pătat, ~ă [At: BIBLIA (1688) 222/15 / V: (reg) pet~ / Pl: ~ați, ~e / E: păta] 1 a Cu pete (1), cu murdărie Si: mânjit, murdar, (îvp) picat², (reg) perceat. 2 a (D. oameni) Cu pielea pigmentată diferit și inestetic pe unele porțiuni Si: (reg) perceat. 3 a (D. piele) Care este pigmentată diferit și inestetic pe unele porțiuni. 4 a (Arg; d. femei) Gravidă. 5 a (D. animale și plante) Care are porțiuni de altă culoare pe un fond mai mult sau mai puțin omogen colorat Si: bălțat, (reg) picat. 6 a (D. animale și plante; pex) Pestriț. 7 a (Fig) Pângărit. 8 a (Fig) Compromis. 9 a (Fig) Dezonorat. 10 sm (Iht; reg) Păstrăv (1) (Salmo trutta fario). 11 sm (Bot; reg; lpl) Dedițel de pădure (Anemone silvestris).

PĂTAT, -Ă, pătați, -te, adj. Cu pete, murdar, murdărit. Coală de hîrtie pătată. ♦ Cu pete sau semne de culoare diferită. (Cu pronunțare regională) Numa-s neagră și patată Și prin străini depărtată. ȘEZ. III 153. ◊ Fig. Amară trebuie să fie [moartea] pentru omul cu cugetul pătat. NEGRUZZI, S. I 243.

PĂTAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PĂTA și A SE PĂTA. 2) (despre oameni) Care are pielea pigmentată pe unele porțiuni. 3) (despre animale sau despre plante) Care are pete; cu pete. /v. a (se) păta

pătat a. cu pete.

pătát, -ă adj. (d. pătez). Care are pete: haínă pătată). Fig. Compromis, cu onoarea pătată: om pătat. – În Olt. și Btș. petat.

păta [At: ANON. CAR. / V: (reg) peta / Pzi: ~tez / E: pată] 1-2 vtr A(-și) face o pată. 3-4 vtr A (se) umple de pete, de murdărie Si: a (se) mânji, a (se) murdări. 5 vt (Rar) A stropi, făcând pete pe ceva. 6 vt A realiza o porțiune de altă culoare pe un fond mai mult sau mai puțin omogen colorat Si: a împestrița, a smălța. 7 vt (Fig) A aduce prejudicii morale numelui, reputației, cinstei etc. cuiva Si: a dezonora, a pângări, a profana.

peta v vz păta

petat, ~ă a vz pătat

PĂTA, pătez, vb. I. Tranz. 1. A face o pată pe un obiect, a acoperi cu pete, a murdări. Blidul căzuse pe jos, se spărsese, laptele era vărsat pe podeaua de lut bătut și pătase poalele Eleonorei și rochia doamnei Vorvoreanu. DUMITRIU, N. 126. Și-mi pătează covorul cu toată apa care curge din el ca dintr-un robinet. C. PETRESCU, C. V. 146. Lat e cîmpul celei lupte... Plin de trupuri fărămate, Care zac grămezi culcate, Plin de sînge ce-l pătează Și văzduhul aburează. ALECSANDRI, P. II 18. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) mîinile pătate de sînge v. sînge. ◊ Fig. În depărtare, tocmai lîngă far, două puncte negre pătau banda netedă de nisip auriu. BART, E. 168. Omătul tîrziu Pătează aleele mute Și parcul e încă pustiu. TOPÎRCEANU, P. 176. Luna, scut de aur, strălucește pe alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi. EMINESCU, O. I 159. ◊ Refl. S-a pătat cu cerneală. 2. Fig. A dezonora, a pîngări, a profana. Să pătezi al nostru nume, neamul nostru să-njosești. CONTEMPORANUL, I 686. Trecutul este tare; îl vei vedea îndată Pe fața unor oameni de urma lui pătată. BOLINTINEANU, O. 138. Pătează haina cea curată a nevinovăției. NEGRUZZI, S. I 323.

A SE PĂTA mă ~ez intranz. A se acoperi (parțial sau total) cu pete; a se murdări; a se mânji; a se mâzgăli. /Din pată

A PĂTA ~ez tranz. 1) A face să se păteze; a murdări; a mânji. ~ cu vin. 2) fig. (onoarea, reputația etc.) A supune unui sacrilegiu; a profana; a pângări; a spurca. /Din pată

pătà v. a face o pată.

pătéz v. tr. (d. pată, peată, pl. pete). Murdăresc pin pete. Fig. Vătăm onoarea: această faptă l-a pătat. – În Olt. și Btș. petez.

petát, V. pătat.

petéz, V. pătez.

păta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pătez, 3 pătează; conj. prez. 1 sg. să pătez, 3 să păteze

sânger-pătat (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

păta (a ~) vb., ind. prez. 3 pătează

!sânger-pătat (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

păta vb., ind. prez. 1 sg. pătez, 3 sg. și pl. pătează

sânger-pătat s. m.

PĂTAT s. v. păstrăv.

PĂTAT adj. l. v. murdar. 2. v. bălțat.

PĂTAT adj. v. compromis, dezonorat, discreditat, necinstit, pângărit, profanat, spurcat, terfelit.

PĂTAT adj. 1. jegos, mînjit, murdar, negru, nespălat, răpănos, slinos, soios, (livr.) maculat, (rar) tăvălit, terfelit, (înv. și pop.) picat, scîrnav, (pop.) zăbălos, (reg. și fam.) puchinos, puchios, pucios, (reg.) dervelit, mazac, mîrșav, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, rîpat, rîpos, zoios, (Mold., Bucov. și Ban.) feștelit, (Transilv.) mocicoș, (Transilv. și Maram.) piscoș, ronghioș, (Transilv., Maram. și Bucov.) tinos, (înv.) smîrced, smîrd, (fam.) împuțit, păduchios. (O cămașă ~.) 2. bălțat, pestriț, tărcat, (pop.) prian, (înv. și reg.) pistrui, (reg.) pric, priu, tărcuș, (Transilv. și Bucov.) alaciu, (prin Transilv.) cheș, (Ban.) șar, (prin Ban.) șălean, (prin Olt. și Ban.) șerguiat, (prin Transilv.) șvaițăr. (Animal ~; animal cu părul ~.)

pătat adj. v. COMPROMIS. DEZONORAT. DISCREDITAT. NECINSTIT. PÎNGĂRIT. PROFANAT. SPURCAT. TERFELIT.

pătat s. v. PĂSTRĂV.

Pătat ≠ nepătat

PĂTA vb. v. batjocori compromite, dezonora, necinsti, pângări, profana, spurca, terfeli.

PĂTA vb. 1. v. murdări. 2. a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) umple. (S-a ~ de cerneală.) 3. v. smălța.

păta vb. v. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. NECINSTI. PÎNGĂRI. PROFANA. SPURCA. TERFELI.

PĂTA vb. 1. a (se) jegoși, a (se) mînji, a (se) murdări, (livr.) a (se) macula, (înv. și pop.) a (se) scîrnăvi, (pop.) a (se) îngăla, a (se) terfeli, (înv. și reg.) a (se) tăvăli, (reg.) a (se) derveli, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) pricăji, a (se) tămînji, a (se) tîrnosi, (prin Mold.) a (se) caciori, (Mold., Bucov. și Ban.) a (se) feșteli, (Munt. și Olt.) a (se) mărdăgi, (Transilv.) a (se) mocicoli, a (se) mocicoși, a (se) piscoli, a (se) piscoși, a (se) tocăni, (înv.) a (se) murdărisi. (Cum de te-ai ~ atît de tare?) 2. a (se) mînji, a (se) murdări, a (se) umple. (S-a ~ de cerneală.) 3. a împestrița, a smălța, (rar) a pestrița, (înv. și reg.) a popistri, (fig.) a smălțui. (Florile ~ cîmpia.)

păta (pătez, pătat), vb. – 1. A se murdări, a se mînji. – 2. A prihăni, a profana. Lat. *pictāre „a picta”, cf. it. pittare „a șterge” (Pratti 775). Pentru rezultatul ct › t, cf. Pușcariu, JB, XI, 9; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 8; Graur-Rosetti, III, 65-84; în acest caz, pierderea lui p se explică suficient prin disimilarea cu inițiala, cf. baptizāre › boteza. Pentru semantism, cf. sp. pinta „pată”. În general s-a preferat ca punct de plecare „pată”, pe care au vrut să-l explice prin sl. pęta „călcîi” (Cihac, II, 148); prin rut. petno „pată” (Byhan 325); prin sl. pętĭno (Miklosich, Slaw. Elem., 41); prin alb. petë „lamă de metal” (Meyer, Alb. St., IV, 86); prin lat. *pitta < gr. πίττα „bitum” (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Candrea, Éléments, 65; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1357; REW 6546; Tiktin); sau prin ngr. πίττα „turtă”, cf. pită (Rosetti, II, 66). Der. pată, s. f. (urmă, porțiune colorată diferit de rest, nuanță diferită; stigmat, rușine); pătat, s. m. (dedițel de pădure); petiță, s. f. (pată mică; măliniță; peteșie). Din rom. pare să provină sb. petigi, petici „peteșie”.