SFINȚIRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți și rezultatul ei. ◊ (Bis.) Ritual menit să confere unor lucruri un caracter sacru. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți¹.

sfințire¹ sf [At: PSALT, 147 / V: (înv) sfen~ / Pl: (rar) ~ri / E: sfinți¹] 1 Trecere în rândul sfinților (10) Si: sanctificare, canonizare, (înv) sacrare. 2 (Pex) Revărsare a harului divin asupra cuiva Si: binecuvântare, blagoslovie, (înv) urare. 3-4 (Rar) Hirotonisire (1-2). 5 (Bis) Venerare. 6 (Îvr) Onoare. 7 Dobândire a harului divin (prin diverse practici religioase) Si: (rar) sfințit¹, (înv) sfințitură (1), sânțire. 8 Inaugurare a unei biserici sau mănăstiri printr-un anumit ritual Si: consacrare, târnosire, (înv) sfințenie (14), obnovlenie, târnoseală¹, târnosanie, târnositură. 9 (Îvr) Consacrare (6). 10 (Îvr) Încoronare. 11 (Înv) Biserică (1). 12 (Îvr; csnp) Sfânt (10). 13 (Înv; art; adesea urmat de un aps sau de un ppr) Sfinție (7). corectat(ă)

SFINȚIRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a (se) sfinți¹ și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Consfințire, consacrare. – V. sfinți¹.

SFINȚIRE, sfințiri, s. f. Acțiunea de a sfinți. Cîte tîrnosiri și sfințiri de biserici... CREANGĂ, A. 74. ♦ Consfințire, consacrare. Dreptul la muncă este condiția și rezultatul slobozeniei, exercițiul muncii este sfințirea și practica egalității. KOGĂLNICEANU, S. A. 79.

SFINȚI, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.

sfenți v vz sfinți¹

sfențire sf vz sfințire¹

sfinti v vz sfinți¹ corectat(ă)

sfinți¹ [At: COD. VOR.² 77^V/13 / V: ~nti, sfen~, svi~ / Pzi: ~țesc / E: slv свѧтити] 1 vt (În religia creștină; c. i. oameni) A trece în rândul sfinților (10) Si: a sanctifica (1), a canoniza, (înv) a sacra. 2 vt (Pex) A revărsa harul divin asupra cuiva Si: a binecuvânta, a blagoslovi, (înv) a ura. 3-4 vt (Rar) A hirotonisi (1-2). 5 vt (Înv) A trăi după prescripțiile bisericii. 6 vt (Înv) A duce o viață de sfânt (10). 7 vt (Bis) A venera. 8 vt (Rar) A încorona. 9 vt (C. i. obiecte) A face să dobândească harul divin (prin diverse ritualuri religioase) Si: (înv) a potrebi. 10 vt (Fig) A da preț. 11 vt (Fig) A purifica. 12 vt (C. i. biserici, mănăstiri) A inaugura printr-un anumit ritual Si: a consacra, (asr) a târnosi¹. 13 vt (Pop; c. i. o slujbă religioasă, mai ales o liturghie) A oficia (1). 14 vr (Fam; d. oameni) A se închina la biserică. 15 vt (Înv) A aproba (2). 16 vt (Reg) A îmbăta (de miros). 17 vr (Pop; dep) A se manifesta, a acționa etc. numai după bunul plac. 18 vt (Reg) A pocni.

svinți v vz sfinți¹

SFINȚI, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.

SFINȚI², pers. 3 sfințește, vb. IV. Intranz. (Popular; despre soare și, în general, despre aștri) A asfinți, a apune.

SFINȚI¹, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (În concepția religioasă creștină) A declara pe cineva (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit) trecut în rîndul sfinților; a consacra, a sanctifica. (Refl. pas.) Un roi de raze venind din ceriu a spus lăutarilor cum horesc îngerii cînd se sfințește un sfînt. EMINESCU, N. 29. 2. Tranz. (Popular) A preoți, a hirotonisi. Vreți pe ăsta să-l aveți, Că-i popă foarte isteț? – Numai ni-l blagoslovește Și-ntru popă ni-l sfințește! TEODORESCU, P. P. 263. 3. Tranz. (Bis.) A atrage harul divin asupra unor obiecte, prin rostire de rugăciuni; a face ca obiectele să dobîndească un caracter sacru. (Refl. pas.) Trebuie... să pună a se sfinți din nou biserica pîngărită. CARAGIALE, O. III 89. Cînd s-a sfințit paraclisul spitalului din Tîrgu-Neamțului... eu, împreună cu alți băieți, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica-vodă. CREANGĂ, A. 75. ◊ (Cu sensul religios pierdut) Omul sfințește locul, iar nu locul pe om, se spune pentru a arăta că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul de muncă. ◊ Fig. Frați buni ai frunzelor din codru... Sfințiți cu lacrimi și sudoare Țărîna plaiurilor noastre. GOGA, P. 10. 4. Tranz. Fig. A slăvi, a idealiza, a diviniza. Sînt sătul de-așa viață... Să sfințești cu mii de lacrimi un instinct atît de van Ce le-abate și la păsări de vreo două ori pe an? EMINESCU, O. I 155. 5. Refl. (Munt., mai ales în construcții negative) A-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele. Unul din ei... se hotărî să se ție de capul ciobănașului, să nu-l lase să se sfințească. ISPIRESCU, L. 249. Lasă-l, că nu se sfințește el cu mine, jupîne, îl pocăiesc eu. CARAGIALE, O. I 49. Dă-i, să nu se nărăvească, Nu-l lăsa să se sfințească. PANN, P. V. I 61.

A SFINȚI ~esc tranz. 1) A trece în rândul sfinților; a ridica la rang de sfânt; a sanctifica. 2) (obiecte) A face să devină sacru prin săvârșirea unui ritual religios (rugăciuni, stropire cu agheasmă). 3) A trata cu dragoste și admirație exagerată; a venera. /<sl. sventiti

Sâmți m. pl. Tr. numele celor 40 sfinți mucenici (9 Martie). [V. sânt}.

sfințì v. 1. a consacra: a sfinți o biserică; 2. a se sanctifica, a se face sfânt: sfințească-se numele tău! 3. a asfinți: până ce sfinția soarele CR.; 4. fam. a face după voia sau gândul cuiva: dă-i, să nu se nărăvească, nu-l lăsa să se sfințească PANN. [Pentru sensul 3, v. asfințì].

sfentésc, țésc, -țíe V. sfințesc, -ție.

sfintésc V. sfințesc.

1) sfințésc v. tr. (d. sfînt orĭ vsl. sventiti). Prefac în sfînt, santific, divinizez: a sfinți un martir. Consacrez, inaugurez pin sfeștanie: a sfinți o biserică. V. refl. Mă divinizez: sfințească-se numele tăŭ. Fam. Mă închin la biserică: ne-am sfințit și noĭ! Mă procopsesc, ajung în rîndu oamenilor: hoțu fură, dar tot nu se sfințește. Omu sfințește locu, omu harnic înfrumusețează orĭ-ce loc. – Vechĭ și osf- (vsl. osv-), sfintesc, sfențesc și sfentesc.

sfințire s. f., g.-d. art. sfințirii; pl. sfințiri

sfințire s. f., g.-d. art. sfințirii; pl. sfințiri

sfințire s. f., g.-d. art. sfințirii; pl. sfințiri

sfinți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințesc, 3 sg. sfințește, imperf. 1 sfințeam; conj. prez. 1 sg. să sfințesc, 3 să sfințească

sfinți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințesc, imperf. 3 sg. sfințea; conj. prez. 3 să sfințească

sfinți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințesc, imperf. 3 sg. sfințea; conj. prez. 3 sg. și pl. sfințească

sfințesc, -țeam 1 imp.

SFINȚIRE s. v. amurg, apus, asfințit, biserică, casa domnului, consacrare, consfințire, fixare, hirotonie, hirotonire, hirotonisire, înserare, seară, stabilire, statornicire.

SFINȚIRE s. (BIS.) 1. canonizare, (livr.) sacralizare, sacralizație, sanctificare, (înv.) sacrare, sanctificație. (~ unui martir.) 2. consacrare, sfeștanie, târnoseală, târnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, târnosanie, târnositură. (~ unei biserici.)

SFINȚIRE s. (BIS.) 1. canonizare, (livr.) sanctificare, (înv.) sacrare, sanctificație. (~ a unui martir.) 2. consacrare, sfeștanie, tîrnoseală, tîrnosire, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, tîrnosanie, tîrnositură. (~ a unei biserici.)

sfințire s. v. AMURG. APUS. ASFINȚIT. BISERICĂ. CASA DOMNULUI. CONSACRARE. CONSFINȚIRE. FIXARE. HIROTONIE. HIROTONIRE. HIROTONISIRE. ÎNSERARE. SEARĂ. STABILIRE. STATORNICIRE.

SFINȚI vb. (BIS.) 1. a canoniza, (livr.) a sacraliza, a sanctifica, (înv.) a sacra. (A ~ un mucenic.) 2. a consacra, a târnosi. (A ~ o biserică.) 3. (înv.) a potrebi. (A ~ sfintele daruri.)

SFINȚI vb. v. ameți, apune, asfinți, chercheli, coborî, consacra, consfinți, dispărea, fixa, hirotoni, hirotonisi, îmbălsăma, îmbăta, înmiresma, parfuma, pieri, pleca, popi, preoți, stabili, statornici, turmenta.

sfinți vb. v. AMEȚI. APUNE. ASFINȚI. CHERCHELI. COBORÎ. CONSACRA. CONSFINȚI. DISPĂREA. FIXA. HIROTONI. HIROTONISI. ÎMBĂLSĂMA. ÎMBĂTA. ÎNMIRESMA. PARFUMA. PIERI. PLECA. POPI. PREOȚI. STABILI. STATORNICI. TURMENTA.

SFINȚI vb. (BIS.) 1. a canoniza, (livr.) a sacraliza, a sanctifica, (înv.) a sacra. (A ~ un mucenic.) 2. a consacra, a tîrnosi. (A ~ o biserică.) 3. (înv.) a potrebi. (A ~ sfintele daruri.)