3 intrări

46 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STANȚA vb. I v. ștanța.

STANȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza.

STANȚĂ1, stanțe, s. f. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. ♦ (La pl.) Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza.

STANȚĂ2 s. f. v. ștanță.

ȘTANȚA, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanța vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚA, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanța vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stanță s. f.] – Din germ. Stanze.

ȘTANȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stanță s. f.] – Din germ. Stanze.

stanță1 sf [At: HELIADE, O. 354 / V: ~ție (Pl: stănții) / Pl: ~țe / E: it stanza] 1 (Înv) Cameră (1). 2 Strofă care are un înțeles de sine stătător și deplin, alcătuită dintr-un număr determinat de versuri, de obicei opt, cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. 3 (Lpl) Poezie scrisă în stanțe (2). 4 (Pgn) Poezie. 5 (Nav) Grindă de lemn dispusă de-a lungul parapetului sau balustradei unei punți descoperite, pe care se așază o încărcătură, în scopul de a o fixa Si: stâlp (2).

ștanța vt [At: NOM. MIN. I, 100 / V: (rar) st~ / Pzi: ez / E: ger stanzen] 1 (C. i. obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A tăia cu ștanța (1) Si: a ștănțui (1). 2 (C. i. obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A fasona cu ajutorul ștanței (2) Si: a ștănțui (2). 3 (C. i. obiecte de metal, produse finite etc.) A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul ștanței (3) Si: a ștănțui (3). 4 (C. i. pelicule cinematografice) A supune operației de imprimare mecanică a subtitlurilor Si: a ștănțui (4).

ștanță sf [At: NICA, L. VAM. 227 / V: (rar) st~ / Pl: ~țe / E: ger Stanze] 1 Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită la tăierea dintr-o dată a întregului contur al unei piese Si: șnit (5). 2 Unealtă folosită la fasonarea prin deformare plastică prin presiune a unor materiale Si: șnit (6). 3 Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese sau a unui produs finit.

STANȚĂ2, stanțe, s. f. Strofă, avînd un înțeles deplin, alcătuită dintr-un număr determinat de versuri a căror ordine, măsură și rimă sînt supuse unor anumite reguli. O, Muza mea... Nu ți-a intrat cumva-n pantof O pietricică? (De-aceea-mi iese șchiop și mic Un vers, în fiecare stanță). TOPÎRCEANU, P. 196. ♦ (La pl.) Poezie scrisă în strofele descrise mai sus. Crinii pe care aleasa inimii îi purta în cunună ori în centură, se vor desfoia etern, de-a lungul stanțelor nemuritoare. GALACTION, O. I 341. Mă lăsasem la o lină reverie, recitînd încet niște stanțe d-ale lui Anacreon. NEGRUZZI, S. I 223.

ȘTANȚA, ștanțez, vb. I. Tranz. A fasona la cald sau la rece, fără așchiere, obiecte de aceeași formă, prin tăierea cu ștanța a unui material sau prin deformarea lui plastică cu ajutorul unor matrițe. – Variantă: stanță vb. I.

ȘTANȚĂ, ștanțe, s. f. Unealtă compusă din două piese cu muchii tăioase, montate într-o presă sau într-o mașină specială, cu ajutorul căreia se taie (fără așchiere) obiecte de aceeași formă dintr-un material (aflat de obicei sub formă de placă sau bandă); p. ext. unealtă compusă din două piese asociate, care se folosește la diferite operații de tăiere și de fasonare prin deformarea plastică a unui material. – Variantă: stanță s. f.

STANȚĂ2 s.f. Strofă alcătuită dintr-un număr determinat de versuri, care are un înțeles complet. ♦ (la pl.) Poezie scrisă în strofele descrise mai sus. [Cf. fr. stance, it. stanza].

ȘTANȚA vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ștanțe. 2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ♦ (Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var. stanța vb. I. / < germ. stanzen].

ȘTANȚĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau avînd la un capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. [Var. stanță s.f. / < germ. Stanze].

STANȚĂ s. f. strofă dintr-un număr determinat de versuri, care are un înțeles complet. ◊ (pl.) poezie scrisă în astfel de strofe; (p. ext.) poezie. (< fr. stance, it. stanza)

ȘTANȚA vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ștanțe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ◊ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ. stanzen)

ȘTANȚĂ s. f. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ștanțarea pieselor. (< germ. Stanze)

STANȚĂ ~e f. Strofă cu înțeles de sine stătător, alcătuită din opt versuri. /<it. stanza

A ȘTANȚA ~ez tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ștanța. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe supratața unor piese). /<germ. Stanzen

ȘTANȚĂ ~e f. 1) Unealtă formată dintr-o piesă și o placă tăietoare, folosită la prelucrarea obiectelor din tablă prin deformare plastică. ~ de perforat. 2) Unealtă folosită la imprimarea sub presiune a unui model pe suprafața unei piese. [G.-D. ștanței] /<germ. Stanze

stanță f. strofă (în elegie), octavă.

*stanță f., pl. e (fr. stance, d. it. stanza, cameră, locuință, stolă, d. stare, a sta. V. di-, in, pre-, re- și substanță). Strofă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stanță s. f., g.-d. art. stanței; pl. stanțe

ștanța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ștanțez, 3 ștanțea; conj. prez. 1 sg. să ștanțez, 3 să ștanțeze

ștanță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

stanță s. f., g.-d. art. stanței; pl. stanțe

ștanța (a ~) vb., ind. prez. 3 ștanțea

ștanță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

stanță s. f., g.-d. art. stanței; pl. stanțe

ștanța vb., ind. prez. 1 sg. ștanțez, 3 sg. și pl. ștanțea

ștanță (tehn.) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STANȚĂ s. v. cameră, încăpere, odaie.

ȘTANȚA vb. (TEHN.) a ștănțui.

ȘTANȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.)

stanță s. v. CAMERĂ. ÎNCĂPERE. ODAIE.

ȘTANȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

STANȚĂ (< it. stanza, strofă) Strofă, unitară ca înțeles, folosită de poeții Renașterii italiene, ale cărei versuri variază ca număr de la trei versuri pînă la douăzeci, ele avînd o anumită rimă. Ea apare ca o perioadă poetică simetric întocmită. Ex. Trudit apoi m-am așezat pe-o stîncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastia adîncă Și străbătînd a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină Sclipeau în întuneric, șapte stele. (G. TOPÎRCEANU, Infernul. Stanțe apocrife la Divina Comedie)

Intrare: stanță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stanță
  • stanța
plural
  • stanțe
  • stanțele
genitiv-dativ singular
  • stanțe
  • stanței
plural
  • stanțe
  • stanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: ștanța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ștanța
  • ștanțare
  • ștanțat
  • ștanțatu‑
  • ștanțând
  • ștanțându‑
singular plural
  • ștanțea
  • ștanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ștanțez
(să)
  • ștanțez
  • ștanțam
  • ștanțai
  • ștanțasem
a II-a (tu)
  • ștanțezi
(să)
  • ștanțezi
  • ștanțai
  • ștanțași
  • ștanțaseși
a III-a (el, ea)
  • ștanțea
(să)
  • ștanțeze
  • ștanța
  • ștanță
  • ștanțase
plural I (noi)
  • ștanțăm
(să)
  • ștanțăm
  • ștanțam
  • ștanțarăm
  • ștanțaserăm
  • ștanțasem
a II-a (voi)
  • ștanțați
(să)
  • ștanțați
  • ștanțați
  • ștanțarăți
  • ștanțaserăți
  • ștanțaseți
a III-a (ei, ele)
  • ștanțea
(să)
  • ștanțeze
  • ștanțau
  • ștanța
  • ștanțaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stanța
  • stanțare
  • stanțat
  • stanțatu‑
  • stanțând
  • stanțându‑
singular plural
  • stanțea
  • stanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stanțez
(să)
  • stanțez
  • stanțam
  • stanțai
  • stanțasem
a II-a (tu)
  • stanțezi
(să)
  • stanțezi
  • stanțai
  • stanțași
  • stanțaseși
a III-a (el, ea)
  • stanțea
(să)
  • stanțeze
  • stanța
  • stanță
  • stanțase
plural I (noi)
  • stanțăm
(să)
  • stanțăm
  • stanțam
  • stanțarăm
  • stanțaserăm
  • stanțasem
a II-a (voi)
  • stanțați
(să)
  • stanțați
  • stanțați
  • stanțarăți
  • stanțaserăți
  • stanțaseți
a III-a (ei, ele)
  • stanțea
(să)
  • stanțeze
  • stanțau
  • stanța
  • stanțaseră
Intrare: ștanță
ștanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștanță
  • ștanța
plural
  • ștanțe
  • ștanțele
genitiv-dativ singular
  • ștanțe
  • ștanței
plural
  • ștanțe
  • ștanțelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stanță
  • stanța
plural
  • stanțe
  • stanțele
genitiv-dativ singular
  • stanțe
  • stanței
plural
  • stanțe
  • stanțelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stanță, stanțesubstantiv feminin

  • 1. Strofă cu înțeles deplin, alcătuită din opt versuri cu o anumită schemă de rimă și formând o unitate ritmică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote O, Muza mea... Nu ți-a intrat cumva-n pantof O pietricică? (De-aceea-mi iese șchiop și mic Un vers, în fiecare stanță). TOPÎRCEANU, P. 196. DLRLC
    • 1.1. (la) plural Poezie scrisă cu tipul de strofă definit mai sus. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Crinii pe care aleasa inimii îi purta în cunună ori în centură, se vor desfoia etern, de-a lungul stanțelor nemuritoare. GALACTION, O. I 341. DLRLC
      • format_quote Mă lăsasem la o lină reverie, recitînd încet niște stanțe d-ale lui Anacreon. NEGRUZZI, S. I 223. DLRLC
etimologie:

ștanța, ștanțezverb

  • 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: ștănțui
  • 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2.). DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

ștanță, ștanțesubstantiv feminin

  • 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ștanță de perforat. NODEX
  • 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. DEX '09 DEX '98 NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.