2 intrări
30 de definiții
din care- explicative (14)
- morfologice (6)
- relaționale (8)
- etimologice (1)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RĂTĂCIRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci.
RĂTĂCIRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rătăcire sf [At: CORESI, EV. 174 / Pl: ~ri / E: rătăci] 1 Pierdere a drumului bun Si: răsărire2 (1). 2 Confundare a direcției de urmat. 3 Hoinărire. 4 (Fig; înv) Abatere de la o normă (religioasă) Si: păcat. 5 (Fig) Dezorientare (1). 6 (Fig) Greșeală (2). 7 (Fig) Întunecare a minții. 8 (Fig) Pierdere a facultăților mintale. 9 (Fig; rar) Deformare (12).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RĂTĂCIRE, rătăciri, s. f. 1. Faptul de a (se) rătăci; pierderea drumului bun. Asculta cu luare-aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Tîrziu băgă de seamă rătăcirea și... începu să alerge pe coastă înapoi. AGÎRBICEANU, S. P. 19. Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet. IBRĂILEANU, S. 5. ♦ Fig. Întunecare a minții; nebunie. El însuși, în epoca rătăcirii, lăsîndu-se în voia unei amare fantezii, se declara urmaș al lui Utungi Emin-aga. CĂLINESCU, E. 6. 2. Fig. Greșeală, eroare. Rătăcirea lui cuconu Toderaș [titlu]. SADOVEANU, O. III 609. Aceste greșele nu sînt nimică pe lîngă altă rătăcire mai mare. ARHIVA R. I 94. Cumplita-mi rătăcire ți-e cunoscută poate. ALEXANDRESCU, M. 155.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RĂTĂCIRE ~i f. 1) v. A RĂTĂCI și A SE RĂTĂCI. 2) fig. Încălcare conștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; viziune greșită; greșeală; eroare. 3) pop. Stare a unei persoane demente; nebunie; demență. /v. a (se) rătăci
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
rătăcire f. acțiunea de a (se) rătăci și rezultatul ei: 1. umblet fără căpătâiu; 2. turburarea minții; 3. părere falșă, eroare; 4. pl. apucături destrăbălate.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rătăcíre f. Acțiunea de a saŭ de a te rătăci. Mers orĭ călătorie pe departe și cu multe ocolurĭ din cauza perderiĭ drumuluĭ: rătăcirile luĭ Ulise. Colindare, umblet fără căpătîĭ, vagabondaj, haĭmanalîc: rătăcirile neamuluĭ jidănesc. Fig. Eroare, aberațiune, părere falsă: ce spuĭ tu e o rătăcire, fugițĭ de rătăcirile francmasonilor! Întunecare, turbare: rătăcirea mințiĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
rătăci [At: PSALT. HUR. 10773 / S și: ret~ / Pzi: ~ăcesc / E: nct] 1-2 vri A pierde drumul Si: (înv) a răsări2 (1). 3-4 vri A greși direcția. 5 vi A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să ajungă la țintă. 6 vr (Udp „de”) A se pierde de cineva. 7 vt (Îvr) A împrăștia. 8 vi A umbla umbla dintr-un loc în altul fără țintă Si: a hoinări. 9 vi A străbate un ținut în lung și în lat, neavând o așezare statornică Si: a pribegi. 10 vr A se așeza într-un loc străin Si: a se pripăși. 11 vr A se abate din drum. 12 vt A pierde ceva, nemaiștiind în ce loc a fost pus. 13 vt A nu ști unde se găsește cineva. 14-15 vri A ajunge într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se găsească. 16 vi (Fig; îrg) A se abate de la o normă (religioasă) Si: a păcătui. 17 vr (Fig) A comite o eroare. 18 vr (Fig) A-și pierde controlul, judecata Si: a se zăpăci. 19 vr (Fig) A-și pierde mințile. 20 vt (Fig) A scoate (pe cineva) din minți. 21 vt (Fig; d. privire) A se muta dintr-un punct în altul, exprimând nedumerire, nesiguranță etc. 22 vt (Fig; d. privire) A se fixa în gol.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
RĂTĂCI, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a se abate (din drumul bun). M-a trimis logofătul Beașcă să aduc trei coșuri goale dă la cramă și m-am rătăcit pă potecile astea dîn vie, că toate-s la fel. CAMIL PETRESCU, O. I 29. Necunoscînd pe nime și umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, O. A. 180. M-am rătăcit de vreo șepte ori de cînd am plecat de acasă. ALECSANDRI, T. I 397. ◊ Intranz. Fig. De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Tranz. (Cu complementul «drumul») Rătăciseră drumul și nu-l mai găsiră, decît o dată cu Argeșul. GALACTION, O. I 278. Cine să fie?... Ia eu, om bun, dragă jupîneasă; am rătăcit drumul și m-a apucat noaptea. HOGAȘ, M. N. 77. Cine a rătăcit drumul e bucuros și de cărare. ♦ Intranz. A umbla de ici-colo căutînd drumul, încercînd să iasă la liman, să ajungă la țintă. După uciderea lui Andrei [Bathori], săcuii se apucară a căuta, prin păduri și prin strîmtori, pe nobilii care umblau rătăcind prin întuneric. BĂLCESCU, O. II 258. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se pierde de cineva; a se răzleți. Copilul s-a rătăcit de părinți. ◊ Intranz. Mergînd ei tot așa laolaltă, pentru că se temea să nu rătăcească unul de altul, începură de la o vreme parcă a cunoaște ceva locul. SBIERA, P. 68. 2. Intranz. A umbla de colo pînă colo, fără țintă precisă; a hoinări, a colinda. Petre, cu același glas hotărît, cărăbăni pe toți țăranii care mai rătăceau prin casă. REBREANU, R. II 202. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. EMINESCU, O. I 209. Căruța... înaintează încetinel și rătăcește fără de țel. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Fig. Gîndurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. REBREANU, R. I 45. La orele acele, Cînd ochiul rătăcește, primblîndu-se prin stele. ALECSANDRI, P. I 133. ♦ A străbate un ținut în lung și în lat, neavînd o așezare statornică nicăieri; a pribegi. A rătăcit așa mult, ferindu-se ca o fiară sălbatică, domnitorul Moldovei. SADOVEANU, O. VII 179. Însumi cu lipsa mă lupt, rătăcind prin pustiuri străine. COȘBUC, AE. 20. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se pripăși, a se aciua. Drept este ca munca noastră să ne folosească nouă... De aceea m-am rătăcit eu aici. SADOVEANU, P. M. 30. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva, a pierde. Rătăcea maică-mea cheile. HOGAȘ, DR. II 151. Am rătăcit scrisoarea. CARAGIALE, M. 157. Ciobanii Rătăcit-au cîrlanii. ALECSANDRI, P. P. 59. ♦ Refl. A ajunge într-un loc la care nu se gîndea nimeni. Cum s-a rătăcit pe aici! Și eu înnebunisem căutînd-o. Credeam că mi-a furat-o. BASSARABESCU, V. 43.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A RĂTĂCI ~esc 1. intranz. 1) A umbla căutând drumul. 2) A merge din loc în loc fără un scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 2. tranz. 1) (obiecte) A încurca printre altele de același fel, neștiind unde se află. ~ o carte. 2) A merge pe o altă cale decât cea dorită; a nu găsi calea dorită. /cf. lat. erraticus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE RĂTĂCI mă ~esc intranz. 1) A pierde drumul, îndreptându-se în altă direcție. S-a ~it în pădure. 2) A se pierde, îndepărtându-se (de cineva). 3) fig. A se abate de la calea cea dreaptă. /cf. lat. erraticus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
rătăcì v. 1. a pierde drumul drept, a umbla încoace și încolo; 2. a pierde în genere: și-a rătăcit cărțile; 3. fig. a înșela, a turbura: această nenorocire i-a rătăcit mințile. [Tras din lat. ERRATICUS, rătăcitor].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rătăcésc v. intr. (d. lat. erráticus, eratic, rătăcitor, de unde s’a făcut *ratec, rătăcesc). Perd drumu: s’a dus pin pădure și a rătăcit. Perd drumu și umblu căutîndu-l: Ulise a rătăcit doŭă zecĭ de anĭ pe mare. Colind, umblu mult pin locurĭ depărtate: a rătăcit pin străinĭ, acest om a rătăcit pin toată lumea. V. tr. Perd drumu: copiiĭ aŭ rătăcit drumu. Perd pintre alte locurĭ: mĭ-am rătăcit bagajele pin gară. Fig. Duc pe căĭ rele, înșel cu ideĭ false: demagogiĭ rătăcesc tinerimea. Întunec, turbur: mizeria ĭ-a rătăcit mințile. V. refl. Mă perd pin mulțime (pin întuneric, pin pădure): copiiĭ s’aŭ rătăcit pin pădure. Mă perd depărtîndu-mă orĭ amestecîndu-mă cu alte lucrurĭ: copiiĭ s’aŭ rătăcit de părințiĭ lor pin mulțime, mi s’aŭ rătăcit scrisorile.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
rătăcire s. f., g.-d. art. rătăcirii; pl. rătăciri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
rătăcire s. f., g.-d. art. rătăcirii; pl. rătăciri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
rătăcire s. f., g.-d. art. rătăcirii; pl. rătăciri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
rătăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcesc, 3 sg. rătăcește, imperf. 1 rătăceam; conj. prez. 1 sg. să rătăcesc, 3 să rătăcească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
rătăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcesc, imperf. 3 sg. rătăcea; conj. prez. 3 să rătăcească
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
rătăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătăcesc, imperf. 3 sg. rătăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. rătăcească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
RĂTĂCIRE s. v. abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, demență, eroare, greșeală, nebunie, păcat, sminteală, smintire, țicneală, vină, vinovăție.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RĂTĂCIRE s. 1. v. hoinăreală. *2. (fig.) întunecare, orbire. (A avut o clipă de ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RĂTĂCIRE s. 1. colindare, cutreierare, hoinăreală. (O ~ fără un țel precis.) 2.* (fig.) întunecare, orbire. (A avut o clipă de ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rătăcire s. v. ABATERE. ALIENARE. ALIENAȚIE. BOALĂ MINTALĂ. CULPABILITATE. CULPĂ. DEMENȚĂ. EROARE. GREȘEALĂ. NEBUNIE. PĂCAT. SMINTEALĂ. SMINTIRE. ȚICNEALĂ. VINĂ. VINOVĂȚIE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RĂTĂCI vb. v. aciua, cuibări, oploși, pripăși.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RĂTĂCI vb. 1. a greși, a încurca, a pierde. (A ~ poteca.) 2. a greși, (înv.) a sminti. (A ~ drumul spre casă.) 3. a se pierde, (reg.) a se zăhătui, a se zărăsti. (S-a ~ în pădure.) 4. v. răzleți. 5. v. pierde. 6. v. hoinări. 7. v. hoinări.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RĂTĂCI vb. 1. a încurca, a pierde. (A ~ poteca.) 2. a greși, (înv.) a sminti. (A ~ drumul spre casă.) 3. a se pierde, (reg.) a se zăhătui, a se zărăsti. (S-a ~ în pădure.) 4. a se pierde, a se răzleți, a se răzni. (Oaia s-a ~ de turmă.) 5. a pierde, (reg.) a prăpădi. (A ~ un obiect.) 6. a hoinări, a pribegi, a vagabonda, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 7. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a umbla, a vagabonda, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~ ?) erată
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
rătăci vb. v. ACIUA. CUIBĂRI. OPLOȘI. PRIPĂȘI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
rătăci (rătăcesc, rătăcit), vb. – 1. A pierde; a răzleți. – 2. A greși drumul, a se abate din cale. – 3. A înstrăina, a aliena. – 4. A hoinări, a vagabonda. Origine îndoielnică, dar probabil expresivă, cum o arată suf. -ci. Trebuie să țină de familia expresivă a lui răcan, cf. rătăcanie. Der. din lat. errātĭcus (Pușcariu 1450; REW 2905; Tiktin; Candrea) sau *errātĭcāre (Pușcariu, Dimin., 141) este neconvingătoare. – Der. rătăceală, s. f. (pierdere a drumului); rătăcitor, adj. (hoinar, pribeag).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT406) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
rătăcire, rătăcirisubstantiv feminin
- 1. Faptul de a (se) rătăci. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: colindare cutreierare hoinăreală
- Asculta cu luare-aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. DLRLC
- Tîrziu băgă de seamă rătăcirea și... începu să alerge pe coastă înapoi. AGÎRBICEANU, S. P. 19. DLRLC
- Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet. IBRĂILEANU, S. 5. DLRLC
- 1.1. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: demență nebunie orbire întunecare
- El însuși, în epoca rătăcirii, lăsîndu-se în voia unei amare fantezii, se declara urmaș al lui Utungi Emin-aga. CĂLINESCU, E. 6. DLRLC
-
-
- Rătăcirea lui cuconu Toderaș [titlu]. SADOVEANU, O. III 609. DLRLC
- Aceste greșele nu sînt nimică pe lîngă altă rătăcire mai mare. ARHIVA R. I 94. DLRLC
- Cumplita-mi rătăcire ți-e cunoscută poate. ALEXANDRESCU, M. 155. DLRLC
-
-
etimologie:
- rătăci DEX '98 DEX '09
rătăci, rătăcescverb
- 1. A greși drumul, direcția, a nu mai ști unde se află. DEX '09 DLRLCsinonime: abate
- M-a trimis logofătul Beașcă să aduc trei coșuri goale dă la cramă și m-am rătăcit pă potecile astea dîn vie, că toate-s la fel. CAMIL PETRESCU, O. I 29. DLRLC
- Necunoscînd pe nime și umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, O. A. 180. DLRLC
- M-am rătăcit de vreo șepte ori de cînd am plecat de acasă. ALECSANDRI, T. I 397. DLRLC
- De cînd dorul m-au lovit, Mințile mi-au rătăcit. ALECSANDRI, P. P. 243. DLRLC
- Rătăciseră drumul și nu-l mai găsiră, decît o dată cu Argeșul. GALACTION, O. I 278. DLRLC
- Cine să fie?... Ia eu, om bun, dragă jupîneasă; am rătăcit drumul și m-a apucat noaptea. HOGAȘ, M. N. 77. DLRLC
- Cine a rătăcit drumul e bucuros și de cărare. DLRLC
-
- Copilul s-a rătăcit de părinți. DLRLC
- Mergînd ei tot așa laolaltă, pentru că se temea să nu rătăcească unul de altul, începură de la o vreme parcă a cunoaște ceva locul. SBIERA, P. 68. DLRLC
-
- 1.2. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- După uciderea lui Andrei [Bathori], săcuii se apucară a căuta, prin păduri și prin strîmtori, pe nobilii care umblau rătăcind prin întuneric. BĂLCESCU, O. II 258. DLRLC
-
-
- 2. Colinda, hoinări, pribegi, vagabonda. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Petre, cu același glas hotărît, cărăbăni pe toți țăranii care mai rătăceau prin casă. REBREANU, R. II 202. DLRLC
- Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri, Unde noaptea se trezește Glasul vechilor păduri. EMINESCU, O. I 209. DLRLC
- Căruța... înaintează încetinel și rătăcește fără de țel. ODOBESCU, S. III 16. DLRLC
- Gîndurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. REBREANU, R. I 45. DLRLC
- La orele acele, Cînd ochiul rătăcește, primblîndu-se prin stele. ALECSANDRI, P. I 133. DLRLC
- A rătăcit așa mult, ferindu-se ca o fiară sălbatică, domnitorul Moldovei. SADOVEANU, O. VII 179. DLRLC
- Însumi cu lipsa mă lupt, rătăcind prin pustiuri străine. COȘBUC, AE. 20. DLRLC
- 2.1. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Drept este ca munca noastră să ne folosească nouă... De aceea m-am rătăcit eu aici. SADOVEANU, P. M. 30. DLRLC
-
-
- 3. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: pierde
- Rătăcea maică-mea cheile. HOGAȘ, DR. II 151. DLRLC
- Am rătăcit scrisoarea. CARAGIALE, M. 157. DLRLC
- Ciobanii Rătăcit-au cîrlanii. ALECSANDRI, P. P. 59. DLRLC
- 3.1. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cum s-a rătăcit pe aici! Și eu înnebunisem căutînd-o. Credeam că mi-a furat-o. BASSARABESCU, V. 43. DLRLC
-
-
etimologie:
- *erraticire (= *erraticare din erraticus). DEX '09 DEX '98