2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSOMORÂT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.

posomorât, ~ă a [At: NECULCE, L. 80 / V: (reg) lo~, (înv) ~rit / Pl: ~âți, ~e / E: posomorî] 1 (D. oameni) Care are fizionomia, ochii, privirea etc. încruntată, întunecată, tristă ca urmare a unei proaste dispoziții, a unei nemulțumiri, a unei stări sufletești apăsătoare. 2 (D. fizionomia, ochii, privirea etc. oamenilor) Care exprimă sau trădează o stare de proastă dispoziție, de nemulțumire, de tristețe Si: încruntat, întunecat, mohorât, noros, posac, trist. 3 (D. cer) Acoperit de nori Si: înnegurat, înnorat, întunecat. 4 (D. nori) De culoare închisă, întunecată. 5 (D. nori) Care aduce vreme urâtă, precipitații. 6 (D. zile, vreme) Cu precipitații Si: ploios, urât. 7 (D. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care este de culoare închisă. Si: întunecat. 8 (D. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care face o impresie tristă Si: dezolant, melancolic, sumbru. 9 (Pex; d. obiecte, elemente ale naturii, peisaje etc.) Care inspiră melancolie, dezolare, tristețe prin aspectul întunecat, sărăcăcios etc. Si: dezolant, melancolic, sumbru.

POSOMORÂT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Rău dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o rea dispoziție, tristețe. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî.

POSOMORÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A POSOMORÎ și A SE POSOMORÎ. 2) (despre peisaje, țesături, obiecte etc.) Care este de culoare întunecată, mohorâtă, inspirând tristețe. /v. a (se) posomorî

POSOMORI vb. IV v. posomorî.

POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.

posomorî [At: BELDIMAN, N. P. II, 120/13 / V: (reg) ~ri / Pzi: ~răsc / E: cf mg szomorú „trist”] 1 vr (D. oameni sau d. fața, ochii, privirea etc. lor) A deveni încruntat, întunecat, trist ca urmare a unei proaste dispoziții, a unei nemulțumiri, a unei stări sufletești apăsătoare Si: a se încrunta, a se întrista, a se întuneca, a se mohorî. 2 vr (D. cer) A se acoperi de nori Si: a se înnegura, a se înnora, a se întuneca. 3 vr (D. vreme) A deveni urât, închis, cu precipitații Si: a se închide, a se strica. 4-5 vtfr (A da sau) a căpăta o notă de tristețe, de dezolare Si: a (se) înnegura, a (se) întuneca.

POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomori vb. IV] – Et. nec.

POSOMORÎ, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. Ase întuneca la față (din cauza nemulțumirii), a se întrista. Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7. Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ A lua o înfățișare severă, a se încrunta. Împăratul s-a posomorit rău de tot. – adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. ♦ Tranz. A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva vreun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis. Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255. Un vînt de gheață se stîrni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175. De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120. ◊ Unipers. Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Fig. Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303. 3. Tranz. Fig. A da o notă de tristețe, a întuneca, a înnegura. O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, V. 29. Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273.- Variantă: posomori (REBREANU, R. II 10, ALECSANDRI, P. P. 135) vb. IV.

POSOMORÎT, -Ă, posomorîți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Rău dispus, trist, întunecat la față, mohorît. Stoica își priponise caii subt frasini și aștepta posomorît lîngă foc. SADOVEANU, M. C. 186. Tăcut, posomorît, Andrei plecă capul în jos, fără să zică nimic. HOGAȘ, DR. 236. Și amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomorîți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, O. A. 163. ◊ (Despre înfățișarea, privirile oamenilor) Alții cu fața posomorîtă, Oftînd mult jalnic, le răspundea. ALECSANDRI, T. I 378. (Fig.) În fața noastră munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorîte, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28. ◊ (Despre firea, gîndurile oamenilor) Întoarce-te de-acu-n casă, Catrino, ș-alungă cele gînduri posomorîte. ALECSANDRI, T. 1570. (Rar, despre animale) Bufnele posomorîte, în a lor cuiburi trezite, – Țipă cu glas amorțit. ALECSANDRI, P. A. 101. 2. Care este de culoare întunecată; p. ext. care face o impresie tristă, predispune la tristețe; dezolant, sumbru. Pădurea de coniferi e sumbră și posomorîtă. RALEA, O. 132. La cîțiva pași de mine, curgea Siretul, cu apele lui posomorîte. DUNĂREANU, CH. 134. Ce zile posomorîte și ce nopți lungi. DELAVRANCEA, A. 128. ◊ Fig. Ne împresura de pretutindeni singurătate posomorîtă. SADOVEANU, O. L. 22. Zugrăvește din nou iarăși pînzele posomorîte Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O. I 32.

A POSOMORÎ ~ăsc tranz. A face să se posomorască. /Orig. nec.

A SE POSOMORÎ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. 2) (despre cer, vreme etc.) A deveni (mai) întunecat (din cauza îngrămădirii norilor); a se înnora; a se mohorî. /Orig. nec.

posomorî v. 1. a se întuneca la față: cerul se posomorește; 2. fig. a fi posomorît. [Slav. PASMURIETI, a se întuneca].

posomorît a. și m. 1. întunecat la față: vreme posomorîtă; 2. fig. trist, posac: de omul posomorît și norocul fuge.

posomorăsc v. tr. (vsl. *posmuriti, dedus din posmurinŭ, smurŭ, posomorît; sîrb. násumoriti se, a se posomorî, infl. poate de ung. szomoru, trist, care tot de aci vine: rus. pásmurĭetĭ, pohmúritĭ, a se posomorî, pásmurnyĭ, posomorît, d. smúryĭ, cenușiu închis, hmúra, corcolan, nour întunecat, hmuritĭ, a încreți fruntea, a se zbîrli, hmúrnyĭ, posomorît. Bern. 1, 391. Cp. cu scapăr și chĭondorîș). Întunec, daŭ un aspect trist orĭ supărat: vestea rea l-a posomorît. V. refl. Mă întunec: un cer posomorît. Fig. Mă încrunt, mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă supăr: o fată posomorîtă. V. bosunflu.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

posomorî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, 3 sg. posomorăște, imperf. 1 posomoram; conj. prez. 1 sg. să posomorăsc, 3 să posomorască

posomorî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomora, perf. s. 3 sg. posomorî, 3 pl. posomorâră; m.m.c.p. 3 sg. posomorâse, 3 pl. posomorâseră; conj. prez. 3 să posomorască; ger. posomorând; part. posomorât

posomorî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomora; conj. prez. 3 sg. și pl. posomorască

posomorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. posomora, conj. posomorască)

posomorăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rîi 1 aor., -rît prt.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

POSOMORÂT adj., adv. 1. adj. v. încruntat. 2. adj., adv. v. îmbufnat. 3. adj. v. ursuz. 4. adj. întristat, mâhnit, trist, (fig.) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorât. (O față ~.) 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. dezolant. 7. adj. melancolic, trist. (O noapte ~.)

Posomorât ≠ vesel, voios, radios, zâmbitor, senin

POSOMORÎ vb. 1. v. încrunta. 2. a (se) întrista, a (se) mâhni, (înv.) a (se) tânji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (S-a cam ~ la față.) 3. v. înnora. 4. v. strica.

POSOMORÎ vb. 1. a se încrunta, a se întuneca, a se mohorî. (Ce te-ai ~ astfel?) 2. a (se) întrista, a (se) mîhni, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (S-a cam~.) 3. a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se mohorî. (Cerul s-a ~.) 4. a se închide, a se mohorî, a se strica. (Vremea s-a ~.)

POSOMORÎT adj., adv. 1. adj. încruntat, întunecat, mohorît, posac. (O față ~.) 2. adj., adv. chiorîș, îmbufnat, încruntat, mohorît. (Privire ~; ce te uiți așa ~ la mine?) 3. adj. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 4. adj. întristat, mîhnit, trist, (fig.) înnegurat, înnorat, întunecat, mohorît. (E tare ~.) 5. adj. închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorît, neguros, noros, pîclos, plumbuit, plumburiu, urît, (înv.) ponegrit. (Vreme ~.) 6. adj. demoralizant, deprimant, descurajant, dezolant, mohorît, trist, (rar) dezolator, posac. (Un peisaj ~.) 7. adj. melancolic, trist. (O noapte ~.)

A se posomorî ≠ a se înveseli

A (se) posomorî ≠ a (se) bucura

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

posomorî (posomorăsc, posomorît), vb. – A se întrista, a se întuneca, a se mohorî. Sl., cf. rus. pasmurĕtĭ, ceh. posmouriti, sb. nasumoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 279; Tiktin). Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 299, credea într-o proveniență dacică. – Der. posomor, adj. (Trans., mohorît, încruntat); posomoreală, s. f. (amărăciune, tristețe).

Intrare: posomorât
posomorât adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • posomorât
  • posomorâtul
  • posomorâtu‑
  • posomorâ
  • posomorâta
plural
  • posomorâți
  • posomorâții
  • posomorâte
  • posomorâtele
genitiv-dativ singular
  • posomorât
  • posomorâtului
  • posomorâte
  • posomorâtei
plural
  • posomorâți
  • posomorâților
  • posomorâte
  • posomorâtelor
vocativ singular
plural
posomorit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • posomorit
  • posomoritul
  • posomoritu‑
  • posomori
  • posomorita
plural
  • posomoriți
  • posomoriții
  • posomorite
  • posomoritele
genitiv-dativ singular
  • posomorit
  • posomoritului
  • posomorite
  • posomoritei
plural
  • posomoriți
  • posomoriților
  • posomorite
  • posomoritelor
vocativ singular
plural
Intrare: posomorî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • posomorî
  • posomorâre
  • posomorât
  • posomorâtu‑
  • posomorând
  • posomorându‑
singular plural
  • posomorăște
  • posomoraște
  • posomorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • posomorăsc
(să)
  • posomorăsc
  • posomoram
  • posomorâi
  • posomorâsem
a II-a (tu)
  • posomorăști
(să)
  • posomorăști
  • posomorai
  • posomorâși
  • posomorâseși
a III-a (el, ea)
  • posomorăște
  • posomoraște
(să)
  • posomorască
  • posomora
  • posomorî
  • posomorâse
plural I (noi)
  • posomorâm
(să)
  • posomorâm
  • posomoram
  • posomorârăm
  • posomorâserăm
  • posomorâsem
a II-a (voi)
  • posomorâți
(să)
  • posomorâți
  • posomorați
  • posomorârăți
  • posomorâserăți
  • posomorâseți
a III-a (ei, ele)
  • posomorăsc
(să)
  • posomorască
  • posomorau
  • posomorâ
  • posomorâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • posomori
  • posomorire
  • posomorit
  • posomoritu‑
  • posomorind
  • posomorindu‑
singular plural
  • posomorește
  • posomoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • posomoresc
(să)
  • posomoresc
  • posomoream
  • posomorii
  • posomorisem
a II-a (tu)
  • posomorești
(să)
  • posomorești
  • posomoreai
  • posomoriși
  • posomoriseși
a III-a (el, ea)
  • posomorește
(să)
  • posomorească
  • posomorea
  • posomori
  • posomorise
plural I (noi)
  • posomorim
(să)
  • posomorim
  • posomoream
  • posomorirăm
  • posomoriserăm
  • posomorisem
a II-a (voi)
  • posomoriți
(să)
  • posomoriți
  • posomoreați
  • posomorirăți
  • posomoriserăți
  • posomoriseți
a III-a (ei, ele)
  • posomoresc
(să)
  • posomorească
  • posomoreau
  • posomori
  • posomoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

posomorât, posomorâadjectiv

  • 1. (Despre oameni) Prost dispus; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Stoica își priponise caii subt frasini și aștepta posomorît lîngă foc. SADOVEANU, M. C. 186. DLRLC
    • format_quote Tăcut, posomorît, Andrei plecă capul în jos, fără să zică nimic. HOGAȘ, DR. 236. DLRLC
    • format_quote Și amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomorîți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, O. A. 163. DLRLC
    • format_quote Alții cu fața posomorîtă, Oftînd mult jalnic, le răspundea. ALECSANDRI, T. I 378. DLRLC
    • format_quote figurat În fața noastră munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorîte, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N. 28. DLRLC
    • format_quote Întoarce-te de-acu-n casă, Catrino, ș-alungă cele gînduri posomorîte. ALECSANDRI, T. 1570. DLRLC
    • format_quote rar (Despre animale) Bufnele posomorîte, în a lor cuiburi trezite, – Țipă cu glas amorțit. ALECSANDRI, P. A. 101. DLRLC
    • 1.1. (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Pădurea de coniferi e sumbră și posomorîtă. RALEA, O. 132. DLRLC
      • format_quote La cîțiva pași de mine, curgea Siretul, cu apele lui posomorîte. DUNĂREANU, CH. 134. DLRLC
      • format_quote Ce zile posomorîte și ce nopți lungi. DELAVRANCEA, A. 128. DLRLC
      • format_quote figurat Ne împresura de pretutindeni singurătate posomorîtă. SADOVEANU, O. L. 22. DLRLC
      • format_quote figurat Zugrăvește din nou iarăși pînzele posomorîte Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O. I 32. DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre cer) Acoperit cu nori. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • vezi posomorî DEX '98 DEX '09

posomorî, posomorăscverb

  • 1. reflexiv (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. DLRLC
    • format_quote Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7. DLRLC
    • format_quote Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146. DLRLC
    • 1.1. A lua o înfățișare severă; a se încrunta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Împăratul s-a posomorit rău de tot. – Adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe. DLRLC NODEX
      • format_quote Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva vreun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75. DLRLC
      • format_quote Vestea l-a posomorât. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. figurat (Despre cer) A se înnora. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255. DLRLC
      • format_quote Un vînt de gheață se stîrni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175. DLRLC
      • format_quote De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120. DLRLC
      • format_quote unipersonal Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
      • format_quote figurat Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303. DLRLC
      • 1.3.1. prin extensiune (Despre timp) A deveni neguros, întunecat, închis, ploios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A da o notă de tristețe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, V. 29. DLRLC
    • format_quote Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.