înțepat, ~ă [At: ALECSANDRI, P. III, 324 / Pl: ~ați, ~e / E: înțepa] 1 (Înv; d. oameni) a Executat prin tragere în țeapă. 2 a Împuns cu un obiect ascuțit. 3 a În care a intrat un obiect ascuțit. 4 a (Pop; îla) ~ la limbă Amețit de băutură. 5 a Furnicat pe sub piele. 6 a (Fig; d. oameni) Care a suportat aluzii răutăcioase. 7 a (Fig) Neplăcut surprins Si: jignit. 8-9 a, av (Fig) (În mod) orgolios. 10-11 a, av (În mod) neprietenos.

ÎNȚEPAT, -Ă, înțepați, -te, adj. 1. Împuns (cu ceva ascuțit). ♦ Fig. Neplăcut surprins, atins, jignit. Baciu tresări înțepat. REBREANU, I. 27. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Îngîmfat, mîndru, fudul; înfumurat, închipuit. Cecilia... avea și haină nouă, ceea ce pe fete le face totdeauna foarte înțepate. SLAVICI, N. I 315. Cocoana... coboară din caretă și intră foarte înțepată în prăvălie. CARAGIALE, O. II 82. ◊ Expr. Înțepat la vorbă = care înțeapă cu vorba; înțepător, ironic, sarcastic. Înțepat la minte = ascuțit la minte, inteligent. Măi copile mic de stat, Dar la minte înțepat... TEODORESCU, P. P. 441. 3. Fig. Supărat, morocănos, ursuz. Eu nu-s ca tine să stau înțepată toată ziua, fiindcă m-a respins un domn. C. PETRESCU, C. V. 117. Toată înaintea amiezii fusese înțepată. Îi veni să se certe cu bucătăreasa, cu fata din casă. AGÎRBICEANU, S. P. 42. ◊ (Adverbial) Vorbea din ce în ce mai înțepat. DUMITRIU, N. 35.

ÎNȚEPAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNȚEPA și A SE ÎNȚEPA. 2) fig. Care este stăpânit de mândrie și impertinență; înfipt. ◊ ~ la vorbă zeflemitor. 3) fig. Care se supără ușor; supărăcios; țâfnos. /v. a înțepa

înțepát, -ă adj. (d. țeapă, adică „țeapăn ca cum ar fi pus în țeapă”). Împuns, atins (cu vorba), supărat. Afectat și supărat, înfipt: o mitocancă înțepată. Care denotă înțepare: un răspuns înțepat. Adv. A răspunde înțepat. V. înțăglat.

înțapa v vz înțepa

înțăpa v vz înțepa

înțepa [At: PRAV, ap. DA ms / V: (reg) ~țapa, ~țăpa / Pzi: înțep / E: în- + țeapă] 1 vt (Înv) A executa un condamnat la moarte înfIgându-l într-o țeapă. 2-3 vtr A (se) împunge ușor cu un ac, ghimpe, țeapă sau cu orice obiect cu vârf ascuțit. 4-5 vti A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. 6 vt (Îe) A ~ pe cineva orzul sau ovăzul A nu-și mai încăpea în piele. 7 vr A-și face injecții cu stupefiante. 8 vi (D. băuturi) A pișcă la limbă. 9 vi (D. vin) A fi acrișor. 10 viu A furnica pe sub piele. 11 vt (Gmt; înv; d. drepte) A atinge într-un singur punct. 12 vt (Fig) A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva Si: a ironiza.

țepa^[1] v vz înțepa

ÎNȚEPA, înțep, vb. I. Tranz. 1. A împunge ușor, a străpunge cu un vîrf ascuțit; a înghimpa. Un țînțar îl înțepă așa de tare, încît îl deșteptă. ISPIRESCU, L. 245. Poteca n-o mai vedea, Mărăcini o înțepa. ANT. LIT. POP. I 368. Mă-nțeapă barba ta. ȘEZ. I 237. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul ) L-a înțepat cu un ac. ◊ Fig. Zăriră umbrele negre ale pasărilor cum treceau ca săgeata, înțepînd asfințitul cu unghiul lor ascuțit. DUMITRIU, B. F. 134. Un pescăruș văzduhul îl înțeapă. DRAGOMIR, P. 52. Ismailitenii au început a înțepa cu trupele lor de pradă hotarul Moldovei. SADOVEANU, F. J. 739. ◊ Refl. O, dar cum plîngeai aseară, Cînd te-ai înțepat la deget! TOPÎRCEANU, B. 57. Și prin mărăcini mă-nțep. ȘEZ. I 287. ♦ Intranz. (Despre băuturi) A da o senzație de înțepătură, a avea un gust acidulat; a fi acrișor. Acest vin înțeapă. 2. Fig. (Cu privire la persoane) A critica ironic, răutăcios; a adresa aluzii sarcastice. Frusina... îl înțepa, cînd și cînd, cu cîte o vorbă. GALACTION, O. I 137. ◊ Absol. În predicile sale de pe amvoanele bisericilor, înțepa ca vespea. CREANGĂ, A. 136. 3. (Învechit) A trage, a vîrî în țeapă. Înțepa pe un boier alăturea c-un mojic de rînd, tîlhar la drumul mare. SADOVEANU, O. VII 118. Spînzurați-l! înțepați-l! tăieți-l... Strigară haiducii. NEGRUZZI, S. I 120. Ștefan-vodă se gîndea Că tot e a-l înțepa Ori de gît a-l spînzura, Și poruncă poruncea Ca să scoată pe Corbea. TEODORESCU, P. P. 530.

A ÎNȚEPA înțep 1. tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului lor) A supune unei senzații de durere fizică, înfigând un obiect ascuțit; a împunge; a înghimpa. 2) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe usturătoare; a înghimpa; a împunge; a mușca. 3) înv. A trage în țeapă. 2. intranz. rar (despre mâncăruri sau băuturi) A provoca o senzație ușoară de durere pe limbă (asemănătoare atingerii de vârful unui obiect ascuțit); a pișca de limbă. /în + țeapă

A SE ÎNȚEPA mă înțep intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe usturătoare (cu cineva). /în + țeapă

înțepà v. 1. a împunge ușor; 2. a pune în țeapă; 3. a pișca la gust; 4. fig. a atinge. [V. țeapă].

înțép, a -á v. tr. (d. țeapă; sîrb. cepati, a despica. – Înțeapă; să înțepe). Împung cu ceva mic (ac, ghimpe), înghimp: trandafiriĭ înțeapă. Fig. Pișc la gust, îs picant: hreanu înțeapă. Împung, pișc cu vorba, ating: vorba asta l-a cam înțepat.

înțepa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțep, 3 înțeapă; conj. prez. 1 sg. să înțep, 3 să înțepe

înțepa (a ~) vb., ind. prez. 3 înțeapă; conj. prez. 3 să înțepe

înțepa vb., ind.prez. 1 sg. înțep, 3 sg. și pl. înțeapă; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepe

înțepa

înțep, -țeapă 3, -țepe 3 conj., -țepat prt.

ÎNȚEPAT adj. 1. împuns. (Deget ~ de ac.) 2. ciupit, pișcat. (Mână ~ de țânțari.)

ÎNȚEPAT adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.

ÎNȚEPAT adj. 1. împuns. (Deget ~ de ac.) 2. ciupit, pișcat. (Mînă ~ de țînțari.)

înțepat adj. v. FUDUL. GRANDOMAN. INFATUAT. ÎNCREZUT. ÎNFUMURAT. ÎNGÎMFAT, MEGALOMAN. MÎNDRU. ORGOLIOS. SEMEȚ. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. VANITOS.

ÎNȚEPA vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.

ÎNȚEPA vb. 1. a (se) împunge, (pop.) a (se) înghimpa, (înv. și reg.) a (se) punge. (S-a ~ în mărăcini.) *2. v. atinge. 3. a ciupi, a mânca, a mușca, a pișca. (Îl ~ puricii, țânțarii.) 4. v. pișca. *5. (fig.) a săgeta, a șfichiui. (Îl ~ crivățul.)

înțepa vb. v. IRONIZA. PERSIFLA. ZEFLEMISI.

ÎNȚEPA vb. 1. a (se) împunge, (pop.) a (se) înghimpa, (înv. și reg.) a (se) punge. (S-a ~ în spini.) 2.* (fig.) a atinge, a împunge, a pișca, a șfichiui. (Îl ~ cu vorba.) 3. a ciupi, a mînca, a pișca. (Îl ~ puricii, țînțarii.) 4. a ciupi, a pișca. (O băutură care îl ~ la limbă.) 5. (fig.) a săgeta, a șfichiui. (Îl ~ crivățul.)

înțepat, -ă, înțepați, -te adj. 1. îngâmfat, mândru, fudul 2. irascibil; arțăgos

a se însemna / a se înțepa fraierul expr. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i se umblă în buzunare.

înțepa, înțep v. t. 1. a fura. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 3. a dezvirgina. 4. a face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza (pe cineva).