sănișoară sf [At: LB / V: (reg) ~șor sm, ~icioară, ~icior sm, ~năcio~, sanicio~, sanicior sm, sâncio~, sânicior sm, sân~ / Pl: ~re / E: ns cf lat sanicula] Plantă erbacee perenă din familia umbeliferelor, cu tulpina dreaptă cu frunze bazale palmate-lobate, cu flori mici albe-roșietice, grupate în capitule globuloase care formează o umbelă neregulată, cu fructe mici achene acoperite cu spini lungi, care crește prin păduri umbroase și umede și se folosește în medicina populară Si: buruiană-de-dambla, cinci-foi(-mari), iarba-frântului, sarponel (Sanicula europaea).

sanicioară sf vz sănișoară

sanicior sm vz sănișoară

sănăcioară sf vz sănișoară

sănicioară sf vz sănișoară

sănicior sm vz sănișoară

sănișor sm vz sănișoară

sânicioară^[1] sf vz sănișoară

sânicior sm vz sănișoară

sânișoară sf vz sănișoară

SĂNICIOARĂ, sănicioare, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dințate și flori mici albe-roșietice, reunite în capitule globuloase; crește prin pădurile de la munte (Sanicula europaea).

sănicioară f. plantă medicinală (Sanicula europaea). [Formațiune cărturărească după lat. SANICULA].

sănicĭoáră și -șoáră f., pl. e (stricat d. botaniștĭ d. lat. sanicula, dim. d. sanus sănătos, de unde și ung. szánicor. Curat rom. i s’ar fi putut zice sănătoșică. V. sărpun). Trans. Cincĭ foĭ. V. cincĭ.

sănișoară (plantă) s. f., g.-d. art. sănișoarei; pl. sănișoare

sănișoară (plantă) s. f., g.-d. art. sănișoarei; pl. sănișoare

sănișoară s. f., g.-d. art. sănișoarei; pl. sănișoare

SĂNIȘOARĂ s. (BOT.; Sanicula europaea) (reg.) omag, șarponel, buruiană-de-dambla, cinci-foi, cinci-foi-mari, iarba-frântului, iarba-sasului.

SĂNIȘOARĂ s. (BOT.; Sanicula europaea) (reg.) omag, șarponel, buruiană-de-dambla, cinci-foi, cinci-foi-mari, iarba-frîntului, iarba-sasului.

SĂNIȘOÁRĂ (SĂNICIOÁRĂ) s. f. Plantă erbacee perenă din familia umbeliferelor, înaltă de 30-40 cm, cu frunzele bazale palmat-lobate și flori mici, alb-roșietice (Sanicula europaea). Este răspândită în Europa, Asia, America de Nord.