PAUZĂ, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporară a unei acțiuni, a unei mișcări, a unei activități; interval de timp cât durează această întrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fără pauză = continuu, neîntrerupt. ♦ (La școală) Recreație¹. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzător valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica întreruperea unei fraze muzicale și durata acestei întreruperi. 3. (Concr.) Linie orizontală, mai lungă decât cratima, folosită ca semn de punctuație pentru a indica cititorului o oprire în lectură mai mare decât la virgulă sau pentru a separa două părți deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.

pauză sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ze / E: lat pausa, fr pause, ger Pause] 1 Întrerupere a unei acțiuni sau a unei activități pentru un interval cu o durată variabilă. 2 Interval de timp cât are loc o pauză (1) Si: (înv) păuzare Vz oprire, repaus. 3 (Îlav) Fără ~ Fără încetare, continuu, neîntrerupt. 4 (Spc) Întrerupere, de durată variabilă, în cursul vorbirii, al unei lecturi, recitări etc. 5 (Spc) Perioadă de timp dintre două acte sau două părți ale unui spectacol, când reprezentația este întreruptă Si: antract. 6 (Spc) Recreație la școală. 7 (Spc) Întrerupere a executării unei bucăți muzicale pentru un anumit interval de timp. 8 (Ccr; șîs bară sau linie de ~) Semn de punctuație în formă de linie orizontală, care marchează o oprire în lectură, aproximativ similară cu aceea indicată de virgulă, pentru a delimita o enunțare incidentă, pentru a reda diferite valori stilistice etc. 9 Semn grafic pus pe portativ, care notează întreruperea și durata intervalului de tăcere în executarea unei bucăți muzicale.

păuza vi [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 161 / V: (cscj) ~zi / P: pă-u~ / Pzi: ~zez / E: lat pausare] (Ltî; Trs; Buc) 1 A se odihni (1) Si: a poposi, a se repauza. 2 (Fig) A muri.

păuză sf [At: PAMFILE, A. R. 169 / Pl: ~ze / E: nct cf panză, păianjăn] (Reg) 1 Păușă. 2 (Mun) Un fel de jalon pentru îndreptarea hotarelor. 3 (Olt; Mun) Sperietoare de păsări.

păuzi v vz păuza

PAUZĂ, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporară a unei acțiuni, a unei mișcări, a unei activități; interval de timp cât durează această întrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fără pauză = continuu, neîntrerupt. ♦ (La școală) Recreație¹. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzător valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica întreruperea unei fraze muzicale și durata acestei întreruperi. 3. (Concr.) Linie orizontală, mai lungă decât cratima, folosită ca semn de punctuație pentru a indica cititorului o oprire în lectură mai mare decât la virgulă sau pentru a separa două părți deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.

PAUZĂ, pauze, s. f. 1. Interval de durată variabilă, în care o acțiune sau o activitate este suspendată, urmînd a fi reluată mai tîrziu; repaus, întrerupere. Tuși spre a-și drege glasul și începu rar și cu dese pauze. NEGRUZZI, S. I 8. ◊ Expr. A face o pauză = a se întrerupe (din lucru, din vorbă etc.). ♦ (La școală) Recreație. ♦ (La teatru) Antract. 2. (Concretizat) Semn pus pe portativ, pentru a indica întreruperea unei fraze muzicale și durata acestei întreruperi. ♦ Linie orizontală, mai lungă decît cratima, folosită ca semn de punctuație pentru a indica cititorului oprire în lectură, mai accentuată decît la virgulă. – Pronunțat: pa-u-.

PAUZĂ s.f. 1. Întrerupere momentană a unei acțiuni. ♦ Antract. 2. Semn muzical care indică o întrerupere de o anumită durată a frazei muzicale. ♦ Semn de punctuație de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru a arăta o oprire în lectură; timpul de oprire cerut de respirație la recitarea versurilor. [< lat., it. pausa, cf. gr. pause, germ. Pause].

PAUZĂ s. f. 1. întrerupere momentană a unei acțiuni. ◊ reacție (2). ◊ antract. 2. semn convențional care indică o întrerupere pe o durată determinată a frazei muzicale. 3. semn de punctuație (-) pentru a arăta o oprire în lectură. 4. timpul de oprire cerut de respirație la recitarea versurilor. (< lat. pausa, fr. pause, germ. Pause)

PAUZĂ ~e f. 1) Întrerupere temporară a unei activități; recreație; odihnă; răgaz; repaus. 2) Perioadă de trecere în timpul vorbirii. 3) muz. Semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica întreruperea melodiei și durata de tăcere. 4) lingv. Semn de punctuație constând dintr-o bară care indică o oprire (puțin mai mare decât la virgulă) în timpul lecturii sau care deosebește două părți diferite ale aceluiași text. [G.-D. pauzei; Sil. pa-u-] /<lat. pausa, fr. pause, germ. Pause

pauză f. 1. întrerupere momentană a unei acțiuni: a face o pauză; 2. Muz. interval de timp, de durata unei măsuri; 3. în tipografie: trăsură de unire.

crăngar n., pl. e (d. creangă, ca frunzar, umbrar d. frunză, umbră). Mold. Apărătoare de crăngĭ pe un stog ca să nu-l risipească vîntu. – În vest păuză.

*páuză f., pl. e (fr. pause; it. lat. pausa, d. vgr. paûsis. V. paus). Suspensiune, întrerupere, repaus: după o pauză, dușmaniĭ începură ĭar bombardamentu. Muz. Tăcere echivalentă cu o măsură. Semnu care se pune supt linia a patra a portativuluĭ. V. soroacă.

păúză f., pl. e (cp. cu pavăză). Vest. Crăngar (care poate fi și o simplă prăjină pusă ca vîntu să nu risipească claĭa). Cĭuhă, sperietoare de păsărĭ.

pauză (desp. pa-u-) s. f., g.-d. art. pauzei; pl. pauze

pauză (pa-u-) s. f., g.-d. art. pauzei; pl. pauze

pauză s. f. (sil. pa-u-), g.-d. art. pauzei; pl. pauze

pauză, -ze.

PAUZĂ s. 1. repaus. (~ de amiază, într-o întreprindere.) 2. v. recreație. (Elevii ies în ~.) 3. v. antract. (În ~ unui spectacol.) 4. v. întrerupere. 5. suspensie. (Momente de ~.)

PĂUZĂ s. v. momâie, sperietoare.

PAUZĂ s. 1. repaus. (~ de amiază, într-o întreprindere.) 2. recreație. (Elevii ies în ~.) 3. antract. (În ~ unui spectacol.) 4. întrerupere, tăcere. (Lungi ~ punctau discuția.) 5. suspensie. (Momente de ~.)

păuză s. v. MOMÎIE. SPERIETOARE.

păuză (-ze), s. f. – Par, prăjină. – Var. (Olt.) păuș, (Mold.) pazie. Sb. *pauz, cf. pauznica „șipcă, leaț”, sl. ąza „legătură”. În Munt. și Olt.

păuza, păuzez, vb. I (înv. și reg.) 1. a se odihni, a se repauza, a poposi.

păuză, păuze, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre prăjinile care, legate împreună la unul dintre capete, se așază pe vârful stogului de fân sau pe acoperișurile din paie; martac. 2. momâie, sperietoare (de păsări).

pauză, semn convențional, corespunzător valorilor* de note, care indică întreruperea cântării pe o durată determinată. P. sunt marcate cu semne corespunzătoare notelor. Punctul* așezat în dreapta p. are același efect ca și în cazul notei: prelungește durata p. cu jumătate din valoare. Al doilea punct din dreapta p. prelungește durata acesteia cu încă un sfert din valoare (sau cu jumătate din valoarea primului punct). P. notei întregi este și semnul convențional cu care se notează p. unei măsuri* (de orice fel ar fi ea). V. Generalpause.

PAUZĂ s. f. (< lat., it. pausa, cf. fr. pause. germ. Pause): semn de punctuație de forma unei liniuțe orizontale, mai lungă decât cratima (-), folosit pentru a arăta o oprire în lectură.

-PAUZĂ „diminuare, reducere”. ◊ gr. pausis „încetare” > fr. -pause, germ. id., engl. id. > rom. -pauză.