3 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂTĂRĂU, nătărăi, adj., s. m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -ău.

NĂTĂRĂU, nătărăi, adj., s. m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -ău.

nătărău [At: AETHIOPICA 78r/9 / Pl: ~ăi / E: netare + -ău] 1-2 sm, am (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu Si: prost, netot (2-3), neghiob (1-2), tâmpit, (îvp) năuc (1-2), (îrg) nătântoc (1-2), (reg) mangosit, nătăbâz (1-2), nătăfleț (7-8), nătălău (1), nătălog (1), nătrui (3-4), nătruț (1). 3 a (Mun; Olt; d. oameni) Grosolan.

NĂTĂRĂU, -AUCĂ, nătărăi, -auce, adj. (Adesea substantivat) Prost, mărginit la minte, neghiob, netot, nătîng (1). Am văzut și buni și răi, Și cu duh și nătărăi. ALECSANDRI, T. I 95. Nu știe nătărăul că un purice viu face mai mult decît Napoleon mort! NEGRUZZI, S. I 212. Și cu toată-a ei silință bețișori de fîn trăgea Sau vro muscă nătăraucă prinzînd iute împungea. DONICI, la CADE. Copiii ce beu adeseori vin pierd încet-încet simțirea și se fac nătărăi. DRĂGHICI, R. 29.

NĂTĂRĂU ~oaică (~i, ~oaice) substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătâng; netot; nerod; năuc. /Din netare

nătărău m. tare prost. [Augmentativ din vechiu-rom. netare, slab, denotând mai mult o slăbiciune fizică decât intelectuală (cf. netot)].

nătărăŭ adj. m. (din ne și tare, vechĭ și nătare, slab, cu sufixu ung. -ăŭ. Cp. cu nebun, netot, năzdrăvan, năuc). Fam. Mare prost, dobitoc, gogoman. – Rar fem. -ráŭcă. V. tanăŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

nătărău adj. m., s. m., pl. nătărăi, art. nătărăii

nătărău adj. m., s. m., pl. nătărăi, art. nătărăii

nătărău adj. m., s. m. (sil. -rău), art. nătărăul, pl. nătărăi; f. sg. nătăraucă, pl. nătărauce

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NĂTĂRĂU adj., s. bleg, nătăfleț, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (Este un ~!)

Nătărău ≠ ager, deștept, inteligent, mintios

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Intrare: Nătărău
Nătărău nume propriu
nume propriu (I3)
  • Nătărău
Intrare: nătărău (adj.)
nătărău2 (adj.) adjectiv masculin
adjectiv masculin (AM69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nătărău
  • nătărăul
  • nătărău‑
plural
  • nătărăi
  • nătărăii
genitiv-dativ singular
  • nătărău
  • nătărăului
plural
  • nătărăi
  • nătărăilor
vocativ singular
plural
Intrare: nătărău (s.m.)
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nătărău
  • nătărăul
  • nătărău‑
plural
  • nătărăi
  • nătărăii
genitiv-dativ singular
  • nătărău
  • nătărăului
plural
  • nătărăi
  • nătărăilor
vocativ singular
  • nătărăule
plural
  • nătărăilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

nătărău, nătărăisubstantiv masculin
nătărău, nătărăiadjectiv masculin
nătăraucă, nătăraucesubstantiv feminin
nătăraucă, nătărauceadjectiv feminin

  • 1. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Am văzut și buni și răi, Și cu duh și nătărăi. ALECSANDRI, T. I 95. DLRLC
    • format_quote Nu știe nătărăul că un purice viu face mai mult decît Napoleon mort! NEGRUZZI, S. I 212. DLRLC
    • format_quote Și cu toată-a ei silință bețișori de fîn trăgea Sau vro muscă nătăraucă prinzînd iute împungea. DONICI, la CADE. DLRLC
    • format_quote Copiii ce beu adeseori vin pierd încet-încet simțirea și se fac nătărăi. DRĂGHICI, R. 29. DLRLC
etimologie:
  • Netare (învechit „(om) slab, neputincios” din ne- + tare) + sufix -ău. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.