2 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂTĂCIRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci.Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci.

RĂTĂCIRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci.Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci.

rătăcire sf [At: CORESI, EV. 174 / Pl: ~ri / E: rătăci] 1 Pierdere a drumului bun Si: răsărire2 (1). 2 Confundare a direcției de urmat. 3 Hoinărire. 4 (Fig; înv) Abatere de la o normă (religioasă) Si: păcat. 5 (Fig) Dezorientare (1). 6 (Fig) Greșeală (2). 7 (Fig) Întunecare a minții. 8 (Fig) Pierdere a facultăților mintale. 9 (Fig; rar) Deformare (12).

RĂTĂCIRE, rătăciri, s. f. 1. Faptul de a (se) rătăci; pierderea drumului bun. Asculta cu luare-aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Tîrziu băgă de seamă rătăcirea și... începu să alerge pe coastă înapoi. AGÎRBICEANU, S. P. 19. Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet. IBRĂILEANU, S. 5. ♦ Fig. Întunecare a minții; nebunie. El însuși, în epoca rătăcirii, lăsîndu-se în voia unei amare fantezii, se declara urmaș al lui Utungi Emin-aga. CĂLINESCU, E. 6. 2. Fig. Greșeală, eroare. Rătăcirea lui cuconu Toderaș [titlu]. SADOVEANU, O. III 609. Aceste greșele nu sînt nimică pe lîngă altă rătăcire mai mare. ARHIVA R. I 94. Cumplita-mi rătăcire ți-e cunoscută poate. ALEXANDRESCU, M. 155.

RĂTĂCIRE ~i f. 1) v. A RĂTĂCI și A SE RĂTĂCI. 2) fig. Încălcare conștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; viziune greșită; greșeală; eroare. 3) pop. Stare a unei persoane demente; nebunie; demență. /v. a (se) rătăci

rătăcire f. acțiunea de a (se) rătăci și rezultatul ei: 1. umblet fără căpătâiu; 2. turburarea minții; 3. părere falșă, eroare; 4. pl. apucături destrăbălate.

rătăcíre f. Acțiunea de a saŭ de a te rătăci. Mers orĭ călătorie pe departe și cu multe ocolurĭ din cauza perderiĭ drumuluĭ: rătăcirile luĭ Ulise. Colindare, umblet fără căpătîĭ, vagabondaj, haĭmanalîc: rătăcirile neamuluĭ jidănesc. Fig. Eroare, aberațiune, părere falsă: ce spuĭ tu e o rătăcire, fugițĭ de rătăcirile francmasonilor! Întunecare, turbare: rătăcirea mințiĭ.

RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

rătăci [At: PSALT. HUR. 10773 / S și: ret~ / Pzi: ~ăcesc / E: nct] 1-2 vri A pierde drumul Si: (înv) a răsări2 (1). 3-4 vri A greși direcția. 5 vi A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să ajungă la țintă. 6 vr (Udp „de”) A se pierde de cineva. 7 vt (Îvr) A împrăștia. 8 vi A umbla umbla dintr-un loc în altul fără țintă Si: a hoinări. 9 vi A străbate un ținut în lung și în lat, neavând o așezare statornică Si: a pribegi. 10 vr A se așeza într-un loc străin Si: a se pripăși. 11 vr A se abate din drum. 12 vt A pierde ceva, nemaiștiind în ce loc a fost pus. 13 vt A nu ști unde se găsește cineva. 14-15 vri A ajunge într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se găsească. 16 vi (Fig; îrg) A se abate de la o normă (religioasă) Si: a păcătui. 17 vr (Fig) A comite o eroare. 18 vr (Fig) A-și pierde controlul, judecata Si: a se zăpăci. 19 vr (Fig) A-și pierde mințile. 20 vt (Fig) A scoate (pe cineva) din minți. 21 vt (Fig; d. privire) A se muta dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță etc. 22 vt (Fig; d. privire) A se fixa în gol.

RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a se abate (din drumul bun). M-a trimis logofătul Beașcă să aduc trei coșuri goale dă la cramă și m-am rătăcit pă potecile astea dîn vie, că toate-s la fel. CAMIL PETRESCU, O. I 29. Necunoscînd pe nime și umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, O. A. 180. M-am rătăcit de vreo șepte ori de cînd am plecat de acasă. ALECSANDRI, T. I 397. ◊ Intranz. Fig. De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Tranz. (Cu complementul «drumul») Rătăciseră drumul și nu-l mai găsiră, decît o dată cu Argeșul. GALACTION, O. I 278. Cine să fie?... Ia eu, om bun, dragă jupîneasă; am rătăcit drumul și m-a apucat noaptea. HOGAȘ, M. N. 77. Cine a rătăcit drumul e bucuros și de cărare.Intranz. A umbla de ici-colo căutînd drumul, încercînd să iasă la liman, să ajungă la țintă. După uciderea lui Andrei [Bathori], săcuii se apucară a căuta, prin păduri și prin strîmtori, pe nobilii care umblau rătăcind prin întuneric. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se pierde de cineva; a se răzleți. Copilul s-a rătăcit de părinți.Intranz. Mergînd ei tot așa laolaltă, pentru că se temea să nu rătăcească unul de altul, începură de la o vreme parcă a cunoaște ceva locul. SBIERA, P. 68. 2. Intranz. A umbla de colo pînă colo, fără țintă precisă; a hoinări, a colinda. Petre, cu același glas hotărît, cărăbăni pe toți țăranii care mai rătăceau prin casă. REBREANU, R. II 202. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. EMINESCU, O. I 209. Căruța... înaintează încetinel și rătăcește fără de țel. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Fig. Gîndurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. REBREANU, R. I 45. La orele acele, Cînd ochiul rătăcește, primblîndu-se prin stele. ALECSANDRI, P. I 133. ♦ A străbate un ținut în lung și în lat, neavînd o așezare statornică nicăieri; a pribegi. A rătăcit așa mult, ferindu-se ca o fiară sălbatică, domnitorul Moldovei. SADOVEANU, O. VII 179. Însumi cu lipsa mă lupt, rătăcind prin pustiuri străine. COȘBUC, AE. 20. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se pripăși, a se aciua. Drept este ca munca noastră să ne folosească nouă... De aceea m-am rătăcit eu aici. SADOVEANU, P. M. 30. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva, a pierde. Rătăcea maică-mea cheile. HOGAȘ, DR. II 151. Am rătăcit scrisoarea. CARAGIALE, M. 157. Ciobanii Rătăcit-au cîrlanii. ALECSANDRI, P. P. 59. ♦ Refl. A ajunge într-un loc la care nu se gîndea nimeni. Cum s-a rătăcit pe aici! Și eu înnebunisem căutînd-o. Credeam că mi-a furat-o. BASSARABESCU, V. 43.

A RĂTĂCI ~esc 1. intranz. 1) A umbla căutând drumul. 2) A merge din loc în loc fără un scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 2. tranz. 1) (obiecte) A încurca printre altele de același fel, neștiind unde se află. ~ o carte. 2) A merge pe o altă cale decât cea dorită; a nu găsi calea dorită. /cf. lat. erraticus

A SE RĂTĂCI mă ~esc intranz. 1) A pierde drumul, îndreptându-se în altă direcție. S-a ~it în pădure. 2) A se pierde, îndepărtându-se (de cineva). 3) fig. A se abate de la calea cea dreaptă. /cf. lat. erraticus

rătăcì v. 1. a pierde drumul drept, a umbla încoace și încolo; 2. a pierde în genere: și-a rătăcit cărțile; 3. fig. a înșela, a turbura: această nenorocire i-a rătăcit mințile. [Tras din lat. ERRATICUS, rătăcitor].

rătăcésc v. intr. (d. lat. erráticus, eratic, rătăcitor, de unde s’a făcut *ratec, rătăcesc). Perd drumu: s’a dus pin pădure și a rătăcit. Perd drumu și umblu căutîndu-l: Ulise a rătăcit doŭă zecĭ de anĭ pe mare. Colind, umblu mult pin locurĭ depărtate: a rătăcit pin străinĭ, acest om a rătăcit pin toată lumea. V. tr. Perd drumu: copiiĭ aŭ rătăcit drumu. Perd pintre alte locurĭ: mĭ-am rătăcit bagajele pin gară. Fig. Duc pe căĭ rele, înșel cu ideĭ false: demagogiĭ rătăcesc tinerimea. Întunec, turbur: mizeria ĭ-a rătăcit mințile. V. refl. Mă perd pin mulțime (pin întuneric, pin pădure): copiiĭ s’aŭ rătăcit pin pădure. Mă perd depărtîndu-mă orĭ amestecîndu-mă cu alte lucrurĭ: copiiĭ s’aŭ rătăcit de părințiĭ lor pin mulțime, mi s’aŭ rătăcit scrisorile.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rătăcire s. f., g.-d. art. rătăcirii; pl. rătăciri

rătăcire s. f., g.-d. art. rătăcirii; pl. rătăciri

rătăcire s. f., g.-d. art. rătăcirii; pl. rătăciri

rătăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcesc, 3 sg. rătăcește, imperf. 1 rătăceam; conj. prez. 1 sg. să rătăcesc, 3 să rătăcească

rătăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcesc, imperf. 3 sg. rătăcea; conj. prez. 3 să rătăcească

rătăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcesc, imperf. 3 sg. rătăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. rătăcească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂTĂCIRE s. v. abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, demență, eroare, greșeală, nebunie, păcat, sminteală, smintire, țicneală, vină, vinovăție.

RĂTĂCIRE s. 1. v. hoinăreală. *2. (fig.) întunecare, orbire. (A avut o clipă de ~.)

RĂTĂCIRE s. 1. colindare, cutreierare, hoinăreală. (O ~ fără un țel precis.) 2.* (fig.) întunecare, orbire. (A avut o clipă de ~.)

rătăcire s. v. ABATERE. ALIENARE. ALIENAȚIE. BOALĂ MINTALĂ. CULPABILITATE. CULPĂ. DEMENȚĂ. EROARE. GREȘEALĂ. NEBUNIE. PĂCAT. SMINTEALĂ. SMINTIRE. ȚICNEALĂ. VINĂ. VINOVĂȚIE.

RĂTĂCI vb. v. aciua, cuibări, oploși, pripăși.

RĂTĂCI vb. 1. a greși, a încurca, a pierde. (A ~ poteca.) 2. a greși, (înv.) a sminti. (A ~ drumul spre casă.) 3. a se pierde, (reg.) a se zăhătui, a se zărăsti. (S-a ~ în pădure.) 4. v. răzleți. 5. v. pierde. 6. v. hoinări. 7. v. hoinări.

RĂTĂCI vb. 1. a încurca, a pierde. (A ~ poteca.) 2. a greși, (înv.) a sminti. (A ~ drumul spre casă.) 3. a se pierde, (reg.) a se zăhătui, a se zărăsti. (S-a ~ în pădure.) 4. a se pierde, a se răzleți, a se răzni. (Oaia s-a ~ de turmă.) 5. a pierde, (reg.) a prăpădi. (A ~ un obiect.) 6. a hoinări, a pribegi, a vagabonda, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 7. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a umbla, a vagabonda, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~ ?) erată

rătăci vb. v. ACIUA. CUIBĂRI. OPLOȘI. PRIPĂȘI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rătăci (rătăcesc, rătăcit), vb.1. A pierde; a răzleți. – 2. A greși drumul, a se abate din cale. – 3. A înstrăina, a aliena. – 4. A hoinări, a vagabonda. Origine îndoielnică, dar probabil expresivă, cum o arată suf. -ci. Trebuie să țină de familia expresivă a lui răcan, cf. rătăcanie. Der. din lat. errātĭcus (Pușcariu 1450; REW 2905; Tiktin; Candrea) sau *errātĭcāre (Pușcariu, Dimin., 141) este neconvingătoare. – Der. rătăceală, s. f. (pierdere a drumului); rătăcitor, adj. (hoinar, pribeag).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.

Intrare: rătăcire
rătăcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rătăcire
  • rătăcirea
plural
  • rătăciri
  • rătăcirile
genitiv-dativ singular
  • rătăciri
  • rătăcirii
plural
  • rătăciri
  • rătăcirilor
vocativ singular
plural
Intrare: rătăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rătăci
  • rătăcire
  • rătăcit
  • rătăcitu‑
  • rătăcind
  • rătăcindu‑
singular plural
  • rătăcește
  • rătăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rătăcesc
(să)
  • rătăcesc
  • rătăceam
  • rătăcii
  • rătăcisem
a II-a (tu)
  • rătăcești
(să)
  • rătăcești
  • rătăceai
  • rătăciși
  • rătăciseși
a III-a (el, ea)
  • rătăcește
(să)
  • rătăcească
  • rătăcea
  • rătăci
  • rătăcise
plural I (noi)
  • rătăcim
(să)
  • rătăcim
  • rătăceam
  • rătăcirăm
  • rătăciserăm
  • rătăcisem
a II-a (voi)
  • rătăciți
(să)
  • rătăciți
  • rătăceați
  • rătăcirăți
  • rătăciserăți
  • rătăciseți
a III-a (ei, ele)
  • rătăcesc
(să)
  • rătăcească
  • rătăceau
  • rătăci
  • rătăciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rătăcire, rătăcirisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) rătăci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Asculta cu luare-aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. DLRLC
    • format_quote Tîrziu băgă de seamă rătăcirea și... începu să alerge pe coastă înapoi. AGÎRBICEANU, S. P. 19. DLRLC
    • format_quote Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet. IBRĂILEANU, S. 5. DLRLC
    • 1.1. figurat Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote El însuși, în epoca rătăcirii, lăsîndu-se în voia unei amare fantezii, se declara urmaș al lui Utungi Emin-aga. CĂLINESCU, E. 6. DLRLC
    • 1.2. figurat Eroare, greșeală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Rătăcirea lui cuconu Toderaș [titlu]. SADOVEANU, O. III 609. DLRLC
      • format_quote Aceste greșele nu sînt nimică pe lîngă altă rătăcire mai mare. ARHIVA R. I 94. DLRLC
      • format_quote Cumplita-mi rătăcire ți-e cunoscută poate. ALEXANDRESCU, M. 155. DLRLC
etimologie:
  • vezi rătăci DEX '98 DEX '09

rătăci, rătăcescverb

  • 1. reflexiv A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. DEX '09 DLRLC
    sinonime: abate
    • format_quote M-a trimis logofătul Beașcă să aduc trei coșuri goale dă la cramă și m-am rătăcit pă potecile astea dîn vie, că toate-s la fel. CAMIL PETRESCU, O. I 29. DLRLC
    • format_quote Necunoscînd pe nime și umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, O. A. 180. DLRLC
    • format_quote M-am rătăcit de vreo șepte ori de cînd am plecat de acasă. ALECSANDRI, T. I 397. DLRLC
    • format_quote intranzitiv figurat De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Rătăciseră drumul și nu-l mai găsiră, decît o dată cu Argeșul. GALACTION, O. I 278. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Cine să fie?... Ia eu, om bun, dragă jupîneasă; am rătăcit drumul și m-a apucat noaptea. HOGAȘ, M. N. 77. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Cine a rătăcit drumul e bucuros și de cărare. DLRLC
    • 1.1. A se pierde de cineva; a se răzleți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Copilul s-a rătăcit de părinți. DLRLC
      • format_quote intranzitiv Mergînd ei tot așa laolaltă, pentru că se temea să nu rătăcească unul de altul, începură de la o vreme parcă a cunoaște ceva locul. SBIERA, P. 68. DLRLC
    • 1.2. intranzitiv A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote După uciderea lui Andrei [Bathori], săcuii se apucară a căuta, prin păduri și prin strîmtori, pe nobilii care umblau rătăcind prin întuneric. BĂLCESCU, O. II 258. DLRLC
  • 2. intranzitiv Colinda, hoinări, pribegi, vagabonda. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Petre, cu același glas hotărît, cărăbăni pe toți țăranii care mai rătăceau prin casă. REBREANU, R. II 202. DLRLC
    • format_quote Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. EMINESCU, O. I 209. DLRLC
    • format_quote Căruța... înaintează încetinel și rătăcește fără de țel. ODOBESCU, S. III 16. DLRLC
    • format_quote figurat Gîndurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. REBREANU, R. I 45. DLRLC
    • format_quote figurat La orele acele, Cînd ochiul rătăcește, primblîndu-se prin stele. ALECSANDRI, P. I 133. DLRLC
    • format_quote A rătăcit așa mult, ferindu-se ca o fiară sălbatică, domnitorul Moldovei. SADOVEANU, O. VII 179. DLRLC
    • format_quote Însumi cu lipsa mă lupt, rătăcind prin pustiuri străine. COȘBUC, AE. 20. DLRLC
    • 2.1. reflexiv A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Drept este ca munca noastră să ne folosească nouă... De aceea m-am rătăcit eu aici. SADOVEANU, P. M. 30. DLRLC
  • 3. tranzitiv A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pierde
    • format_quote Rătăcea maică-mea cheile. HOGAȘ, DR. II 151. DLRLC
    • format_quote Am rătăcit scrisoarea. CARAGIALE, M. 157. DLRLC
    • format_quote Ciobanii Rătăcit-au cîrlanii. ALECSANDRI, P. P. 59. DLRLC
    • 3.1. reflexiv A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cum s-a rătăcit pe aici! Și eu înnebunisem căutînd-o. Credeam că mi-a furat-o. BASSARABESCU, V. 43. DLRLC
etimologie:
  • limba latină *erraticire (= *erraticare din erraticus). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.