moașă sf [At: PALIA (1581), 143/12 / Pl: ~șe / E: cf alb moshë „vârstă”] 1 (Îrg) Bunică. 2 (Îvr) Străbună. 3 (Reg) Femeie mai în vârstă Si: babă, bătrână. 4 (Reg) Apelativ pentru o femeie mai în vârstă. 5 Femeie cu pregătire specială, care asistă femeile la naștere Si: babă, babă de buric, baică, nașă de buric. 6 (Reg; îe) A-și găsi ~șa să-l moșească A-și găsi nașul Vz naș. 7 (Reg) Nașă la botez. 8 (Ast; pop; art.) Constelația Pleiadei.

MOAȘĂ, moașe, s. f. 1. Femeie cu pregătire specială, din personalul mediu sanitar, care asistă și îngrijește femeile la naștere. Trimise... să aducă o moașă. ISPIRESCU, E. 63. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. CARAGIALE, P. 11. 2. (Popular) Bunică, (p. ext.) femeie dintr-o ascendență îndepărtată; femeie bătrînă. Nu te deznădăjdui, dragul moașei, îi zise bătrîna. ISPIRESCU, la CADE. Jocul moșului Adam și al moașei Evei. GORJAN, H. II 120. De cînd era moașa fată. ȘEZ I 10.

MOAȘĂ ~e f. Lucrător medical care acordă ajutor femeilor în timpul nașterii. [G.-D. moașei] /cf. alb. moshë

moașă f. 1. babă, bunică; 2. femeie care stă într’ajutor femeilor ce nasc. [V. moș].

moáșă f., pl. e (f. d. moș, decĭ oa dift. D. rom. vine ung. masa). Bunică saŭ mătușă (Vechĭ). Femeĭe care o ajută pe alta să nască.

moașă s. f., art. moașa, g.-d. art. moașei; pl. moașe

moașă s. f., art. moașa, g.-d. art. moașei; pl. moașe

moașă s. f., art. moașa, g.-d. art. moașei; pl. moașe

moașă, pl. moașe

moașă, -șe.

MOAȘĂ s. (reg.) babă, (prin Ban.) baică. (~ la nașterea unui copil.)

MOAȘĂ s. v. bunică, mamă-mare, nașă.

moașă s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE. NAȘĂ.

MOAȘĂ s. (reg.) babă, (prin Ban.) baică. (~ la nașterea unui copil.)

moașă, moașe, s.f. – 1. Femeie bătrână. 2. Bunică. Strămoașă, cu sensul de „străbunică” (Iuga, 2011): „Moașa mea, bunica, care se trăgea din Șieu, mi-o povestit că pe vremea ciumei...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). 3. Cea care asistă femeile din sat la naștere: „Mărita-m-oi, mărita, / Pân-a trăi moșica” (Bârlea, 1924, II: 194); „Frunză verde de pe coastă / Să trăiască moașa noastră” (Antologie 1980: 147). „În societatea tradițională, moașa era aleasă din neam (neamul mare), iar în comunitățile mai mici ea îndeplinea necesitățile întregului sat. Moașa era una din persoanele onorabile ale comunității, respectată și cinstită de întregul sat. De aceea, prin extensie, și soțul moașei primea stima comunității, și implicit apelativul moș, care i se atribuia chiar dacă era tânăr” (M. Dăncuș, în Memoria, 2002: 439). De menționat că moașa nu era plătită pentru ceea ce făcea, ci „răsplătită cu daruri la zile anume”. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. alb. moshë „vârstă” (DEX, MDA); din moș (Șăineanu, Scriban); cuvânt autohton, cf. alb. moshë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș). Cuvânt rom. > magh. masa (Scriban), sb. moša.

moașă, -e. s.f. – 1. Femeie bătrână. 2. Bunică. 3. Cea care asistă femeile din sat la naștere: „Mărita-m-oi, mărita, / Pân-a trăi moșica” (Bârlea 1924 II: 194); „Frunză verde de pe coastă / Să trăiască moașa noastră” (Antologie 1980: 147). „A treia zi de Paști sau a doua zi de Crăciun, moașa își adună toate nepoatele și le ospăta” (Antologie 1980). – Cuvânt autohton, cf. alb. moshë „vârstă”; Cuvânt rom. preluat în srb. și slovenă (moša).

Moaș/a, -ea v. Moș III 1, 3.

MOAȘĂ s. f. I. 1. (Învechit și regional) Bunică. Avu Theodora rudă despre moașe-sa, fata lu Roman împărat. MOXA, 397/28. Cela ce-ș va ucide pre tată-său și pre înmă-sa, sau pre moșu-său, sau pre moașe-sa, acesta, ce-ș ucide părinții, mai cumplită certare să aibă decît alți ucigători. PRAV. 95. Scoală, fătul mieu, scoală, că au venit și oasele moașă-ta la tine, ca să se odihnească și ele lîngă tine, pentru că și ție îți este mumă ca și mie. NEAGOE, ap. IORGA, R. 61. Și rămăind de părinți săracă au nevoit moașe-sa de o au măritat. DOSOFTEI, V. S. octombrie 92^v/27. Sînt cu vîrstă de 76 de ai, și într-acești ani pre tată-mieu și pre muma mea, și pre o moașă, și doauă mătuși. . . am îngropat (începutul sec. XVIII). MAG. IST. III, 28/17. Această moșie mai sus-numită mi-au fost și mie dată danie de moșii noștri anume: Necula Bîrbîța și Ioana moașa noastră (a.1780). URICARIUL, X, 80, cf. XIV, 118. Făcu a înceta și rebelione a enicerilor ce se ațîțase din îndemnările Zaima valede-sultanii, moașii împăratului Mehmed. văcărescul, ist. 265. Mesa, moașa lui Eliogaval. . . cu banii și cu meșteșugurile ei face de oastea crede că nepotu-sâu Eliogaval este feciorul lui Caracalla. ȘINCAI, HR. I, 17/5, cf. II, 316/36, III, 164/30. Încep numa-nșir și spun, C-al lui moș era om bun, Moașă-sa, pildă-n vecini, Ca o matcă la albini. MUMULEANU, C. 146/11. Numai așa a fost moșu-mieu în stare să scape pre moașa din mîna pâgînilor ! SBIERA, F. S. 11. Să vii și la bordeiul meu, Să te miluiesc și eu: . . . Cu rufa cea lepădată De cînd era moașa fată. ȘEZ. I, 10. Da-ți-oi fini și da-ți-oi fine, Da-ți-oi nănași și nănașe, Da-ți-oi moși și da-ți-oi moașe. BUD. P. P. 27. Moașă-ta te-a întreba Că ce face mamă-ta. BÎRLEA, B. 125. O auziam pi moșa horin[d] așa cîn culejam la irŭ. ARH. FOLK. V, 140, cf. ALRM I/II h 238/780. ◊ Moașa-n pod, se zice cuiva care s-a înecat mîncînd ori vorbind, pentru a-l face să-și schimbe poziția capului (uitîndu-se în sus). Cf. ALECSANDRI, T. 343. Parcă am omorît pe moașă-mea, zice cineva cînd îi merge rău. Cf. ZANNE, P. IV, 481, GOROVEI, C. 280. Moașă-ta (ori -sa) pe gheață, se spune, în glumă, pentru a arăta lipsa de considerație, de interes față de cineva sau de ceva. Cf. PAMFILE, J. II, 155, SADOVEANU, P. M. 100. ♦ (Învechit, rar) Străbună. 2. (Regional) Femeie (mai) în vîrstă, bătrînă, babă; apelativ pentru o femeie (mai) în vîrstă. Nu te deznădăjdui, dragul moașei, ii zise bătrînă. ISPIRESCU, ap. CADE. Cînd se făcu însă Mircea mare, îl găsi Ștefan Vodă și-i zise mâtușii: – Moașă, ce să-ți dau eu ție, că mi-ai făcut binele ăsta ? RĂDULESCU-CODIN, L. 79, cf. 127. Bun lucru, fată mare ! – Mulțumim dumitale, moașă ! id. 1. 315. cf. ALRM i/ii h 286, 293. 3. Femeie (cu pregătire specială) care asistă femeile la naștere ; (regional) babă, baică, babă de buric, nașă de buric. Dzisc ei moașa: nu te teme că acesta încă va fi feciorul tău. PALIA (1581), 143/12, cf. 158/18. Moașia și vraciul pot să mărturisească, de vreame ce vor fi vădzut copilul. PRAV. 212, cf. 206. Cînd nasc brazilienile, bărbații slujăsc în loc de moașă. IST. AM. 79^r/1. O și primesc dîndu-i odaie cu toate cele trebuincioase, și slujnică, și la vreme dohtor, moașă, dohtorii și hrană, în cîtă vreme să va afla aciia. GOLESCU, Î. 33. Tată-său a alergai cu brișcă la moașa satului tocmai în margine. CARAGIALE, O. I, 130. Cînd sosi ceasul nașterei. . . doamna casei trimise pe țigancă să aducă o moașe. ISPIRESCU, L. 63. Aduse pe baba Firoana, meșteră mare în descîntece și moașă vestită în toate satele dimprejur. REBREANU, I. 182, cf. 56. Moașă comunală. KLOPȘTOCK, F. 276. Acum un an, cînd mă duceam acasă tot de-aici de la mama moașa, întîlnii pe omul meu. MARIAN, NA. 407. Lehuza dă moașei sale o bucată de pînză cît ar face două mîneci la cămeșă. ȘEZ. I, 153. Duc ŝinstă șî la moașă șî la naș, la șasă stâmîń [= săptămîni]. ARH. FOLK. III, 49. Moașă diplomată. ALRM II/I h 198/76. Moașă nemțească diplomată. ib. H 198/27. Moașă de oraș diplomată. ib. H 198/876. Unde sînt moașe multe, rămîne copilul cu buricul netăiat. Cf. DELAVRANCEA, O. II, 343, GCR II, 375, ZANNE, P. V, 429. ◊ E x p r. (Regional) A-și găsi moașa să-l moșească = a-și găsi nașul, v.n a ș. Cf. ZANNE, P. V. 433. 4. (Regional) Nașă (la botez). Și luoă moașa copilul, și-l duseră la biserica lui Amon și Apolon dumnezeu, și-l blagosloviră popii, și-i puseră numele Alexandr (a. 1799). GCR II, 166/18. Moașa să cade să ducă pruncul la bisearică. BĂRAC, T. 6/25. O dată vede moașa puța finului. PAMFILE, J. II, 155, cf. ALRM I/II h 300. II. (Art.; neobișnuit) Una dintre denumirile constelației pleiadei. BARCIANU. – Pl.: moașe. – Cf. alb. m o s h ë „vîrstă”.