muta [At: PSALT. HUR. 44^r/11 / Pzi: mut / E: ml mutare] 1-2 vtr (Îvp) A (se) mișca. 3-4 vtr (Îvp) A (se) urni din loc. 5-6 vtr (îvp) A (se) clătina. 7 vr (Trs; d. membrele corpului) A ieși din încheietură Si: a se luxa, a se scrânti. 8 vr (Pex) A pleca. 9 vr (Pex) A merge, apropiindu-se sau depărtându-se de un punct. 10-11 vtr A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc Si: a (se) deplasa, a (se) transfera, (pop) a (se) strămuta. 12 vt (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) fălcile (sau căpriorii) A bate pe cineva tare, lovindu-l peste obraz. 13 vta Termen folosit pentru a îndemna un animal să schimbe piciorul în timp ce este muls, potcovit etc. 14 vt A transfera pe cineva cu serviciul în altă parte. 15 vt (Îvr) A alunga. 16 vt (Jur; înv) A transmite. 17 vr (Trs; Ban; d. boli) A fi contagios. 18 vt (Îvr; fig; udp „la”) A pune pe seama cuiva Si: a atribui. 19 vr (Îvr) A se referi. 20 vt (Reg) A pritoci vinul. 21 vt A schimba locul unei piese pe tabla de șah. 22 vt (Îvp; fig; cu determinări ca: „din viață”, „dintre cei vii”, „din această lume” etc.) A omorî. 23 vr (Îvp; fig) A muri¹. 24 vr (Udp „în”, „la”, „pe”) A se așeza cu locuința în alt loc, a-și schimba domiciliul sau sediul. 25 vt (Fig; înv) A traduce. 26 vt (Îrg) A amâna. 27 vt (Îvp) A înlocui, a schimba cu altceva sau altcineva. 28 vr (Îvp) A se reîncarna. 29 vt (Îvp) A da altă direcție Si: a schimba. 30 vt (Îe) A(-și) ~ gândul A renunța la o idee, la un proiect etc. 31 vt (Îae) A se răzgândi. 32 vt (Îe) A ~ vorba (sau cuvântul) A da o interpretare greșită celor spuse de cineva Si: a răstălmăci. 33-34 vtr (Înv) A (se) transforma.

MUTA, mut, vb. I. 1. Tranz. A deplasa un lucru dintr-un loc în altul. După războiul cu Radu-vodă Basarab, măria-sa Ștefan mutase hotarul de la apa Trotușului cu mult mai la vale, pînă la apa Milcovului. SADOVEANU, F. J. 692. Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locul alteia. EMINESCU, N. 10. Măi, bădițo, buze moi, Mută-ți casa lîngă noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ (Popular) A schimba. Mă rog să mă ascultați, Vorba să nu mi-o mutați. SEVASTOS, N. 324. ◊ Expr. A-și muta gîndul = a se răzgîndi, a renunța. Te-ai gîndit iarăși să faci rost de cărțile din clasa întîia de liceu... Pe urmă ți-ai mutat gîndul.- Erai prea mare, pierduseși rîndul. PAS, Z. I 278. Ercule, dacă văzu care încotro merge treaba, își cam muta gîndul și pleca în ale sale. ISPIRESCU, U. 69. ◊ (Familiar) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă zdravănă. Jandarmii vă suduie și vă mută căpriorii. C. PETRESCU, Î. II 12. ♦ A transfera (pe cineva) dintr-un serviciu în altul. L-a mutat la minister. 2. Refl. A se așeza (cu locuința) în alt loc, a se stabili în altă parte, a-și schimba domiciliul. Începu să observe cu atenție odaia, în care numai de cîteva zile se mutase. VLAHUȚĂ, O. A. 255. A doua zi s-a mutat la curți, care acuma erau ale lor. RETEGANUL, P. V 72. Domnul cu toată curtea se mută la Cotnar. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Tranz. Pe mine mă mută acum într-altă casă. GHICA, A. 560. ♦ A se mișca, a se urni din loc, a-și schimba locul. Coco s-a mutat pe vergele de cîteva ori, s-a suit pe trapez, a ieșit din colivie. ARGHEZI, P. T. 110. Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptiori, știe și hleabul de baba mea, de acasă. CREANGĂ, P. 130. Zoroastru... făcea ca stelele să se mute din loc. EMINESCU, N. 60. 3. Refl. (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. «în») A se schimba în..., a lua înfățișarea de..., a se pune în locul..., a se transpune. Cînd te vei muta tu în firea ei, atunci vei fi tu atotștiutori. EMINESCU, N. 55.

A MUTA mut tranz. 1) A lua din locul în care se află, punând în alt loc; a mișca (din loc). * ~ (cuiva) fălcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vătămându-i maxilarele. A-și ~ gândul a-și schimba părerea, intențiile; a se răzgândi. 2) A face să se mute. /<lat. mutare

A SE MUTA mă mut intranz. 1) A-și schimba locul; a trece (dintr-un loc în altul); a se transfera. 2) A-și schimba domiciliul; a se stabili (cu traiul) în alt loc. /<lat. mutare

mutà v. 1. a schimba: își mută gândul PANN; 2. a (se) transporta dintr’un loc într’altul: a muta scaunele, s’a mutat dela noi. [Lat. MUTARE].

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

mut, mută [At: PSALT. 57 / Pl: muți, ~e / E: ml mutus, -a, -um] 1 a (D. oameni) Care este lipsit de facultatea de a vorbi. 2 a (D. organele vorbirii) Lipsit de facultatea de a emite sunete articulate. 3 sm (Îe) A venit ~u la ușă Se spune despre un obiect care se pune în fața ușii, pentru a arăta că nu e nimeni acasă. 4 sm (D. jocurile de cărți; îe) A se juca cu ~ul A juca în absența celui de-al patrulea jucător, împărțind cărțile ca și când acesta ar fi de față. 5 sm (Îe) S-o spui (sau să i-o spui) lui ~u (de la Manutanță) S-o spui cui vrea să te creadă, căci eu nu e de crezut. 6 smf (Ban; Trs; îe) A bate (pe cineva) a ~u (sau a ~a) A bate pe cineva pe înfundate, mutește. 7 smp Ostași cărora li se tăia limba și care erau folosiți ca paznici la curtea împăraților și la palatele dregătorilor bizantini, turci etc. 8 sm (Rar) Călău. 9 a (D. animale) Care nu scoate strigătele caracteristice speciei. 10 a (D. acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care se face, se petrece în tăcere. 11 a (D. acțiuni sau atitudini ale oamenilor) Care nu se exprimă prin vorbe. 12 a (Îs) Cor ~ Ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. 13 a (Îs) Film ~ Film cinematografic care înregistrează numai imagini, nu și vorbirea personajelor, sunetele, zgomotele. 14 a (Îs) Scenă ~ă sau joc de scenă ~ Scenă sau joc de scenă dintr-o lucrare dramatică, în care personajele nu vorbesc, ci exprimă idei și sentimente prin gesturi. 15 a (Îs) Literă ~ă Literă care, deși scrisă în cadrul unui cuvânt, nu se pronunță. 16 a (D. sentimente) Care este atât de puternic, încât nu se poate exprima prin cuvinte. 17 a (D. vorbe) Spus în șoaptă Si: șoptit. 18 a (D. voce) Cu ton scăzut. 19 sma (Reg) Dans popular executat numai de feciori și în timpul căruia nici unul dintre ei nu vorbește. 20 sma (Reg) Melodie după care se dansează mutul (19). 21 a (D. oameni) Care, într-o anumită împrejurare, nu scoate nici o vorbă, păstrând tăcerea sau acționând în tăcere. 22 a (D. organele vorbirii) Care, într-o anumită împrejurare nu emite sunete articulate. 23 a (Reg; îs) Apă ~ă Apă adusă de la izvor sau de la fântână de către cineva care în tot timpul acestei acțiuni nu vorbește. 24 a (Reg; pex; îas) Apă neîncepută. 25 a (Îs) Hartă ~ă Hartă geografică pe care nu este scris nici un nume. 26 sf (Îs) Marea ~ă Armată, în care se execută ordinele fără a le comenta. 27 sma (Reg) Conducător secund în ceata călușarilor, care nu vorbește în timpul jocului și care, adesea mascat și îmbrăcat caraghios, reprezintă personajul comic al cetei Si: (reg) cloj, mutulică (6), primicer, zbicer. 28 a (Trs; Mar) Bâlbâit. 29-30 smf, a (Om) morocănos Si: (reg) mutac, mutăreț. 31 a (Pex; d. elemente ale naturii, așezări umane) Liniștit. 32 a (D. elemente ale naturii) Odihnitor. 33 a (D. elemente ale naturii) Senin. 34 a (D. săli de spectacole, de concert etc.) În care vibrațiile sonore nu se repercutează. 35 smf (Reg) Om nepriceput Si: prostălău, tont, idiot. 36 smf {Reg) Om zăpăcit. 37 smf (Reg) Epitet depreciativ pentru soț sau soție. 38 sm (Reg) Flăcău îmbrăcat ca o paparudă. 39 sm (Reg) Măscăciri la nuntă. 40 sm (Trs; Mol; euf) Drac. 41 (Îe) Intră ~ul în el Se spune despre cineva aprig, energic. 42 sf (Mtp; Mol, Buc) Ființă supranaturală malefică. 43 smf (Trs) Pușculiță. 44 a Căruia nu-i place să vorbească mult. 45 a Care este tăcut din fire Si: taciturn. 46 av Fără zgomot.

muța vt [At: LB / Pzi: muț / E: fo cf asmuța] (Trs; d. câini) 1 A întărâta. 2 A asmuți.

†AMUȚA (-uț) Mold. Băn. Trans. A asmuța, a întărîtă cîinii să sară asupra cuiva: Busuioc amuță cînii de la noi după dînsa (SEV.) [👉 MUȚA].

ASMUȚA, ASMUȚI (-uț, -ut) vb. tr. 1 A întărîta cîinii să sară asupra cuiva: îl alungau... asmuțind după el cîini pe ulițele satului (SAD.); asmuți cîinii la dînsa ca s’o sfîșie (ISP.) ¶ 2 Pr. ext. A întărîta pe cineva împotriva cuiva, a-l îndemna să sară asupra cuiva: cînd am asmuțit băieții de l-a umflat, striga cît putea (CAR.) ¶ 3 fig. A întărîta, a îndemna la vrajbă: ei asmuțase asupra lui Ștefan pe Tătari (ISP.) ¶ 4 fig. A deștepta, a aprinde, a ațîța o poftă, o patimă, etc.: cu moartea Domnului, trebuiau acum... să se asmută ale lor nalte rîvniri (ODOB.) [MUȚA].

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără sunete sau vorbirea personajelor. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

MUT, -Ă, muți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. (Fig.) N-ai știut că eu sînt oarbă și mută? Oarbă că nu pot ceti și mută că nu pot spune în scris. SADOVEANU, P. M. 62. Mut îmi e mormîntul, și mut orice mormînt. MACEDONSKI, O. I 50. ◊ (Substantivat) Căciula mutului în fundul pămîntului (Găleata). GOROVEI, C. 170. (Expr.) Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe, la dracu-n praznic. Haiti! lipsești dinaintea mea și du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău. CREANGĂ, P. 47. Film mut = film cinematografic pe care sînt înregistrate numai imagini. 2. Fig. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care e din fire tăcut. Nu mai e singur alături de acest colonel mut și gras. SAHIA, N. 73. Numai ochiul e vorbăreț, iară limba lor e mută. EMINESCU, O. I 82. Am rămas mut de oțerire și de rușine. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ (Poetic) Iarna însă-l înspăimînta Negura și mutul ger. COȘBUC, P. II 84. Cartea lui Zoroastru... rămînea mută la întrebările lui. EMINESCU, N. 68. ◊ Scenă mută = scenă (într-o piesă de teatru) în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. Celălalt își arătă dinții rîzînd mut. DUMITRIU, B. F. 62. ♦ Care nu se manifestă prin cuvinte. Durere mută. 3. Fig. Tăcut, liniștit. În amurgul mutelor seri de toamnă, din plîngerea singurătății grele se desface tristețea farmecului stins. PĂUN-PINCIO, P. 126. Mută-i noaptea numai rîul Se frămîntă-n pietricele. EMINESCU, O. IV 280. Cetatea era mută și pustie ca un mormînt de urieș. NEGRUZZI, S. I 160. 4. Fig. (Popular) Slut; prost, nătîng. (Substantivat) Săracele sutele, Cum mărită mutele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455.

MUT mută (muți, mute) 1) și substantival (despre persoane) Care este lipsit de facultatea de a vorbi; care nu poate vorbi. * Unde a dus surdul roata și ~ul iapa undeva departe, unde nu știe nimeni. 2) fig. Căruia nu-i place să vorbească mult; tăcut din fire. 3) Care este lipsit de sonoritate. Film ~. Scenă mută. ◊ Literă mută literă scrisă care nu se citește. 4) fig. poet. Care este absolut liniștit; netulburat de nimeni. 5) (despre sentimente) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte. /<lat. mutus

mut a. 1. care nu poate vorbi: de obiceiu cineva e mut, fiindcă e surd; 2. care nu vrea să vorbească: orice i-ai face, el va rămânea mut; 3. care nu se pronunță: vocale mute. [Lat. MUTUS. ║ m. cel ce nu poate vorbi.

amúț și (vest) sumúț, a -á v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți.

1) mut, -ă adj. (lat. mutus, mut; it. muto, sard. mudu, pv. vfr. mut, cat. mud, sp. pg. mudo). Care nu poate vorbi: om mut. Care nu vrea să vorbească orĭ nu poate de emoțiune: a rămînea mut de frică. Care nu se manifestă pin strigăte saŭ cuvinte: marile durerĭ îs mute. Fig. Prost: (de multe orĭ ca epitet bărbatuluĭ saŭ nevesteĭ): mutu cela? Indiferent: a rămînea mut față de durerea cuĭva. Gram. Care nu se pronunță, deși se scrie: literă mută (ca l din omul, cum se scrie greșit și astăzĭ îld. omu). Subst. Om mut: un mut, o mută. Gram. S. f. Literă mută. V. surdo-mut.

2) mut, a -á v. tr. (lat. mutare, din *movitare, frecŭentativ d. mŏvére, a mișca; it. mutare, pv. cat. sp. pg. mudar, fr. muer. V. strămut, mobil, moțiune). Schimb: a-țĭ muta gîndu. Strămut, duc în alt loc: mut un pat în altă cameră. V. refl. Îmĭ schimb domiciliu: ce te tot muțĭ, ca Țiganu cu șatra? Iron. A muta cuĭva fălcile, a-l lovi în fălcĭ.

muț, a -á, V. amuț.

muta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mut, 2 sg. muți, 3 mută; conj. prez. 1 sg. să mut, 3 să mute corectat(ă)

muta (a ~) vb., ind. prez. 3 mută

muta vb., ind. prez. 1 sg. mut, 3 sg. și pl. mută

mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mută, pl. mute

mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mută, pl. mute

mut adj. m., s. m., pl. muți; f. sg. mută, pl. muți

MUTA vb. 1. v. clinti. 2. v. mișca. 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. și reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraș.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiești.) 6. a schimba. (~ baza de operații.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Și-a ~ tabăra în altă parte.) 8. v. devia. 9. v. schimba. 10. a schimba, (înv. și reg.) a strămuta. (Să-ți ~ gândurile cu privire la...)

MUTA vb. v. amâna, asasina, clătina, deceda, dispărea, duce, înlocui, metamorfoza, mișca, modifica, muri, omorî, păsui, pieri, prăpădi, preface, prelungi, preschimba, răposa, schimba, sfârși, stinge, sucomba, suprima, transforma, ucide.

muta vb. v. AMÎNA. ASASINA. CLĂTINA. DECEDA. DISPĂREA. DUCE. ÎNLOCUI. METAMORFOZA. MIȘCA. MODIFICA. MURI. OMORÎ. PĂSUI. PIERI. PRĂPĂDI. PREFACE. PRELUNGI. PRESCHIMBA. RĂPOSA. SCHIMBA. SFÎRȘI. STINGE. SUCOMBA. SUPRIMA. TRANSFORMA. UCIDE.

MUTA vb. 1. a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) urni, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vîșca. (N-au putut ~ piatra de la locul ei.) 2. a deplasa, a mișca, a plimba. (~ bomboana prin gură.) 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. și reg.) a (se) petrece. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraș.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiești.) 6. a schimba. (A ~ baza de operații.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Și-a ~ tabăra în altă parte.) 8. a abate, a devia, a schimba. (A ~ cursul unei ape.) 9. a (se) deplasa, a (se) schimba. (Accentul s-a ~ pe ultima silabă.) 10. a schimba, (înv. și reg.) a strămuta. (Să-ți ~ gîndurile cu privire la...)

MUT s. art., adj. 1. s. art. (reg.) cloj, mutulică, primicer, zbicer. (~ la jocul călușarilor.) 2. adj. v. ursuz. 3. adj. v. liniștit.

MUT s., adj. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.

MUTĂ s. v. pușculiță.

mut s., adj. v. CRETIN. IDIOT. IMBECIL. TÎMPIT.

MUT s. art., adj. 1. s. art. (reg.) cloj, mutulică, primicer, zbicer. (~ la jocul călușarilor.) 2. adj. insociabil, morocănos, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 3. adj. liniștit, tăcut. (Natura ~.)

mută s. v. PUȘCULIȚĂ.

mutul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

Mut ≠ comunicativ, guraliv, limbut, palavragiu, sonor, vorbăreț

muta (mutat,at), vb. – 1. A deplasa, a mișca din loc. – 2. A schimba casa de locuit. – 3. A schimba destinația, a primi numire în alt loc. – 4. (Refl.) A se întoarce, a schimba poziția. – Mr. mut, mutare, megl. mut, mutari. Lat. mūtāre (Pușcariu 1145; Candrea-Dens., 1192; REW 5785), cf. it. mutare, prov., cat., sp., port. mudar, fr. muer. – Der. mutăcios, adj. (variabil, schimbător); mutat, s. n. (schimbare de domiciliu; înv., locuință, ședere); mutătoare, s. f. (împărăteasă, Byronia dioica); mutător, adj. (schimbător); strămuta, vb. (a transporta în alt loc, a schimba locul, a deplasa; a schimba; a transpune), cu pref. stră- (după Candrea, din lat. vulg. *extramūtāre, în loc de transmūtare); nestrămutat, adj. (neclintit).

mut (mută), adj. – Silențios, tăcut, care nu vorbește. – Mr., megl., istr. mut. Lat. mūtus (Pușcariu 1144; Candrea-Dens., 1189; REW 5798), cf. v. it. muto, friul., prov., cat. mut, v. fr. mu, sp., port. mudo. – Der. mutul, s. m. art. (Arg., lacăt); mutălău, s. m. (prost, nătîng); mutulică, s. m. (prost); muți, vb. (a rămîne mut), cf. amuți (după Pușcariu 1147 și REW 5786, din lat. *mūtῑre, în loc de mūtescĕre, cf. prov. mudir); muțește, adv. (ca muții; prin semne); muțeală (var. muție, muțenie), s. f. (calitatea de a fi mut); mutism, din fr. mutisme. – Din rom. provin bg. mut (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. mutien (Miklosich, Bg., 127), mag. muta (Edelspacher 19) și ngr. μοῦτος (Murnu, Lehnw., 33).

mut, cor ~, execuția cu gura închisă în cântarea corală, având efectul unui murmur discret (în piano*), cu o culoare sonoră aparte. Este folosit adesea pentru marcarea unor momente lirice, diafane. Echiv. it. bocca chiusa*.

muta in (loc. it. „schimbă în”) 1. Indicație de schimbare a acordajului (2) la timpani*. 2. Indicație de schimbare a instr. atunci când pe un portativ sunt scrise mai multe instr. din aceeași familie (ex.: în știma* pentru cl., m.i. cl. basso; la percuție, m.i. triangolo). 3. În știmele vechi de corni* sau trompete* naturale*, indicație pentru schimbarea instr. (ex. corn în fa cu corn în mi; trp. în si bemol cu trp. în do).

mut, -ă, muți, -te, adj., s.m.f. – (reg.) Om nepriceput, prost, nătâng; tăntălău: „Știu că nu-s de neam de mut / Să nu râd, să nu mă uit” (Lenghel, 1979: 167). – Lat. mutus „mut, tăcut” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. mut (Capidan, cf. DER), magh. muta (Edelspacher, cf. DER), ngr. moytos (Murnu, cf. DER).

La grande muette (fr. „Marea mută”) – perifrază prin care era denumită armata. De ce mută? Fiindcă, în principiu, militarilor le era interzis pe vremuri (în multe țări, încă și astăzi) să-și exprime păreri politice, să se manifeste public. Armata, în timp de război, nu vorbește decît prin glasul tunurilor, iar în timp de pace, tace și se pregătește. Deci, marea mută! Autorul expresiei a rămas necunoscut. Dicționarele enciclopedice nu-i pomenesc numele. IST.

Les grandes douleurs sont muettes (fr. „Marile dureri sînt mute”) – Vauvenargues (Maxime) recunoaște că omul care suferă într-adevăr nu-și etalează lacrimile și nu-și afișează durerea. Acad. Perpessicius, într-o cronică literară, scrie: „Marile dureri, se spune, sînt mute și totuși tortura, chiar Inchiziția, a filtrat nu o dată gemetele sufletești în cîntece”. (Vezi: Große Seelen dulden still). LIT.

muta, mut v. t. (intl.) a ucide, a omorî.

a muta lemnele expr. a juca șah.

a râde ca muta la înghețată expr. (d. femei) a practica felația.

a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba.

a-i muta (cuiva) nasul din loc expr. (iron.) a răspândi un miros greu, a duhni, a puți.

mută, mute s. f. (peior.) femeie proastă, nătângă.

mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici!

unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului.