somnolent, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~lint, ~linte / Pl: ~nți, ~e / E: fr somnolent] 1-2 a, av (D. obiecte) (Care se află) în stare de somnolență (2). 3 a Care dormitează (1). 4 a Care este toropit de somn² (1). 5 a (Pex) Incapabil de acțiune. 6 smf (Rar) Persoană inactivă. 7 a (D. înfățișarea oamenilor sau d. manifestările lor) Care indică somnolență (1).

somnolență sfs [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~lin~ / E: fr somnolence] 1 Stare intermediară între veghe și somn, caracterizată prin diminuarea și încetinirea activității spontane motorii și psihice și reducerea reacțiilor față de stimulii mediului extern Si: adormeală, ațipeală (2), ațipire (2), dormitare (2), moțăială, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, piroteală, toropeală, (rar) somnie, (înv) somnoroșie, (reg) clipoceală², clipocire² (1), picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somneală, somnoreală, somnoroșeală, (îvr) somnărie, somnoșare. 2 (Pex) Stare de inactivitate. 3 (Rar) Hibernare (1).

somnolint, ~ă a vz somnolent

somnolinte a vz somnolent

somnolință sf vz somnolență

SOMNOLENT, -Ă, somnolenți, -te, adj. (Despre oameni și despre manifestările lor) Care e în stare de somnolență; care dormitează (sau pare că dormitează); toropit, moleșit (de somn). Madame Rinalti, somnolentă, albă și puhavă... înlocuia soțul la casă. C. PETRESCU, O. P. I 148. Ea singură are farmecul și darul de a-i stimula energia somnolentă. REBREANU, R. I 21. Doctorul, cu veșnicu-i zîmbet somnolent, cu mișcări leneșe, intră în birou. BART, E. 339. ◊ Fig. Ne-am plimbat încet printre boschetele înalte, pe lîngă lacul somnolent și am stat apoi pe bancă. GALACTION, O. I 655. ◊ (Adverbial) Oamenii pășeau somnolent și indiferenți în ploaie. C. PETRESCU, Î. II 134.

SOMNOLENȚĂ s. f. Stare intermediară între somn și trezie; moleșeală, toropeală. Cădea într-o somnolență care-i aromea conștiința. C. PETRESCU, A. 379. Sus soarele începe acum să se ridice... Poetul cade iarăși în dulcea-i somnolență. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 176.

SOMNOLENT, -Ă adj. Care este în stare de somnolență; care moțăie, dormitează; moleșit de somn. [Cf. fr. somnolent, lat. somnolentus].

SOMNOLENȚĂ s.f. Stare între somn și trezie; moleșeală; toropeală. [Cf. fr. somnolence, lat. somnolentia].

SOMNOLENT, -Ă adj. care este în stare de somnolență; referitor la somnolență. (< fr. somnolent, lat. somnolentus)

SOMNOLENȚĂ s. f. stare între somn și trezie; moleșeală; toropeală. (< fr. somnolence, lat. somnolentia)

SOMNOLENT ~tă (~ți, ~te) 1) Care somnolează; aflat în stare de somnolență. 2) fig. Care manifestă lipsă de activitate; inactiv. /<fr. somnolent

SOMNOLENȚĂ ~e f. 1) Stare intermediară între somn și veghe. 2) fig. Lipsă de activitate; inactivitate. /<fr. somnolence

somnolență f. 1. starea mijlocie între somn și veghiere; 2. dispozițiune obișnuită de a dormi.

*somnolént, -ă adj. (lat. somnolentus și somnulentus. Cp. cu corpulent, opulent). Care e în stare de somnolență.

*somnolénță f., pl. e (lat. somnolentia). Somn pe jumătate, starea omuluĭ care nu e treaz, nici adormit bine. Fig. Moleșeală, toropeală, indolență: somnolența unuĭ popor.

somnolent adj. m., pl. somnolenți; f. somnolentă, pl. somnolente

somnolență s. f., g.-d. art. somnolenței

somnolent adj. m., pl. somnolenți; f. somnolentă, pl. somnolente

somnolență s. f., g.-d. art. somnolenței

somnolent adj. m., pl. somnolenți; f. sg. somnolentă, pl. somnolente

somnolență s. f., g.-d. art. somnolenței

SOMNOLENȚĂ s. v. ațipire.

SOMNOLENȚĂ s. ațipeală, ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, toropeală, (rar) somnie, (reg.) picuială, pioceală, somnoreală, (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie. (Stare de ~.)