3 intrări
28 de definiții
din care- explicative (15)
- morfologice (7)
- relaționale (4)
- etimologice (1)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
POCĂIT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi.
POCĂIT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
pocăit, ~ă [At: PRAV. 191 / Pl: ~iți, ~e / E: pocăi1] 1 a (Rel) Care și-a mărturisit (duhovnicului) păcatele săvârșite, se căiește pentru ele și care, pentru a și le ispăși, se supune unor privațiuni, pedepse etc. 2 a (Pgn) Care manifestă părere de rău, regret pentru o faptă (rea) săvârșită, o greșeală etc. Vz penitent. 3 smf Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria, și care consideră virtutea supremă pocăința. 4 smf (Pgn) Adept al oricărei secte religioase creștine Si: sectant. 5 sf (Mun; art) Muncă stăruitoare, intensă, făcută de cineva cu pasiune și dăruire Si: (reg) pocaianie. 6 sf (Mun; art) Fel de a munci.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
POCĂIT1, -Ă, pocăiți, -te, adj. Care se căiește (sau, s-a căit) pentru greșelile făcute și promite să se îndrepte. Dascălul Pandele a dat cu ochii de surorile lui, care veniseră și ele pocăite, cu ochii plînși. PAS, Z. I 226. Sabina își încrucișă brațele pe piept, pocăită. C. PETRESCU, C. V. 12. Oaia rătăcită S-a-ntors la vechea turmă nu numai pocăită. BOLINTINEANU, O. 146.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
POCĂIT 2, -Ă, pocăiți, -te, s. m. și f. Persoană adeptă, a unei secte religioase care pune pocăința mai presus, de orice virtute; p. ext. adept al unei secte- religioase, desprinsă din religia creștină. Ești pocăit, de-aia îți zic oamenii Martalog. DUMITRIU, N. 181.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
POCĂIT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Adept al unei secte religioase creștine, care consideră pocăința ca fiind perfecționarea morală supremă. /v. a se pocăi
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pocăit a. și m. penitent.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pocăít, -ă adj. și s. Care regretă păcatele și nu le maĭ face: un pocăit.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
POCĂI, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
POCĂI, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. – Din sl. pokajati sen.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
poacăi v vz pocăi1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pocăi1 [At: COD. VOR. 80/1 / V: (reg) poac~ / Pzi: ~esc, (reg) pocăi / E: slv покаꙗти сѧ] 1 vr (În concepțiile religioase) A mărturisi (duhovnicului) păcatele săvârșite, căindu-se și căutând să obțină iertare prin post și rugăciune. 2 vr (Pgn) A manifesta părere de rău, regret pentru o faptă (rea), o greșeală. 3 vtf A face pe cineva să-și mărturisească, să-și recunoască păcatele sau greșelile și să regrete ceea ce a făcut. 4 vr A deveni adept al unor secte religioase creștine. 5 vr (Reg.; d. oamenii neastâmpărați, zburdalnici, zvăpăiați) A se potoli. 6 vi (Olt) A dormita.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pocăi2 vi [At: DDRF / Pzi: pocăi / E: poc1 + -ăi] (Înv) A ciocăni.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
POCĂI, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În practicile creștine) A-și recunoaște greșelile comise și a căuta prin post și rugăciuni să obțină iertarea păcatelor; a se căi. Vreau să mă pocăiesc și să mă fac călugăr. GALACTION, O. I 251. Pepelea zice: domnule părinte!... tare aș voi să mă pocăiesc și eu. SBIERA, P. 8. 2. (Sens curent) A-i părea rău, a avea remușcări, a regreta ceva. Lui, ca bărbat, la ce-i folosește frumusețea? La nimic! Și iaca: el îi frumos, iar dînsa Luîndu-și însă seama îndată, își făcea cruce și se pocăia. GALAN, Z. R. 178. Frumoasă nuntă-și făcea Și numai atunci mai bea, Apoi mi se pocăia, Băutură nu mai bea. TEODORESCU, P. P. 667. ♦ Tranz. fact. (Rar) A face pe cineva să se căiască de o greșeală sau de un păcat, a aduce pe cineva pe calea cea bună. Arză-te focul urît, Pe toate le-ai norocit, Pe mine m-ai pocăit; La toate le-ai dat noroc Pe mine m-ai ars în foc. BIBICESCU, P. P. 202. Aici șăde sf. Vinete, cumătre; așteapt-o că vine... ori vîrî-te să te pocăiască. ȘEZ. II 188.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A SE POCĂI mă ~iesc intranz. 1) rel. A-și recunoaște păcatele făcute, cerând iertare de la providență. 2) A avea remușcări; a regreta. 3) A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. /<sl. pokajati sen
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pocăì v. a se căi cu totul: pocăiți-vă. [Slav. POKAITĬ].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pocăĭésc (mă) v. refl. (vsl. pokaĭati sen, a se pocăi. V. căĭesc). Fac penitență, regret păcatele făcute și nu le maĭ fac: acest vinovat s’a pocăit adevărat.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
pocăit adj. m., s. m., pl. pocăiți; adj. f., s. f. pocăită, pl. pocăite
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
pocăit adj. m., s. m., pl. pocăiți; adj. f., s. f. pocăită, pl. pocăite
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
pocăit adj. m., s. m., pl. pocăiți; f. sg. pocăită, pl. pocăite
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pocăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiesc, 3 sg. pocăiește, imperf. 1 pocăiam; conj. prez. 1 sg. să pocăiesc, 3 să pocăiască
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
pocăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiesc, imperf. 3 sg. pocăia; conj. prez. 3 să pocăiască
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
pocăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocăiesc, imperf. 3 sg. pocăia; conj. prez. 3 sg. și pl. pocăiască
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pocăesc, -ăește 3, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
POCĂIT adj., s. 1. adj. (fam.) spăsit. (O atitudine ~.) 2. s. (BIS.) sectant.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
POCĂIT adj., s. 1. adj. (fam.) spăsit. (O atitudine ~.) 2. s. (BIS.) sectant.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
POCĂI vb. 1. v. căi. 2. (BIS.) a se căi, (înv.) a se spăsi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
POCĂI vb. 1. a se căi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrînge, a jeli, a jelui, a se scîrbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. (BIS.) a se căi, (înv.) a se spăsi.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
pocăi (pocăiesc, pocăit), vb. refl. – 1. A se căi, a face penitență. – 2. (Vb. activ) A duce la căință. Sl. pokajati (Miklosich, Slaw. Elem., 37). – Der. pocăință (var. înv. poca(i)anie, pocanie), s. f. (regret, căință).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
pocăi, pocăi, vb. IV (înv.) a ciocăni.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M3) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
verb (V408) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
pocăit, pocăităadjectiv
- 1. Care se căiește. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: spăsit
- Dascălul Pandele a dat cu ochii de surorile lui, care veniseră și ele pocăite, cu ochii plînși. PAS, Z. I 226. DLRLC
- Sabina își încrucișă brațele pe piept, pocăită. C. PETRESCU, C. V. 12. DLRLC
- Oaia rătăcită S-a-ntors la vechea turmă nu numai pocăită. BOLINTINEANU, O. 146. DLRLC
-
etimologie:
- pocăi DEX '98 DEX '09
pocăit, pocăițisubstantiv masculin pocăită, pocăitesubstantiv feminin
- 1. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ești pocăit, de-aia îți zic oamenii Martalog. DUMITRIU, N. 181. DLRLC
- 1.1. Adept al unor secte religioase creștine. DEX '09 DLRLCsinonime: sectant
-
etimologie:
- pocăi DEX '98 DEX '09
pocăi, pocăiescverb
- 1. A-și mărturisi păcatele săvârșite, a se căi și a căuta să obțină iertare prin post și rugăciuni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Vreau să mă pocăiesc și să mă fac călugăr. GALACTION, O. I 251. DLRLC
- Pepelea zice: domnule părinte!... tare aș voi să mă pocăiesc și eu. SBIERA, P. 8. DLRLC
- 1.1. A manifesta părere de rău, a avea remușcări, a se căi pentru o faptă, o greșeală etc. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: regreta
- Lui, ca bărbat, la ce-i folosește frumusețea? La nimic! Și iaca: el îi frumos, iar dînsa... Luîndu-și însă seama îndată, își făcea cruce și se pocăia. GALAN, Z. R. 178. DLRLC
- Frumoasă nuntă-și făcea Și numai atunci mai bea, Apoi mi se pocăia, Băutură nu mai bea. TEODORESCU, P. P. 667. DLRLC
-
- 1.2. A face pe cineva să-și mărturisească păcatele sau greșelile și să se căiască de ele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Arză-te focul urît, Pe toate le-ai norocit, Pe mine m-ai pocăit; La toate le-ai dat noroc Pe mine m-ai ars în foc. BIBICESCU, P. P. 202. DLRLC
- Aici șăde sf. Vinere, cumătre; așteapt-o că vine... ori vîrî-te să te pocăiască. ȘEZ. II 188. DLRLC
-
-
- 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creștine. DEX '09 DEX '98
etimologie:
- pokajati sen DEX '98 DEX '09