PALI s. f. Limbă veche, indo-europeană, care a constituit limba literară în care au fost redactate principiile budismului, devenind ulterior limba oficială a budismului din Ceylon. (Adjectival) Limba pali. – Din fr. pāli.

pali sms [At: DN³ / E: fr pali] Limbă veche, indo-europeană, folosită astăzi ca limbă liturgică budistă și ca limbă de cultură în India, Sri Lanka, Birmania, Thailanda.

PALI s. m. Limbă veche, indo-europeană, folosită astăzi ca limbă liturgică budistă și ca limbă de cultură în India, Sri Lanka, Birmania, Thailanda. – Din fr. pali.

PALI s.m. Veche limbă de cultură în Sri Lanka, derivată din sanscrită. [< fr. pali].

PALI¹-/PALIM-/PALIN- elem. „îndărăt, din nou, repetat”. (< fr. pali-, palim-, palin-, cf. gr. palin)

PALI² s. m. veche limbă indo-europeană, derivată din sanscrită, folosită și astăzi ca limbă liturgică budistă și ca limbă de cultură în India, Sri Lanka, Birmania și Thailanda. (< fr. pali)

PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, surse de lumină sau corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

pal³, pală a [At: EMINESCU, O. IV, 18 / Pl: ~i, ~e / E: fr pâle] 1-5 (Asr) Palid (1-3, 5-6). 6 (D. momente ale zilei) Cu insuficientă luminozitate Vz întunecat, mohorât. 7 (D. ochi) Cu o privire ștearsă, inexpresivă. 8 (Fig; rar; d. sunete) Lipsit de intensitate.

păli² [At: CR (1848), 19¹/60 / Pzi: ~lesc / E: fr pâlir] 1 vi (D. oameni și fața lor) A deveni palid, mai ales din cauza unei emoții. 2 vr (Înv) A se îngălbeni. 3-4 vir (Rar; d. surse de lumină) A-și pierde intensitatea, strălucirea, a deveni palid. 5 vt (Fig) A deveni șters, nesemnificativ, neimportant.

păli¹ [At: PSALT. HUR. 71^r11 / Pzi: ~lesc / E: slv палити] 1 vt(a) (Îrg; d. căldură sau surse de căldură) A încălzi prea tare Si: a arde, a dogorî, a pârjoli, a pârli. 2 vr A se încălzi la soare, la foc etc. 3-4 vtr A (se) bronza Si: a se înnegri. 5 vt (Mol; c. i. mămăliga) A lăsa un timp la foc după preparare, pentru a ieși mai ușor din ceaun. 6 vi (Reg; d. fructe) A fî pe punctul de a se coace. 7-8 vir (D. plante) A(-și) pierde prospețimea, a începe să se usuce din cauza arșiței, a secetei, a frigului, a unei boli etc. Si: a (se) îngălbeni, a se ofili, (reg) a se pâhăvi. 9 vtf (Subiectul e soarele; c. i. fire, țesături) A decolora. 10 vr (D. semințe, fructe, plante) A se pipernici. 11-12 vtr (Pop) A (se) lovi. 13-14 vit A ținti (ceva). 15 vt (Șîs a ~ la pământ) A doborî. 16 vt (Rar) A omorî. 17 vt (Fig; d. sentimente, senzații) A copleși dintr-o dată, pe neașteptate. 18 vi (Mol; Trs) A sosi undeva pe neașteptate.

păli³ vt [At: PAMFILE, A. R. 133 / Pzi: ~lesc / E: pală¹] (Reg; c. i. iarbă, păioase) A așeza în pale¹ Si: (reg) a pălui¹ (1).

PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PAL, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid. Se uită lung la bani, și pal Se clatină, ca dus de-un val. COȘBUC, P. I 110. Am văzut fața ta pală. EMINESCU, O. I 29. ♦ Fig. Fără strălucire, șters; (despre lumină) lipsit de intensitate. Mă scol... Pe cer o semilună pală Și în ogradă numai fesuri roșii. ANGHEL-IOSIF, M. II 15. Luna aruncă o pală lumină Prin merii-n floare. EMINESCU, O. IV 18.

PĂLI¹, pălesc, vb. IV. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. A aplica o lovitură, a lovi, a izbi. Cum lupta el pe punte ca să strîngă pînzele, l-a pălit un talaz și l-a azvîrlit în vîrtej. SADOVEANU, D. P. 104. M-a pălit cu o zburătură de lemn, de mi-a rupt aripa. RETEGANUL, P. V 65. Cu un ciomăgel ce ținea în mină, îl păli în cap cu sete și-l prăbuși la pămînt. POPESCU, B. II 99. ◊ Intranz. Zvîrle buzduganul... pălește-n poartă și din poartă-n ușă. ȘEZ. II 52. ◊ Refl. Bătea pămîntul sau păretele sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mînă sau la picior. CREANGĂ, A. 34. ♦ Intranz. A ataca (cu armele). Cu puțini tovarăși... a pălit la Iași, după rînduiala călăreților pustiei. SADOVEANU, O. I 8. 2. Tranz. Fig. A cuprinde (pe neașteptate), a năpădi, a copleși. Nu știu de ce, în anii aceștia în care mă aflu, după atîta pribegie, m-a pălit așa un dor să-mi văd neamurile. SADOVEANU, O. VII 22. Las’ că v-a mai păli el berechetul acesta de altădată. Știi că are haz și asta! Voi să vă lăfăiți și să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252. Îl pălise un năduf pe bietul moșneag de nu putea să să răsufle. ȘEZ. I 101. 3. Tranz. A încălzi prea tare, a dogori, a arde. M-a pălit soarele primăverii, am răspuns eu închizînd ochii. SADOVEANU, A. E. 170. Și spală și haina mea Care-am holteit cu ea, Ș-o-ntinde la cheotoare S-o pălească sfîntul soare. ȘEZ. V 64. ◊ Intranz. Era o zi foarte frumoasă, tocmai pe la amiazăzi cînd pălește soarele mai tare și te frige. SBIERA, P. 255. ◊ Refl. O scroafă cu doisprezece purcei... ședeau tologiți în glod și se păleau la soare. CREANGĂ, P. 75. ♦ (Cu privire la plante) A face să se ofilească, să se îngălbenească, să se usuce. Cele dintăi brume păliseră frunzele cireșilor sălbatici ș-ale arbuștilor și pete de-un dulce ruginiu răsăreau pe alocuri din apa închisă a frunzișurilor. SADOVEANU, O. IV 484. 4. Intranz. și refl. (Despre plante) A se ofili, a se îngălbeni (de arșiță, de frig etc.). Iarba și tufele prăfuite de pe marginea drumului pălesc, ca bătute de pară. VLAHUȚĂ, R. P. 78. Rău faci că pui ovăz aici... este pămîntul cam gras și ți se pălește. SLAVICI, N. I 70. Bade, de dragostea noastră A-nflorit un pom pe coastă, A-nflorit Și s-a pălit. HODOȘ, P. P. 107. ◊ (Poetic) Florile din strat Le ud și cresc mai răvărsat, Dar florile pe-obrazul meu Pălesc, că prea le ud mereu. COȘBUC, P. I 283. 5. Intranz. (Rar, despre persoane) A ajunge pe neașteptate, a nimeri, a sosi undeva. Întoarcem în loc fără întîrziere ș-o luăm de-a dreptul prin valea aceasta, pînă ce pălim la Heleșteieni. SADOVEANU, Z. C. 16. ♦ A se abate. Nu-i un ceas de cînd am primit răspuns printr-un- călăraș al lui Turculeț că ei au pălit pe la Tîrgul Frumos. Au mas acolo într-un sat. SADOVEANU, Z. C. 84.

PĂLI², pălesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se albi la față (mai ales din cauza unei emoții). Baloteanu păli. Avea impresia că a căzut într-o capcană îngrozitoare. REBREANU, R. II 247. Cînd i-a zbîrnîit telefonul judecătorului, a pălit ca o miriște uscată și l-a apucat cu amețeală. POPA, V. 189. Boiul lui Mihai cel mîndru, statul lui cel măreț și apucăturile sale cele voinicești făcură pe gîdea să pălească. ISPIRESCU, M. V. 7. ◊ Tranz. Îl cuprinsese un fel de liniște aspră, care-l schimbase la față și-l pălise. DUMITRIU, V. L. 133. 2. (Despre surse luminoase) A-și pierde strălucirea, a se stinge. Constelațiile păleau și cerul către răsărit se înălbea. CAMILAR, N. I 99. Soarele roșu pălește, pe cînd prin fumul luminos Iașii, în fund, se profilează pe asfințit negru, ca într-un pojar. SADOVEANU, O. I 194. Am văzut pălind, spre ziuă, toate stelele din zare. EFTIMIU, Î. 62.

PAL, -Ă adj. Palid. ♦ (Fig.) Fără strălucire, șters; searbăd; (despre lumină) slab. [< fr. pale].

PAL², -Ă adj. 1. palid. 2. (fig.) fără strălucire; searbăd; (despre lumină) slab. (< fr. pâle)

PĂLI vb. intr. 1. a deveni palid la față. 2. a-și pierde strălucirea. (< fr. pâlir)

PAL ~ă (~i, ~e) v. PALID. /<fr. pâle

A PĂLI² ~esc intranz. 1) (despre persoane sau despre fața lor) A deveni palid. 2) (despre surse de lumină) A străluci tot mai slab; a pierde din intensitate. /<fr. pâlir

A PĂLI¹ ~esc 1. tranz. 1) A atinge brusc și cu putere (intenționat sau din întâmplare); a lovi. ◊ A-l ~ norocul (pe cineva) a) a se bucura pe neașteptate de o favoare a sorții; b) a fi pus în situația de a face ceva contrar voinței sale. 2) fig. (despre sentimente, stări, gânduri etc.) A cuprinde brusc și în întregime; a pune stăpânire în chip năvalnic; a năvăli; a năboi; a copleși; a năpădi; a podidi. 2. intranz. 1) (despre surse de căldură) A emana radiații fierbinți, raspândind căldură foarte mare; a arde; a pârli; a pârjoli; a dogori; a frige. 2) (despre plante) v. A SE PĂLI. /<sl. paliti

A SE PĂLI mă ~esc intranz. 1) (despre oameni sau despre animale) A-și încălzi corpul (la soare sau la foc). 2) (despre plante, fructe, legume) A-și pierde vlaga și frăgezimea; a se veșteji; a se ofili. 3) pop. A se atinge cu putere (de ceva); a se lovi; a se izbi. /<sl. paliti

pal a. (poetic) palid: fața ta pală de o bolnavă beție EM. (= fr. pâle).

pălì v. 1. a arde, vorbind de arșița soarelui: purceii se păliau la soare CR.; 2. a se usca sau vesteji: florile au pălit BOL. [Slav. PALITI, a arde].

pălì v. 1. a deveni palid; 2. se zice de lumina când slăbește, se micșorează: soarele pălește; fig. steaua sa începu a păli (= fr. pâlir).

păli v. 1. a lovi tare: mă păleam la cap de vr’o bârnă CR.; 2. fig. a veni deodată: a păli pe cineva dragostea, râsul. [Ceh. PALITI, a bate, a vântura grâul].

1) pălésc v. tr. (vsl. paliti [v. tr.] a arde, palati [v. intr.] a arde. V. pală 3, palincă, părpălesc, pălăvatec). Ard, usuc: arșița soareluĭ a pălit semănăturile. Izbesc, lovesc (Mold.): l-a pălit cu peatra’n picĭor. Fig. Apuc, năpădesc: l-a pălit rîsu, plînsu. V. refl. Mă usuc de arșiță: cîmpu s’a pălit de arșiță. Mă izbesc, mă lovesc: s’a pălit la cap, s’a pălit cu capu de o grindă.

2) *pălésc v. intr. (fr. pâlir, d. pâle, palid). Barb. Mă fac palid. Fig. Mă sting: steaŭa luĭ a pălit.

pali² (limbă) s. n.

pali¹ adj. invar. (texte ~)

*pali¹ adj. invar.

*pali² (limbă) s. f.

pal adj. m., pl. pali; f. pală, pl. pale

păli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălesc, 3 sg. pălește, imperf. 1 păleam; conj. prez. 1 sg. să pălesc, 3 să pălească

pal adj. m., pl. pali; f. pală, pl. pale

păli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălesc, imperf. 3 sg. pălea; conj. prez. 3 să pălească

pal adj. m., pl. pali; f. sg. pală, pl. pale

păli (a (se) lovi, a deveni palid) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pălesc, imperf. 3 sg. pălea; conj. prez. 3 sg. și pl. pălească

PAL adj. v. galben, îngălbenit, palid.

PAL adj. 1. v. estompat. 2. v. slab.

PĂLI vb. v. ofili.

PĂLI vb. v. ajunge, arde, arunca, atinge, azvârli, bronza, culca, da, dărâma, doborî, dogori, frige, izbi, înnegri, întinde, lovi, lungi, nimeri, ochi, pârjoli, pârli, pocni, prăbuși, prăji, prăvăli, răsturna, trage, trânti.

PĂLI vb. a (se) îngălbeni, (înv. și reg.) a (se) serbezi. (A ~ de emoție.)

PAL adj. 1. estompat, palid, pierdut, stins, șters, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 2. palid, slab, spălăcit, stins, (rar) pălit, (pop.) searbăd. (Lumina ~ a lămpii.)

pal adj. v. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID.

păli vb. v. AJUNGE. ARDE. ARUNCA. ATINGE. AZVÎRLI. BRONZA. CULCA. DA. DĂRÎMA. DOBORÎ. DOGORI. FRIGE. IZBI. ÎNNEGRI. ÎNTINDE. LOVI. LUNGI. NIMERI. OCHI. PÎRJOLI. PÎRLI. POCNI. PRĂBUȘI. PRĂJI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRAGE. TRÎNTI.

PĂLI vb. 1. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a (se) trece, a (se) usca, a (se) veșteji, (astăzi rar) a tănji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care a ~.) 2. a (se) îngălbeni, (înv. și reg.) a (se) serbezi. (A ~ de emoție.)

Pal ≠ aprins, țipător, viu, violent

pal (pală), adj. – Palid. Fr. pîle; folosit numai în poezie. E dubletul lui palid, adj. (galben la față), din it. pallido. – Der. păli, vb. (a se face palid), din fr. pîlir (cf. mr. pălescu, din lat. pallēre, P. Papahagi, Jb., XII, 101; Pascu, I, 140); paliditate, s. f., din it. pallidità; paloare, s. f., din fr. pîleur.

păli (pălesc, pălit), vb. – 1. A arde. – 2. (Refl.) A se arde, a se pîrli. – 3. (Refl.) A se încinge, a se usca, a se consuma. – 4. A se veșteji, a se ofili. – 5. A emite căldură. – 6. A trage cu arma, a lovi, a ținti, a ochi. – 7. A surprinde. – 8. A surveni, a veni pe neașteptate. – Mr. pălescu, pălire, megl. palés, păliri. Sl. paliti, palją „a arde” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Miklosich, Lexicon, 553; Cihac, II, 249), cf. bg. palja, cr. paliti. – Der. pală (mr. pală), s. f. (adiere, val; șir, rînd, serie; postată, porție de paie care se apucă cu furca; strat de cărămizi, de tencuială; capriciu, toană), cf. ceh. pala „arșiță”, alb. paljë „serie”, mag. palla „șir de iarbă cosită” (der. din lat. *palula, Giuglea, Dacor., II, 819 nu e posibilă, cf. REW 6154); palie, s. f. (suflare, adiere), cuvînt folosit de D. Zamfirescu, poate în mod greșit, în loc de pală; Pălie, s. f. (sărbătoare de Sf. Ilie, 20 iulie, respectată datorită fricii de foc și de ardere a recoltelor); palici, s. n. (ardere; Mold., pahar de țuică); palincă, s. f. (Trans., țuică), din slov. palinka, cf. mag. pálinka, bg. palink, pol. palenka; păliciune (var. pălitură), s. f. (ardere); păliș, adv. (Olt., oblic); pălișat, adj. (Olt., oblic); paliz, s. n. (înv., apoplexie). Scriban, Arhiva, XV, 445 și REW 6166 par să confunde pe păli „a arde” cu păli „a se face palid”, care este neol. Cf. pălăi și der. sale expresive.

PALI s. n. (< fr. pali): limbă veche religioasă indiană derivată din sanscrită în perioada indienei medii. Era folosită în Ceylon (Sri Lanka) încă înaintea erei noastre, după care, pe la anul 1000 e. n., s-a răspândit în țările din estul Indiei (Birmania și Peninsula Indochina). În Ceylon și în unele țări se folosește și azi ca limbă a budismului și în diferite sfere ale culturii. Ea este forma cea mai veche a limbilor indiene medii, dar și limba unei înalte culturi, în care s-au scris opere religioase, filozofice, științifice și beletristice, având un rol deosebit în dezvoltarea culturii Indiei și a țărilor vecine acesteia.

PALI- „repetare, repetiție”. ◊ gr. palin „iarăși, din nou” > fr. pali-, germ. id., engl. id. > rom. pali-. □ ~chinezie (~cinezie, ~kinezie) (v. -chinezie), s. f., tulburare motorie care se manifestă prin repetarea spontană a acelorași gesturi, acțiuni sau mișcări; ~femie (v. -femie), s. f., manifestare primară a bîlbîielii prin repetarea unui cuvînt sau a unei silabe; ~grafie (v. -grafie), s. f., palinografie*; ~lalie (v. -lalie), s. f., tulburare de vorbire care constă în repetarea involuntară, fără sens, a unor silabe, cuvinte sau propoziții; ~logie (v. -logie₁), s. f., tip de palilalie în care repetiția unei propoziții corecte se intercalează între cuvinte incoerente și de neînțeles; ~opsie (v. -opsie), s. f., afecțiune vizuală în care bolnavul continuă să vadă, intermitent, un obiect dispărut din cîmpul său vizual; ~silabie (v. -silabie), s. f., tulburare de vorbire caracterizată prin repetarea explozivă a aceleiași silabe.

păli², pălesc, vb. IV (reg.; despre iarbă, fân) a așeza în pale; a pălui.

PᾹLI (< engl.; indian pāli „test, încercare”) s. f. Limbă indo-europeană din grupul indo-arian. A constituit limba literară (sec. 2-11) în care au fost redactate principiile budismului (Tipitaka), devenind ulterior limba oficială a budismului hinayana din Ceylon.