răcori [At: MINEIUL (1776), 116 ^r2/28 / S și: rec~ / Pzi: ~resc / E: răcoare] 1-2 vtr A pierde (sau a face să piardă) din căldură Si: a (se) răci (1-2). 3-4 vtr A(-și) potoli senzația de fierbințeală a corpului și setea. 5-6 vtr A (se) înviora. 7-8 vti (Îrg) A face bine cuiva. 9-10 vtr (Fig) A (se) liniști (în urma unei izbucniri nervoase). 11 vr (Rar) A se consola (2).

RĂCORI, răcoresc, vb. IV. Refl. 1. A pierde din căldura inițială, a deveni mai rece; a se răci. A răsturnat pe fund mămăliguța și a pus-o pe poliță sus, ca să se răcorească. SADOVEANU, P. M. 249. Și toarnă el toată apa... pe jăratec, pînă ce stinge focul de tot și se răcorește cuptiorul. CREANGĂ, P. 65. ◊ Fig. Fă-mă lumină de său Și mă pune-n sînul tău. De-i vedea că mă topesc, Suflă să mă răcoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ (Impersonal, sau cu subiectul «timpul»,«vremea») A deveni (mai) rece, a avea o temperatură (mai) scăzută. La începutul lui septemvrie au stat ploile și vremea s-a răcorit. SADOVEANU, M. C. 34. S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre. CARAGIALE, O. II 178. 2. (Despre ființe) A simți o ușurare, a-și potoli senzația de fierbințeală a corpului (produsă de căldura excesivă a aerului sau de o stare fizică ori psihică neplăcută). Bivolii se răcoreau pe arșiță în mlăștinile sărate ale acestor bălți. VLAHUȚĂ, R. P. 32. A băut la apă pînă s-a răcorit. CREANGĂ, P. 290. ♦ Tranz. (Cu privire la oameni sau la părți ale corpului) A provoca scăderea temperaturii (potolind senzația de căldură). Se aplecă peste bord și, muindu-și mîna în apa rece, își răcori fruntea și gura uscată. BART, E. 189. Aerul sănătos și rece al dimineții îi mai răcori... ochii lui tulburi și trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Eu în codru c-alergam Și sub tine m-ascundeam. Cu umbra mă răcoreai. ANT. LIT. POP. I. 160. 3. Fig. A se liniști, a se calma, a se potoli. Mă răcoream de necazul cu care am plecat de la cămătar. C. PETRESCU, A. R. 39. Primarul se răcorise răcnind. REBREANU, R. I 237. Pare că i se răcorea inima, cînd auzea spusele băietului. ISPIRESCU, L. 70. ◊ Tranz. Cu o suflare răcorești suspinu-mi. EMINESCU, O. I 200. Mai vorbește! Mai vorbește! Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește! HASDEU, R. V. 61. Lăsați-mă să plîng, ca să-mi mai răcoresc sufletul. ALECSANDRI, T. II 25.

A RĂCORI ~esc tranz. A face să se răcorească; a răci. /Din răcoare

A SE RĂCORI mă ~esc intranz. 1) (despre substanțe, obiecte, timp etc.) A pierde din căldura inițială; a deveni mai rece; a se răci. 2) A-și potoli senzația de căldură sau de sete. 3) fig. A se ușura sufletește (destăinuind cuiva o durere, un gând); a se descărca. /Din răcoare

răcorì v. 1. a da răcoare; 2. fig. a ușura: i s’a răcorit inima.

răcoare [At: PALIA (1581), 21/9 / S și: rec~ / Pl: ~ori / E: rece + -oare] 1 sf Temperatură ușor scăzută a aerului Si: răcoreală (1). 2 Frig moderat. 3 sf (Pex) Loc răcoros (1). 4 sf (Îe) A se lăsa (cu) ~ A se face frig. 5 sf (Fam; mai ales în construcție cu verbele „a sta”, „a băga” etc.; îe) La ~ La închisoare. 6 sf (Rar) Adiere răcoroasă (1). 7 sf (Mai ales d. apă) însușirea de a fi răcoros (1) Si: răcoritor, răceală (1). 8 sf (Adesea în construcție cu „a-i fi”, „a i se face”) Senzație de frig moderat, produsă de temperatura scăzută a aerului. 9 sf (Îe) A-l lua (pe cineva) cu ~ori A i se face frig. 10 sf (Mpl; adesea în construcție cu „a lua”, „a apuca”, „a cuprinde”) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă. 11 sf (Îe) A (se) băga în ~ori (sau în toate ~orile) sau a-l trece (toate) ~orile A (se) îngrozi. 12 sf (Reg; îe) A-și lua ~orile A scăpa de grijă. 13 sf (Îvr) Rușine. 14 a (Înv) Răcoros (1).

RĂCOARE, răcori, s. f. 1. (La sg., adesea în construcție cu verbele «a fi» sau «a lăsa») Temperatură ușor scăzută a aerului (care produce o senzație plăcută). Era răcoare, nu se găsea măcar o ferestruică prin care să străbată căldura cît de cît. GÎRLEANU, L. 30. Simt din ce în ce răcoarea pădurii. ANGHEL, PR. 172. Ia cerga asta și te-nvelește, că despre ziuă se lasă răcoare. CARAGIALE, P. 55. ◊ (Poetic, la pl.) Mi-au trimes puiul ravaș Să-i trimet flori cu răcori Să-i fie de sărbători. SEVASTOS, C. 145. ◊ Loc. adv. La sau de la (mai rar în) răcoare = într-un (sau dintr-un) loc răcoros. Se tolăniră fiecare... la umbră de copaci și la răcoare. ISPIRESCU, L. 369. Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. EMINESCU, O. I 121. Și-i face-n răcoare Departe de soare Cuib de floricele. ALECSANDRI, P. P. 15. Pe (mai rar în) răcoare = pe vreme răcoroasă. Face-m-aș privighetoare De-aș cînta noaptea-n răcoare Doina cea dizmierdătoare. ALECSANDRI, O. 63. Astă-noapte pe răcoare Cînta o privighitoare. CONACHI, P. 162. ◊ (Familiar, mai ales în construcție cu verbele «a sta», «a băga») La răcoare = la închisoare. E foc pe tine, nu alta! Zice că nu te iartă pînă nu te vede la răcoare. REBREANU, I. 107. N-a pus foc la casa grecului pentru-o palmă? Și l-a băgat la răcoare. VLAHUȚĂ, O. A. 284. ♦ (Adjectival, neobișnuit) Răcoros. Răcoarele și limpedele pîrîu. EMINESCU, N. 16. Noaptea inundase pămîntul cu aerul ei cel negru și răcoare. id. ib. 22. 2. Senzație de răceală pe care o produc unele obiecte la atingere. Se făcu alb la față ca un mort. Simțea în palme răcoarea zidului. V. ROM. mai 1953, 121. ♦ (De obicei la pl.) Senzație de frig provocată de o stare patologică sau emotivă. Cînd a văzut hoțul că leul face calea-ntoarsă, a fost cuprins de răcoarea morții. SADOVEANU, D. P. 101. Apucîndu-l niște răcori reci de frică, începu a citi pe cărticica lui. ISPIRESCU, L. 100. Țipa Și se văieta Din gură de șarpe, Cu răcori de moarte. TEODORESCU, P. P. 447. ◊ Expr. A băga (pe cineva) în răcori (sau în toate răcorile) sau a-l trece (toate) răcorile = a înspăimînta (pe cineva); a se speria tare, a îngheța de frică. Voinicul cel care răcnea în bătălii de băga în răcori pe dușmani, grăi încet. SADOVEANU, O. I 104. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe papa de la Roma? CARAGIALE, O. I 91.

RĂCOARE răcori f. 1) Stare atmosferică, care se caracterizează prin temperatura ușor scăzută a aerului. ~ea nopții. ◊ Pe ~ pe vreme răcoroasă. La ~ a) într-un loc răcoros; b) la pușcărie. A băga (sau a sta) la ~ a băga (sau a sta) la închisoare. 2) Senzație plăcută cauzată de o astfel de stare atmosferică. 3) mai ales la pl. fig. Senzație de frig cauzată de o emoție puternică. ◊ A băga (pe cineva) la răcori (sau în toate răcorile) a înspăimânta, a înfricoșa (pe cineva). [G.-D. răcorii] /rece + suf. ~oare

răcoare f. 1. vreme rece: noaptea pe răcoare; 2. boare friguroasă: armăsarul suflă răcoare ISP.; 3. pl. fiori: niște răcori o apucară; 4. fam. închisoare: l’a pus la răcoare. [Derivat din rece].

*răcoáre f., pl. orĭ (d. rece, răce saŭ d. lat. *recor, -óris, din recens, recent). Aer rece, dar nu chear frig saŭ ger: răcoarea uneĭ diminețĭ de vară. Pl. Fiorĭ de groază: l-aŭ apucat răcorile cînd a văzut poliția. A băga în răcorĭ, a îngrozi. La răcoare (iron.), la închisoare: ĭa du-l la răcoare!

răcorésc v. tr. (d. răcoare). Răcesc, vorbind de aer: ploaĭa a răcorit aeru. Fig. Liniștesc, fac să treacă furia: răzbunarea l-a răcorit. Liniștesc, descurajez (iron.): rezultatu alegeriĭ l-a răcorit. A răcori locu (iron.), a-l evacua: ĭa răcorițĭ locu, că m’ațĭ plictisit de cînd vă tot vînturațĭ pe aicĭ. V. refl. Devin rece: aeru s’a răcorit. Fig. Mă liniștesc: m’am răzbunat și m’am răcorit. Mă liniștesc, perd curaju: după alegerĭ, s’aŭ răcorit. Casa s’a răcorit, a fost evacuată de lumea zgomotoasă.

răcori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcoresc, 3 sg. răcorește, imperf. 1 răcoream; conj. prez. 1 sg. să răcoresc, 3 să răcorească corectat(ă)

răcori (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcoresc, imperf. 3 sg. răcorea; conj. prez. 3 să răcorească

răcori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcoresc, imperf. 3 sg. răcorea; conj. prez. 3 sg. și pl. răcorească

răcoare s. f., g.-d. art. răcorii; pl. răcori

răcoare s. f., g.-d. art. răcorii; pl. răcori

răcoare s. f., g.-d. art. răcorii; pl. răcori

răcoresc, -ream 1 imp.

RĂCORI s. pl. v. fiori.

RĂCORI vb. v. răci.

RĂCORI vb. v. alina, calma, domoli, îmblânzi, liniști, potoli, tempera, ușura.

RĂCORI s. pl. fiori (pl.) (Îl trec ~.)

răcori vb. v. ALINA. CALMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. LINIȘTI. POTOLI. TEMPERA. UȘURA.

RĂCORI vb. a (se) răci, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)

A (se) răcori ≠ a (se) înfierbânta

RĂCOARE adj. v. răcoritor, răcoros, reavăn, rece.

RĂCOARE s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.

RĂCOARE s. răcoreală, (reg.) reveneală. (~ nopții.)

răcoare s. v. AREST. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.

RĂCOARE s. răcoreală, (reg.) reveneală. (~ nopții.)

răcoare adj. v. RĂCORITOR. RĂCOROS. REAVĂN. RECE.

Răcoare ≠ căldură

răcoare (răcori), s. f. – 1. Temperatură ușor scăzută. – 2. Închisoare. – 3. Frison. – Mr. arcoare. De la rece cu suf. -oare, ca dulcoare de la dulce, cf. unsoare, putoare etc. (Pușcariu 1454; REW 7109). Der. din lat. rĕcens, direct (Cipariu, Gram., 30), sau prin intermediul unui *rĕcor (Pascu, I, 37; Pascu, Beiträge, 12), este improbabilă, ca și cea din lat. rĭgōrem, cf. sard. arragore „îngheț” (Schuchardt, RF, I, 20; Wagner 88). Der. răcori, vb. (a fi mai rece; a se calma); răcorea, s. f. (volbură, Convolvulus tricolor); răcoreală, s. f. (temperatură mai rece, boare); răcoritor, adj. (care răcorește); răcoros, adj. (răcoritor, înviorător).

a băga în răcori / în sperieți expr. v. a băga în boală (1.)

a fi la gros / la mititica / la pârnaie / la răcoare expr. a fi închis, a fi la închisoare.

a-l trece răcorile expr. (pop.) a se speria foarte tare.