15 definiții pentru rugător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUGĂTOR, -OARE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

RUGĂTOR, -OARE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. – Ruga + suf. -ător.

rugător, ~oare [At: PSALT. 130 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: ruga + -{ă)tor] 1-2 a, av (Într-un mod) plin de rugăminți (1) Vz rugat2 (5). 3-4 smf, a (Persoană) care se roagă (6). 5 smf Creștin (1). 6 a (Reg; d. intervale de timp) în care se face rugăciune (2). 7 sm (Înv) Sol.

RUGĂTOR, -OARE, rugători, -oare, adj. Care exprimă o rugăminte, care cere cu umilință, care se roagă. Cîteva glasuri rugătoare se auziră îngînînd în clasă. BASSARABESCU, V. 3. Și-i închina astfel vorbe rugătoare. ALECSANDRI, P. II 132. ◊ Fig. Glasuri de clopote-n turn Își plîng rugătorul lor cîntec. COȘBUC, P. II 61. Întind copacii brațe uscate, rugătoare. ALECSANDRI, P. III 242. ◊ (Adverbial) Îl trase iar de mînecă și-l privi rugător, ca o biată muiere bătrînă și slabă ce era. DUMITRIU, N. 158.

RUGĂTOR1 adv. Cu rugăminte. A privi ~. /a ruga + suf. ~ător

RUGĂTOR2 ~oare (~ori, ~oare) Care exprimă rugăminte; implorator. Ton ~. /a ruga + suf. ~ător

rugător a. care se roagă: o voce rugătoare.

rugătór, -oáre adj. (d. rog). Care cere cu umilință: o voce rugătoare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rugător adj. m., pl. rugători; f. sg. și pl. rugătoare

rugător adj. m., pl. rugători; f. sg. și pl. rugătoare

rugător adj. m., pl. rugători; f. sg. și pl. rugătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RUGĂTOR s. v. delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, sol, trimis.

RUGĂTOR adj. implorator, (pop.) rugat. (Cu glas ~.)

rugător s. v. DELEGAT. EMISAR. ÎMPUTERNICIT. MESAGER. REPREZENTANT. SOL. TRIMIS.

Intrare: rugător
rugător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rugător
  • rugătorul
  • rugătoru‑
  • rugătoare
  • rugătoarea
plural
  • rugători
  • rugătorii
  • rugătoare
  • rugătoarele
genitiv-dativ singular
  • rugător
  • rugătorului
  • rugătoare
  • rugătoarei
plural
  • rugători
  • rugătorilor
  • rugătoare
  • rugătoarelor
vocativ singular
plural
rugătoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rugător, rugătoareadjectiv

  • 1. adesea adverbial Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cîteva glasuri rugătoare se auziră îngînînd în clasă. BASSARABESCU, V. 3. DLRLC
    • format_quote Și-i închina astfel vorbe rugătoare. ALECSANDRI, P. II 132. DLRLC
    • format_quote figurat Glasuri de clopote-n turn Își plîng rugătorul lor cîntec. COȘBUC, P. II 61. DLRLC
    • format_quote figurat Întind copacii brațe uscate, rugătoare. ALECSANDRI, P. III 242. DLRLC
    • format_quote Îl trase iar de mînecă și-l privi rugător, ca o biată muiere bătrînă și slabă ce era. DUMITRIU, N. 158. DLRLC
etimologie:
  • Ruga + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.