SIRENĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă închipuită ca o femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducătoare. – Din fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis.

sirenă sf [At: DOSOFTEI, MOL. 91 / V: (1) (înv) ~rină / Pl: ~ne / E: ngr σειρήν, lat siren, -enis, fr sirène, ger Sirene] 1 Ființă fabuloasă în mitologia greacă, închipuită ca o femeie cu picioare și aripi de pasăre sau, mai târziu, cu coadă de pește și care, prin frumusețea și duioșia cântecelor ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde își găseau moartea. 2 (Fig) Femeie seducătoare. 3 (Îla) De ~ Deosebit de frumos Si: fermecător (4), încântător. 4 (Îal) Amăgitor. 5 Reprezentare plastică a unei sirene (1). 6 (Îdt) Specie de batracieni cu corpul de forma unui șarpe. 7 (Fiz) Aparat format dintr-un disc cu mai multe găuri dispuse regulat, prin care trece un curent de aer, folosit pentru măsurarea înălțimii sunetului. 8 Aparat care emite sunete de intensitate mare și de frecvență constantă sau reglabilă, folosit pentru semnalizare în navigație, în fabrici, în circulația rutieră, în cazuri de alarmă etc. 9 (Pex) Sunet emis de sirenă (8). 10 (Înv) Numele primului pian cu coarde verticale Vz pianină.

SIRENĂ, sirene, s. f. I. 1. Aparat (acționat cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. ♦ Sunetul emis de un astfel de aparat. 2. Aparat format dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care trece un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. II. (În mitologia greacă) Ființă fabuloasă, cu aspect de femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ Fig. Femeie seducătoare. – Din fr. sirène, it. sirena, lat. siren, -enis.

SIRENĂ, sirene, s. f. 1. Aparat (funcționînd cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. Se aude un șuier ascuțit de sirenă! sirena minei. DAVIDOGLU, M. 15. Fabrica de la Brezoi... trezește ecoul munților cu sirena ei. BOGZA, C. O. 371. Uneori vîntul de la mare aducea ecouri de fluiere și sirene de la vapoarele care intrau în port. BART, E. 44. ♦ Sunetul emis ca semnal în fabrici, în navigație etc. Devreme se trezește uzina în cartier. Cît de puternic strigă în noua dimineață, De parc-ar vrea sirena s-ajungă pîn’ la cer! VINTILĂ, O. 20. 2. Aparat constînd dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se suflă un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. 3. (În mitologia greco-romană) Ființă fabuloasă, jumătate femeie, jumătate pește, care ademenea prin cîntecele ei pe corăbieri în locuri primejdioase, unde își găseau pieirea. În curînd mă găsii iarăși față-n față cu trii sirene albe și vesele, ce se împroșca una pe alta cu apă. ALECSANDRI, O. P. 267. Ascultînd... [cîntecul], te socoți transportat... într-o sferă locuită de sirene. NEGRUZZI, S. I 75. ♦ Fig. Femeie seducătoare. Postelnicul, fiind robit de această sirenă amăgitoare, nu putu să reziste la teribilul asalt. FILIMON, la CADE.

SIRENĂ s.f. I. (Mit.) Ființă fabuloasă, jumătate femeie și jumătate pește, care ademenea prin cîntecele ei pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. ♦ (Fig.) Femeie seducătoare. II. 1. Aparat emițător de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele în fabrici, în navigație etc. sau în cazuri de alarmă. 2. Aparat folosit în laborator pentru măsurarea înălțimii sunetelor. [< fr. sirène, it. sirena, cf. lat. siren].

SIRENĂ s. f. I. 1. (mit.) ființă fabuloasă cu cap de femeie și trup de pește sau de pasăre, care ademenea, prin cântecele ei, pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea. 2. (fig.) femeie seducătoare. II. 1. aparat emițător de sunete de mare intensitate, cu care se dau semnalele în fabrici, în navigație etc. sau în cazuri de alarmă. 2. aparat în laborator pentru măsurarea înălțimii sunetelor. (< fr. sirène, it. sirena, lat. siren)

SIRENĂ¹ ~e f. 1) (în mitologia greacă) Ființă fabuloasă cu cap și corp de femeie, cu picioare și aripi de pasăre, iar mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea navigatorii în locuri periculoase, unde aceștia își găseau moartea. 2) fig. Femeie care ademenește prin grațiile și farmecul său. /<fr. sirene, lat. siren, ~enis

SIRENĂ² ~e f. 1) Aparat care emite sunete puternice, utilizat pentru semnalizări. 2) Sunet emis de un astfel de aparat. /<fr. sirene, lat. siren, ~enis

sirenă f. 1. Mit. ființă fabuloasă, jumătate femeie și jumătate pește, care ademenia pe corăbieri prin dulceața viersului ei și-i prăpădia de stâncile mării: cu un căntec de sirenă lumea ’ntinde lucii mreje EM.; 2. fig. femeie foarte seducătoare; 3. Zool. soiu de batracieni cu corpul lunguieț; 4. aparat în care aburul sau aerul comprimat produce un sunet grav ori șuierător: sirena servă ca fluier de alarmă pe corăbii, locomotive, etc.

*sirenă f, pl. e (lat. sirena, d. vgr. seirén). Mit. Pl. Niște ființe jumătate femeĭ, jumătate peștĭ care locuiaŭ pin insula Cáprea și malu opus al Italiiĭ și care, pin dulceața cînteculuĭ lor, atrăgeaŭ corăbieriĭ și-ĭ făceaŭ să naufragieze. Fig. Femeĭe foarte seducătoare. Zool. Un fel de batraciene. Șuĭerătoare cu abur la vapoare, locomotive și fabricĭ. Alt fel de șuĭerătoare care șuĭeră cînd suflă în ĭa și care ridică saŭ scoboară tonu după răpegiunea cu care se învîrtește în ĭa o mică elice. Un aparat pin care se determină număru vibratiunilor fie-căruĭ sunet: sirena a fost imaginată de fizicu Cagnard de la Tour († 1859).

sirină sf vz sirenă

sirenă (emițător de sunete; aparat de măsură; ființă mitică; batracian) s. f., g.-d. art. sirenei; pl. sirene

sirenă s. f., g.-d. art. sirenei; pl. sirene

sirenă s. f., g.-d. art. sirenei; pl. sirene

sirenă (s. cu aer comprimat), aparat producător de sunet, constituit din două discuri coaxiale, fiecare disc având un număr de orificii echidistante și egal depărtate pe axa comună a discurilor, iar axele orificiilor având aceeași înclinație în raport cu discurile, dar în sensuri contrare. Unul dintre discuri este fix și solidar cu o cutie în care se introduce un curent de aer, iar al doilea disc este rotitor. Aerul comprimat, trecând prin orificiile celor două discuri, antrenează discul mobil, datorită înclinării diferite a orificiilor. Prin rotirea discului mobil, curentul de aer este alternativ oprit, și lăsat să treacă în mediul ambiant, suferind, deci, comprimări și destinderi. Prin variația turației discului se modifică frecvența* sunetului; prin varierea debitului de aer se obține modificarea intensității*. S. rudimentară a fost inventată de Seebec. Cagniard de La Tour a perfecționat-o, iar Doe, Helmholtz și R. König i-au adus alte îmbunătățiri. În laborator, s. servește la determinarea înălțimii (1) sunetului, variind frecvența sunetului produs de s. până când acesta ajunge la unison* cu sunetul cercetat. Dacă m este numărul de orificii ale discului rotitor și n este turația acestui disc, frecvența (în Hz) a sunetului emis este: f = mn. Datorită posibilităților sale de variere a sunetului (într-o scară mare de frecvențe și de intensități) precum și datorită efectelor de glissando*, s. a fost integrată de către Varèse în „instrumentarul” lucrării sale Ionisation.

Cîntec de sirenă – Sirenele, personaje mitologice, erau reprezentate sub forma unor făpturi fantastice cu capul și bustul de femeie sau a unor femei cu picioare și aripi de pasăre. Mai tîrziu iconografia le-a adăugat și o coadă de pește. Ele își aveau sediul între insula Capri și coasta meridională a Italiei. Vocea lor fermecătoare atrăgea pe navigatori în regiunea periculoasă de la intrarea în strîmtoarea Siciliei, unde, lovindu-se de stînci, cădeau pradă sirenelor. „Auzite de toți dar nevăzute de nimeni” – cum spun italienii în ironie – aceste fabuloase cîntărețe ale mării au fost popularizate îndeosebi de legenda Argonauților și de Odiseea (12, 1 -200), care povestește că Ulise a cerut să fie legat de corabie, cînd a trecut prin apropierea ispitei fatale. Sirenele reprezintă laolaltă atracția și pericolul mării, iar expresiile cîntec de sirenă sau glas de sirenă semnifică un mijloc de seducție pe cît de puternic pe atît de primejdios. Eminescu spune în Glossa: „Ca un cîntec de sirenă/ Lumea-ntinde lucii mreje;/ Ca să schimbe-actorii-n scenă/ Te momește în vîrteje”. MIT.