răgușit, ~ă [At: LEX. MARS. 241 / V: (reg) ar~, -goș~, ~șat, regușat, reg~ / Pl: ~iți, ~e / E: răguși] 1 a (D. vocea oamenilor sau strigătul animalelor) Îngroșat și slăbit. 2 a (D. oameni) Care vorbește gros, înfundat (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). 3 a (D. animale) Care strigă gros, șters Si: (reg) răgorit. 4 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 sfa Melodia după care se dansează răgușita (4).

RĂGUȘIT, -Ă, răgușiți, -te, adj. (Despre glasul oamenilor, despre strigătele animalelor) Gros, îngroșat, slăbit; (despre oameni și animale) care vorbește sau strigă gros, surd (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Un țipăt răgușit de bîtlan a spart tăcerea. SADOVEANU, N. F. 50. Solicitatorul vorbește răgușit de emoție. ARGHEZI, P. T. 57. O comandă răgușită răsună în postul de pilotaj. BART, E. 110. ◊ (Adverbial) A urlat răgușit din tot plămînul lui uriaș. POPA, V. 128. Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48.

RĂGUȘIT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre ființe) v. A RĂGUȘI. 2) și adverbial (despre glasuri) Care este îngroșat și slăbit din cauza unei inflamații. Vorbește ~. /v. a răguși

răgușit a. cu glasul aspru.

răgușít, -ă adj. Bolnav de răgușeală, cu vocea groasă și stinsă.

răgosi v vz răguși

răgoșit, ~ă a vz răgușit

răgușa v vz răguși

răgușat, ~ă a vz răgușit

răguși vi [At: LB / V: (reg) ~goși, ~șa, râng~, regușa, rug~ / Pzi: ~șesc / E: ns cf gușă] 1 A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale Si: a răgori (1). 2 (D. glas) A deveni gros și stins Si: (reg) a răgori (2).

rânguși v vz răguși corectat(ă)

regușa v vz răguși

regușat, ~ă a vz răgușit

regușit, ~ă a vz răgușit

ruguși v vz răguși

RĂGUȘI, răgușesc, vb. IV. Intranz. A căpăta o voce groasă și slăbită; (despre glas) a deveni gros și stins (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Glasurile se îngroșau și răgușeau din ce în ce. REBREANU, I. 34. Nimic nu se ivește! Oare ce-au pățit azi de nu m-aude, c-am răgușit cîntînd. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Fumul răgușise glasurile. C. PETRESCU, S. 68.

A RĂGUȘI ~esc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A-și pierde claritatea vocii, producând sunete înfundate. 2) (despre glas, voce, sunete) A deveni mai slab și mai înfundat. /Orig. nec.

răgușì v. a pierde vocea, a nu putea vorbi bine. [Tras din lat. RAVUS (= RAUCUS), de unde rag, cu sufixul uș].

răgușésc v. intr. (ră- și gușă. V. suguș și străgușez). Mă îmbolnăvesc de răgușeală.

răguși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușesc, 3 sg. răgușește, imperf. 1 răgușeam; conj. prez. 1 sg. să răgușesc, 3 să răgușească

răguși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușesc, imperf. 3 sg. răgușea; conj. prez. 3 să răgușească

răguși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răgușesc, imperf. 3 sg. răgușea; conj. prez. 3 sg. și pl. răgușească

răguși (conj. răgușească)

răgușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

RĂGUȘIT adj. 1. (reg.) răgorit. (Om ~.) 2. hârâit, hârâitor, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Un glas ~.)

RĂGUȘIT adj. 1. (reg.) răgorit. (Om ~.) 2. hîrîit, hîrîitor, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Un glas ~.)

RĂGUȘI vb. (reg.) a sitivi, (Mold. și Transilv.) a (se) știri, (fig.) a se dogi, a se hodorogi. (Ai ~ de tot; i-a ~ glasul.)

RĂGUȘI vb. (reg.) a sitivi, (Mold. și Transilv.) a (se) știri, (fig.) a se dogi, a se hodorogi. (Ai ~ de tot; i s-a ~ glasul.)