preempțiune sf vz preemțiune

preempțiune s. f. (jur.) drept de ~ = drept de care se bucură cineva printr-un contract sau printr-o lege, de a fi preferat dintre mai mulți cumpărători. (< fr. préemption)

PREEMȚIUNE, preemțiuni, s. f. (Jur.; în sintagma) Drept de preemțiune = dreptul unei persoane de a fi preferată la cumpărarea unui lucru. [Pr.: pre-em-ți-u-] – Din fr. préémption.

preemțiune sf [At: V. ROM. februarie 1954, 58 / P: pre-em-ți-u~ / V: ~mpț~ / Pl: ~ni / E: fr préemption] (Jur; șîs drept de ~) Drept pe care îl are cineva, printr-un contract sau printr-o lege, la o vânzare-cumpărare, de a fi, în condiții egale, cel preferat dintre mai mulți cumpărători.

PREEMȚIUNE, preemțiuni, s. f. (Jur.; în sintagma) Drept de preemțiune = privilegiu pe care îl are cineva printr-un contract sau printr-o lege, la o vânzare-cumpărare, de a fi, în condiții egale, cel preferat dintre mai mulți cumpărători. [Pr.: pre-em-ți-u-] – Din fr. préemption.

PREEMȚIUNE, preemțiuni, s. f. (Jur.; de obicei în expr.) Drept de preemțiune = drept de preferință la o cumpărare.

PREEMȚIUNE s.f. (Jur.) Drept de preemțiune = dreptul de care se bucură cineva prin lege de a fi preferat în calitate de cumpărător al unui bun. [Cf. fr. préemption, lat. prae – înainte, emptio – cumpărare].

preempțiune (jur.) (desp. -emp-ți-u-) s. f., g.-d. art. preempțiunii; pl. preempțiuni (drept de preempțiune)

preempțiune (în drept de ~) (-emp-ți-u-) s. f., g.-d. art. preempțiunii; pl. preempțiuni

preempțiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. preempțiunii; pl. preempțiuni

preemțiune