînsul decît o supărare de care căuta vreun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ Deranj, stricăciune, pagubă. Pe unde treceau, pîrjol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere; Flămînzilă mînca lut și pămînt amestecat cu humă... Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri... Numai Harap-Alb nu aducea nici o supărare. CREANGĂ, O. A. 250. 2. Întristare, mîhnire, amărăciune. Apoi așa bea omul la supărare. REBREANU, I. 19. Își pierdu cumpătul de supărare și amărăciune. ISPIRESCU, L. 27. S-ar fi lepădat de spîn... Dar nu aveau ce se face de împăratul, ca să nu-i aducă supărare. CREANGĂ, O. A. 232. Vai, bădiță, pentru tine Multă supărare-mi vine; Dar de cît mi-o mai veni, Mai bine te-oi părăsi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. 3. Mînie, iritare, furie. Îi trecu supărarea mai repede decît credea. REBREANU, R. I 257. Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, H. TUD. 11.

SUPĂRARE ~ări f. 1) v. A SUPĂRA și A SE SUPĂRA. ◊ Fără (sau să nu fie cu) ~ se spune când vrem ca cineva să nu se supere pentru faptul că ne adresăm sau îl întrebăm ceva. 2) Dispoziție rea. 3) Atitudine rezervată și ostilă față de cineva; mânie. I-a trecut ~area. [G.-D. supărării] /v. a (se) supăra

supărare f. neplăcere, necaz.

supăráre f., pl. ărĭ. Necaz, neplăcere: supărările viețiĭ, am ajuns acolo fără supărare. întristare: a murit de supărare.

supăr sn [At: N. COSTIN, ap. CADE / Pl: ~pere / E: pvb supăra] 1 (Îvr; îs) ~ul Vicăi-Vodă Boală (la oameni) nedefinită. 2 (Îvp) Supărare. 3 (Înv) Pagubă.

supăra [At: COD. VOR. 36^r/14 / V: (înv) supera / Pzi: supăr / E: ml superare] 1 vt (Înv; c.i. armate dușmane, adversari politici, de idei etc.) A învinge. 2 vt (C.i. țări, teritorii) A ocupa (1). 3 vt (Pex) A devasta (1). 4 vt (Îvr; c.i. armate, unități militare etc.) A hărțui² (2). 5 vt (C. i.oameni) A împiedica să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: a deranja (4), a incomoda, a încurca, a jena, a necăji, a stingheri, a stânjeni, a tracasa, a tulbura, (liv) a conturba (1), a importuna, a tulbura, (rar) a sinchisi, (pop) a zăticni, (înv) a sminti, (reg) a zăhăi. 6 vt (C. i. oameni, colectivități umane etc.) A impresiona în mod neplăcut, făcând să-și piardă buna dispoziție. 7 vt(a) (Pex) A aduce într-o stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: a agasa (1), a chinui (5), a enerva (5), a indispune, a irita, a mânia, a necăji, a nu lăsa în pace, a plictisi, a sâcâi, a zgândări, (liv) a tracasa, (rar) a surescita, (îpf) a strânge de gât, (pop) a ardeia (4), a se burzului (1), a zădări, (îrg) a scârbi, (reg) a se cârcoti¹ (1), a chihăi (2), a cuidi (4), a zăgălui, a zăhăi, a zăhătui, (arg) a șucări. 8 vr (Înv; construit cu dativul) A se sătura. 9 vt (C. i. fințe) A produce o durere fizică (ușoară) Si: a chinui (1), a dăuna, a jena, a vătăma. 10 vr (Îvr; construit cu dativul) A suferi. 11 vr A ajunge la o stare de tensiune cu cineva, discutând cu glas ridicat, cu aprindere, manifestându-și nemulțumirea, dezaprobarea etc. Si: a se cârti (1), a se ciondăni (1), a se ciorovăi (1). 12 vr (Pex) A rupe relațiile bune cu cineva, devenind rece, distant etc. Si:, a se certa (6), a se învrăjbi, a se înfuria, a se mânia, a se necăji, (pop) a se bălăbăni (9), a se gâlcevi, a se înciuda, a se sfădi, (îrg) a se prici⁴, a se pricinui, a se scârbi, (înv) a se pârî, a se prigoni, (reg) a-i bănui (4), a se priciori, a se rohoti, a se spulbera, (fam) a se îmbufna, a se ofusca, a se zbârli, a se zborși, (arg) a se șucări. 13 vt (Reg) A mustra. 14-15 vtr (S.c.i. oameni) A (i se) provoca o mare neplăcere, neliniște sufletească Si: a (se) amărî (4), a (se) cătrăni (8), a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) necăji, (rar) a (se) oțărî, (îpp) a (se) obidi¹, (îrg) a (se) scârbi, (înv) a (se) râvni. 16 vr (Îe) A se ~ pe cineva ca văcarul pe sat A-și manifesta nemulțumirea, mânia (fără temei) împotriva unei persoane, care însă nu ia în seamă supărarea.

supera v vz supăra

SUPĂRA, supăr, vb. I. 1. Tranz. A necăji, a mîhni, ă amărî, a întrista. Aș, zice el, ce iese din gură supără pe domnul, nu ce intră. VLAHUȚĂ, O. A. II 95. Aud că te gătești să vii... și nu știi cît m-a supărat vestea aceasta. NEGRUZZI, S. I 62. ♦ Refl. A-și pierde liniștea sufletească, a se mîhni, a se necăji, a se amărî, a se întrista. Să nu te superi că acuma te poftesc să pleci. CARAGIALE, O. III 62. Nu te supăra, moș Nichifor... că poate așa a fost să fie. CREANGĂ, P. 118. Bade, nu te supăra, Că, zău, nu e vina mea, Ci-i vina măicuța-mea; Ea frumoasă m-a făcut Și eu ție ți-am plăcut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Exprimînd teama de a nu ofensa pe cineva) Moșule, zise atunci spînul, să nu te superi, dar nu știu ce fel de oameni fricoși aveți pe aici. CREANGĂ, P. 218. 2. Tranz. A stingheri, a stînjeni, a jena, a incomoda, a deranja. Eu stau cuminte într-un colț, tac și nu vă supăr cu nimic... SADOVEANU, O. VII 149. Dase ordin ca, de obicei după sosire, să nu-l supere nimeni. BART, S. M. 101. Baba se culcă pe pat, cu fața la părete, ca să n-o supere lumina. CREANGĂ, P. 6. ◊ (Metaforic) Nici un călător nu se vedea supărînd praful de pe drumul care se lungea alături cu iazul. CAZABAN, V. 166. ◊ Refl. (În formule de politețe) De nu te vei supăra, iubite tată, spune-mi cum este înființarea acestor fulgere. DRĂGHICI, R. 72. ♦ A chinui, a provoca o durere fizică, a jena. Eu sufer mult aci, din pricina climei, care mă supără la pept. GHICA, A. 429. 3. Refl. (Adesea urmat de un complement indirect introdus prin prep. «pe») A fi întărîtat (de cineva sau de ceva), a-și ieși din fire; a se mînia, a se irita, a se înfuria. Mă supăr, și știi că nu e de glumit cu mine! DUMITRIU, N. 130. Tanța s-a supărat, aventura s-a încheiat. REBREANU, R. I 242. Era greu să se supere cineva pe Margareta. Cu toate acestea Radu avu tăria și făcu pe mîniatul pînă seara. VLAHUȚĂ, O. A. 113. Lui Pepelea nu-i prea plăcea să-l povățuiască alții, ori să-l mustre pentru neghiobiile lui, și de aceea s-au cam supărat pe frații săi. SBIERA, P. 3. ◊ Expr. S-a supărat ca văcarul pe sat, se zice despre cineva care se supără fără motiv și în dauna lui proprie. A se supăra foc (și pară) v. foc (I 1). ◊ Tranz. Răspunsul lui Mogoș supără însă atît de rău pe primar... încît izbucni. REBREANU, R. I 238. (Fig.) Fiți cuminți și nu cercați să supărați hamgerul. SADOVEANU, O. VIII 259.

A SE SUPĂRA mă supăr intranz. A-și manifesta nemulțumirea (față de acțiunile sau vorbele cuiva) printr-o atitudine rezervată sau ostilă; a se mânia. ◊ ~ foc a se supăra foarte tare. /<lat. superare

A SUPĂRA supăr tranz. 1) A face să se supere; a mânia. 2) A nu lăsa să lucreze normal sau să se odihnească în liniște. 3) (despre încălțăminte și despre îmbrăcăminte) A incomoda la mișcare. Mă supără un pantof. /<lat. superare

supărà v. 1. a irita cu vorba sau cu fapta; 2. a lua în nume de rău, a se mânia; 3. a importuna; 4. a bântui, a devasta: nu cumva se temeau ca Polonii să supere Ardealul BĂLC. [Lat. SUPERARE, d covârși (luat în sens peiorativ: cf. esp. sobrar, a importuna)].

2) súpăr, a -á v. tr. (lat. súpero, -áre, întrec, covîrșesc, înving; it. soprare, pv. sp. pg. sobrar, a prisosi. – Supăr, superi, supără; să supere. V. subretă). Necăjesc, înciudez, irit: vorba asta l-a supărat, copiiĭ supăraŭ calu. Incomodez, jenez (strîng, rod): aceste ghete mă supără. Incomodez, importunez, plictisesc: o afacere care-l supără mult. V. refl. Mă înfurii: auzind asta, s’a supărat foc și a plecat. Mă supăr de ceva, mă supăr din pricina unuĭ lucru. Mă supăr pe cineva, 1) mă umplu de nemultămire din pricina luĭ, 2) rup relațiunile cu el.

supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări

supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări

supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări

supăra¹ (a ~) (a mâhni) vb., ind. prez. 1 sg. supăr, 2 sg. superi, 3 supără; conj. prez. 1 sg. să supăr, 3 să supere

supăra² (a se ~) (a se necăji) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă supăr, 2 sg. te superi, 3 se supără; conj. prez. 1 sg. să mă supăr, 3 să se supere; imper. 2 sg. afirm. supără-te; ger. supărându-mă

supăra (a ~) vb., ind. prez. 3 supără

supăra vb., ind. prez. 1 sg. supăr, 3 sg. și pl. supără

supăr, -peri 2, -pără 3, -pere 3 conj.

SUPĂRARE s. v. epilepsie.

SUPĂRARE s. 1. (pop. și fam.) burzuluială, (fam.) îmbufnare, (arg.) șucăreală. (Termină cu ~!) 2. v. mâhnire. 3. v. necaz. 4. v. necaz. 5. nemulțumire, neplăcere, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. deranj. (Nu vă fac nici o ~ dacă...)

supărare s. v. EPILEPSIE.

SUPĂRARE s. 1. (pop. și fam.) burzuluială, (fam.) îmbufnare. (Termină cu ~!) 2. amărăciune, întristare, mîhnire, necaz, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Încă nu i-a trecut ~.) 3. necaz, neplăcere, (înv. și pop.) price, (înv.) săblaznă, scădere, siclet. (Multe ~i a avut de indurat.) 4. necaz, păs. (Și-a spus pe îndelete ~.) 5. nemulțumire, neplăcere, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.) 8. deranj. (Nu vă fac nici o ~ dacă...)

Supărare ≠ bucurie, voioșie

SUPĂRA vb. v. asupri, bate, birui, conjura, cotropi, exploata, implora, invada, împila, împovăra, încălca, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, plictisi, prigoni, sătura, tiraniza, urgisi, urî.

SUPĂRA vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbârli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. v. certa. 3. v. înciuda. 4. v. mâhni. 5. v. nemulțumi. 6. v. enerva. 7. v. deranja. 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!) 9. v. jena. 10. v. chinui.

SUPĂRA vb. 1. (pop. și fam.) a se burzului, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Transilv.) a se spulbera, (fam.) a se îmbufna, a se zborși, (fam. fig.) a se zbîrli, (arg.) a se șucări. (S-a ~ tare pe el.) 2. a se certa, a se învrăjbi, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a (se) pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 3. a (se) înciuda, a (se) necăji, (pop.) a (se) ciudi. (S-a ~ pe el însuși că n-a putut...) 4. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a(se) necăji, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.) 5. a necăji, a nemulțumi. (Îl ~ că nu-l poate ajuta.) 6. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a necăji, a plictisi, a sîcîi, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ fără încetare cu insistențele.) 7. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stînjeni, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru.) 8. a se ofensa, (livr. și fam.) a se ofusca, (fam. fig.) a se șifona. (Ce te-ai ~ așa?!) 9. a jena. (Îl ~ ficatul.) 10. a chinui. (Îl ~ o tuse rebelă.)

supăra vb. v. ASUPRI. BATE. BIRUI. CONJURA. COTROPI. EXLOATA. IMPLORA. INVADA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. ÎNCĂLCA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PLICTISI. PRIGONI. SĂTURA. TIRANIZA. URGISI. URÎ.

A (se) supăra ≠ a (se) împăca

supăra (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverșuna. – Mr. șupăr(are) „a-și rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăși, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 126; Pușcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluția semantică fr. outrer „a trece mai departe” și „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” și „a obosi”, ca și asupri. Celelalte explicații nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Crețu 372). Der. supăr, s. n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s. f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s. f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristețe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit).

SUPĂRARE. Subst. Supărare, necaz, necăjire, mîhnire, mîhniciune (înv.), amărăciune, amărîre, durere, îndurerare, tristețe, întristare; nemulțumire, insatisfacție; contrarietate, contrariere; indispoziție, bosumflare (fam.); îmbufnare (fam.); oftat, suspin, suferință. Ofensă, ofensare (rar), insultă, insultare, jignire, vexațiune (livr.). Întărîtare, iritare, surescitare, incitare. Indignare, indignațiune (înv.), revoltare, scandalizare. Mînie, burzuluială, furie; năbădăi (pop. și fam.). Adj. Supărat, necăjit, mîhnit, mîhnicios (înv.), amărît, îndurerat, trist, întristat; nemulțumit, nesatisfăcut; contrariat; indispus, prost dispus; bosumflat (fam.), îmbufnat (fam.), abătut, deprimat. Ofensat, insultat, jignit, vexat (livr.), rănit (fig.). Întărîtat, iritat, surescitat, incitat. Indignat, scandalizat, revoltat. Mînios, burzuluit, furios, furibund; năbădăios (pop. și fam.), cu năbădăi. Supărător, insultător, jignitor, ofensator, ofensant (rar). Vb. A (se) supăra, a (se) necăji, a (se) mîhni, a (se) amărî, a (se) îndurera, a (se) întrista; a (se) bosumfla (fam.), a (se) îmbufna (fam.), a se indispune, a-și strica buna dispoziție, a i se îneca corăbiile, îi tot ninge și-i tot plouă, a nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă. A fi supărat (foc) pe cineva, a fi supărat cu cineva; a se supăra ca văcarul pe sat; a fi (a sta) ca o curcă (ca o găină) plouată (ca un cîine plouat). A ofensa, a insulta, a jigni, a vexa (livr.). A întărîta, a irita, a surescita, a incita, a contraria, a scandaliza. A (se) mînia, a (se) înfuria, a se face (a fi) foc și pară, a se burzului, a turba de mînie, a-l apuca (a-l găsi) pe cineva năbădăile; a scoate (pe cineva) din sărite. Adv. Cu supărare; cu necaz; la necaz. V. iritare, lamentare, mînie, necaz, neplăcere, pesimism, temperament, tristețe.

a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.