SCHINGIUIT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, stâlcit. – V. schingiui.

schingiuit², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 266 / Pl: ~iți, ~e / E: schingiui] 1 (D. ființe; adesea prin lărgirea sensului ori prin exagerare) Torturat² (1). 2 (Fig; d cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat sau scris, reprodus greșit Si: (rar) schimonosit (5), (reg) scâlciat, stâlcit. corectat(ă)

schingiuit¹ sn [At: DM / Pl: ? / E: schingiui] (Rar) Torturare.

SCHINGIUIT², -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care a fost supus la (mari) suferințe fizice; chinuit, torturat. 2. Fig. (Despre cuvinte, limbă, vorbire etc.) Pronunțat, scris sau reprodus incorect; deformat, schimonosit. – V. schingiui.

SCHINGIUIT, -Ă, schingiuiți, -te, adj. 1. Chinuit, muncit, torturat, bătut. ◊ Fig. Dintr-o crîșmă deschisă s-auzea o vioară schingiuită. EMINESCU, N. 34. 2. Stîlcit, scîlciat, pocit. Frumoasa noastră limbă, căznită și schingiuită astfel. NEGRUZZI, S. I 266.

SCHINGIUI, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ Fig. A deforma, a stâlci, a poci cuvintele, limba etc. – Schingi + suf. -ui.

scăngiui v vz schingiui

schingiui vt [At: URICARIUL, IV, 69/5 / V: (reg) ~gui, scăn~, șc~ / Pzi: ~esc, (rar) schingiui / E: schingi¹ + -ui] 1 (Fșa) A supune la (mari) suferințe fizice, la chinuri, la cazne trupești Si: a chinui, a tortura, (îvp) a căzni, a munci, (îrg) a pedepsi, (înv) a pătui², a tescui, (reg) a negăti. 2 (Fig) A pronunța sau a scrie, a reproduce incorect Si: a deforma (10), a denatura (2), (îrg) a schimonosi (3), a scâlcia, a stâlci.

schingui v vz schingiui

șchingiui v vz schingiui

SCHINGIUI, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferințe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ A deforma, a stâlci, a poci. A schingiui limba. – Schingi + suf. -ui.

SCHINGIUI, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A bate rău, a maltrata, a chinui, a tortura; (învechit) a supune la cazne. Acu nu le mai ajunge că ne schingiuiesc pe noi, încep să ne oropsească și copilașii. REBREANU, R. II 38. Au tăbărît cu toții pe dînsul și l-au schingiuit. CREANGĂ, P. 60.

A SCHINGIUI ~esc tranz. 1) A supune unor chinuri (fizice sau morale) groaznice; a tortura. 2) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci. [Sil. schin-giu-i] /schingi + suf. ~ui

schingiuì v. Mold. a tortura: au tăbărît cu toții pe dânsul și l’au schingiuit după placul lor CR.

schingĭuĭésc v. tr. (d. schingĭ, ca și ngr. skendzevo [scris skentz-], id.). Chinuĭesc, căznesc, torturez. – Și -guĭesc (Munt.). Rar și șch-.

șchingĭuĭésc, V. schingĭuĭesc.

schingiuit s. n.

*schingiuit s. n.

schingiuit s. n.

schingiuit adj. m., pl. schingiuiți; f. sg. schingiuită, pl. schingiuite

schingiui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiesc, 3 sg. schingiuiește, imperf. 1 schingiuiam; conj. prez. 1 sg. să schingiuiesc, 3 să schingiuiască

schingiui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiesc, imperf. 3 sg. schingiuia; conj. prez. 3 să schingiuiască

schingiui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiesc, imperf. 3 sg. schingiuia; conj. prez. 3 sg. și pl. schingiuiască

schingiui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schingiuiesc, conj. schingiuiască)

schingiuesc, -giuiască 3 conj., -giuiam 1 imp.

SCHINGIUIT s. v. tortură.

SCHINGIUIT adj. v. torturat.

SCHINGIUIT adj. v. deformat, denaturat, pocit, schimonosit, scâlciat, stâlcit, stricat, stropșit.

SCHINGIUIT s. calvar, canon, caznă, chin, durere, patimă, schingiuire, suferință, supliciu, tortură, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi. strădanie, strînsoare, trudnicie. (Supus la ~ crîncene.)

schingiuit adj. v. DEFORMAT. DENATURAT. POCIT. SCHIMONOSIT. SCÎLCIAT. STÎLCIT. STRICAT. STROPȘIT.

SCHINGIUIT adj. chinuit, torturat, (înv. și pop.) căznit, (înv. și reg.) pătimaș, (înv.) muncit, pătimitor, pățit. (Om ~.)

SCHINGIUI vb. v. deforma, denatura, poci, schimonosi, scâlcia, stâlci, stropși.

SCHINGIUI vb. v. tortura.

schingiui vb. v. DEFORMA. DENATURA. POCI. SCHIMONOSI. SCÎLCIA. STÎLCI. STROPȘI.

SCHINGIUI vb. a canoni, a căzni, a chinul, a munci, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.)