profana vt [At: HELIADE, ap. GHICA, A. 725 / V: (îvr) ~făni^[1] / Pzi: ~nez, (îvr) profan / E: fr profaner] 1 A trata fără respectul cuvenit, cu dispreț, cu violență ceva considerat sfânt. 2 (Pgn) A știrbi cinstea, curățenia unei ființe, a unui lucru venerabil etc. Si: a batjocori, a pângări, a spurca. corectat(ă)

PROFANA, profanez, vb. I. Tranz. A trata necuviincios ceva (considerat ca) sfînt, demn de un profund respect; a pîngări; p. ext. a necinsti, a terfeli. Orice premiu de răsplată e căzut, e profanat, Cînd s-a dat acelor oameni care nu l-ar merita. BOLLIAC, O. 172. ◊ Fig. Acest rîu frumos nu-i profanat nici de fabrici, nici de guri de canaluri. SADOVEANU, E. 137.

PROFANA vb. I. tr. A pîngări; (p. ext.) a necinsti. [< fr. profaner, cf. lat. profanare].

PROFANA vb. tr. a pângări; (p. ext.) a necinsti. (< fr. profaner, lat. profanare)

A PROFANA ~ez tranz. (lucruri sau ființe sacre) A supune unei batjocuri, unui sacrilegiu; a pângări; a huli. /<fr. profaner, lat. profanare

profanà v. 1. a nu trata cu respect cele sfinte sau a le întrebuința la scopuri profane; 2. fig. a face un uz nedemn: a profana amiciția.

profan, ~ă [At: (a. 1811) B. V. III, 30 / Pl: ~i, ~e / E: lat profanus, -a, -um, fr profane] 1 a Care se află în afara religiei. 2 Care aparține lumii laice. 3 a (Pex) Păgân. 4 a Care este împotriva religiei stabilite, a canoanelor ei. 5 a (Pex) Care nesocotește lucrurile considerate sacre. 6-7 smf, a (Om) care este neinițiat într-un domeniu al cunoașterii, într-o problemă de viață etc.

profăni v vz profana

PROFAN, -Ă, profani, -e, adj. 1. Care este ignorant într-un domeniu oarecare; neștiutor, nepriceput; (familiar) ageamiu. (Substantivat) E mirată, așa cum se miră profanii că filozofia se ocupă de lucruri care lor le par excesiv de simple. CAMIL PETRESCU, U. N. 479. Profane, turbarea-ți e semeață. Respectă măcar moartea în omul făr’de viață. ALECSANDRI, T. II 146. 2. Care nu ține de religie care nu reprezintă sau nu exprimă un punct de vedere religios; laic. Părinții mei m-au dat întîi la școalele profane. GALACTION, O. I 56. În disprețul legii, credința lui profană Din paraclis făcut-a capelă luterană. ALECSANDRI, T. II 164. Scriitorii noi, bisericești și profani, au introdus shimatismul (= schematismul) limbei grecești împreună cu o mulțime de ziceri, lepădînd pre cele romînești. NEGRUZZI, S. I 258.

PROFAN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Neștiutor, nepriceput; (fam.) ageamiu. 2. (Persoană) care nu respectă preceptele religiei. ♦ Laic. [< fr. profane, lat. profanus].

PROFAN, -Ă adj., s. m. f. 1. ignorant, neștiutor; (fam.) ageamiu. 2. (om) care nu ține de religie; laic. (< fr. profane, lat. profanus)

PROFAN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu este inițiat într-un domeniu de activitate; neștiutor; ignorant. Sunt ~ în muzică. 2) Care nu respectă ceea ce este considerat de religie drept sfânt. 3) Care nu ține de religie; înstrăinat de religie; lumesc; laic. Artă ~ă. /<fr. profane, lat. profanus, ~a, ~um

profan a. 1. ce nu ține de ale religiunii: istorie profană; 2. contrar respectului pentru cele sfinte: vorbe profane. ║ m. 1. cel ce nu face parte dintr’o asociațiune religioasă; 2. fig. care nu e inițiat în misterele vr’unei științe sau arte. ║ n. lucru profan: a amesteca profanul cu sacrul.

*profán, -ă adj. (lat. profánus, d. pro, înainte, și fanum, templu, loc sfînt). Străin de lucrurile sfinte, lumeț, laic: istoria profană. Pin ext. Care ofensează cele sfinte: vorbe profane. Fig. Străin de o știință, de o artă, ignorant, nepriceput: un profan în filologie. Subst. Persoană străină de cler, de o asociațiune saŭ de o știință: a depărta profaniĭ.

*profanéz v. tr. (lat. profanare, d. profanus, profan). Pîngăresc, spurc, întrebuințez în mod nelegiuit cele sacre: a profana potiru. Fig. A-țĭ profana talentu cu oamenĭ care nu te pricep.

profana (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. profanez, 3 profanează; conj. prez. 1 sg. să profanez, 3 să profaneze

profana (a ~) vb., ind. prez. 3 profanează

profana vb., ind. prez. 1 sg. profanez, 3 sg. și pl. profanează

profan adj. m., pl. profani; f. profană, pl. profane

profan adj. m., pl. profani; f. profană, pl. profane

profan adj. m., pl. profani; f. sg. profană, pl. profane

PROFANA vb. v. batjocori, compromite, dezonora, necinsti, terfeli.

PROFANA vb. 1. a batjocori, a necinsti, a pângări, a spurca, a viola, (înv. și pop.) a prihăni. (A ~ un loc considerat sfânt.) 2. v. pângări.

PROFANA vb. 1. a batjocori, a necinsti, a pîngări, a spurca, a viola, (înv. și pop.) a prihăni. (A ~ un loc considerat sfînt.) 2. a pîngări, a spurca, (înv. și pop.) a prihăni, (reg.) a mîrșăvi, (fig.) a întina, a mînji, a murdări, a păta, (înv. și pop. fig.) a scîrnăvi, (reg. fig.) a pricăji. (A ~ memoria cuiva.)

profana vb. v. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. NECINSTI. TERFELI.

PROFAN adj., s. v. ignorant, necunoscător, neinițiat, nepriceput, neștiutor.

PROFAN adj. v. laic.

profan adj., s. v. IGNORANT. NECUNOSCĂTOR. NEINIȚIAT. NEPRICEPUT. NEȘTIUTOR.

PROFAN adj. laic, lumesc, mirean, mirenesc, pămîntean, (rar) secular, (înv. și pop.) pămîntesc, (înv.) politicesc, temporal. (Treburi bisericești și treburi ~.)

Profan ≠ sacru