pulpană sf [At: I. GOLESCU ap. DR. I, 291 / V: (înv) plop~, poloa~^[1], pol~, polpoană, ~poa~, (reg) ploșp~, ploșpară / Pl: ~ne / E: pulpă] 1 Parte despicată la spate de la talie în jos a unei haine bărbătești lungi Si: poală. 2 (Pop; îe) A se ține de ~na cuiva A urmări cu insistență pe cineva. 3 (Pfm; îe) A trage de ~ (pe cineva) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 4 (Pfm; îe) A lua pe cineva sub ~ A proteja (1). 5 (Reg) Clapă (10) dintr-o țesătură groasă care acoperă gluga ciobanilor, păzitorilor de vite etc. corectat(ă)

PULPANĂ, pulpane, s. f. Fiecare dintre cele două părți de jos ale unei haine lungi (și care atinge pulpele). Vîntul purta prin stropi pulpanele descheiate ale paltonului. SADOVEANU, O. III 92. L-a apucat de pulpana jachetei și, gata să plîngă, l-a rugat s-o ducă la pension. VLAHUȚĂ, O. A. 36. Doi tineri eleganți de pe treapta platformei de dinainte se dau jos, scuturîndu-și pantalonii și pulpanele redingotelor. CARAGIALE, O. II 169. ◊ Expr. A se ține de pulpana cuiva = a se ține de cineva (căutînd protecție, ocrotire).

PULPANĂ ~e f. Partea de jos a unei haine lungi, mai ales bărbătești. /pulpă + suf. ~ană

pulpană f. partea de jos a unei haine. [Tras din pulpă: lit. poală ce acopere pulpa].

pulpánă f., pl. e (fr. pourpoint, un fel de ilic de modă veche, supt infl. luĭ pulpă). Poală, partea de jos a uneĭ haĭne fîlfîitoare (manta, palton, redingotă).

plopană sf vz pulpană

ploșpană^[1] sf vz pulpană corectat(ă)

ploșpară sf vz pulpană

poloană sf vz pulpană

polpană sf vz pulpană

polpoană sf vz pulpană

pulpoană sf vz pulpană

pulpană s. f., g.-d. art. pulpanei; pl. pulpane

pulpană s. f., g.-d. art. pulpanei; pl. pulpane

pulpană s. f., g.-d. art. pulpanei; pl. pulpane

PULPANĂ s. coadă. (~ fracului.)

PULPANĂ s. coadă. (~ fracului.)