LINDINĂ, lindini, s. f. (Pop.) Ou de păduche. [Var.: lindenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (= lendem).

lindină sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~den sm, ~denă, lindin sm, ~ne, ~iră / Pl: ~ni, (rar) ~ne / E: ml lens, -dinis] 1 Ou de păduche. 2 (Reg; îe) A căta pe cineva de ~ A căuta ceartă. 3 (Îae) A bate pe cineva.

LINDINĂ, lindini, s. f. Ou de păduche. [Var.: lindenă s. f.] – Lat. lens, lendinem (=lendem).

LINDINĂ, lindini, s. f. Ou de păduche. – Variantă: lindenă (BIBICESCU, P. P. 181, ȘEZ. II 214) s. f.

LINDINĂ ~i f. Ou de păduche. [G.-D. lindinii] /<lat. lens, lendinis

lindină f. ou de păduche. [Lat. LENDINEM = clasic LENDEN].

líndină f., pl. ĭ (lat. lĕndo, léndinis îld. lens, lĕndis m. și f.; it. léndine m. și f.; fr. lente [lat. *lénditem], sp. liendre, pg. léndea. Cu vsl. *lendina, rus. lĕadina, buruĭan, n’are legătură). Oŭ de păduche fixat de păr.

linden sm vz lindină

lindenă sf vz lindină

lindin sm vz lindină

lindine sf vz lindină

lindiră sf vz lindină

lindină (pop.) s. f., g.-d. art. lindinii; pl. lindini

lindină (pop.) s. f., g.-d. art. lindinii; pl. lindini

lindină s. f., g.-d. art. lindinii; pl. lindini

lindină, -ni.

lindine (lindini), s. f. – Ou de păduche. – Var. lindină. Mr. lindină, istr. lindire. Lat. lĕndĭnem (Densusianu, Hlr., 139; Diez, I, 247; Pușcariu 977; Candrea-Dens., 996; Iordan, Dift., 168; REW 4978), cf. it. lendine, fr. lente, sp. liendre, port. lendea. Der. din sl. lędina (Byhan 316) nu este probabilă. – Der. lindinos, adj. (păduchios).

lindină, lindini, s.f. – Ouă de păduchi (ALRRM, 1969: 23). – Lat. lens, lendinem (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).