3 intrări

56 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROBA, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; p. restr. a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din lat. probare.

proba vt [At: LB / V: (reg) pruba, (cscj) ~bi, ~vi / Pzi: ~bez, (înv) prob / E: lat probare] 1 A supune la o probă, o încercare, pentru a vedea dacă corespunde scopului, cerințelor etc. Si: a încerca, a verifica, (îrg) a probălui (3), (reg) a prabali, (îvr) a probăi, a probui (1). 2 (Îrg; c. i. metode, șiretlicuri etc.; îf probi) A încerca ceva pentru a atinge un anumit scop. 3 (Trs) A repeta pentru a învăța pe dinafară. 4 A arăta cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate etc. că cineva sau ceva este într-un anumit fel, are anumite trăsături etc. Si: a dovedi, a demonstra, (îrg) a probălui (5), (îrg) a prubui (2).

PROBA, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit și absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerințe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidență. – Din lat. probare.

PROBA, probez, vb. I. Tranz. 1. A dovedi, a demonstra, a pune în evidență. Într-adevăr e cald. Asta o probează și alte ființe care trăiesc cu mine. SADOVEANU, O. VIII 180. Domnule... Cum să vă probez recunoștința me? ALECSANDRI, T. I 367. 2. A supune (pe cineva sau ceva) la o probă, la o încercare (pentru a vedea dacă corespunde scopului, cerințelor); a încerca. A proba o rochie.Trase zăvorul... apoi începu să probeze cheile în lacăte. BASSARABESCU, S. N. 18.

PROBA vb. I. tr. 1. A dovedi, a demonstra (cu probe). 2. A pune la probă; a încerca. [< lat. probare].

PROBA vb. tr. 1. a dovedi, a demonstra (cu probe). 2. a pune la probă; a încerca. (< lat. probare)

A PROBA ~ez tranz. 1) (persoane, obiecte) A supune unei probe (pentru a stabili, dacă corespunde anumitor cerințe); a încerca. ~ un actor. ~ un palton. 2) A adeveri prin raționamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a arăta; a atesta. Experimentele ~ează presupunerile teoretice. /<lat. probare

probà v. 1. a dovedi; 2. a arăta, a pune în evidență: aceasta probează un caracter statornic; 3. a pune la încercare.

PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.

PROB, -Ă, probi, -e, adj. (Livr.) Cinstit, onest, integru, loial. – Din fr. probe.

PROBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

PROBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

prob, ~ă a [At: POLIZU / Pl: ~i, ~e / E: fr probe] (Liv) 1 Cinstit 2 Onest. 3 Integru.

pro sf [At: CANTEMIR, IST. 164 / V: (îvp) prubă, (reg) ~ovă, prublă / Pl: ~be / E: lat proba, ger Probe, it prova, pn próba, mg probá, fr (é)preuve] 1 Confirmare a unui adevăr, a unui fapt, a unei afirmații etc. 2 (Ccr) Dovadă etc. în sprijinul sau împotriva cuiva sau a ceva ori pentru confirmarea unui fapt, a unei afirmații, a unei presupuneri etc. Si: (rar) probare (3). 3 (Jur; îs) ~ cu martori Dovedire cu martori a unei afirmații, a unei situații etc. în fața instanțelor de judecată. 4 (Îlv) A da ~ (sau ~be) de... A dovedi Si: a demonstra, a proba. 5 (Îvr) Marcă2 aplicată pe un obiect de metal prețios pentru a întări valoarea lui. 6 (În legătură cu verbele „a face”, „a pune la”) Acțiune, cercetare, analiză etc. întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute Si: verificare. 7 (Spc; de obicei în legătură cu verbele „a face”, „a pune la...”) Experiment. 8 (Îla) De (sau, pop, de o) ~ Care servește ca încercare. 9 (Îlav) De (sau, pop, de o) ~ De verificare. 10 (Spc) Încercare a unei mașini, a unui aparat, a unui material, a unui obiectiv tehnic etc. pentru a verifica buna lor funcționare ori însușirile lor tehnice, funcționalitatea lor etc. 11 (Spc) Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte care este în lucru, pentru a vedea dacă se potrivește pe purtător. 12 (Spc) Fiecare dintre părțile din care se compune un examen. 13 (Pgn) Examen. 14 (Spc) Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi, în cadrul unui concurs etc. 15 (Îvr; îs) ~ la metale Totru. 16 (Îvr) Vas în care se topeau sau se încercau aurul, argintul etc. 17 (Spc; asr) Repetiție făcută în vederea unei reprezentații, a unei ceremonii etc. 18 (Spc) Verificare a exactității unui calcul matematic. 19 (Udp „de”) Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material, care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective din care face parte Si: eșantion, mostră, (reg) modă1. 20 (Îs) Corp de ~ Epruvetă. 21 (Îs) Arbore de ~ Arbore ales după anumite criterii, apoi doborât, tăiat și stivuit, astfel ca din volumul obținut să se poată deduce volumul unei specii de arbori sau de arbuști. 22 (Reg) Arbore pregătit anume pentru ca anumite insecte parazite să-și depună îl el ouăle, care apoi sunt distruse. 23 (Asr) Text de tipar pe care se operează corecturile tipografice. 24 (Îs) ~be de tipar Modele de tipărituri colecționate de un tipograf pentru a arăta varietatea literelor de care dispune. 25 Analiză a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. 26 Formă particulară care, prin însușirile sale, ilustrează o categorie, un ansamblu de fenomene, o situație generală Si: mostră. 27 (Reg; îe) A-i trage (cuiva) o ~ de bătaie A bate zdravăn pe cineva.

PROBĂ, probe, s. f. 1. (De obicei în construcție cu verbele «a face», «a supune», «a pune») Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă un lucru este bine făcut, dacă îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. Tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = numai ca încercare, de încercare. A descoperit ceva mai bun: să ceară abonamente de probă de la ziarele ungurești. REBREANU, I. 66. ◊ Expr. A face (o) probă (sau proba) = a încerca să faci un lucru, pentru a-ți da seama dacă el poate fi făcut în condițiile date. Niște copii... făceau probă de urătură pentru sfîntul Vasile. SADOVEANU, P. S. 97. Se urcă, făcu proba și într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. A face proba unui calcul matematic = a verifica exactitatea unui calcul prin alt calcul, specific. ♦ Încercare a unei mașini, a unui aparat etc., pentru a constata funcționarea (bună sau rea) a acestora. [Locomotivei] i se face proba. Trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă. SAHIA, N. 31. 2. Fiecare dintre părțile din care constă un examen. Au trecut cu bine probele scrise și orale. I. BOTEZ, ȘC. 226. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai largi. Schiorii romîni vor concura la probele de coborîre și slalom. ♦ Cantitate dintr-un material care se examinează în vederea stabilirii calității întregului material; eșantion, mostră. Cu linguroiul topitorul ia din cînd în cînd probe, să vadă cum leagă, stingîndu-le cu apă dintr-un rezervor de fier. CONTEMPORANUL, S. II, 1955. nr. 481, 3/4. Plutonierul intrase la vapor să guste probele [de pește] și să pregătească bărcile. BART, S. M. 73. Corp de probă = epruvetă. 3. Dovadă, mărturie. Niciodată reclamanții n-au probe. STANCU, D. 258. Drept probă, vă voi da și un alt exemplu. CARAGIALE, O. III 207. Probă cu martori = susținere, prin martori, a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. Revoltat de ipocrizia proprietarului, medicul cere proba cu martori, care i se admite. ARGHEZI, P. T. 94. ◊ (În construcție cu verbul «a da») M-am pus pe treabă, voind a da probe de capacitate, de onestitate, de activitate. ALECSANDRI, T. I 370. Ați luat ceva măsuri ca să încredințați pe maghiari că voi sînteți frații lor, că sînteți uniți cu dînșii? Le-ați dat vreo probă de credință ca să se încrează în voi? BOLLIAC, O. 231. – Variantă: (popular) pru (SBIERA, P. 99, CONTEMPORANUL, VII 36, ODOBESCU, S. I 480) s. f.

PRU s. f. v. probă.

PROB, -Ă adj. (Liv.) Cinstit, integru. [< lat. probus].

PRO s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justețea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eșantion. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hîrtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].

PROB, -Ă adj. cinstit, integru, onest, loial. (< fr. probe, lat. probus)

PRO s. f. 1. încercare; (examen de) verificare. ◊ metodă prin care se constată justețea unui calcul. ◊ (sport) întrecere. 2. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material. 3. (fot.) copie pozitivă pe hârtie. 4. confirmare, dovadă, mărturie. (< lat. proba, germ. Porbe)

PROB ~ă (~i, ~e) livr. Care este corect și de bună-credință; cinstit; onest; integru. /<fr. probe, lat. probus

PROBĂ ~e f. 1) Fapt care servește la confirmarea unui adevăr; dovadă; mărturie. 2) Acțiune prin care se constată dacă cineva sau ceva corespunde anumitor cerințe; încercare. 3) Fiecare dintre etapele unui examen. 4) Întrecere în cadrul unei competiții sau al unui gen de sport. 5) Parte dintr-un material sau dintr-o substanță după care se poate stabili calitatea întregului; mostră; eșantion. [G.-D. probei] /<lat. proba

probă f. 1. dovadă: am probe despre ce afirm; 2. mărturie, semn sigur: probe de capacitate; 3. încercare: calul se urcă, făcu probă ISP.; 3. verificarea unei operațiuni de calcul: proba diviziunii.

prubă f. pop. probă, încercare. [Lat. PROBA, printr’un intermediar slav sau maghiar].

*prob, -ă adj. (lat. probus). Rar. Onest, integru.

próbă f., pl. e (rus. próba, d. germ. probe, care vine d. lat. proba). Experiență, încercare: a face proba unuĭ cazan, unuĭ pod. Verificare, constatare a adevăruluĭ: a face proba uneĭ operațiunĭ aritmetice. Lucru pin care stabileștĭ adevăru, dovadă, mărturie, semn sigur: a da probe de vitejie, a avea probe despre vina cuĭva. Mostră, exemplar, tip, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ: probe de stofe. Probă de om (Iron.), tip de om, tacîm de om: ce probă de bețiv! De probă, numaĭ ca să vezĭ, să apreciezĭ. – Și prubă (est).

*probéz v. tr. (lat. probare. V. a- și re-prob). Dovedesc, demonstrez, arăt, stabilesc adevăru pin fapte sigure: lupta asta a probat tăria armateĭ. Încerc, experimentez: a proba rezistența unuĭ pod. V. probăĭesc și prubuluĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

proba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. probez, 3 probea; conj. prez. 1 sg. să probez, 3 să probeze

proba (a ~) vb., ind. prez. 3 probea

proba vb., ind. prez. 1 sg. probez, 3 sg. și pl. probea

prob (livr.) adj. m., pl. probi; f. pro, pl. probe

pro s. f., g.-d. art. probei; pl. probe

prob (livr.) adj. m., pl. probi; f. probă, pl. probe

pro s. f., g.-d. art. probei; pl. probe

prob adj. m., pl. probi; f. sg. probă, pl. probe

pro s. f., g.-d. art. probei; pl. probe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROBA vb. 1. v. verifica. 2. v. experimenta. 3. a încerca, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. v. confirma. 5. v. demonstra. 6. a argumenta, a demonstra, a dovedi, a întări, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)

PROBA vb. v. învăța, memora, memoriza, repeta.

PROBA vb. 1. a încerca, a verifica, (pop.) a cerca, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a probăi, a probui. (A ~ un motor, un aparat.) 2. a experimenta, a încerca. (A ~ o nouă metodă.) 3. a încerca, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 5. a demonstra, a dovedi, a indica, (fig.) a marca. (Cursul evenimentelor ~ o cotitură.) 6. a argumenta, a demonstra, a dovedi, a întări, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.)

proba vb. v. ÎNVĂȚA. MEMORA. MEMORIZA. REPETA.

PROB adj. v. cinstit, corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest.

PRO s. v. corectură, repetiție.

PRO s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. experiment. 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eșantion.

prob adj. v. CINSTIT. CORECT. INCORUPTIBIL. INTEGRU. LEAL. NECORUPTIBIL. ONEST.

PRO s. 1. adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, (livr.) coroborare. (~ celor afirmate.) 2. atestare, dovadă, mărturie. (Iată o ~ elocventă.) 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probațiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. încercare, probare, verificare, (pop.) cercare, (înv.) verificație, verificăciune. (~ unui motor.) 6. experiență, experiment, încercare, (pop.) cercare. (A face o serie de ~ în laborator.) 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărțiri.) 8. (MED.) analiză. (~ hepatică.) 9. examen. (Am avut două ~ de susținut.) 10. exemplu, model, mostră, specimen, tip. (Dă-mi mai jos cîteva ~ de...) 11. eșantion, model, mostră, (reg.) modă. (O ~ dintr-un material.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

probă (probe), s. f. – Dovadă, încercare. – Mold. prubă. Mr. provă. Lat. proba (sec. XIX), prin intermediul pol., mag. proba, germ. Probe. În mr., din it. prova, cf. ngr. πρόβα. – Der. proba, vb. (a dovedi), din lat. probare; probabil, adj., din fr. probable; probabilitate, s. f., din fr. probabilité; probatoriu (var. probant), adj., din fr. probatoire, probant; contraprobă, s. f., din fr. contre-épreuve; probălui, vb. (a proba; a examina), din mag. próbálni (Gáldi, Dict., 153); probăi, vb. (a proba), sec. XVIII, înv.; probistă, s. f. (actriță cu contract temporar); probui, vb. (a proba), din pol. probować, sec. XVII, înv.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PROBE (< lat. proba, format din probare, a dovedi) Probele sînt mijloacele folosite de orator în stabilirea a ceea ce el voiește să demonstreze. Acestea sînt mărturiile și argumentele. Mărturiile constau în atestarea unui fapt, ca de exemplu, în dezbaterile judiciare, depozițiile martorilor. Argumentele sînt raționamentele pe care oratorul le folosește în sprijinul tezei sale, fie că este vorba de raționamente inductive, care constau din enumerarea unui anumit număr de fapte particulare, pentru a ajunge la o idee generală, fie de raționamente deductive, scoaterea dintr-un principiu general a unei consecințe particulare. În ceea ce privește sursa probelor pentru orator, retoricienii deosebesc două feluri de surse: intrinseci, ca: definiția, enumerația părților, genul și specia, comparația, contrariile, repugnantele, circumstanțele, și extrinseci, ca: autoritatea umană, fondată pe maxime, pe vorbele memorabile ale înțelepților, citate din operele scriitorilor celebri, pe exemple sau fapte izbitoare din istorie.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune în probă expr. (pol., înv.) a lua la bătaie (un delincvent în incinta secției de poliție).

Intrare: proba
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • proba
  • probare
  • probat
  • probatu‑
  • probând
  • probându‑
singular plural
  • probea
  • probați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • probez
(să)
  • probez
  • probam
  • probai
  • probasem
a II-a (tu)
  • probezi
(să)
  • probezi
  • probai
  • probași
  • probaseși
a III-a (el, ea)
  • probea
(să)
  • probeze
  • proba
  • probă
  • probase
plural I (noi)
  • probăm
(să)
  • probăm
  • probam
  • probarăm
  • probaserăm
  • probasem
a II-a (voi)
  • probați
(să)
  • probați
  • probați
  • probarăți
  • probaserăți
  • probaseți
a III-a (ei, ele)
  • probea
(să)
  • probeze
  • probau
  • proba
  • probaseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • probi
  • probire
  • probit
  • probitu‑
  • probind
  • probindu‑
singular plural
  • probește
  • probiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • probesc
(să)
  • probesc
  • probeam
  • probii
  • probisem
a II-a (tu)
  • probești
(să)
  • probești
  • probeai
  • probiși
  • probiseși
a III-a (el, ea)
  • probește
(să)
  • probească
  • probea
  • probi
  • probise
plural I (noi)
  • probim
(să)
  • probim
  • probeam
  • probirăm
  • probiserăm
  • probisem
a II-a (voi)
  • probiți
(să)
  • probiți
  • probeați
  • probirăți
  • probiserăți
  • probiseți
a III-a (ei, ele)
  • probesc
(să)
  • probească
  • probeau
  • probi
  • probiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • provi
  • provire
  • provit
  • provitu‑
  • provind
  • provindu‑
singular plural
  • provește
  • proviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • provesc
(să)
  • provesc
  • proveam
  • provii
  • provisem
a II-a (tu)
  • provești
(să)
  • provești
  • proveai
  • proviși
  • proviseși
a III-a (el, ea)
  • provește
(să)
  • provească
  • provea
  • provi
  • provise
plural I (noi)
  • provim
(să)
  • provim
  • proveam
  • provirăm
  • proviserăm
  • provisem
a II-a (voi)
  • proviți
(să)
  • proviți
  • proveați
  • provirăți
  • proviserăți
  • proviseți
a III-a (ei, ele)
  • provesc
(să)
  • provească
  • proveau
  • provi
  • proviseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pruba
  • prubare
  • prubat
  • prubatu‑
  • prubând
  • prubându‑
singular plural
  • prubea
  • prubați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • prubez
(să)
  • prubez
  • prubam
  • prubai
  • prubasem
a II-a (tu)
  • prubezi
(să)
  • prubezi
  • prubai
  • prubași
  • prubaseși
a III-a (el, ea)
  • prubea
(să)
  • prubeze
  • pruba
  • prubă
  • prubase
plural I (noi)
  • prubăm
(să)
  • prubăm
  • prubam
  • prubarăm
  • prubaserăm
  • prubasem
a II-a (voi)
  • prubați
(să)
  • prubați
  • prubați
  • prubarăți
  • prubaserăți
  • prubaseți
a III-a (ei, ele)
  • prubea
(să)
  • prubeze
  • prubau
  • pruba
  • prubaseră
Intrare: prob
prob adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prob
  • probul
  • probu‑
  • pro
  • proba
plural
  • probi
  • probii
  • probe
  • probele
genitiv-dativ singular
  • prob
  • probului
  • probe
  • probei
plural
  • probi
  • probilor
  • probe
  • probelor
vocativ singular
plural
Intrare: probă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pro
  • proba
plural
  • probe
  • probele
genitiv-dativ singular
  • probe
  • probei
plural
  • probe
  • probelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pru
  • pruba
plural
  • prube
  • prubele
genitiv-dativ singular
  • prube
  • prubei
plural
  • prube
  • prubelor
vocativ singular
plural
prublă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pro
  • prova
plural
  • prove
  • provele
genitiv-dativ singular
  • prove
  • provei
plural
  • prove
  • provelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

proba, probezverb

etimologie:

prob, proadjectiv

etimologie:

pro, probesubstantiv feminin

  • 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Niciodată reclamanții n-au probe. STANCU, D. 258. DLRLC
    • format_quote Drept probă, vă voi da și un alt exemplu. CARAGIALE, O. III 207. DLRLC
    • 1.1. Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Revoltat de ipocrizia proprietarului, medicul cere proba cu martori, care i se admite. ARGHEZI, P. T. 94. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A da probă (sau probe) de... = a proba. DEX '09 DEX '98
      • format_quote M-am pus pe treabă, voind a da probe de capacitate, de onestitate, de activitate. ALECSANDRI, T. I 370. DLRLC
      • format_quote Ați luat ceva măsuri ca să încredințați pe maghiari că voi sînteți frații lor, că sînteți uniți cu dînșii? Le-ați dat vreo probă de credință ca să se încrează în voi? BOLLIAC, O. 231. DLRLC
  • 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Tu ai aflat cu cale Tocmai azi să pui la probă Inima nevestei tale. COȘBUC, P. I 73. DLRLC
    • 2.1. prin specializare Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. DEX '09 DEX '98
    • 2.2. prin specializare Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote [Locomotivei] i se face proba. Trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă. SAHIA, N. 31. DLRLC
    • 2.3. Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Au trecut cu bine probele scrise și orale. I. BOTEZ, ȘC. 226. DLRLC
    • 2.4. Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: întrecere
      • format_quote Schiorii români vor concura la probele de coborâre și slalom. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De probă = ca încercare, de încercare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A descoperit ceva mai bun: să ceară abonamente de probă de la ziarele ungurești. REBREANU, I. 66. DLRLC
    • chat_bubble A face (o) probă (sau proba) = a încerca să faci un lucru, pentru a-ți da seama dacă el poate fi făcut în condițiile date. DLRLC
      sinonime: încerca
      • format_quote Niște copii... făceau probă de urătură pentru sfîntul Vasile. SADOVEANU, P. S. 97. DLRLC
      • format_quote Se urcă, făcu proba și într-un minut fu aproape de pădure. ISPIRESCU, L. 7. DLRLC
  • 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). DEX '09 DEX '98
    sinonime: repetiție
    • 3.1. rar Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. DEX '09 DEX '98
  • 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. DEX '09 DEX '98 DN
    • chat_bubble A face proba unui calcul matematic = a verifica exactitatea unui calcul prin alt calcul, specific. DLRLC
  • 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cu linguroiul topitorul ia din cînd în cînd probe, să vadă cum leagă, stingîndu-le cu apă dintr-un rezervor de fier. CONTEMPORANUL, S. II, 1955. nr. 481, 3/4. DLRLC
    • format_quote Plutonierul intrase la vapor să guste probele [de pește] și să pregătească bărcile. BART, S. M. 73. DLRLC
    • 5.1. Corp de probă = epruvetă. DLRLC
      sinonime: epruvetă
    • 5.2. Analiză medicală. DEX '09 DEX '98
    • 5.3. Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. DEX '09 DEX '98
    • 5.4. fotografie Copie pozitivă pe hârtie. DEX '09 DEX '98 DN
  • 6. Exemplu, model, pildă. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • limba latină proba (cu sensuri după limba franceză preuve). DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.