OTRĂVIT², -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. (Adesea fig.) Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.

otrăvit², ~ă [At: LB / Pl: ~iți, ~e / E: otrăvi] 1-2 smf, a (Persoană) intoxicat(ă) cu otravă (1). 3-4 smf, a (Persoană) ucis(ă) cu otravă (1). 5 a Care conține otravă (1) Si: otrăvitor (1), veninos. 6 a În care s-a pus otravă (1) Si: otrăvitor (1), veninos. 7 a (Fig) Rău. 8 a (Fig) Intrigant. 9 av (Reg) Grozav. 10 a (Fig) Necăjit. 11 a (Fig) Înveninat.

otrăvit¹ sn [At: PRAV. 109 / E: otrăvi] 1-3 (Rar) Otrăvire (1-3).

OTRĂVIT², -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă. 2. Care conține otravă (1); în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. 3. Fig. Supărat, amărât, înveninat. – V. otrăvi.

OTRĂVIT², -Ă, otrăviți, -te, adj. 1. Căruia i s-a dat otravă, intoxicat sau omorît cu otravă. (Substantivat) Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164. 2. Care conține otravă, în care s-a pus otravă; otrăvitor, veninos. Nu cumva... să te ițești ta dînsul, că are un ochi otrăvit. CREANGĂ, P. 225. Te calc în picioare Ca pe-un șarpe otrăvit. ALECSANDRI, P. P. 260. ◊ Fig. Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Și-al iluziei deșerte. EMINESCU, O. I 236. Voi, al căror corp e putred și suflarea otrăvită, Ascultare mie-mi dați! BOLINTINEANU, O. 123. ♦ Fig. Dăunător, vătămător; dușmănos. Negurile otrăvite ale fascismului vor fi risipite. SAHIA, U.R.S.S. 165. 3. Fig. Supărat, amărît, necăjit tare, înveninat. Mă uitam cu suflet otrăvit la omul acela. SADOVEANU, O. VII 367. Își mușcă buzele cărnoase și dădu din cap otrăvit. CAMIL PETRESCU, O. II 130.

OTRĂVIT¹ s. n. (Rar) Otrăvire. De vă temeți de vrun otrăvit Lăsați c-om lua noi mai întîi. SEVASTOS, N. 347

otrăvi [At: PRAV. 108 / Pzi: ~vesc / E: slv отравити] 1-2 vtr A (se) intoxica cu otravă. 3-4 vtr A (se) (sin)ucide cu otravă. 5 vt A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 6 vr (Rar; d. răni) A se infecta. 7-8 vtr (Fig) A (se) supăra. 9-10 vtr (Fig) A (se) învenina. 11 vt (Reg) A vorbi de rău Si: a bârfi. 12 vt (Fig) A exercita o influență proastă Si: a corupe, a perverti.

OTRĂVI, otrăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A intoxica sau a omorî (pe cineva) cu otravă (1). În loc să dea pămîntul la norod, îl ține el tot. pentru ca să nu se puie rău cu boierii, de frică să nu-l otrăvească. SP. POPESCU, M. G. 73. ◊ Refl. Ce este? l-am întrebat. Nimic.. o femeie s-a otrăvit. NEGRUZZI, S. I 53. Marele vizir Assan- pașa, desperat că nu a primit încă poruncă să facă pace, se otrăvește singur. BĂLCESCU, O. I 91. ◊ A pune otravă (în apă, alimente etc.). 2. Fig. A supăra, a amărî, a necăji (extrem de mult), a învenina. Se silea să nu se mai gîndească la ce-a pățit și totuși mintea îi era otrăvită numai de ocară. REBREANU, I. 35. Lipsești din ochii mei să nu te văd... că-mi otrăvești zilele! ALECSANDRI, T. I 50. 3. Fig. A corupe, a perverti; a exercita o influență vătămătoare. In loc să fiți luminătorii poporului, îi otrăviți sufletul. REBREANU, R. I 296.

A OTRĂVI ~esc tranz. 1) (ființe) A ucide cu otravă. 2) A face să se otrăvească. 3) (substanțe, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otravă. ◊ ~ sufletul a învenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din rândurile tineretului) A supune unei influențe dăunătoare (făcând să încalce normele de conduită morală). [Sil. -tră-] /<sl. otraviti

A SE OTRĂVI mă ~esc intranz. fam. A-și supune (involuntar) organismul acțiunii unei intoxicații; a se intoxica. [Sil. -tră-] /<sl. otraviti

otrăvì v. 1. a da sau a lua otravă; 2. fig. a amărî.

otrăvésc v. tr. (vsl. o-traviti, d. otruti-otrovon, a otrăvi, [sŭ-] truti, a nimici; rus. otravitĭ. V. otravă, istrăvesc). Înveninez, atac pin otravă: opiu otrăvește organizmu. Fig. Amărăsc, întristez. V. refl. Înghit otravă.

otrăvit (desp. o-tră-) s. n.

otrăvit (o-tră-) s. n.

otrăvit s. n. (sil. -tri-)

otrăvi (a ~) (desp. o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvesc, 3 sg. otrăvește, imperf. 1 otrăveam; conj. prez. 1 sg. să otrăvesc, 3 să otrăvească

otrăvi (a ~) (o-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvesc, imperf. 3 sg. otrăvea; conj. prez. 3 să otrăvească

otrăvi vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvesc, imperf. 3 sg. otrăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. otrăvească

OTRĂVIT s. intoxicare, intoxicație, otrăvire.

OTRĂVIT adj. 1. înveninat, (înv. și reg.) topsicat. (Om ~ în urma mușcăturii unui șarpe.) 2. intoxicat. (Om ~ într-un mediu nociv.)

OTRĂVIT s. intoxicare, intoxicație, otrăvire.

OTRĂVIT adj. 1. înveninat, (înv. și reg.) topsicat. (Om ~ în urma mușcăturii unui șarpe.) 2. intoxicat. (Om ~ într-un mediu nociv.)

OTRĂVI vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)

OTRĂVI vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)

O, ich möchte den Ozean vergiften! (germ. „O, aș vrea să otrăvesc oceanul!”) – Schiller, Hoții (act. I, sc. 2). Îndurerat de vestea că nu va fi iertat și reprimit în casa părintească, Karl Moor, spre a se răzbuna pe oamenii care-i refuză omenia, acceptă să devină căpetenia unei bande de tîlhari și spune acoliților săi: „Aș fi în stare să otrăvesc întreg oceanul, pentru ca moartea să poată fi sorbită din toate izvoarele!” Fraza se folosește de către o persoană aflată în culmea desperării. LIT. Oile lui Panurge, după expresia franceză les moutons de Panurge, au intrat în mai toate limbile din episodul foarte cunoscut al romanului lui Rabelais: Pantagruel. În capitolul VI din cartea a patra a acestui roman, Panurge, unul dintre personajele principale, mînios pe oierul Dindenault, jură să se răzbune: cumpără de la el o oaie și o zvîrle în mare. De îndată, celelalte oi se precipită în valuri și se îneacă toate. Uneori ne referim la „oile lui Panurge” în general, pentru a ironiza spiritul de imitație, dar de obicei ilustrăm un anumit caz, cum procedează Sainte Beuve: „Criticii din zilele noastre sînt mai mult sau mai puțin ca oile lui Panurge”. Deci, o expresie pentru moda imitației fără discernământ. (Horațiu, în Epistole (c. I, ep. 19, v. 19), îi asemuia tot cu o turmă servilă: O, imitatores, pecus servum!). Anton Pann folosește aceeași comparație: „Omul este ca oaia, lesne se ia unul după altul”. LIT.

a otrăvi viața / zilele (cuiva) expr. a pricinui (cuiva) încontinuu necazuri, supărări etc.