3 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. Din lat. perfectus, germ. perfekt.

perfect2, ~ă [At: ȚICHINDEAL, F. 24/17 / Pl: ~cți, ~e / E: lat perfectus, ger perfekt] 1 a Care întrunește în cel mai înalt grad toate calitățile cerute. 2 a Care nu lasă nimic de dorit. 3 a Care este lipsit cu totul de defecte. 4 a Desăvârșit. 5-6 av, a (în mod) impecabil. 7-8 av, a (În mod) ireproșabil. 9 a (Îs) Gaz ~ Gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. 10 a Care este deplin Si: absolut, total. 11 av (Eliptic; cu valoare de exclamație) Îmi convine. 12 av (Eliptic; cu valoare de exclamație) Sunt de acord. 13 av Foarte bine. 14 sn (Grm) Timp al verbului care exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut Si: trecut. 15 sn (Grm; îoc ~ul simplu; îs) ~ul compus Perfect format cu auxiliar, specific dialogului, care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau apropiind-o, în anumite împrejurări, de acest moment. 16 sn (Grm; îoc ~ul simplu; îas) Perfect care exprimă, în stilul oral, o acțiune mai îndepărtată de momentul vorbirii decât acțiunea redată prin perfectul simplu. 17 sn (Grm; îoc ~ul compus; îs) ~ul simplu Perfect format cu sufix, specific narațiunii, care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii. 18 sn (Grm; îoc ~ul compus; îas) Perfect care exprimă, în stilul oral, o acțiune mai apropiată de momentul vorbirii decât cea redată prin perfectul compus. 19 sn (Grm; îs) Mai mult ca ~ul Timp al verbului care exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut înaintea altei acțiuni săvârșite și încheiate tot în trecut.

PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.

PERFECT1 s. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut. Persoana a III-a sg. a verbelor cu rădăcina perfectului în -se- se accentuează pe penultima silabă. GRAM. ROM. I 274. Perfectul simplu v. simplu. Perfectul compus v. compus. Mai mult ca perfectul = timp trecut, folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia petrecută tot în trecut. Mai mult ca perfectul se accentuează la singular pe silaba penultimă, iar la plural pe antepenultima. GRAM. ROM. I 275.

PERFECT2, -Ă, perfecți, -te, adj. 1. Care întrunește toate calitățile cerute, care nu lasă nimic de dorit, lipsit cu totul de defecte; desăvîrșit. V. impecabil, ireproșabil. Levante, ca tip, e perfect în toate privințele. MACEDONSKI, O. IV 68. Tot ce altor oameni le pare un defect în ochii mei lucește plăcut, vioi, perfect. ALECSANDRI, T. II 377. 2. Deplin, complet, desăvîrșit, absolut. Perfecta simetrie a crucilor albe din cimitirul eroilor pare atunci un scrîșnet de calcar dureros. BOGZA, C. O. 320. Vreu libertate absolută!... Vreu egalitatea perfectă!... Să nu mai fie săraci și bogați, mici și mari. ALECSANDRI, T. I 232. ♦ (Adverbial) Poți să pleci, poți să rămîi. Mi-e perfect egal. Eu beau singur și tac. C. PETRESCU, Î. II 191. Ar fi perfect dacă ar putea să-i scrie. REBREANU, R. I 183. ♦ (Adverbial, eliptic, cu valoarea unei propoziții afirmative) Sînt de acord, îmi convine; foarte bine, excelent, bravo. Poți să vii la ora 6?Da.Perfect. Atunci te aștept. 3. (Fiz.; în expr.) Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. 4. (Mat.; numai în expr.) Număr perfect = număr întreg care este egal cu suma divizorilor lui pozitivi. Șase este un număr perfect, pentru că este egal cu suma divizorilor săi (1, 2, 3).

PERFECT, -Ă adj. Care are toate calitățile; desăvîrșit. // adv. De acord; foarte bine, excelent. // s.n. (Gram.) Timp al verbului care arată o acțiune petrecută și încheiată în trecut. [< lat. perfectus, cf. it. perfetto, fr. parfait].

PERFECT, -Ă I. adj. 1. care întrunește toate calitățile; desăvârșit, ireproșabil, impecabil. 2. deplin, complet; absolut. ♦ (mat.) număr ~ = număr natural egal cu suma divizorilor săi. II. adv. cu desăvârșire. ◊ (afirmativ) de acord! foarte bine! excelent! III. s. n. timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut. (< lat. perfectus, germ. perfekt)

PERFECT1 n. lingv. Ansamblu de forme verbale care exprimă o acțiune efectuată și terminată până la momentul vorbirii; trecut. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

PERFECT2 adv. 1) Foarte bine; excelent. 2) (în replici) De acord; așa este; exact. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

PERFECT3 ~tă (~ți, ~te) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; desăvârșit; ireproșabil; absolut; complet; impecabil. ◊ Număr ~ număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. A avea ~tă dreptate a avea dreptate deplină. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

perfect a. 1. care întrunește toate calitățile, desăvârșit: nimeni nu e perfect; 2. care nu lasă nimic de dorit: sănătate perfectă. ║ n. Gram. timp ce exprimă trecutul. ║ adv. în perfecțiune.

*perféct, -ă adj. (lat per-fectus, part. d. per-ficere, a facere de tot, a termina, d. fácere, a face. V. a-fect). Întreg, deplin, complet, absolut: fericire perfectă nu există, sănătate saŭ frumuseță perfectă. Excelent, fără defect: om, vin, tun, dicționar perfect. Gram. Un timp (numit și trecut) care arată o acțiune împlinită în momentu cînd vorbim, ca văzuĭ (perfectu simplu), am văzut (perfectu compus). Adv. În mod perfect, complet, absolut, de tot: el e perfect sănătos, perfect de sănătos, sănătos perfect. Ca exclamațiune de bucurie: perfect!, foarte bine, bravo, halal, excelent! – Perfect, arătînd ceva ajuns la hotar, ca și mort, nu poate fi supus gradelor de comparațiune, deși mulțĭ zic maĭ perfect, cel maĭ perfect. În loc de armă maĭ perfectă e maĭ bine să zicĭ armă superioară, maĭ bună.

plus-quam-perfect n. Gram. timp ce arată o acțiune trecută, însoțită de o alta asemenea trecută.

*pluscuamperféct n., pl. e (lat. plusquamperfectum, maĭ mult de cît perfectu). Gram. Un timp verbal care arată o acțiune trecută față de alta trecută deja, ca: terminasem cînd a sosit. Se zice și maĭ mult ca perfect.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

perfect1 adj. m., pl. perfecți; f. perfectă, pl. perfecte

perfect1 adj. m., pl. perfecți; f. perfectă, pl. perfecte

perfect adj. m., pl. perfecți; f. sg. perfectă, pl. perfecte

mai-mult-ca-perfect (timp verbal) s. n., art. mai-mult-ca-perfectul; abr. m.m.c.p.

!mai-mult-ca-perfect s. n., art. mai-mult-ca-perfectul

mai mult ca perfect s. n., art. mai mult ca perfectul

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PERFECT adj., interj., s. 1. adj. desăvârșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, splendid, sublim, superb, (înv.) săvârșit. (O interpretare ~.) 2. adj. v. ireproșabil. 3. adj. desăvârșit, sfânt. (~ nevinovăție!) 4. adj. v. absolut. 5. interj. v. bravo! 6. s., adj. (GRAM.) v. trecut. 7. s. (GRAM.) perfectul simplu = (înv.) timpul săvârșit.

PERFECT adj., interj., s. 1. adj. desăvîrșit, excepțional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, splendid, sublim, superb, (înv.) săvîrșit. (O interpretare ~.) 2. adj. desăvîrșit, impecabil, ireproșabil. (Un serviciu hotelier ~.) 3. adj. desăvîrșit, sfînt. (~ nevinovăție!) 4. adj. absolut, adînc, complet, deplin, desăvîrșit, profund, total. (O liniște ~; întuneric ~.) 5. interj. bine!, bravo!, (turcism înv.) aferim!, mașala! (~! ați jucat frumos!) 6. s. (GRAM.) trecut. 7. s. (GRAM.) perfectul simplu = (înv.) timpul săvîrșit.

Perfect ≠ imperfect, nedesăvârșit

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

perfect (perfectă), adj. – Desăvîrșit, fără defecte. Lat. perfectus (sec. XIX). – Der. (din fr.) perfecțiu(un)e, s. f.; perfecționa, vb.; perfectibil, adj.; imperfect, adj.; imperfecțiune, s. f.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PERFECT s. n. (< lat. perfectus, cf. it. perfetto, fr. parfait, germ. perfekt): timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. Pentru limba română există un p. al indicativului, un p. al conjunctivului, un p. al condițional-optativ-potențialului, un p. al prezumtivului și un p. al infinitivului (v. indicativ, conjunctiv, condițional-optativ-potential, prezumtiv și infinitiv). ◊ ~ simplu: timp al modului indicativ (simplu, absolut), care exprimă o acțiune trecută și încheiată de curând, apropiată de prezent (pentru vorbitorii graiului oltean sau pentru cei din zonele limitrofe este vorba de o acțiune încheiată în cadrul aceleiași zile). Este alcătuit din radicalul invariabil al verbului, la care se adaugă sufixul temporal ce-i e caracteristic (-a-, -u-, -i- sau -î-) și desinențele de persoană (-i, -și, zero, -răm, -răți, -ră): cântai, lucrai, tăcui, făcui, venii, sosii, coborâi, hotărâi etc. Este concurat tot mai mult de p. compus, îngustându-i-se aria de întrebuințare. Apare mai ales în narațiuni, ca timp al relatării, care dinamizează acțiunea, apropiind-o de momentul vorbirii. Poate avea și alte semnificații temporale: de perfect compus, subliniind atitudinea disprețuitoare a vorbitorului („Făcuși și tu mare ispravă!”) sau de prezent, subliniind atitudinea familiară a vorbitorului („Eu cam dusei, dragii mei!”). ◊ ~ compus: timp al modului indicativ (compus, absolut), care exprimă o acțiune trecută și încheiată, dar neprecizată în timp în raport cu momentul vorbirii (pentru vorbitorii graiului oltean sau pentru cei din zonele limitrofe este vorba de un proces încheiat cel puțin cu o zi înainte de momentul vorbirii). Este timpul trecut cu cea mai mare frecvență în limba română (mai ales în vorbirea dialogată). Este alcătuit din formele specializate de prezent ale auxiliarului morfologic a avea (forme care marchează categoriile gramaticale de număr și de persoană) – am, ai, a, am, ați, au + participiul trecut invariabil al verbului de conjugat: am cântat, am lucrat, am tăcut, am făcut, am venit, am sosit, am coborât, am hotărât etc. Poate avea și alte semnificații: o semnificație temporală de prezent („- Taci odată! – Am tăcut” – I. L. Caragiale) sau de viitor („Dacă nu-mi aduci sălățile, să știi că te-am șters de pe fața pământului” – Ion Creangă), precum și o semnificație modală de conjunctiv, în subdialectul muntean („Trebuie că a venit” = „Trebuie să fi venit”).

Intrare: perfect (adj.)
perfect1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perfect
  • perfectul
  • perfectu‑
  • perfectă
  • perfecta
plural
  • perfecți
  • perfecții
  • perfecte
  • perfectele
genitiv-dativ singular
  • perfect
  • perfectului
  • perfecte
  • perfectei
plural
  • perfecți
  • perfecților
  • perfecte
  • perfectelor
vocativ singular
plural
Intrare: perfect (s.n.)
perfect2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perfect
  • perfectul
  • perfectu‑
plural
  • perfecte
  • perfectele
genitiv-dativ singular
  • perfect
  • perfectului
plural
  • perfecte
  • perfectelor
vocativ singular
plural
Intrare: mai-mult-ca-perfect
mai-mult-ca-perfect substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mai-mult-ca-perfect
  • mai-mult-ca-perfectul
  • mai-mult-ca-perfectu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mai-mult-ca-perfect
  • mai-mult-ca-perfectului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

perfect, perfectăadjectiv

    • format_quote Levante, ca tip, e perfect în toate privințele. MACEDONSKI, O. IV 68. DLRLC
    • format_quote Tot ce altor oameni le pare un defect în ochii mei lucește plăcut, vioi, perfect. ALECSANDRI, T. II 377. DLRLC
    • format_quote Perfecta simetrie a crucilor albe din cimitirul eroilor pare atunci un scrîșnet de calcar dureros. BOGZA, C. O. 320. DLRLC
    • format_quote Vreu libertate absolută!... Vreu egalitatea perfectă!... Să nu mai fie săraci și bogați, mici și mari. ALECSANDRI, T. I 232. DLRLC
    • 1.1. Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 NODEX
      • format_quote Șase este un număr perfect, pentru că este egal cu suma divizorilor săi (1, 2, 3). DLRLC
    • diferențiere Care întrunește toate calitățile cerute, care nu lasă nimic de dorit, lipsit cu totul de defecte. DLRLC NODEX
    • chat_bubble A avea perfectă dreptate = a avea dreptate deplină. NODEX
  • 2. adesea adverbial Cu desăvârșire. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote Poți să pleci, poți să rămîi. Mi-e perfect egal. Eu beau singur și tac. C. PETRESCU, Î. II 191. DLRLC
    • format_quote Ar fi perfect dacă ar putea să-i scrie. REBREANU, R. I 183. DLRLC
etimologie:

perfect, perfectesubstantiv neutru

  • 1. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00
    sinonime: trecut
    • format_quote Persoana a III-a singular a verbelor cu rădăcina perfectului în -se- se accentuează pe penultima silabă. GRAM. ROM. I 274. DLRLC
    • 1.1. Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

mai-mult-ca-perfectsubstantiv neutru

  • 1. Timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Mai mult ca perfectul se accentuează la singular pe silaba penultimă, iar la plural pe antepenultima. GRAM. ROM. I 275. DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic