proporție sf [At: ȘINCAI, Î. 72/12 / V: (înv) proporțiune / Pl: ~ii / E: lat proportio, -onis, fr proportion] 1 (Mat) Egalitate între două rapoarte, având patru elemente constitutive. 2 Raport între dimensiunile unor obiecte, între dimensiunile părților unui întreg ori ansamblu de elemente sau între flecare dintre aceste părți și întreg sau ansamblu. 3 (Pex) Raport echlibrat, armonios între elementele unui ansamblu. 4 (Pgn) Relație adecvată, echilibrată între ființe, lucruri, fenomene, noțiuni etc. 5 (Iuz; îs) ~ii economice Raporturi între două sau mai multe sectoare, ramuri, activități, procese etc. din cadrul economiei sub aspectul utilizării unor părți din munca socială în concordanță cu nevoia socială.

PROPORȚIE, proporții, s. f. 1. Raport între dimensiunile părților unui întreg sau între fiecare dintre aceste părți și întreg. Mijlocul acestor femei se află, între umeri și glezne, la o depărtare care e, fără îndoială, justa și secreta proporție a perfecțiunii. BOGZA, C. O. 282. [Casele] au început a se supune regulilor proporției, a se împodobi cu coloane, cu ferestre largi și luminoase. ALECSANDRI, O. P. 179. ♦ Procent. Proporția de substantive abstracte crește pe măsură ce ne apropiem de vremea noastră. GRAUR, F. L. 144. 2. Potrivire, raport între lucruri. Pentru funcțiunea oricărui organism și oricărui organ e necesară o proporție normală de apă. MARINESCU, P. A. 63. ◊ Loc. adv. În proporție cu... sau (loc. prep.) în (sau, învechit, după) proporția... = proporțional cu..., potrivit cu... A fost plătit în proporție cu munca depusă. ▭ Amatorii de teatru național nu ascultau cu plăcere o limbă artificială și nu-și înălțau sufletele în proporția glasurilor și gesturilor actoricești. SADOVEANU, E. 69. Statul e dator a ridica pentru romîni, după proporția poporului, școli mai mari și elementare. GHICA, A. 293. 3. (La pl.) Dimensiuni mari, extindere mare. Pe fondul albastru al munților din zare, lumea pare deodată o frescă, prin proporții, prin frumusețe, printr-o înfățișare totală de apoteoză. BOGZA, C. O. 280. ◊ Expr. A lua proporții = a) a se dezvolta, a crește peste măsură. Era mulțumit că a scăpat de grijile care azi noapte luaseră proporții. REBREANU, R. I 52. Între femei, descoperirea făcută lua proporții fantastice. BART, E. 284; b) (familiar) a se îngrășa. 4. (Mat.) Egalitate a două rapoarte. Termenii proporției. – Variantă: (învechit) proporțiune (EMINESCU, N. 31, HASDEU, I. V. 35) s. f.

PROPORȚIE s.f. 1. Raport între dimensiunile unui întreg și părțile lui sau între dimensiunile părților unui întreg. ♦ Procent, parte raportată la întreg. 2. Potrivire, raport armonios între mai multe lucrări, părți. ♦ În proporție cu... = proporțional cu..., potrivit cu.... 3. (La pl.) Dimensiune, mărime. 4. (Mat.) Egalitate între două rapoarte avînd patru elemente constitutive. [Gen. -iei, var. proporțiune s.f. / cf. fr. proportion, lat. proportio].

PROPORȚIE s. f. 1. raport între părțile unui întreg și între acestea și întreg; raport stabilit între lucruri comparabile. 2. (pl.) dimensiune, amploare, mărime. ♦ a lua ĩi = a) a se dezvolta, a crește foarte mult; b) (fam.) a se îngrășa. 3. (mat.) egalitate între două rapoarte, având patru elemente constitutive. (< fr. proportion, lat. proportio)

PROPORȚIE ~i f. 1) Raport între dimensiunile unor obiecte sau dimensiunile părților unui întreg. 2) Mărime fizică care poate fi măsurată; dimensiune. ◊ A lua ~i a crește foarte mult. 3) mat. Egalitate între două rapoarte constituite din patru elemente. [G.-D. proporției; Sil. -ți-e] /<fr. proportion, lat. proportio, ~onis

proporțiune sf vz proporție

PROPORȚIUNE s. f. V. proporție.

PROPORȚIUNE s.f. v. proporție.

proporți(un)e f. 1. raportul părților între ele și cu totalul: nu e proporțiune în acest desen; 2. pl. măsuri bine luate: talia sa nu trece peste proporțiunile obișnuite; 3. convenință de relațiune între lucruri diferite: pedeapsa trebue să fie în proporțiune cu greșala; 4. Mat. egalitate între două raporturi: 2 se are către 3, precum 8 către 12.

*proporțiúne f. (lat. propórtio, -ónis. V. porțiune). Conveniență, raport, potrivire a părților între ele și cu totalu, regularea uneĭ mărimĭ după alta: a observa proporțiunile. Pl. Dimensiune: lucrare de marĭ proporțiunĭ. Întindere, intensitate: dezastru ĭa proporțiunĭ considerabile. Mat. Egalitatea a doŭă raporturĭ. (O proporțiune se scrie supt forma a/b = c/d, a și d îs terminiĭ extremĭ, b și c îs mediĭ. În orĭ-ce proporțiune, produsu extremilor e egal cu al mediilor). În proporțiune, proporțional, după: plată în proporțiune cu munca. – Ob. -órțiĭe (rus. propórciĭa).

proporție (desp. -ți-e) s. f., art. proporția (desp. -ți-a), g.-d. art. proporției; pl. proporții, art. proporțiile (desp. -ți-i-)

proporție (-ți-e) s. f., art. proporția (-ți-a), g.-d. art. proporției; pl. proporții, art. proporțiile (-ți-i-)

proporție s. f. (sil. -ți-e), art. proporția (sil. -ți-a), g.-d. art. proporției; pl. proporții, art. proporțiile (sil. -ți-i-)

proporție

proporții (dimensiuni mari) s. f. pl., art. proporțiile (desp. -ți-i-)

proporții (dimensiuni mari) s. f. pl., art. proporțiile (-ți-i-)

proporții (dimensiuni mari) s. f. pl.

PROPORȚIE s. 1. (MAT.) raport. 2. raport, relație. (O ~ justă între elemente.) 3. v. armonie. 4. v. procent. 5. v. dimensiune.

PROPORȚIE s. 1. (MAT.) raport. 2. raport, relație. (O ~ justă între elemente.) 3. armonie, concordanță, echilibru, potrivire, proporționalitate, simetrie, (fig.) simfonie. (O perfectă ~ a elementelor unui ansamblu.) 4. procent. (Amestecăm în ~ diverse două substanțe.) 5. dimensiune, mărime, măsură, (înv.) mărie, mărire, (fam.) calibru. (Un lucru de mari ~ii.) 6. amploare, extensiune, extindere. (Scandalul a luat ~ii.)

Proporție ≠ disproporție

proporție (lat. proportio „raport”) 1. În expresia sa cea mai simplă, ca raport între două cantități, inclusiv între două numere (în matematică, egalitate a două rapoarte a/b = c/d, redate și prin relația a • d = b • c), p. își găsește corespunzător unor necesități fundamanetale de ordine, importante aplicații în muzică: I. 1. Diviziune (6) aritmetică, geometrică, armonică. 2. (în muzica greacă) Deducere a intervalelor* din interiorul octavei* prin p. (diviziune) armonică. Aceasta și-a găsit aplicarea în procedeul „superdiviziunii” (gr. ἐπιμόριον λόγος; lat. proportio superparticularis), potrivit căruia numărul mai mare îl întrece pe cel mai mic cu o unitate: (a+1)/a. Prin diviziune arm. iau naștere din octavă următoarele intervale 2/1 (octava) = 3/2 (cvinta) x 4/3 (cvarta) etc. Rând pe rând, speciile acestei proportio superparticularis, până prin sec. 15, se numesc: proportio dubla (2:1), sesquialtera (1) sau hemiolia (1) (3:2), sesquitertia sau epitrita (4:3). ♦ Cercetarea naturii intervalelor și a devenirii lor în funcție de p. numerice constituiau pentru pitagoricieni o știință opusă armoniei (1). Preocupările acestora se reflectă și în geometria clasică, în care p. muzicală este considerată ca parte a științei p. în genere. Astfel, în scrierea sa principală, Stoicheia („Elemente de geometrie”), Euclid se ocupă, în cărțile V, VII și IX, de p. muzicale iar o altă scriere a acestuia, Kakatome kanonos („Împărțirea canonului”), un manual sistematic al teoriei pitagoreice, stabilește 20 de teoreme, dintre care primele nouă se referă la raporturile muzicale ale dreptelor, iar altele două la intervalele muzicale (așa cum erau ele produse pe monocord*). 3. Simetria*, înțeleasă ca echilibru al p. și considerată ca „un caz particular al acestora” (H. Weyl), privește, pe de o parte, elementele de formă* (macrostructura) și pe cele din sânul formațiilor monodice* și multivocale* (microstructura), iar pe de alta, valorile* cantitative sau accentice ale ritmului*, toate în funcție de o axă (imaginară) de simetrie*. Teoriile mai noi (G. Massenkeil) le consideră reale numai pe cele din domeniul temporal al ritmului, celelalte fiind doar „proiecții pe hârtie”, deși se ignoră prin aceasta acțiunea în muzică a legii echilibrului, un anume instinct al spațiului* în care se materializează în și prin psihologia* percepției toate procesele ritmic-temporale dar și intonaționale (1). 4. Secțiune de aur*. II. (în musica mensurata*) Modalitate de stabilire a măsurii*, respectiv a tempo(2)-ului, prin fracțiile 2/1, 3/1, 3/2, 4/3 sau invers 1/2, 1/3, 2/3, 3/4 și multe alte fracții. Într-un sens, p. determină valoarea în raport cu cea imediat anterioară; de ex. 3/1 înainte de integer valor („valoare medie”) anterioară imprimă o mișcare de trei ori mai mare [3 breves (2) = 1 brevis]; dimpotrivă, 1/3 imprima o rărire corespunzătoare a mișcării (1 = 3). Într-alt sens, p. determină același raport al valorilor într-o voce (2) concomitentă [ex. cu tenorul (3)], ce are indicat respectiva integer valor. P. 2/1 (dupla) și 2/1 (subsesquialtera) stabilesc o prolatio (2) minor [mensura (2) imperfeta], una pentru brevis și cealaltă pentru semibrevis* și, invers, p. 3/1 (tripla) și 3/2 (sesquialtera) stabilesc o prolatio maior (mensura perfecta). Un rol important îl juca și proporția hemiolia [v. hemiolă (2)]. V. double; notație (III, 1); proportio; punctum (2).

PROPÓRȚIE (< fr., lat., it., germ.) s. f. 1. (MAT.) Egalitate între două numere rapoarte, având patru elemente constitutive, cele din mijloc numindu-se mezi, iar cele externe extremi (ex. în p. 3/6 = 12/24, 3 și 24 sunt extremi, iar 6 și 12 sunt mezi). 2. Raport între dimensiunile părților unui întreg sau între părți și întreg. 3. Potrivire, raport între lucruri, părți (care se completează reciproc). ◊ Loc. În proporție cu... = proporțional cu..., potrivit cu... 4. Dimensiune (mare); extindere (mare). ◊ Expr. A lua proporții = a) a se dezvolta, a crește foarte mult; b) (fam.) a se îngrășa (prea tare).