7 intrări

56 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MITĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă1. – Din sl. mito.

MIȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MIȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: mițui] – Miță + suf. -ui.

mi sf [At: COD. VOR. 64/21 / Pl: ~te, (înv) ~turi / E: slv мито] 1-2 (Cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i câștiga bunăvoința, (pentru a-l detemiina să-și îndeplinească mai cu râvnă obligațiile de serviciu sau) să comită o încălcare a legalității, regulamentului, uzanței, în favoarea donatorului Si: (înv) mituială (2), mâzdă (1) Vz bacșiș, șperț. 3 (Înv; îla) Fără de ~ Incoruptibil. 4-5 Infracțiune a celui care (dă sau) primește mită (1). 6 (Îvr) Camătă.

miță2 sf [At: ARH. OLT III, 385 / V: sm~ / Pl: ~ți / E: ger Mütze] (Ban) 1 Chipiu. 2 Căciulă.

miță1 sf [At: (a. 1688) STEFANELLI, D. C. 13 / V: (reg) miț (Pl: mițe, mițuri) sn / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml *agnicius, -a „de miel”] (Mpl) 1 Lână tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii Si: (reg) noaten. 2 Lână de calitate inferioră, tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor Si: (reg) codină, tușinătură. 3 Fire crescute mai lung în blana animalelor și încâlcite în șuvițe, în cârlionți Vz dup, flintoc, floc, loloață.

mițui vt [At: ISPIRESCU, L. 208 / V: (reg) miți, mițoi, (cscj) mița / Pzi: ~esc, mițui / E: miță1] 1 A tunde mieii, oile de mițe1 (3). 2 (Gmț) A părui.

MITĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă1. – Din sl. mito.

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: mițui] – Miță + suf. -ui.

MITĂ, mite, s. f. (Întrebuințat mai ales la sg.) Sumă de bani sau daruri date unei persoane oficiale cu scopul de a o corupe să facă un lucru ilegal; șperț. V. plocon. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință. GHEREA, ST. CR. I 343. Sînt mîncați de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, O. A. 159. ♦ (Învechit) Contribuție bănească plătită unui exploatator. De cinci ani salahorie!... Vatra-mi a rămas pustie Și-ncă-mi cer ciocoii mită. BOLLIAC, O. 207.

MIȚĂ, mițe, s. f. Lînă tunsă pentru prima oară de pe miei; (mai ales la pl.) cîrlionții blănii de oaie, smoc de păr sau de lînă. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139.

MIȚUI, mițuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A. tunde (un miel, o oaie), a tăia lîna, mițele. Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. Și mi-i băga [cîrlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.

MITĂ ~e f. Dar în bani sau în alte valori materiale, dat cuiva sau primit de cineva, în schimbul unui serviciu ilegal. /<sl. mito

MIȚĂ ~e f. 1) Lână (scurtă) tunsă pentru prima dată de pe miei. 2) Lână de calitate inferioară (tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor). 3) mai ales la pl. Fire lungi de lână care atârnă în smocuri. /<lat. agnicius, ~a

A MIȚUI ~iesc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mițe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miță + suf. ~ui

mită f. bani dați spre a corupe, mai ales pe un judecător: a da, a lua mită. [Slav. MYTO].

mițe f. pl. lână fină de oi tinere (de la 4-5 luni, dela cap, coadă și picioare). [Probabil identic cu mâțe, cu aluziune la perii mătăsoși ai pisicei].

mítă f., pl. e (vsl. myto, plată, cîștig, mită; bg. mito, vamă; sîrb. mit, mită; rus. pol. myto, vamă, d. got. môta, vgerm. mûta, ngerm. maut, vamă, care vine d. lat. mûto, -áre, a schimba, a muta). Vechĭ. Vamă. Azĭ. Banĭ orĭ alte lucrurĭ date unuĭ funcționar ca să te servească pe tine contra interesuluĭ statuluĭ. V. bacșiș, mîzdă, sfănțuĭesc.

miț n., pl. urĭ (din mițe, pl. luĭ miță, considerat ca n. pl. în -e). Pl. Lînă de mĭel, care, fiind măruntă, servește la umplut saltelele și plapomele, ca și coditura (R. S. GrS. 6, 59): un miț de lînă. (VR. 1911, 8, 210).

míță f., pl. e (lat. [lana] *agnicia, [lînă] de mel, de unde s’a făcut *amniță, apoĭ miță ca subst; vpv. agnis, npv. anisse. D. rom. vine rut. micka, lînă de mel, căcĭulă de mel). Pl. Lînă de mel tunsă întîĭa oară (mițurĭ). Pl. Lațe, moțurĭ de păr (la animale, la oameniĭ netunșĭ, la covoare ș. a.): acest țol are multe mițe.

mițuĭésc v. tr. Tund mĭeĭ, a căror lînă ajunge „miță” la sfîrșitu luĭ Maĭ (R. S. GrS. 6, 59).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mi s. f., g.-d. art. mitei; pl. mite

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mițui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, 3 sg. mițuiește, imperf. 1 mițuiam; conj. prez. 1 sg. să mițuiesc, 3 să mițuiască

mi s. f., g.-d. art. mitei; pl. mite

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mițui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, imperf. 3 sg. mițuia; conj. prez. 3 să mițuiască

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mițui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, imperf. 3 sg. mițuia; conj. prez. 3 sg. și pl. mițuiască

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MI s. șperț, (înv.) mituială, mâzdă, rușfet, sfănțuială, (arg.) șpagă. (A lua ~.)

MI s. v. camătă, dobândă, procent.

MIȚĂ s. codină, (reg.) miezură, tușinătură. (~ este lâna de calitate inferioară.)

mi s. v. CAMĂTĂ. DOBÎNDĂ. PROCENT.

MI s. șperț, (înv.) mituială, mîzdă, rușfet, sfănțuială, (arg.) șpagă. (A lua ~.)

MIȚĂ s. codină, (reg.) miezură, tușinătură. (~ este lîna de calitate inferioară.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mită (mite), s. f. – Șperț, bani care servesc pentru a da șperț. Sl. myto „recompensă” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 198), cf. sb., cr. mit(o), pol., rus. myto.Der. mitariu, s. m. (înv., persoană coruptă); mitui, vb. (a da mită); mituială, s. f. (șperțuială); mitărnicie, s. f. (înv., șperț).

miță (mițe), s. f.1. Smoc de lînă sau de păr. – 2. Lînă de miel netunsă. – 3. Smoc de păr la pintenul călăreților. – Var. miț. Mr. ńiț. Origine îndoielnică. Se consideră în general drept der. de la lat. *agnicius „de miel” (Candrea-Dens., 1142; Candrea; Pascu, Beiträge, 11; Pascu, I, 134), der. care pare posibilă, dar nu suficientă pentru a explica toate accepțiile cuvîntului. Poate că este în loc de *niță și vine din lat. inituum, cf. reg. nízilu „fir”, catan. nizzulu „fir” (Rom., Forsch., LXIV 417). Der. din pol. jagnięcy „de miel” (Cihac, II, 199), din lat. mῑca „fragment” (Tiktin) sau din mîță „pisică” (REW 5557) pare indoielnică. Der. mițui (var. miți), vb. (a tunde mieii pentru prima oară); mițuit, s. n. (tunsul mieilor); mițos, adj. (cu multe mițe), care nu are nici o legătură cu mîță (Pușcariu, Jb., XI, 54; REW 5557).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

miță, mițe, s.f. – Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu, 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. micka „lână de miel, căciulă de miel” (Scriban).

miță, -e, s.f. – Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Densusianu-Candrea, DEX).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mita v. Dimitrie III 2 b și Dometie 9.

Miț/a v. Maria I B 12; -n v. Dimitrie V 3.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A LUA MITĂ a lua dreptul / mangă, a sălta, a sfănțui.

MITĂ atenție, blat, blătescu, cacao, drept, injecție, mangă, mânjeală, peșcheș, pincă, plic, plocon, șpagă, șperț, uium.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MI s. f. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) 1, Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i cîștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu rîvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; (învechit) mituială, mîzdă. V. ș p. e r ț. Nădăiia-se că mită (b a n i N. TEST. 1 648, ) da-se-va lui de la Pavel. COD. VOR. 64/21. Și luară mită . . . de la alalțí. CORESI, L. 80/5. Dă mită pentru să poată călca mișeii. COD. TOD. 219. Turcii toate schimbările fac pentru măsda (mită). URECHE, LET. I, 192/30. Cade-se judecătoriului, adecă a[r]hiereului să fie. . . neluotoriu de mită (a. 1 652) GCR I, 159/23. Balașache. . . paharnic boierindu-se cu mite (a. 1669). MAG. IST. I, 132/18. Vor fi dat cuiva mită și-i vor lăuda. NEAGOE, ÎNV. 242/26. Au fost luat mită de au făcut nedreptate săracilor. IST. Ț. R. 72. Lua slujbele cu dări și cu mite de la greci. NECULCE, L. 380. Mîzda tot ochiul orbeaște și mita tot pierdutul nemereaște. CANTEMIR, IST. 144. Oricare să va dovedi luînd mituri, să va pedepsi foarte greu. PRAV. COND. (1 780), 60. Nici vor să-l îngroape dacă moare, Până nu-și iau plata rînduită Pentru sfîntul dar, sfînta mită. BUDAI-DELEANU, Ț. 397. Pentru o mită de 7 sfanți, vinde pe tată-său. PR. DRAM. 54. [Judecătorii] numai cînd iau mită obicinuiesc dreptate. NEGRUZZI, S. II, 214. Domnia-ta zici aceasta. . . care ai luat mită douăzeci mii de galbeni. . . ? BOLINTINEANU, O. 445. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, N. 196. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință, GHEREA, ST. CR. I, 342. Or să încerce să-ți dea mită. GALAN, I, 43. Unde e mită, acolo și nedreptate. ZANNE, P. VIII, 338. ◊ L o c. adj. (Învechit) Fără de mită = cinstit, drept; incoruptibil. Vom sta înaintea giudețului tău cel fără de mită. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. ♦ Infracțiune comisă de cel care dă sau primește mită (1). Condamnat pentru mită. 2. (Învechit și regional) Camătă, dobîndă. Mită încă să nu iai de pre însu. PALIA (1 581), ap. CCR 71/22. Vai. . . de omul acela ce dă auru și argintu în mită (a. 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 15/17. Am dat dragostea-nprumut. . . Ș-aș da mită, ș-aș da bani, Să mi-o iau de la dușmani. ȘEZ. I, 111. Am luat niște bani împrumut și plătesc mită zece lei pe lună după o sută. MAT. DIALECT, I, 285. – Pl.: mite și (învechit) mituri. – Din slavonul мито.

MIȚĂ2 s. f. (Prin Ban.) Capelă, chipiu; căciulă. Cf. ARH. OLT. III, 385, ALR SN IV h 944, 945. - Pl.: miți. – Și: smiță s. f. ARH. OLT. III, 385. – Din germ. Mütze.

MÍȚĂ1 s. f. (Mai ales la pl.) Lînă tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii, (regional) n o a t e n; lînă (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor, (regional) tușinătură, c o d i n ă. Am dat. , . șasă groși de miță albă (a. 1 688). ȘTEFANELLI, D. C. 13, cf. ANON. CAR. Avem miți. . . 8 mii oca (a. 1 807). IORGA, S. D. XII, 163, cf. LB. Mițili și codina. . , nu-ți aduc nici un cîștig? JIPESCU, O. 48. Îl mițui și pe dinsul ca pe meii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, L. 208. Un suman de mițe. MARIAN, NU. 142. Tușniturile sau dupchii sînt mițele în graiul din Munții Neamțului. PAMFILE, C. 6. Zeghe neagră de mițe. LUNGIANU, CL. 229. Pentru „mițelemieilor și „tușinătura” mioarelor . . . [se primeau] 10-12 fl. DRAGOMIR, O. M. 9. Pe la Sîmzănii se tund. . . și mieii, spre a li se lua lîna (niți) care a început să-i îngreuneze. DiACONU, P. 33. Negustorii. . . cumpărau lîna și mițele. MOROIANU, S. 27. Cîrlana fără niță. SEVASTOS, C. 319. Albise de tot săracul. . . și părul și barba îi erau ca mița oii albe. R[DULESCU-CODIN, î. 206. [Sarica] se făcea. . . din mițe de oaie lungi. ȘEZ. IX, 41, cf. I, 70, III, 83. Mițurile fiind tot așa de mărunte ca și coditurile, nu se întrebuințează decît pentru saltele și plapome. GR. S. VI, 59, cf. 241, ARH. FOLK. VI, 345, 381. Se tund mieii. Acestea sînt mițe. CHEST. V 162/37, cf. 161/9, 20, 162/6, 24, 27, 34, 38, 58, 75, 77, 84, 85, 90, A VI 4. Am un berbec negru și curg nițe din el (Sfredelul). REV. CRIT. II, 47, cf. PĂSCULESCU, L. P. 99. ♦ Fire din blana animalelor crescute mai lung (și încîlcite în șuvițe, în cîrlionți). V. d u p, f l o c, f l i n t o c, l o l o a ț ă. Cf. lm. Încheie o mantie roșe, Largă. . . Și cu mițe atîrnate. MURNU, I. 202, cf. CHIRIȚESCU, GR. 251, ENC. VET. 98. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră, sadoveanu, o. x, 583. Prin vâlcele, Tot chelcele, Prin căpițe, Numai mițe, Prin pîrloage, Numai floace. I. CR. III, 152. ◊ (Prin analogie) Îi mai lipsesc mițele bărbii. . . pentru a realiza imaginea faunului legendelor antice. LOVINESCU, C. V, 183. Ileana umblă neîngrijită, de-i spînzură mițele. Com. din PIATRA-MEANȚ. – Pl.: mițe și (regional) miți. – Și: (regional) miț (pl. mițe și mițuri) s. n. ANON. CAR., KLEIN, D. 381, POLIZU, CADE, PRECUP, P. 29, BUGNARIU, N., CHEST. V 161/2, 12, 65, 162/16, 34. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MIȚUÍ vb. IV. T r a n z. 1. A tunde (mieii, oile) de mițe. Îl mițui și pe dînsul ca pe meii ceilalți. ISPIRESCU, L. 208. Mare parte din mieii mițuiți (tunși) și cu deosebire cei mai tineri mai toți s-au prăpădit de frig. TURCU, E. 133, cf. ALEXI W., DIACONU, P. 33, H XVII 392. La cîrlani să mițuiască, La galbeni s-agonisească. PĂSCULESCU, L. P. 275, cf. IZV. IV, 2. Tund mieii. . ., îi mițui. CIAUȘANU, GL. Mieii au fost mițiți (tunși). CHEST. V. 168/39. Cîrlanii trebuiesc ńitati, căci se opăresc, ib. V 168/39, cf. 168/3, 11, 31, 45, 65, 74, 94. ◊ R e f l. p a s. Cîrlanii trebuie să se mițuiască. . . la 20 iulie. ap. TDRG. 2. (Glumeț) A părui. V. f l o c ă i. L-am mițăit de păr. PAMFILE, J. I, 128, cf. id. C. Ț. 351, CHEST. V 15, 66, 67. – Prez. ind.: mițuiesc și mițui. – Și: (regional) mițăi, miți, Vb. IV, miță vb. I. – De la miță1.

Intrare: Mita
nume propriu (I3)
  • Mita
Intrare: mită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mi
  • mita
plural
  • mite
  • mitele
genitiv-dativ singular
  • mite
  • mitei
plural
  • mite
  • mitelor
vocativ singular
plural
Intrare: Mită
Mită nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mită
Intrare: Mița
Mița nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mița
Intrare: mița
mița
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: miță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miță
  • mița
plural
  • mițe
  • mițele
genitiv-dativ singular
  • mițe
  • miței
plural
  • mițe
  • mițelor
vocativ singular
plural
miț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
smiță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mițui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuiește
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiesc
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițuiești
(să)
  • mițuiești
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuiește
(să)
  • mițuiască
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiască
  • mițuiau
  • mițui
  • mițuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuie
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuiau
  • mițui
  • mițuiseră
mițăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mița
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mi, mitesubstantiv feminin

  • 1. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șpagă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință. GHEREA, ST. CR. I 343. DLRLC
    • format_quote Sînt mîncați de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, O. A. 159. DLRLC
    • 1.1. învechit Contribuție bănească plătită unui exploatator. DLRLC
      • format_quote De cinci ani salahorie!... Vatra-mi a rămas pustie Și-ncă-mi cer ciocoii mită. BOLLIAC, O. 207. DLRLC
etimologie:

miță, mițesubstantiv feminin

  • 1. mai ales la plural Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139. DLRLC
    • 1.1. Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

mițui, mițuiescverb

  • 1. popular A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. DLRLC
    • format_quote Și mi-i băga [cârlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275. DLRLC
etimologie:
  • Miță + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.