șovăit, ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 139 / V: (îvr) ~iat, ~voit, (reg) ~veiat, (înv) șuv~ / Pl: ~iți, ~e / E: șovăi¹] 1 (Rar; d. mers, mișcări, atitudini etc.) Șovăitor (1). 2 (Îrg; d. ape curgătoare, drumuri etc.) Care face coturi Si: cotit (6), sinuos. 3 (Înv; pex; îf șuvăit) Care este strâmb Si: încovoiat. 4 (Înv; d. manifestări, acțiuni ale oamenilor) Perfid. 5 (Înv; d. manifestări, acțiuni ale oamenilor) Ascuns² (3). 6 (Rar; d. oameni) Șovăitor (3). 7 (Reg; d. oameni) Deșirat² (7).

ȘOVĂIT, -Ă, șovăiți, -te, adj. (Rar) 1. Plin de ezitări, nehotărît, nedecis, neprecis. Epoca zisă de bronz... ne prezintă în toate productele ei forme șovăite de o grație originală. ODOBESCU, S. II 256. 2. Cotit, sinuos, întortocheat. Pe-o potecă șovăită merge mierla. GOROVEI, C. 235. – Variantă: șovoit, -ă (NEGRUZZI, S. I 29) adj.

șovăit, -ă adj. Cotit, întortocheat: uliță șovăită. – Și șovoit (nord) și șuvăit (vechĭ).

ȘOVĂI, șovăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.

șovăi¹ [At: PRAV. 58 / V: (îvr) ~voi, (înv) șuv~ / Pzi: șovăi, ~esc / E: vsl *шавати, bg шавам] 1 vi (Înv; d. ființe) A-și schimba direcția de mers Si: a coti². 2 vi (Pop) A păși nesigur (poticnindu-se, clătinându-se, deviind de la direcția de mers, zăbovind) Si: a se clătina (7), a se împletici. 3 vi (Pex; d. oameni) A fi nehotărât în mișcări. 4 vi (Pan; d. obiecte) A-și pierde stabilitatea Si: a se balansa (1), a se legăna. 5 vi (Pop; d. ape curgătoare, drumuri etc.) A coti² (11). 6 vi (Îrg; d. oameni) A se eschiva (recurgând la subterfugii). 7 vi (Îrg; d. oameni) A căuta pretexte. 8 vi (Îrg; d. oameni) A încerca să tergiverseze (ocolind adevărul). 9 vi (Înv; îf șuvăi) A-și declina răspunderea. 10 vt (Înv; îf șuvăi) A disculpa (1). 11 vt (Înv) A pretinde. 12 vt (Înv) A pretexta. 13 vi (D. oameni) A sta la îndoială Si: a ezita (3), (pop) a se codi (2), (reg) a șovârca (5). 14 vi (Fig) A deveni fluctuant, tinzând să scadă în intensitate, să-și piardă din fermitate Si: a fluctua, a oscila.

șovăi² vi [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 141 / V: (înv) șuv~ / Pzi: 3 ~e, ~ește / E: nct] (Trs) 1 (D. vânt) A șuiera (12). 2 (D. obiecte aruncate) A șuiera (5). 3 (D. ape) A vui.

șovăiat, ~ă a vz șovăit

șovâi, ~ie a [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 187 / V: (reg) șohâi / Pl: ~ / E: ns cf șovăi¹, șovan³, șoveu] (Ban) 1 Strâmb. 2 Înclinat.

șoveiat, ~ă a vz șovăit

șovoi v vz șovăi¹

șovoit, ~ă a vz șovăit

șuvăi² v vz șovăi²

șuvăi¹ v vz șovăi¹

șuvăit, ~ă a vz șovăit

ȘOVĂI, șovăi, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, a se împletici, a se clătina. 2. Fig. A fi nehotărât, a sta la îndoială, a ezita, a se codi. ♦ A se eschiva, a căuta pretexte. 3. Fig. A oscila, a fluctua. [Prez. ind. și: șovăiesc] – Et. nec.

ȘOVĂI, șovăi și șovăiesc, vb. IV. Intranz. 1. A merge cu pas nesigur, clătinîndu-se; a se împletici. Ghiță Lungu șovăi către un cotlon al lui din chilia de lîngă moară. SADOVEANU, M. C. 133. Sprijinindu-se de pereți, șovăind, se strecură pe ușă. BART, E. 254. Mergea Ivan, șovăind, cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia. ALECSANDRI, P. P. 189. ◊ (Poetic) Calea noastră curgea capricioasă pe poalele pădurii sau – azvîrlită dincolo de pîraie – șovăia prin pietrișuri, se pierdea în vadurile limpezi. GALACTION, O. I 38. ♦ (Despre lucruri) A se mișca, a oscila, a se clătina. Pluta, șovăind sub picioarele sale, îi clătină mîna tocmai în momentul cînd el descărca arma. GANE, N. I 81. ◊ (Prin metonimie) Lumînările scăzute șovăiau. MACEDONSKI, O. I 84. 2. Fig. A fi nehotărît, a sta în cumpănă dacă să facă sau să spună un lucru; a nu se putea hotărî; a ezita. Cum de-a putut el șovăi odată? SADOVEANU, O. VII 163. Nu dorim vărsare de sînge, dar nu vom șovăi a întrebuința arma. REBREANU, R. II 235. Spuneți... Umilitu-m-am la voi? Șovăit-am în credință? BOLLIAC, O. 210. ◊ (Despre abstracte) Și-n pieptul lui mînia o clipă șovăiește. COȘBUC, P. I 142. 3. Fig. A se codi, a o suci, a o întoarce, a căuta pretexte. Ceilalți, nemaiavînd încotro șovăi, dieata rămase bună făcută. CREANGĂ, P. 15. Auzi, Nițule?... De-acu n-ai încotro șovăi! ALECSANDRI, T. 1582.

ȘOVOIT, -Ă adj. v. șovăit.

A ȘOVĂI șovăi intranz. 1) A păși nesigur, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a se clătina. 2) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a ezita; a oscila; a balansa; a pendula. [Și șovăiesc] /<sl. šavati, bulg. šavam

șovăì v. 1. a se clătina pe picioare: intră șovăind; 2. fig. a nu fi sigur, a sta în cumpănă. [Dela un primitiv șov, oblic v. șovoit), de origină necunoscută].

șovoit a. Mold. întortochiat: pe șovoita uliță NEGR. [V. șovoì].

șóvăĭ și -ăĭésc v. intr. (cp. cu ung. csóválni, a clătina din cap, pol. szwankować, germ. schwanken, a șovăi, și cu rom. încovoĭ). Vechĭ. Merg cotind ca să scap de urmăritorĭ. Merg clătinîndu-mă (de boală orĭ de beție). Fig. Lungesc vorba ca să scap de răspuns. Azĭ. Preget, ezit, mă codesc, staŭ pe gîndurĭ, nu mă pot hotărî să fac ceva. – În nord și șovoĭesc. Vechĭ șu-. V. hodorogesc.

șovoĭésc, -oít, V. șovăĭesc, -ăit.

șuváĭ, șúvăĭ, V. șovaĭ, șovăĭ.

șovăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șovăi, 3 șovăie, imperf. 1 șovăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șovăi, 3 să șovăie

!șovăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. șovăi, imperf. 3 sg. șovăia; conj. prez. 3 să șovăie

șovăi vb., ind. prez. 1 sg. șovăi/șovăiesc, imperf. 3 sg. șovăia; conj. prez. 3 sg. și pl. șovăie/șovăiască

șovăi (ind. prez. 1 sg. șovăi, 3 sg. și pl. șovăie)

șovăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

ȘOVĂIT adj. v. clătinat, cotit, ezitant, fluctuant, indecis, împiedicat, împleticit, întortocheat, nedecis, nehotărât, nesigur, poticnit, sinuos, sucit, șerpuit, șerpuitor, șovăielnic, șovăitor.

șovăit adj. v. CLĂTINAT. COTIT. EZITANT. FLUCTUANT. INDECIS. ÎMPIEDICAT. ÎMPLETICIT. ÎNTORTOCHEAT. NEDECIS. NEHOTĂRÎT. NESIGUR. POTICNIT. SINUOS. SUCIT. ȘERPUIT. ȘERPUITOR. ȘOVĂIELNIC. ȘOVĂITOR.

ȘOVĂI vb. v. cârmi, coti, eschiva, fluctua, fluiera, fugi, scăpa, sustrage, șuiera, vira, vâjâi, vui.

ȘOVĂI vb. 1. v. împletici. 2. v. ezita. 3. a aștepta, a ezita. (N-a mai ~ o clipă și...)

ȘOVĂI vb. 1. a se clătina, a se împletici, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mălăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat ~ în mers.) 2. a se codi, a ezita, a pregeta, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tîntăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scîrciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atîrna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 3. a aștepta, a ezita. (N-a mai ~ o clipă și...)

șovăi vb. v. CÎRMI. COTI. ESCHIVA. FLUCTUA. FLUIERA. FUGI. SCĂPA. SUSTRAGE. ȘUIERA. VIRA. VÎJÎI. VUI.

șovăi (șovăiesc, șovăit), vb. – 1. A se clătina, a se împletici. – 2. A ezita, a se codi, a fi nehotărît. – Var. înv. șuvăi, Bucov. șovoi și der. Creație expresivă, ca majoritatea vb. în ăi, cf. șopăi, țopăi, moțăi, cucăi etc. Ideea expresivă trebuie să fie cea de clătinare, comună tuturor der. – Der. șovăială, s. f. (nesiguranță, ezitare); șovăielnic (var. șovăitor), adj. (nesigur, ezitant); șovăitură, s. f. (nesiguranță; sinuozitate, ocoliș, cotitură); șuvoi (var. șivoi, Trans. șioi), s. n. (flux, debit mare de apă), var. cf. șiroi; șuviță, s. f. (smoc de păr; pîrîiaș; fîșie, bandă), cu schimb de suf. și prin contaminare cu bg. ševe, ševica „șuviță” (după Cihac, II, 447, în loc de *juviță, din sl. šuvęža „legătură”). – Cf. șovîlc.

șovoit, -ă, adj. (reg.; despre ulițe și drumuri) întortocheat.