oțetar¹ sm [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i / E: oțet + -ar] (Iuz) 1-2 Persoană care (fabrică sau) vinde oțet.

oțetar² sn [At: LB / Pl: (1-4) ~e, (5-6) ~i / E: oțet + -ar] 1 sn (Înv) Vas de oțet. 2 sn Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se țin oțetul și untdelemnul. 3 sn (Rar) Strat de oțet depus pe fundul unui vas. 4 sn (Rar) Drojdie. 5-6 Două specii de arbori, cultivați ca plante ornamentale, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, acrișoare, ale căror frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie (Rhus typhina și Rhus coriaria).

OȚETAR¹, oțetari, s. m. (Rar) Persoană care fabrică sau vinde oțet.

OȚETAR³, oțetare, s. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se ține oțetul și untdelemnul.

OȚETAR², oțetari, s. m. Arbore cu florile galbene-verzui, cu fructele roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie; cultivat și ca plantă ornamentală (Rhus typhina). Vîntul aducea miresme de pelin și de oțetar. DUMITRIU, V. L. 137. Foile de salcîm se îngălbeniră, cele de oțetar și arțar se înroșiră și zile de-a rîndul căzură tremurînd la pămînt. SANDU-ALDEA, D. N. 151. Frunză verde oțetar, Cîntă cucul în stejar. BELDICEANU, P. 95.

OȚETAR¹ ~e n. 1) Sticluță în care se servește oțetul la masă. 2) Serviciu de masă alcătuit din sticluțe pentru oțet și untdelemn. /oțet + suf. ~ar

OȚETAR² ~i m. Arbore sau arbust cu tulpina și ramurile păroase, cu frunze eliptice, zimțate, cu flori mici, galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, cultivat pentru producerea taninelor și a oțetului. /oțet + suf. ~ar

oțetar m. 1. fabricant sau vânzător de oțet; 2. arbore ce se cultivă ca plantă decorativă, cu fructe mici roșii-purpurii având un gust acricios (Rhus typhina).

oțetár m. (d. oțet; bg. ocetar). Fabricant orĭ vînzător de oțet. Un arbore originar din America de nord și ale căruĭ fructe îs niște drupe purpuriĭ conice de un gust acrișor (rhus týphina). S. n., pl. e. Șip de ținut oțetu la masă (și tot serviciu la un loc cu șipu de untdelemn).

oțetar² (arbore) s. m., pl. oțetari

oțetar¹ (accesoriu de masă) (rar) s. n., pl. oțetare

oțetar² (serviciu de masă pentru oțet și ulei) (rar) s. n., pl. oțetare

oțetar¹ (arbore) s. m., pl. oțetari

oțetar (serviciu de masă) s. n., pl. oțetare

OȚETAR s. (BOT.) 1. (Rhus typhina) (înv. și reg.) scumpie. 2. oțetar fals v. cenușar.

OȚETAR s. (BOT.; Rhus typhina) (înv. și reg.) scumpie.

RHUS L., OȚETAR, fam. Anacardiaceae. Gen originar din toate regiunile tropicale și subtropicale, cca 148 specii, arbori și arbuști, uneori și liane, lujeri groși, de obicei pubescenți. Frunze persistente sau caduce, alterne, compuse, imparipenate. Flori mici, dioice, grupate în paniculă terminală sau la subsuoara frunzei. Fructe, drupe pubescente sau glabre. Mai mult sau mai puțin rezistente la ger, pretențioase față de sol, cer un sol bogat, foarte rezistent la secetă.

Rhus typhina L., « Oțetar roșu ». Specie originară din America de N-E. Înflorește vara. Flori verzi-galbene, mici, (caliciul cu 5 sepale persistente, imbricate, corolă cu 5 petale întinse, 5 stamine), în panicule dense, pubescente, terminale, pînă la 20 cm lungime, cu peri roșii. Fructe, drupe miei, uscate, la maturitate roșii-purpurii. Arbore pînă la 12 m înălțime, scoarță cenușie, netedă, lujeri groși, brun-cărnoși, catifelați. Frunze alterne, pînă la 0,45 m lungime, imparipenate, cu 11-31 foliole (pînă la 12 cm lungime) alungit-lanceolate, vîrf lung, ascuțit, serate, pe față lucioase, verzi-închis-cenușii, fin-păroase pe partea inferioară, pețiol comun, pubescent, toamna portocalii și roșii. Temperament de lumină, preferă solul fertil, rezistă la secetă și geruri, suportă fumul (Pl. 64, fig. 358).