LINIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat; fără zgomot. – Lin³ + suf. -iște.

liniște sf [At: VARLAAM, C. 45 / V: (îvr) ~neș~ / A și: liniște / Pl: (rar) ~ti / E: lin + -iște] 1 Relaxare fizică și psihică Si: calm, tihnă. 2 (Îs) ~ sufletească Stare de echilibru psihic Si: seninătate (înv) linie² (1). 3 Viață tihnită, lipsită de agitație. 4 (Îlav) Cu (în sau, înv, întru) ~ În mod calm. 5 (Înv; îe) A (se) purcede (sau a păși) în (sau la ori întru) ~ A muri. 6 (Fig; îls) ~a mormântului Moarte. 7 (Pex) Ceea ce exprimă starea de tihnă. 8 (Bis; fig; îs) ~ de veci (sau eternă, veșnică) Odihnă veșnică din viața de apoi. 9 (Îoc bătaie, ceartă, conflict, luptă, neînțelegere, război, vrajbă) Stare de bună înțelegere între popoare, clase, grupări sociale etc. condiționată de lipsa unui conflict armat Si: armonie, echilibru, pace. 10 Monotonie rezultată din ordinea socială netulburată Vz: patriarhat. 11 (Îlav) În (toată sau bună) ~ sau cu (mare) ~ În armonie și cu calm. 12 (Îlv) A intra în ~ A se liniști (1). 13 Stare de calm a elementelor naturii Si: acalmie, nemișcare. 14 Lipsă a oricărui zgomot Si: tăcere, (înv) linie² (3).

LINIȘTE s. f. 1. Lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie. 2. Stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate. ◊ Loc. adv. În liniște = liniștit, netulburat. – Lin + suf. -iște.

LINIȘTE, s. f. 1. Tăcere. Cu toții tăceau acuma, se priveau zîmbind, așteptau. În liniștea adincă, pendula bătu lin de zece ori. SADOVEANU, O. IV 54. E o liniște de cimitir În parcul singuratic. IOSIF, PATR. 59. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-noptat. COȘBUC, P. I 38. ♦ (În natură) Calm, acalmie. Furtuna s-a potolit, e liniște imensă. BOGZA, A. Î. 156. Se face vară, e liniște de asfințit și mirosul livezilor te-adoarme. SADOVEANU, O. III 113. O liniște de vis mă împresoară, nu zăresc o pasăre zburînd. VLAHUȚĂ, O. A. 425. Pretutindeni e o liniște, plină de melancolie, ca și cum ar fi scoasă din sufletul meu. PĂUN-PINCIO, P. 127. 2. Lipsă de zbucium sufletesc, de frămîntări; tihnă, pace. După grele și îndelungate frămîntări, sufletul îi era ajuns în sfîrșit la o hotărîre, care-l înălța la o senină liniște. SLAVICI, O. II 114. Parcă aș avea și eu ceva care mă supără, dar iar nu pînă-ntr-atîta încît să-mi pierz liniștea pentru asta. CARAGIALE, P. 128. Să-mi dau eu liniștea mea pentru hatîrul nu știu cui? CREANGĂ, P. 252. ◊ Loc. adv. În liniște = în tihnă, liniștit, netulburat. Astăzi petrece în liniște, lîngă zidurile mănăstirii. CREANGĂ, A. 22. Au trăit apoi în pace și în liniște. EMINESCU, N. 30. ♦ Lipsă de agitație, de tulburare; pace. Satul se afunda și mai adînc în liniștea somnului. Ferestrele își goniră luminile gălbui și numai de pe boltă stelele vegheau. MIHALE, O. 208. Străjerii trimiși spre Murgeni aduseră cuvînt bun: liniște! SADOVEANU, O. VII 161. În mijlocul acelei liniști care îndulcise în ziua aceea inimile tuturor, izbucni, o tulburare generală în tot satul. BUJOR, S. 112.

LINIȘTE f. 1) Lipsă de zgomot; tăcere. ◊ A păstra ~ea a nu face zgomot. ~ și pace a) acalmie; tihnă; b) învoială; bună înțelegere. 2) fig. (despre stările sufletești) Lipsă de gălăgie, de zbucium; pace. [G.-D. liniștii] /lin + suf. ~iște

liniște f. 1. stare lină, neturburată: liniștea mării; 2. fig. lipsă de agitațiune, repaos: liniștea vieții.

líniște f. (d. lin 1). Starea lucruluĭ lin (liniștit, neagitat), tăcere: liniștea măriĭ, a sufletuluĭ, a vĭețiĭ. V. rahat.

liniște s. f., g.-d. art. liniștii

liniște s. f., g.-d. art. liniștii

liniște s. f., g.-d. art. liniștii

liniște sg., -știi gen. a.

LINIȘTE s., interj. 1. s. tăcere, (prin Transilv. și Olt.) tacă, (înv.) silențiu. (În clasă era ~ deplină.) 2. interj. pst!, st!, tăcere!, (pop.) țist!, (arg.) mucles! 3. s. acalmie, calm, pace, tăcere, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ în natură.) 4. s. v. astâmpăr. 5. s. v. tihnă. 6. s. v. răgaz. 7. s. v. comoditate.

LINIȘTE s., interj. 1. s. tăcere, (prin Transilv. și Olt.) tacă, (înv.) silențiu. (În clasă era ~ deplină.) 2. interj. pst!, st!, tăcere!, (pop.) țist!, (arg.) mucles! 3. s. acalmie, calm, pace, tăcere, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ în natură.) 4. s. astîmpăr, calm, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezămînt, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai află ~.) 5. s. pace, tihnă, (înv.) isihie. (O viață plină de ~.) 6. s. pace, răgaz, tihnă. (N-are o clipă de ~.) 7. s. comoditate, confort, tihnă. (~ vieții lui a fost tulburată.)

Liniște ≠ agitație, gălăgie, neliniște, zbucium, zgomot, vacarm