16 definiții pentru meșteșugar

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGAR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar.

MEȘTEȘUGAR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar.

meșteșugar sm [At: BOLLIAC, O. 238 / V: (îrg) meșterș~ / Pl: ~i / E: meșteșug + -ar] Persoană care practică) o meserie (1) Si: meseriaș (1), (înv) meștesugaș (1), meșteșugareț (1), (îvr) meșteșugarnic.

MEȘTEȘUGAR, meșteșugari, s. m. Persoană care practică un meșteșug; meseriaș, meșter. Era mai bine înstărit decît meșteșugarii ceilalți. PAS, Z. I 145. Erau... amîndoi mari meșteșugari în meșteșugul lor. GALACTION, O. I 213. Însoțesc cu iubire pe meșteșugar la lucrarea mîinilor sale. ISPIRESCU, U. 26.

MEȘTEȘUGAR ~i m. Persoană calificată într-un meșteșug; meseriaș. /meșteșug + suf. ~ar

meșteșugar m. cel ce practică un meșteșug: meseriaș, profesionist.

meșteșugár m. (d. meșteșug). Meseriaș, care știe și exercită un meșteșug.

meșterșugar sm vz meșteșugar

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

meșteșugar s. m., pl. meșteșugari

meșteșugar s. m., pl. meșteșugari

meșteșugar s. m., pl. meșteșugari

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MEȘTEȘUGAR s. meseriaș, (franțuzism) artizan, (înv. și pop.) meșter, (înv.) meșteșugareț, meșteșugaș. (Un ~ priceput.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGAR. Subst. Meșteșugar, meseriaș, meșter, meșteraș (dim., rar), artizan, șuster (reg.), cîrpaci (depr.). Fierar, făurar (înv. și reg.), covaci (reg.), covali (reg.), potcovar; lăcătuș, strungar, strugar (reg.); aurar; zlătar (înv.), argintar (rar), alămar, arămar; tinichigiu; cazangiu; căldărar; cositorar, spoitor; armurier, zălar, săbier (înv.). Lemnar, dulgher, tîmplar, teslar (reg.), stoler (reg.), bărdaș (reg.); dogar, butnar (reg.), văsar (reg.), putinar (rar), covătar; rudar, lingurar; rotar, caretaș, brișcar, droșcar (înv. și pop.); șindrilar, șițar, drănicer; parchetar. Pielar, tăbăcar, dubălar (reg.), timar (reg.); cojocar, blănar; curelar, șelar, samaragiu (rar). Cizmar, pantofar, ciubotar (reg.), cavaf (înv.), papucar (înv. și reg.). Croitor; croitoreasă, cusătoreasă (rar), lenjereasă, brodeză; sumănar, zăbunar; plăpumar, plăpumăreasă; ceaprazar, găitănar, șepcar, pălărier, căciular, ișlicar (înv.). Țesător, țesătoare; abagiu, pînzar (înv.), postăvar, postăvăreasă, mătăsar (înv.). Măcelar, casap (reg.), mezelar, cîrnățar, pastramagiu (ieșit din uz). Brutar, pitar (reg.), franzelar; covrigar; plăcintar, simigiu. Bucătar, bucătăreasă. Olar, ceramist, faianțator, olănar; cărămidar, țiglar. Pietrar, cioplitor, mărmurar. Sticlar, suflător; șlefuitor; gravor. Zidar; zugrav; spoitoreasă; mozaicar. Morar, morăraș (dim.), morărel, măcinar (neobișnuit), morăriță. Fîntînar, puțar (pop.). Frînghier, sforar. Frizer, bărbier, coafor; peruchier; frizeriță, coafeză. Bijutier, giuvaergiu. Geamgiu. Cărăuș, chirigiu (înv.), birjar, vizitiu, rotaș. Plutaș. Pieptănar. Lumînărar, mungiu (înv.). Lustragiu, lustrar (rar). Rogojinar. Săpunar. Tapițer. Vărar. Iconar, zugrav. Adj. Meșteșugăresc, de meșteșugar, meșteresc; artizanal; cizmăresc, ciubotăresc (reg.); cojocăresc, rudăresc; măcelăresc; morăresc; birjăresc. Vb. A meșteșugări (rar), a practica o meserie; a meșteșugi, a meșteri. A lucra, a munci, a trudi (pop.). V. atelier, îndeletnicire, meșteșug.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ENCICLOPEDIE SAU DICȚIONAR RAȚIONAL AL ȘTIINȚELOR, ARTELOR ȘI MEȘTEȘUGARILOR (denumită pe scurt „Enciclopedia franceză”), vastă lucrare enciclopedică, monument al filozofiei iluministe, inițiată de D. Diderot și J. d’Alembert și editată în 35 vol. (1751-1780). La elaborarea ei au luat parte peste 150 de filozofi, savanți și specialiști în toate domeniile (Voltaire, Montesquieu, Rousseau, Helvétius, Condillac, Buffon, d’Holbach, Marmontel, Quesnay, Turgot), E. fiind oglinda progresului științei și gândirii timpului. Discursul preliminar elaborat de d’Alembert constituie un tablou sintetic al cunoașterii epocii iluministe.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGAR s.m. Persoană care are (și practică) o meserie (1), un meșteșug (I 1); meseriaș, (învechit) meșteșugaș, meșteșugareț, (învechit, rar) meșteșugarnic. Care boier mare lucrează la vreun meseriaș d-ai noștri? Care. . . s-a gîndit vrodată la înaintarea meșteșugarilor în țară? BOLLIAC, O. 238, cf. POLIZU, BARCIANU, V., LM. Însoțesc cu iubire pe meșteșugar la lucrarea mîinilor sale. ISPIRESCU, U. 26. Afară de aceste scule pomenite, lemnarul mai întrebuințează și altele, dar acestea aparțin mai ales meșteșugarului. PAMFILE, I. C. 125. Sate și tîrguri. . . pe lîngă care negreșit se găsesc întotdeauna și anumiți meșterșuguri. N. A. BOGDAN, C. M. 107, cf. ARDELEANU, U. D. 152. Erau . . . amîndoi mari meșteșugari în meșteșugul lor. GALACTION, O. 213, cf. SADOVEANU, O. XIII, 523. Era mai bine înstărit decît meșteșugarii ceilalți. PAS, Z. I, 145. Unirea este rezultatul direct al dezvoltării economice și social-politice a țărilor române și a luptelor. . . maselor de țărani, meșteșugari și muncitori. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2878, cf. CHEST. II 10/223, 260, 404, ALR I 1825/283, ZANNE, P. VI, 360, TDRG. ◊ F i g. Meșteșugarul desăvîrșit al versului. V. ROM. ianuarie 1 954, 169. – Pl.: meșteșugari. – Și: (învechit și regional) meșterșugár s.m. – Meșteșug + suf. -ar.

MEȘTERȘUGÁR s. m. v. meșteșugar.

Intrare: meșteșugar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • meșteșugar
  • meșteșugarul
  • meșteșugaru‑
plural
  • meșteșugari
  • meșteșugarii
genitiv-dativ singular
  • meșteșugar
  • meșteșugarului
plural
  • meșteșugari
  • meșteșugarilor
vocativ singular
  • meșteșugarule
  • meșteșugare
plural
  • meșteșugarilor
meșterșugar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

meșteșugar, meșteșugarisubstantiv masculin

  • 1. Persoană calificată într-un meșteșug; persoană care are (și practică) un meșteșug. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era mai bine înstărit decît meșteșugarii ceilalți. PAS, Z. I 145. DLRLC
    • format_quote Erau... amîndoi mari meșteșugari în meșteșugul lor. GALACTION, O. I 213. DLRLC
    • format_quote Însoțesc cu iubire pe meșteșugar la lucrarea mîinilor sale. ISPIRESCU, U. 26. DLRLC
etimologie:
  • Meșteșug + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.