5 intrări

57 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFINȚIT1 s. n. v. asfințit.

SFINȚIT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.

sfințit1 sn [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ? / E: sfinți1] (Rar) Sfințire1 (7).

sfințit3, a [At: CORESI, EV. 199 / V: (înv) svi~ / Pl: ~iți, ~e / E: sfinți1] 1 (D. oameni) Care a fost trecut în rândul sfinților (10) Si: sanctificat, canonizat, (liv) sacrat1. 2 (Pex) Asupra căruia s-a revărsat harul divin Si: binecuvântat, blagoslovit. 3-4 (Rar; d. oameni) Hirotonisit (1-2). 5 (Bis) Venerat. 6 (Mai ales d. obiecte) Care a primit harul divin (prin ritualuri religioase). 7 (Fam; gmț; îe) A fi ~ A fi beat.

sfințit2[1] sn vz asfințit

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

SFINȚIT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost invocat harul divin pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinți1.

SFINȚIT1, sfințite, s. n. (Popular, la pl. cu valoare de sg.) Trecerea unui astru dincolo de orizont; momentul cînd astrul apune; locul unde apune; asfințit, apus. Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite. COȘBUC, P. II 127. Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră sfințit. RETEGANUL, P. IV 21. Într-una din zile, cam după sfințitul soarelui... ieși balaurul din groapă și se îndreptă către voinicii care dormeau pe lîngă foc. ISPIRESCU, L. 200.

SFINȚIT2, -Ă, sfințiți, -te, adj. 1. Care a căpătat un caracter sacru, din care s-au gonit duhurile rele prin faptul că s-au rostit anumite rugăciuni pentru a atrage harul divin. Apă sfințită. 2. (Uneori precedat de «prea» sau de «înalt prea») Titlu de onoare dat clericilor. Înalt preasfințitul părinte.

sfințit n. asfințit: soarele acum era spre sfințit BĂLC. ║ a. consacrat; sfințita pâine.

ASFINȚIT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune Soarele. 3. Locul unde asfințește Soarele. – V. asfinți.

SFINȚI, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.

asfințit1 sn [At: ALECSANDRI, P. I, 237 / V: ~a sf / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: asfinți] 1 Apus1. 2 Timpul când apune soarele. 3 (Îlav) Pe ~e Pe la asfințit (2). 4 Locul unde asfințește (1) soarele Si: apus, vest, occident, (pop) soare-apune. 5 (Fig; d. viață) Declin. 6 (Fig; d. viață) Sfârșit.

asfințit2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: asfinți] Care a apus.

sfinți1 [At: COD. VOR.2 77V/13 / V: ~nti, sfen~, svi~ / Pzi: esc / E: slv свѧтити] 1 vt (În religia creștină; c. i. oameni) A trece în rândul sfinților (10) Si: a sanctifica (1), a canoniza, (înv) a sacra. 2 vt (Pex) A revărsa harul divin asupra cuiva Si: a binecuvânta, a blagoslovi, (înv) a ura. 3-4 vt (Rar) A hirotonisi (1-2). 5 vt (Înv) A trăi după prescripțiile bisericii. 6 vt (Înv) A duce o viață de sfânt (10). 7 vt (Bis) A venera. 8 vt (Rar) A încorona. 9 vt (C. i. obiecte) A face să dobândească harul divin (prin diverse ritualuri religioase) Si: (înv) a potrebi. 10 vt (Fig) A da preț. 11 vt (Fig) A purifica. 12 vt (C. i. biserici, mănăstiri) A inaugura printr-un anumit ritual Si: a consacra, (asr) a târnosi1. 13 vt (Pop; c. i. o slujbă religioasă, mai ales o liturghie) A oficia (1). 14 vr (Fam; d. oameni) A se închina la biserică. 15 vt (Înv) A aproba (2). 16 vt (Reg) A îmbăta (de miros). 17 vr (Pop; dep) A se manifesta, a acționa etc. numai după bunul plac. 18 vt (Reg) A pocni.

ASFINTE sf. Mold. (TKT.) = ASFINȚIT: pe la ~a soarelui [asfinți].

ASFINȚIT sbst. 💫 1 Apus, timpul cînd apune soarele: la, pe la ~(ul soarelui); fig.: din mărețul ~ al vieții lui privește în adîncul veacurilor (VLAH.) 2 A da, a scăpăta în ~, a apune 3 Partea cerului unde apune soarele, apus: dracul se crăcește cu un picior la ~ și cu unul la răsărit (CRG.) [asfinți].

ASFINȚIT, asfințituri, s. n. 1. Faptul de a asfinți; asfințire. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. Timpul, momentul când apune soarele. 3. Locul unde asfințește soarele. – V. asfinți.

SFINȚI, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.

ASFINȚIT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259. Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61. Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179. Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237. ◊ Fig. Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. Către asfințitul zilelor acest titan intelectual [Bolintineanu]... sfîrșește pe scindările mizeriei, într-un spital. DEMETRESCU, O. 156. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest. Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454. Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182. Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160. Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. II 115.

SFINȚI2, pers. 3 sfințește, vb. IV. Intranz. (Popular; despre soare și, în general, despre aștri) A asfinți, a apune.

SFINȚI1, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (În concepția religioasă creștină) A declara pe cineva (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit) trecut în rîndul sfinților; a consacra, a sanctifica. (Refl. pas.) Un roi de raze venind din ceriu a spus lăutarilor cum horesc îngerii cînd se sfințește un sfînt. EMINESCU, N. 29. 2. Tranz. (Popular) A preoți, a hirotonisi. Vreți pe ăsta să-l aveți, Că-i popă foarte isteț? – Numai ni-l blagoslovește Și-ntru popă ni-l sfințește! TEODORESCU, P. P. 263. 3. Tranz. (Bis.) A atrage harul divin asupra unor obiecte, prin rostire de rugăciuni; a face ca obiectele să dobîndească un caracter sacru. (Refl. pas.) Trebuie... să pună a se sfinți din nou biserica pîngărită. CARAGIALE, O. III 89. Cînd s-a sfințit paraclisul spitalului din Tîrgu-Neamțului... eu, împreună cu alți băieți, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica-vodă. CREANGĂ, A. 75. ◊ (Cu sensul religios pierdut) Omul sfințește locul, iar nu locul pe om, se spune pentru a arăta că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul de muncă. ◊ Fig. Frați buni ai frunzelor din codru... Sfințiți cu lacrimi și sudoare Țărîna plaiurilor noastre. GOGA, P. 10. 4. Tranz. Fig. A slăvi, a idealiza, a diviniza. Sînt sătul de-așa viață... Să sfințești cu mii de lacrimi un instinct atît de van Ce le-abate și la păsări de vreo două ori pe an? EMINESCU, O. I 155. 5. Refl. (Munt., mai ales în construcții negative) A-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele. Unul din ei... se hotărî să se ție de capul ciobănașului, să nu-l lase să se sfințească. ISPIRESCU, L. 249. Lasă-l, că nu se sfințește el cu mine, jupîne, îl pocăiesc eu. CARAGIALE, O. I 49. Dă-i, să nu se nărăvească, Nu-l lăsa să se sfințească. PANN, P. V. I 61.

ASFINȚIT s. n. 1. Faptul de a asfinți; timpul cînd apune soarele. ♦ Fig. Declin, sfîrșit. 2. Loc unde asfințește soarele; apus, vest.

ASFINȚIT n. 1) v. A ASFINȚI. 2) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; vest. 3) Timpul zilei când apune Soarele; apus. 4) fig. Partea cu care se termină sau se încheie ceva; declin; sfârșit. 5) Punct cardinal care corespunde acestei părți a orizontului; apus; vest; occident. 6) Spațiu geografic situat în această parte a orizontului; apus; vest; occident. /v. a asfinți

A SFINȚI ~esc tranz. 1) A trece în rândul sfinților; a ridica la rang de sfânt; a sanctifica. 2) (obiecte) A face să devină sacru prin săvârșirea unui ritual religios (rugăciuni, stropire cu agheasmă). 3) A trata cu dragoste și admirație exagerată; a venera. /<sl. sventiti

asfințit n. 1. apus: soarele acum cu mărire se pleacă cătr’ asfințit NEGR.; 2. fig. disparițiune treptată: privește fără spaimă l’al vieții asfințit AL.

Sâmți m. pl. Tr. numele celor 40 sfinți mucenici (9 Martie). [V. sânt}.

sfințì v. 1. a consacra: a sfinți o biserică; 2. a se sanctifica, a se face sfânt: sfințească-se numele tău! 3. a asfinți: până ce sfinția soarele CR.; 4. fam. a face după voia sau gândul cuiva: dă-i, să nu se nărăvească, nu-l lăsa să se sfințească PANN. [Pentru sensul 3, v. asfințì].

asfințít și (maĭ rar) sfințít n., pl. urĭ. Apus.

sfentésc, țésc, -țíe V. sfințesc, -ție.

1) sfințésc v. tr. (d. sfînt orĭ vsl. sventiti). Prefac în sfînt, santific, divinizez: a sfinți un martir. Consacrez, inaugurez pin sfeștanie: a sfinți o biserică. V. refl. Mă divinizez: sfințească-se numele tăŭ. Fam. Mă închin la biserică: ne-am sfințit și noĭ! Mă procopsesc, ajung în rîndu oamenilor: hoțu fură, dar tot nu se sfințește. Omu sfințește locu, omu harnic înfrumusețează orĭ-ce loc. – Vechĭ și osf- (vsl. osv-), sfintesc, sfențesc și sfentesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

asfințit s. n., pl. asfințituri

sfinți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințesc, 3 sg. sfințește, imperf. 1 sfințeam; conj. prez. 1 sg. să sfințesc, 3 să sfințească

!asfințit s. n., pl. asfințituri

sfinți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințesc, imperf. 3 sg. sfințea; conj. prez. 3 să sfințească

asfințit s. n., pl. asfințituri (și asfințite în loc. adv. pe ~)

sfinți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințesc, imperf. 3 sg. sfințea; conj. prez. 3 sg. și pl. sfințească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFINȚIT s. v. amurg, apus, asfințit, înserare, seară, vest.

SFINȚIT adj. amețit, băut, beat, cherchelit, hirotonisit, hirotonit, îmbătat, turmentat.

SFINȚIT adj. (BIS.) 1. canonizat, (livr.) sacrat, sanctificat. (Mucenic ~.) 2. târnosit. (Biserică ~.)

SFINȚIT adj. (BIS.) 1. canonizat, (livr.) sacrat, sanctificat. (Mucenic ~.) 2. tîrnosit. (Biserică ~.)

sfințit adj. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. HIROTONISIT. HIROTONIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.

sfințit s. v. AMURG. APUS. ASFINȚIT. ÎNSERARE. SEARĂ. VEST.

ASFINȚIT s. 1. v. apus. 2. v. înserare. 3. v. vest.

SFINȚI vb. (BIS.) 1. a canoniza, (livr.) a sacraliza, a sanctifica, (înv.) a sacra. (A ~ un mucenic.) 2. a consacra, a târnosi. (A ~ o biserică.) 3. (înv.) a potrebi. (A ~ sfintele daruri.)

SFINȚI vb. v. ameți, apune, asfinți, chercheli, coborî, consacra, consfinți, dispărea, fixa, hirotoni, hirotonisi, îmbălsăma, îmbăta, înmiresma, parfuma, pieri, pleca, popi, preoți, stabili, statornici, turmenta.

ASFINȚIT s. 1. apus, asfințire, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapăt, scăpătare, scăpătat. (~ soarelui.) 2. amurg, apus, înserare, seară, (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.) 3. apus, vest, (înv. și pop.) sfințit, (pop.) scăpătat, soare-apune, (înv. și reg.) scapăt, (reg.) scăpătiș. (Se îndreaptă către ~; punctul cardinal numit ~.)

sfinți vb. v. AMEȚI. APUNE. ASFINȚI. CHERCHELI. COBORÎ. CONSACRA. CONSFINȚI. DISPĂREA. FIXA. HIROTONI. HIROTONISI. ÎMBĂLSĂMA. ÎMBĂTA. ÎNMIRESMA. PARFUMA. PIERI. PLECA. POPI. PREOȚI. STABILI. STATORNICI. TURMENTA.

SFINȚI vb. (BIS.) 1. a canoniza, (livr.) a sacraliza, a sanctifica, (înv.) a sacra. (A ~ un mucenic.) 2. a consacra, a tîrnosi. (A ~ o biserică.) 3. (înv.) a potrebi. (A ~ sfintele daruri.)

Asfințit ≠ est, orient, răsărit

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Nicodim cel sfințit de la Tismana (†1406), sfânt cuvios, român de origine, n. în sudul Dunării, monah și apoi egumen al m-rii Hilander de la Athos. Trecând în Țara Românească, a întemeiat m-rile Vodița (1372) și Tismana (1374-1385), fiind organizatorul vieții monahale din țara noastră. A copiat și a decorat cu miniaturi un Tetraevanghel, azi în muzeul de artă din București. Este înmormântat la Tismana. Bis. îl sărbătorește la 26 decembrie.

Intrare: sfințit (adj.)
sfințit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfințit
  • sfințitul
  • sfințitu‑
  • sfinți
  • sfințita
plural
  • sfințiți
  • sfințiții
  • sfințite
  • sfințitele
genitiv-dativ singular
  • sfințit
  • sfințitului
  • sfințite
  • sfințitei
plural
  • sfințiți
  • sfințiților
  • sfințite
  • sfințitelor
vocativ singular
plural
svințit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sfințit (s.n.)
sfințit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfințit
  • sfințitul
  • sfințitu‑
plural
  • sfințite
  • sfințitele
genitiv-dativ singular
  • sfințit
  • sfințitului
plural
  • sfințite
  • sfințitelor
vocativ singular
plural
Intrare: asfințit
asfințit substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asfințit
  • asfințitul
  • asfințitu‑
plural
  • asfințituri
  • asfințiturile
genitiv-dativ singular
  • asfințit
  • asfințitului
plural
  • asfințituri
  • asfințiturilor
vocativ singular
plural
sfințit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfințit
  • sfințitul
  • sfințitu‑
plural
  • sfințite
  • sfințitele
genitiv-dativ singular
  • sfințit
  • sfințitului
plural
  • sfințite
  • sfințitelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asfințita
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
Intrare: sfinți (apune)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfinți
  • sfințire
  • sfințit
  • sfințitu‑
  • sfințind
  • sfințindu‑
singular plural
  • sfințește
  • sfințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfințesc
(să)
  • sfințesc
  • sfințeam
  • sfinții
  • sfințisem
a II-a (tu)
  • sfințești
(să)
  • sfințești
  • sfințeai
  • sfințiși
  • sfințiseși
a III-a (el, ea)
  • sfințește
(să)
  • sfințească
  • sfințea
  • sfinți
  • sfințise
plural I (noi)
  • sfințim
(să)
  • sfințim
  • sfințeam
  • sfințirăm
  • sfințiserăm
  • sfințisem
a II-a (voi)
  • sfințiți
(să)
  • sfințiți
  • sfințeați
  • sfințirăți
  • sfințiserăți
  • sfințiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfințesc
(să)
  • sfințească
  • sfințeau
  • sfinți
  • sfințiseră
Intrare: sfinți (bis.)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfinți
  • sfințire
  • sfințit
  • sfințitu‑
  • sfințind
  • sfințindu‑
singular plural
  • sfințește
  • sfințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfințesc
(să)
  • sfințesc
  • sfințeam
  • sfinții
  • sfințisem
a II-a (tu)
  • sfințești
(să)
  • sfințești
  • sfințeai
  • sfințiși
  • sfințiseși
a III-a (el, ea)
  • sfințește
(să)
  • sfințească
  • sfințea
  • sfinți
  • sfințise
plural I (noi)
  • sfințim
(să)
  • sfințim
  • sfințeam
  • sfințirăm
  • sfințiserăm
  • sfințisem
a II-a (voi)
  • sfințiți
(să)
  • sfințiți
  • sfințeați
  • sfințirăți
  • sfințiserăți
  • sfințiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfințesc
(să)
  • sfințească
  • sfințeau
  • sfinți
  • sfințiseră
sfenți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
svinți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfenti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfinti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sfenți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfințit, sfințiadjectiv

(termen) bisericesc
  • 1. Asupra căruia a fost efectuat un ritual pentru a-i da un caracter sacru. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Apă sfințită. DLRLC
  • 2. Epitet de onoare dat clericilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote (Uneori precedat de «prea» sau de «înalt prea») Înalt preasfințitul părinte. DLRLC
etimologie:

sfințit, sfințitesubstantiv neutru

  • 1. popular (la) plural cu valoare de singular Trecerea unui astru dincolo de orizont; momentul când astrul apune; locul unde apune. DLRLC
    • format_quote Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite. COȘBUC, P. II 127. DLRLC
    • format_quote Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră sfințit. RETEGANUL, P. IV 21. DLRLC
    • format_quote Într-una din zile, cam după sfințitul soarelui... ieși balaurul din groapă și se îndreptă către voinicii care dormeau pe lîngă foc. ISPIRESCU, L. 200. DLRLC

asfințit, asfințiturisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a asfinți DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: asfințire antonime: răsărit
    • format_quote Ultima rămășiță a asfințitului se topea ca un jăratic mort îndărătul zării largi și scunde. DUMITRIU, N. 259. DLRLC
    • format_quote figurat Caii ceilalți stătură din ronțăit, își frămîntau glodul sub picioare, întorceau spre calul cîrnului cîte un ochi plin de un asfințit roșu. CAMILAR, N. II 322. DLRLC
    • 1.1. figurat Declin, decădere, sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Către asfințitul zilelor acest titan intelectual [Bolintineanu]... sfîrșește pe scîndurile mizeriei, într-un spital. DEMETRESCU, O. 156. DLRLC
  • 2. Timpul, momentul când apune Soarele. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cînd se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. DLRLC
    • format_quote Am început a mă scălda în ticnă, pînă pe la asfințitul soarelui. CREANGĂ, A. 61. DLRLC
    • format_quote Este sara-n asfințit Și noaptea o să-nceapă. EMINESCU, O. I 179. DLRLC
    • format_quote Pasări, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare Strîngînd ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, P. I 237. DLRLC
  • 3. Locul unde asfințește Soarele. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Soarele apăruse abia acum spre asfințit, aruncîndu-și peste cîmpie țesătura razelor roșietice și prelungi. MIHALE, O. 454. DLRLC
    • format_quote Dincolo de apă, pe colinele dinspre asfințit, se întind ogoarele Mălurenilor. SADOVEANU, M. C. 182. DLRLC
    • format_quote Cerul asfințitului se umplu, emoționant, cu trupul Ceahlăului. IBRĂILEANU, A. 160. DLRLC
    • format_quote Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. VLAHUȚĂ, O. A. II 115. DLRLC
etimologie:
  • vezi asfinți DEX '98 DEX '09

sfinți, sfințescverb

sfinți, sfințescverb

  • 1. tranzitiv (termen) bisericesc A trece pe cineva în rândul sfinților. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Un roi de raze venind din ceriu a spus lăutarilor cum horesc îngerii cînd se sfințește un sfînt. EMINESCU, N. 29. DLRLC
  • 2. tranzitiv (termen) bisericesc A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. DEX '09 DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Trebuie... să pună a se sfinți din nou biserica pîngărită. CARAGIALE, O. III 89. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Cînd s-a sfințit paraclisul spitalului din Tîrgu-Neamțului... eu, împreună cu alți băieți, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica-vodă. CREANGĂ, A. 75. DLRLC
    • format_quote figurat Frați buni ai frunzelor din codru... Sfințiți cu lacrimi și sudoare Țărîna plaiurilor noastre. GOGA, P. 10. DLRLC
    • chat_bubble Omul sfințește locul, iar nu locul pe om, se spune pentru a arăta că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul de muncă. DLRLC
  • 3. tranzitiv A târnosi (o biserică). DEX '09 DEX '98
    sinonime: târnosi
  • 4. tranzitiv popular A hirotonisi un preot. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vreți pe ăsta să-l aveți, Că-i popă foarte isteț? – Numai ni-l blagoslovește Și-ntru popă ni-l sfințește! TEODORESCU, P. P. 263. DLRLC
  • 5. tranzitiv Cinsti, diviniza, idealiza, respecta, slăvi, venera. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Sînt sătul de-așa viață... Să sfințești cu mii de lacrimi un instinct atît de van Ce le-abate și la păsări de vreo două ori pe an? EMINESCU, O. I 155. DLRLC
  • 6. reflexiv regional A face ce vrea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unul din ei... se hotărî să se ție de capul ciobănașului, să nu-l lase să se sfințească. ISPIRESCU, L. 249. DLRLC
    • format_quote Lasă-l, că nu se sfințește el cu mine, jupîne, îl pocăiesc eu. CARAGIALE, O. I 49. DLRLC
    • format_quote Dă-i, să nu se nărăvească, Nu-l lăsa să se sfințească. PANN, P. V. I 61. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.