PIPA, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg. și fam.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

apipăi v vz pipăi

pipa vi [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~pez, pip / E: pipă] 1-2 (Trs) A fuma (cu pipa) Si: a pipăi² (1-2), a pipăli (1-2). 3 (Reg; d. cai) A da din cap în sus și în jos, din cauza căldurii. 4 (Reg) A moțăi.

pipăi² vt [At: ALR I, 1543/200 / Pzi: pipăi, ~esc / E: pipă + -ăi] (Mun; Trs) A fuma cu pipa (1).

pipăi¹ [At: CORESI, EV. 113 / V: a~, apipăia, apipii, apipui, (reg) pipii, pipui, piupăi / Pzi: pipăi, (pop) ~esc / E: vsl пипати] 1-2 vt (D. oameni; c. i. obiecte, ființe sau părți ale lor) A atinge ușor și repetat, cu degetele sau cu palma (pentru a constata existența, forma, consistența, calitatea etc. sau) pentru a mângâia. 3-4 vtr A (se) atinge, utilizând simțul pipăitului pentrua obține informații despre propria persoană sau în alt scop. 5-6 vtrr (Spc; c. i. persoane de sex opus sau părți ale corpului lor) A mângâia ușor cu degetele sau cu palma, în cadrul preludiului actului sexual. 7 vt (Spc; c. i. persoane) A atinge cu palma, cu conotație sexuală, în public, organele sexuale sau alte părți ale trupului. 8 vt (Reg; îe) A ~ vorba cu bățul A căuta ceartă. 9 vt (Îvr) A căuta cu de-amănuntul Si: a scotoci. 10 vt (Rar; fig; c. i. activități ale oamenilor) A executa cu migală, cu seriozitate. 11 vt (Pan; d. animale) A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva prin simțuri. 12 vt (Med; c. i. părți ale corpului pacientului) A atinge cu mâna, pentu a determina dimensiunile, modificările de formă și de consistență, sensibilitatea etc. unor țesuturi sau organe și pentru a putea stabili un diagnostic Si: a palpa. 13 vt (Med; c. i. pulsul) A simți cu degetele și a număra bătăile într-o unitate de timp. 14 vt (C. i. drumuri, terenuri etc.) A se orienta cu nesiguranță fără să vadă bine, și folosindu-se doar de mâini, de picioare, de baston etc. Si: a orbecăi. 15 vt (C. i. obiecte) A căuta cu mâna, pe nevăzute Si: a bâjbâi, a dibui. 16 vt (Fig; c. i. oameni, părerile, manifestările lor, situații etc.) A încerca să afle Si: a sonda, a tatona. 17 vt (Fig) A spiona. 18 vt A intui că există într-un anumit fel. 19 vt (Reg; c. i. oameni; îf pipii) A certa. 20 vi A bate ușor.

pipii v vz pipăi¹

pipui v vz pipăi¹

piupăi^[1] v vz pipăi¹

†APIPĂI...= PIPĂI...

PIPA, pipez, vb. I. Intranz. și tranz. (Reg.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. și: pip] – Din pipă.

PIPA, pip și pipez, vb. I. Intranz. (Transilv.) A fuma (cu pipa). Îți dăm și o pipă, spune înălțatului împărat să pipeze cu ea. RETEGANUL, P. II 69. [Bărbatul] să stea-n casă la pipat, Să nu meargă seara-n sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 181. ◊ Tranz. Fetele din Arpătac Mereu pipă la tăbac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 452.

PIPĂI, pipăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor) un obiect cu mîna sau cu vîrful degetelor, pentru a se încredința că există sau pentru a-și da seama de forma, de consistența lui. Tomșa, din ce în ce mai neliniștit, își pipăi zaua de sîrmă de sub haina-i de catifea înflorită cu noduri de argint. SADOVEANU, O. VII 9. Cînd se deșteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis. ISPIRESCU, L. 267. ◊ Fig. Apoi, oameni buni, eu sînt străin și de-abia de ieri în sat – zise tînărul Herdelea puțin încurcat de privirile curioase care-l pipăiau din toate părțile. REBREANU, R. I 105. O boare umedă, alunecînd din sus pe luciul apei, pipăia șovăitor frunzele sălciilor încolăcite cu fîșîiri misterioase ca niște suspine fugare. BART, S. M. 80. ◊ Refl.Se pipăi la brîu și trase fără grabă cuțitul lung și subțire, țipar de oțel albăstriu. DUMITRIU, N. 248. Acum se șterse și el la ochi, se pipăi să vază nu care cumva doarme încă, și aievea să fie oare ceea ce vedea? ISPIRESCU, L. 235. 2. A dibui (atingînd cu mîna, cu piciorul) în căutarea unui obiect, pentru a afla drumul. Pipăi anume locuri cu piciorul și-și căută sprijin. SADOVEANU, B. 229. [În Piscul Voivodesei] se află și un orb, care pipăie marginea șanțului cu un băț. C. PETRESCU, R. DR. 192. Și parcă neștiind nicicum, Prin iarbă el și-a pipăit Toiagul său acum, Și-apoi porni. COȘBUC, P. I 233. ◊ Intranz. Pipăi cu mîna pînă întîlni patul. DUMITRIU, N. 135. ◊ Absol. Bătrîna-n neastîmpăr se duce șovăind, Condusă de-a ei cîrjă, prin noapte pipăind. ALECSANDRI, P. A. 182. ◊ Expr. A pipăi terenul v. teren. ♦ (Despre animale) A atinge (cu laba, cu botul, cu mustățile), cercetînd, mirosind. După ce zvîrlim în apă bucățile de carne, stăm puțin pînă ce dihăniile dau de ele și le pipăie cu mustățile. SADOVEANU, Î. A. 82. Zise ursului să-i pipăie ranele... și să-i așeze toate oscioarele la locul lor de vor fi zdrobite. ISPIRESCU, L. 329.

A PIPA ~ez intranz. A fuma din pipă. /Din pipă

A PIPĂI pipăi tranz. 1) (persoane, obiecte) A atinge ușor cu degetele (pentru a se convinge că există). ◊ ~ pulsul a căuta pulsul (pentru a-l măsura). Pe pipăite a) bâjbâind (pentru a găsi obiectul căutat); b) fără siguranță; șovăitor. 2) (bolnavii sau anumite regiuni ale corpului lor) A apăsa ușor cu degetele (pentru a identifica afecțiunea); a palpa. 3) (drumul) A dibui cu piciorul, pășind cu nesiguranță. 4) fig. (gânduri, intenții, situații etc.) A supune unei examinări prealabile prudente; a tatona. /<sl. pipati

pipăì v. 1. a atinge ușor cu mâna: a pipăi pulsul; 2. fig. a încerca de a cunoaște părerile cuiva: a pipăi terenul, a lucra cu precauțiune; 3. a căuta dibuind prin întuneric; 4. fig. a proceda cu nesiguranță. [Slav. PIPATI].

apípăĭ, V. pipăĭ.

pip și pipéz, a -á v. tr. și intr. (d. pipă). Trans. Fumez.

pípăĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. tr. (vsl. pipati, a pipăi; sîrb. pipati; bg. opipvam). Ating ușor cu mîna orĭ cu picĭoru (orĭ și cu bastonu) ca să constat ce e și cum e, maĭ ales în întuneric: a pipăi o stofă, un loc. Fig. Sondez, încerc să văd cum e: a pipăi un teren, o pĭață comercială, o afacere, o persoană. V. intr. Bîjbîĭ: merg pipăind, (fig.) știința la început a mers pipăind. Pe pipăite, pipăind, bîjbîind. – Vechĭ, azĭ pop., și apípăĭ.

pipa (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pipez, 3 pipează; conj. prez. 1 sg. să pipez, 3 să pipeze

pipăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pipăi, 3 pipăie, imperf. 1 pipăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pipăi, 3 să pipăie

pipa (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 3 pipează

pipăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pipăi, 3 pipăie, imperf. 3 sg. pipăia; conj. prez. 3 să pipăie

pipa vb., ind. prez. 1 sg. pipez, 3 sg. și pl. pipează

pipăi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pipăi, 3 sg. și pl. pipăie, imperf. 3 sg. pipăia

pipăi (ind. prez. 1 sg. pipăi, 3 sg. și pl. pipăie)

pipăiu, -pipăe 3, -păiam 1 imp.

PIPA vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)

PIPĂI vb. v. atinge, tatona.

PIPĂI vb. 1. v. palpa. 2. v. bâjbâi.

*PIPA vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)

pipăi vb. v. ATINGE. TATONA.

PIPĂI vb. 1. (MED.) a palpa. (A ~ un bolnav.) 2. a bîjbîi, a dibui, a orbecăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)

pipăi (pipăi, pipăit), vb. – 1. A atinge, a palpa. – 2. A dibui, a căuta pe dibuite. – 3. A tatona, a explora. – 4. A mîngîia o persoană. – 5. (Refl., înv.) A se atinge. – Var. (pers. I) pipăesc. Sl. pipati (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 256; Conev 94), cf. bg. pigam, sb. pipati. Uz general (ALR, I, 91). – Der. pipăială, s. f. (acțiunea de a pipăi; sondare, tatonare); pipăit, s. n. (pipăire); pipăitură, s. f. (acțiunea de a pipăi); pipăibil, adj. (palpabil), format după fr. palpable; achipui, vb. (Mold., a căuta pe dibuite).

pipa, pipez, vb. I (reg.) 1. a fuma cu pipa. 2. (despre cai) a da mereu din cap în sus și în jos (din cauza căldurii). 3. a face pipe.